16 Adi Despot: M-am simțit eliberat când am învățat să spun NU!

Un lucru important în viață este să spui nu. M-am simțit foarte eliberat când am învățat să fac asta.

Adrian Despot

Eram la un eveniment în Cluj. Se lansa Single Malt Society, iar Adrian Despot este unul dintre ambasadorii acestui proiect. Am profitat de ocazie, l-am luat la o parte, ne-am așezat comod pe canapea și am dat record. Nu i-am cerut să cânte. Nu vei auzi basul și cu toba mare. Nu i-am cerut să-mi spună chestii de behind the scenes de la Vocea României.

Discuția a început de la pasiunile lui Adi, online-ul, formatori de opinie și despre procesul de creație.

Connect Adi Despot:

Ce subiecte am discutat în podcast:

  • Despre pasiunile lui Adi
  • Începuturile Vița de Vie
  • Relația lui cu onlineul
  • Cum a schimbat onlineul relațiile dintre trupe și fanii lor
  • Despre importanța formatorilor de opinie și ce părere are despre aceștia
  • Mai e nevoie de radio în muzică?
  • Despre lansarea ultimului album – povestea lor
  • Despre procesul creativ

Idei și citate pe care le vei auzi:

  • Bucuriile importante în viață nu sunt cele de ordin material, financiar, ci sunt de ordin uman.
  • Noi trăim a doua renaștere.
  • Avem nevoie de formatori de opinie credibili.
  • Imaginea fură ochiul de la muzică.
  • Eu sunt un om onest, viața e mult prea scurtă ca să jucăm alte roluri.
  • Trebuie să trecem prin experiențe în viață și din ele să tragem pilde. Nu putem trage pilde din experiențele altora.
  • Un lucru important în viață este să spui nu. M-am simțit foarte eliberat când am învățat să fac asta.
  • ”Nu”-ul este eliberator.
  • Noi suntem cei care ne complicăm viața mai mult decât este cazul.
  • În procesul creativ, de multe ori te lovești de o lipsă de inspirație.
  • Inspirația există, trebuie să te găsească lucrând.

Nu uita că te poți abona la podcast pe iTunes sau dacă ai Android, pe Stitcher.

A post shared by Robert Katai (@katairobi) on

Audio Transcript

R: Bună seara, oameni buni, și mă bucur să vă găsesc din nou la Podcastu` lui Katai. Astăzi îl am aproape de mine pe omul cu care am început să ascult muzica rock în liceu și care m-a diferențiat de ceilalți, ascultând ”Basul și cu toba mare”. Și acum, când merg cu mașina și intră melodia asta, am o discuție cu soția mea și îi zic – ”Vezi că dau mai tare.” Adi, mersi frumos că ți-ai furat din timp, să stai cu mine la o poveste

A: Cu drag, nicio problemă.

R: Ce cauți la Cluj?

A: S-a făcut o chestie foarte faină. Se numește Single Malt Society, este o platformă online, un loc în care vrem să strângem comunitatea pasionaților de Single Malt din România.

R: Am văzut că tu ești super pasionat.

A: N-am multe pasiuni în viață, dar cele care sunt, sunt foarte adânci, ca să zic așa.

R: Ce alte pasiuni mai ai?

A: Muzica, și în ultimii 13 ani, creșterea copiilor, cam la asta se rezumă viața mea.

R: Nu e unul pe primul loc, iar altul pe al doilea, bănuiesc…

A: Nu, trebuie să fii suficient de smart și să îți programezi timpul atât de bine încât să ai vreme să le faci pe toate. Și dacă faci lucrul acesta, poți face mult mai multe decât ți-ai imagina.

R: Acum, vreau să vorbim puțin despre partea de marketing, pentru că în ultima vreme am văzut un brand personal al tău mai evidențiat. După cum știm, trupele, mai demult, aveau un brand de trupă. Și după, ușor-ușor, s-a făcut un switch pe brand personal. De exemplu, o avem pe Taylor Swift care, cu brandul ei personal a reușit să schimbe politica Apple, cred că știi toată povestea…

A: Da, o știu.

R: Ce am observat eu la tine e că… și cu Vocea României și cu asta, Adi Despot iese tot mai mult în față, mai ales pe online. Vreau să îmi povestești puțin despre partea asta. Am văzut că ești prezent pe Facebook, faci live-uri, pe Instagram că ai pus ceva – 27 de fotografii, iar ultima poză a fost postată acum o săptămână. Ceea ce mi-a plăcut la un interviu pe care voi l-ați dat, era și cu Cezar, audiența voastră tot timpul se schimbă și e fain că rămâne la fel. Adică vin alți tineri și cam aceeași vârstă de audiență o aveți. Te folosești de online ca să intri cumva în inima lor?

A: Ca să revin la introducerea ta, ”Basul și cu toba mare” este o melodie făcută de noi în 1999, este melodia cu care am promovat albumul Fenomental, cel mai vândut album al nostru, peste un milion de copii, după un milion le-am pierdut numărul, nu mai știm ce s-a întâmplat. ”Basul și cu toba mare” este o melodie care place în continuare oamenilor, și place inclusiv copiilor, copiilor mici de 3-5 ani. Am prieteni sau oameni obițnuiți care vin pe stradă la mine și îmi spun – ”Basul și cu toba mare, fiul meu e înnebunit după melodie.” I know, știu că asta se întâmplă la mulți copii. Nu știu de ce, nu știu de ce place melodia asta, dacă aș ști de ce, probabil am fi încercat să o reproducem la infinit. Nu știu ce e în melodia asta, dar este foarte faină. Și este o melodie care în continuare este cârligul nostru, aduce oamenii alături de noi. Prin intermediul ei, este descoperită discografia Vița de vie.

Acum, acesta e unul dintre răspunsuri, așa cred că reușim să păstrăm publicul tânăr alături de noi. Am avut tot timpul o percepție diferită față de majoritatea artiștilor din România. Noi suntem un caz particular pentru că suntem o gașcă de 5 oameni care și-au propus în 1997 să cânte muzică rock și să facă lucrul acesta până la capăt. Nu ne-a fost deloc ușor. E aproape un gest de masochism, sau era un gest de masochism să cânți rock în România pentru că, în același timp trebuia să îți întreții și familia, să plătești și chiria, trebuia să și mănânci și rock-ul nu era o industrie care reușea să producă suficient de mulți bani. Dar este o alegere pe care am făcut-o noi cu noi, ne-am privit în ochi și am zis – ”Asta vrem să facem, cât și modul nostru de viață.” Suntem niște oameni cu un standard de viață destul de scăzut, dacă e să-l compari cu ce înseamnă un standard de viață pe care te aștepți să-l vezi la un muzician, adică mașini luxoase, vile, apartamente…

R: Nu ai mașini luxoase deci.

A: Nu am, dar nici nu îmi trebuie, nici nu simt nevoia. Toată atenția noastră se îndreaptă către muzică și către posibilitatea de a face muzică și de a ne exprima în fața unui public. Am descoperit făcând meseria aceasta că bucuriile în viață, bucuriile importante nu sunt cele de ordin financiar, material, ci sunt de ordin uman: un om care vine după concert la noi și ne strânge mâna, spunând – ”Man, a fost foarte tare în seara asta, mi-a plăcut mult. Iar ultima melodie pe care ați scos-o, m-am regăsit în versuri și parcă îmi descrie mie viața.” Chestia asta este fabuloasă. Revenind la online, online-ul este în continuare un teren virgin.

R: Pentru tine sau…?

A: Nu, pentru noi toți. S-a schimbat paradigma cu totul. Dacă înainte de epoca online era musai să fii la radio pentru a reuși, sau la televizor, în media convențională, în ziare și așa mai departe, online-ul a făcut posibile lansări de trupe doar în online, din online s-au ridicat și au ocupat piața, online-ul a făcut posibilă comunicarea instantanee cu grupul de fani, a înlăturat grupuri întregi de intermediari, care făceau mai mult rău industriei muzicale. În momentul de față, dacă eu vreau să mă adresez comunității mele, scriu un mesaj pe Facebook și mesajul ajunge direct la ei. Sau le dau un mail subscrieberilor noștri și ei află exact informația pe care eu vreau să o afle, netrunchiată de intermediari. Pentru că presei îi place să înflorească, să prezinte lucrurile mai fascinant, dintr-un interviu ei scot două-trei cuvinte și pun un titlu de genul – ”Nu o să vă vină să credeți ce tragedie s-a întâmplat!” Tragedia fiind că mi s-a rupt un șiret la Vans-uri sau whatever. Noi trăim, practic, o a doua renaștere. Online-ul nu este un drum bătătorit, nu este un teritoriu în care poți aplica clișee.

R: Asta pentru că tot timpul se schimbă. Online-ul de astăzi nu mai e online-ul de mâine. Degeaba încerci să spui cuiva – ”Am făcut asta și funcționează.”, hai să o aplicăm. Nu funcționează, e context diferit.

A: De asta zic că e interesant online-ul. Eu nu sunt, sau nu eram un om foarte comunicativ, nu am înțeles la început, acum mulți ani, necesitatea Facebook-ului. De ce trebuie eu să îmi exprim trăirile personale în fața unor oameni pe care nu îi cunosc? Eu fac asta prin muzică. Pe Facebook, teoretic, ar trebui să îmi urc muzica mea, și prin intermediul muzicii, oamenii să ajungă la mine. Mi-am pus aceste întrebări ca și prim practicant de Facebook. Ulterior, mi-am dat seama că asta vor oamenii. Ei doresc să afle informații despre tine, și vor să le afle la prima mână. Nu vor să le afle la a treia mână, ce vorbeam anterior. Comunitățile care se creează în jurul paginilor de Facebook, a podcast-urilor, în jurul unor creatori de conținut, sunt foarte fidele. Pentru că online-ul îți oferă ție posibilitatea să vorbești, în cazul de față, cu Adrian Despot, face to face, de la egal la egal. Noi nu am jucat niciodată cartea asta, al artiștilor lui Pește sau vedetelor intangibile. Tot timpul am zis că suntem norocoși că am ajuns în poziția asta, pentru că noi am plecat ca public în fața scenei altor trupe.

R: Scuze, o să te corectez aici. Nu cred că ați fost norocoși. Voi ați avut un produs. Produsul vostru a fost muzica, ați făcut muzică. Eu nu sunt muzician, dar pentru mine, muzica voastră e una de calitate, e un produs de calitate. Și produsul acesta de calitate, dacă în continuare se face, atrage oameni și se vinde. Se vinde fără chițibușuri de marketing.

A: Ai dreptate, dar un element esențial în toată ecuația asta este norocul. Eu cunosc mulți artiști care sunt extrem de talentați, care au toate atuurile necesare pentru a reuși, dar nu au haul, combinat cu norocul de a ieși din marea asta. Internetul e ca un ocean cu milioane de pești. Acum, orice formație se poate pune pe Internet și se poate adresa lumii. Problema e ce faci tu ca user, cum reușești să identifici exact lucrurile bune? Pentru că e imposibil să fii la curent cu tot ce se întâmplă, e imposibil să fii la curent cu toată muzica, cu toate lucrurile faine.

România funcționează cumva în virtutea modului de a face presă tradițională, alături de acest nou mod de presă, care este Internetul. Ce lipsește? Ne lipsesc niște valori clare, care să ghideze puțin acest mare ocean, care este Internetul. Adică, în informația aceasta aproape infinită, ar trebui să existe niște piloni în care noi să avem încredere și care nici măcar să ghideze, ei să spună doar atât – ” Mie îmi place chestia asta, am ascultat lucrul acesta, am văzut piesa aia de teatru și a fost foarte faină, am văzut un film foarte tare, acesta e.” Avem nevoie de niște formatori de opinie, dar avem nevoie de niște formatori de opinie credibili.

R: Crezi că astăzi avem câțiva formatori de opinie în România?

A: Avem cu siguranță foarte mulți. Nu știu câți dintre ei sunt credibili. Pentru că în momentul în care printre 10 postări faine găsesc una în același ton verbal despre niște cartofi, chips-uri cu gust de mici, pe care i-a încercat respectivul și despre care zice – ”Sunt foarte faini, vă sfătuiesc să-i cumpărați”, în momentul acela realizez că pentru el, acel intrument – blog-ul, site-ul sau ce o fi – este doar un mijloc de a face bani și nimic altceva. Atunci îțși pierde credibilitatea în fața mea.

R: Eu, personal, te văd pe tine ca un formator de opinie în zona aceasta de muzică. De ce zic asta? Ți-am citit câteva interviuri și muzica despre care tu ai vorbit acolo, m-am pus și am ascultat-o, nu pot zice că am devenit fan, dar mi-ai stârnit interesul pentru trupele respective. Crezi că te vei folosi de online, fie Facebook sau Instagram, să îndrumi generația, fanii care te urmează pe tine, să zici – ”Asta e muzica pe care eu o ascult și vă recomand să o ascultați și voi”?

A: Fac chestia asta. Dar, în primul rând, eu nu vreau să-mi asum rolul de educator, e ceva mult prea mare și nici nu pot duce chestia asta pe umeri și nici nu mi-o doresc, ar însemna să am o părere mult prea bună despre mine. Eu pot doar să spun că am găsit niște lucruri faine și să le arăt. De cele mai multe ori, când postez melodii pe pagina mea de Facebook, am grijă să nu fie cu videoclip, pentru că imaginea fură întotdeauna ochiul de la muzică, iar eu vreau ca oamenii să asculte melodia, pentru că aia m-a atras pe mine. Și atunci caut variante doar cu lyrics version sau altceva, pur și simplu melodia postată cu imaginea, coperta albumului.

Sunt un om vertical și sunt un om foarte onest. Sunt un om trecut prin foarte multe. Și am ajuns la concluzia că viața e mult prea scurtă ca să jucăm alte roluri. Dumnezeu ne-a dat corpul și mintea asta și ar trebui să ne folosim de ele pentru a ne bucura de viață așa cum suntem noi și nu pentru a impersona alte lucruri: băiatul deștept, băiatul frumos, băiatul șmecher, băiatul cool și așa mai departe. I don t give a fuck, pe bune. Nu mă interesează dacă am câteva kilograme în plus, nu mă interesează dacă oamenii nu mă văd ca fiind cool. Eu știu cine sunt, mă cunosc, îmi place ce văd seara în oglindă când mă uit. Și în momentul în care tu faci pace cu tine, te cunoști pe tine și tu ești sigur de tine, de ce ești, ce reprezinți pe pământul acesta, în momentul acela nu-ți mai este teamă de absolut nimic, nu mai trebuie să pretinzi că ești nicicum altcumva decât ești tu, pur și simplu, așa cum te-a făcut Dumnezeu.

R: Crezi că selfawareness-ul acesta de care ziceai acum lipsește astăzi în România? Nu cred că mulți au chestia asta de – ”Așa sunt eu, îți convine sau nu îți convine. Am chestiile mele mai rele, încerc să fac lucrurile mai bine, dar nu vreau să fiu genul care se ascunde după – eu nu sunt așa.”

A: Astea sunt niște lucruri care vin natural, probabil odată și cu vârsta, și cu experiențele prin care ai trecut. Sunt niște lucruri care sună foarte bine în teorie. Ele pleacă de la premisa că fiecare om își dorește în viața asta doar să fie ascultat și înțeles de cineva. Când primești lucrul acesta, devii împăcat cu lumea. Și oricât ți s-ar spune – ”Încearcă să fii mai bun, încearcă să faci lucruri bune căci ți se vor întoarce”, sună așa… Paulo Coehlo like. ”Gândește pozitiv și Universul va lucra pentru dorința ta.”

R: Și o să prinzi autobuzul.

A: Sună aproape funny. Dar, îți spun că acestea sunt încercate pe propria mea piele. E exact ca atunci când părinții îmi spuneam când eram mic – ”Pune o haină pe tine, că e frig”. Și eu mă uitam la maică-mea – ”Aoleu, să-mi pun haina pe mine…” Ieșeam din casă cu căciula pe cap și cum eram afară, o băgam în buzunar. Gândeam – ”Ce naiba îmi tot spune mama, eu nu am minte? Eu nu știu?” Ei, am ajuns la rândul meu să fiu părinte și m-am surprins pe mine spunându-i fiului meu exact aceleași lucruri. Trecând prin toată experiența asta, de copil căruia i s-a pus căciula în cap, am ajuns un părinte care încearcă să pună căciula în cap copilului și realizez că în viață, oricât de mult ți s-ar spune – ”Fă aia, că e bine, ai încredere în mine, că ce spun eu e bine”, până nu trăiești tu pe pielea ta experiențele, treci prin lucrurile alea și ajungi singur la concluziile acelea, nu ai cum să te schimbi, să evoluezi. Asta e, dacă vrei, cu ghilimelele de vigoare, blestemul nostru. Trebuie să trecem prin toate experiențele în viață, și din ele să tragem pilde. Nu putem să tragem pilde din experiențele altora.

R: Un lucru pe care îl apreciez la tine e că știi să îți separi viața personală și cea profesională. Și asta apreciez tot timpul la cei care sunt persoane publice. Te-ai lovit de multe ori de chestia asta, că oamenii îți cereau mai mult din viața privată, personală?

A: Da. Și acesta e un alt lucru important în viață: să înveți să spui ”nu.” A fost o mare eliberare pentru mine ziua în care am putut să spun ”nu” și să nu mă simt vinovat că am refuzat pe cineva. ”Poți să vii să faci nu știu ce, să la la la?”, ”Măi, nu.” Și ”nu-ul” acesta e unul simplu, nu este un ”nu” cu justificări, de genul – ”Nu, nu pot să vin, aș veni, dar nu pot pentru că am niște treabă foarte importantă”. Nu, răspunsul e foarte simplu: nu pot. Și după ce o spui ești – ”Wow, nu îmi vine să cred că am spus-o, mamă cât de bine mă simt.” Și a fost atât de simplu, pentru că motivul pentru care refuzul acesta simplu nu se dă, e că noi ne facem foarte multe procese de conștiință, ne gândim că supărăm, că se vor spune lucruri rele despre noi. I don t care. Eu vreau să fac asta? Nu. Și este ”nu”. Și este eliberator. Și paradoxul e că nici măcar pesoana care ți-a cerut in the first place lucrul acesta, nu cere explicații. Lucrurile sunt mult mai simple în realitate decât se desfășoară ele în capul nostru. Noi suntem cei care ne complicăm viața de 100.000 de ori mai mult decât este cazul.

Vizavi de familie și de formație, totul se poate face cu o programare foarte bună a timpului. Dar nu îți ascund faptul că au fost, și probabil vor mai veni, foarte multe momente în care îmi urăsc meseria pentru că din cauza ei nu pot să stau acasă, să văd cum cresc copii. Se întâmplă foarte multe lucruri pe drum, atunci când ești plecat și când muncești atât de mult cum facem noi, Vița de Vie. Sunt momente în care te întrebi – ”De ce, doamne iartă-mă, sunt eu astăzi la 600 km de casă în fața unor oameni pe care nu-i cunosc și pe care încerc să-i bucur, pe ei, pe niște necunoscuți, când eu ar trebui să stau acasă și să încerc să-mi bucur copiii care cresc de la o zi la alta, se schimbă și sunt schimbări care nu se mai întorc, ei cresc extrem de repede.” Cumva, trebuie să le împac pe amândouă pentru că realizez că asta e meseria mea. Rezoluția la care am ajuns este ca de fiecare dată când sunt într-un loc, fie că sunt la un concert sau acasă, încerc să mă bucur de momentul acela cât de tare pot eu.

R: Hai să ne întoarcem puțin la muzică și marketing. La un moment dat ziceai de radio și online – crezi că astăzi, un artist, are nevoie de radio ca să se lanseze și să fie cunoscut?

A: Depinde din ce zonă muzicală provine. În mainstream lucrurile sunt puțin mai complicate, pentru că acesta depinde în continuare de mass media clasică, de difuzările la radio și la televizor. Ele reprezintă un fel de validare. Internetul stă în picioare și este valabil pentru artiști independenți, poate crea staruri peste noapte, dar într-o zonă oarecum independentă, nu într-o zonă de masă. Dacă vrei să sari în liga de masă, ai nevoie de niște confirmări. E ca atunci când te duci cu pașaportul sau cu o hârtie, ai nevoie de ștampile ca să fie valid. Una dintre ștampile e cea de la radio – ”L-am auzit la radio, înseamnă că e un artist bun”. Doi – ”L-am văzut pe ăsta la televizor, dacă a ajuns la televizor, clar e bun”. În continuare, mass media convențională validează statutul unui artist.

R: Mi-a plăcut la voi, ultimul album, ”Șase”, dacă țin bine minte, ați făcut o lansare foarte interesantă. Poți să povestești puțin despre aceasta? Cred că ai vorbit despre ea de multe ori, dar…

A: Încerc să o povestesc. Nu am ajuns încă la o sinteză a ei. E destul de complicat ce am făcut noi pentru că implică foarte multe cifre.

R: E cifrologie sau așa ceva?

A: Un fel de numerologie. Fiți atenți, că e complicat. Anul trecut, Vița de Vie a împlinit 20 de ani. Ne-am gândit să scoatem un album care să se numească ”Șase/Șase.” 6/6 este un zar de la table, sunt două zaruri, e un scor bun la table, dacă vrei. Ne-am gândit să facem în felul următor: să facem Șase/Șase din două albume, să fie Șase (+) și Șase (-). Fiecare copertă de album are pe ea șase simboluri, ele în sine arată ca un zar dacă te uiți de departe. Fiecare piesă are simbolul ei. Șase (+), albumul pe care l-am scos anul trecut, are niște magneți pe spate, albumul pe care îl vom scoate anul viitor, Șase (-), o să aibă altfel de magneți pe spate. Șase (+) cu Șase (-), cele două CD-uri, când se vor lipi unul de celălalt, vor face cluck, pentru că au magneți plus cu minus, și ele vor face albumul nostru dublu, Șase/Șase. Acesta e conceptul mare.

Anul trecut, am profitat de faptul că am împlinit 20 de ani și în fiecare 20 a lunii, la ora 20, scoteam câte un single de pe acest album, către subscrieberii noștri. Ei sunt subscrieberii grupului Vița de vie, subscrieberii unui mailing list, de care noi nu abuzăm și cărora le trimitem doar informații vitale, single-uri noi și așa mai departe. Pe fiecare 20 a luni, la ora 20, ei primeau acest nou single. Noi, pe data de 21 intram în studio și începeam să lucrăm la următoarea piesă. A fost foarte fain că ne-am impus acest deadline, de 20 a lunii. Noi nu aveam piesele într-un sertar. Într-o lună de zile trebuia să terminăm o piesă. A fost interesant pentru că în procesul creativ te lovești deseori de lipsă de inspirație, defocusare. Sunt zile în care nu ai chef să compui, zici că faci mâine. Acum, știind că avem deadline-ul de 19 a lunii, stăteam acolo și trebuia să lucrăm, să facem. E exact ca și citatul acela celebru – ”Inspirația există, trebuie doar să te găsească lucrând.” Și asta am făcut, am lucrat non-stop și am reușit să producem materiale. Sub presiune, suntem o formație care lucrează foarte bine. Dacă scoți presiunea de pe noi, dacă nu avem deadline-uri, avem gap-uri de acestea de 3 ani, patru ani, în care nu facem nimic, nu scoatem nicio piesă, stăm, cântăm…

Pentru Șase (-) am vrut ca fiecare single din cele șase să aibă un videoclip. S-a întâmplat că am dat peste niște băieți care sunt niște oameni faini și talentați, dar au cu totul un alt program decât noi. Noi ne trezim la ora 7, ducem copiii la școală, suntem activi de la 8. Ei se trezesc la 3 după-masa, nu răspund câte o lună la telefon, se duc la regăsire în Thailanda. Și ne ia puțin mai mult, dar în 2018 va fi gata. Am scos deja două single-uri, în mai am scos Haihui, al doilea single l-am scos acum două săptămâni, se numește Dur de-a dura. Și vom continua cu câte un single o dată la 3 luni. Următorul va fi în martie.

R: Foarte tare. Nu vreau să te mai rețin mult. Mi-a plăcut foarte mult că ai vorbit despre partea umană și ce contează cu adevărat în viață, dar și tot ce am povestit despre marketing. Acum, Adi Despot, în 15 ani unde vrei să fii?

A: Pe pământ, nu sub.

R: Atunci, să fie cu folos. Adi, mersi foarte mult pentru timp.

About the Author
Visual Marketer si Content Strategist la Bannersnack.

One comment on “16 Adi Despot: M-am simțit eliberat când am învățat să spun NU!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *