09 Alex Damian: Despre beneficiile folosirii Instagram in campanii

Dacă vrei să te apuci de blogging, apucă-te și scrie despre lucrurile care ție ți se par normale. De cele mai multe ori, lumea nu știe despre ele. Copiază o reteță de succes, iar mai apoi îți dai seama singur de ce vrei să faci.

– Alex Damian

Trebuie să recunosc că nu l-am plăcut din prima pe Alex. Poate pentru că mi se părea că avea un aer superior. Poate pentru că eram invidios de ce fotografii făcea. Habar nu am. Dar timpul a trecut și cu fiecare eveniment la care ne-am intersectat am reușit să ne înțelegem mai bine. Atât de bine încât am și profitat de ocazie ca să-i iau un interviu pentru podcast.

 

Bio:

Alex Damian sau Psihotrop cum îl cunoaște lumea din online este creator de conținut. Este freelancer, după ce a renunțat acum 4 ani la viața de corporație, din care a învățat o grămadă de lucruri. Dintre proiectele lui trebuie să știi neapărat despre Vaca Verde sau Ascultă cu mine.

Pe Alex îl găsești pe:

www.alexdamian.ro  /  www.vacaverde.ro

Instagram / Facebook  / Youtube

 

Despre ce povestim:

  • Blogging ca o terapie
  • Vlogging: de la idee/ conținut la editare
  • Viitorul în online
  • Campanii pe Instagram Stories – de ce nu funcționează încă la noi
  • Beneficiile folosirii Instagram în campanii, despre cum Instagram și Facebook schimbă comportamentul unei generații
  • Campania cu Profi & Pepe

  • Canalele media din România și bulele în care fiecare se învârte
  • Cum brandurile își pot schimba imaginea în funcție de activările pe care le fac
  • Ce vloggeri români urmărește
  • Despre București și Cluj
  • Sfaturi la început de drum în blogging/vlogging.

De asemenea nu uita că te poți abona la podcast și pe iTunes.

Audio Transcript

R: Hei, salut! Bine ai venit la Podcastul lu` Katai. Astăzi îl am alături de mine pe Alex Damian. Pe Alex îl cunosc încă de când avea Instagram, după a avut un blog pe care a scris, acum face și vlog, atât în română, cât și în engleză. Până la urmă, indiferent de toate astea, ce e important este că el creează conținut. Iar azi vorbim despre ce înseamnă să creezi conținut în acest moment, cât de greu este să creezi conținut, cât de greu e să faci daily-vlogging. Ce face Mariciu nu e daily-vlogging, cum zice el, ci e un Big Brother Show, și e mișto. Vom comenta despre Pepe și Profi, așa că stați pe aproape și continuați să ascultați acest podcast.

Pe Alex Damian poate îl știți mai degrabă de pe Instagram, ca „psihotrop”, sau poate ați văzut proiectul Vaca Verde, sau ”Pozează cu mine.” Acum e și vlogger, scrie și pe blog… mie îmi place să spun că este creator de conținut. Doar că el este un altfel de creator de conținut. Imaginați-vă un om creativ, mai boem câteodată. Alex, ce cauți la Cluj?

A: Salut, am venit în vacanță, să zic așa, deși toată lumea îmi spune că sunt mereu în vacanță, dar nu e adevărat. E regula aceea sfântă pe care noi vrem să o introducem în rândul oamenilor care muncesc –  „freelancerii muncesc mai mult decât oamenii care se duc la birou”.

R: Tu ești freelancer până la urmă?

A: Da, sunt freelancer. Am renunțat la viața de corporație acum vreo 4 ani de zile.

R: De ce?

A: Înveți o grămadă de chestii faine în corporație, acesta e un lucru pe care mulți oameni nu îl înțeleg. ”Multinaționalele sunt nașpa, e spălare de creieri” nicidecum. Multinaționalele te învață o grămadă de lucruri, mai ales că sunt trecute prin atâtea probleme, au o grămadă de sisteme de siguranță, și poți să înveți de la zero cum să faci un business cât timp lucrezi acolo. Ce înseamnă achiziție, vânzări, absolut orice. Și când vezi articolele acelea care relatează cum doi foști corporatiști și-au deschis o pensiune, sau un business, eh aceea sunt oamenii care au știut ce să învețe de la companii, și să înceapă ceva singuri. Treaba asta nu pot să o facă toți, într-adevăr. Dar dupa mai bine de 5 ani de zile de corporație, am zis să plec de acolo, pentru că ajunsesem în punctul în care toată viața mea însemna birou, de dimineața până seara. Banii pe care îi făceam nu pot să spun că mă satisfăceau foarte mult, și nici nu aveam când să-i cheltui. Și am zis – ”Ok, trebuie să iau o pauză, pentru că nu despre asta e viața, să stau 80-90% din timpul meu liber la birou”, unde în ultima vreme nici nu îmi mai plăcea ce făceam.

Atunci a fost și o problemă, nu am plecat tocmai în termeni buni. Începusem să îmi caut ceva în altă parte, și aveam stresul acela pe care îl are fiecare om în astfel de momente. Mergi la interviuri, nu te cheamă la discuții sau te cheamă și nu te mai sună după aia, și ca să trec peste chestia aceasta am făcut din blogging un fel de terapie. Am început să scriu pentru că am văzut că îmi formasem în câțiva ani o comunitate destul de măricică și începeau să-mi vină propuneri de mici campanii din partea agențiilor de PR sau a brandurilor, și am zis – ”Hai să mă focusez un pic pe partea asta.” De aici, încet-încet l-am transformat într-un business. Decât să stau să mă stresez zilnic că nu îmi găsesc un loc de muncă, am vrut să încerc asta, să văd ce se întâmplă. Și dacă privești treaba asta strict ca pe un business, în momentul respectiv lucrurile încep să se schimbe în bine, și chiar ajungi să trăiești din chestia asta.

R: Tu faci și vlogging.

A: Fac și vlogging.

R: Și în engleză.

A: Și în engleză, da.

R: În maghiară când faci?

A: Mai trebuie să fac și în maghiară, hahaha.

R: Explică ce este vlogging-ul pentru oamenii care ascultă.

A: Să spunem că tot ce scrii tu pe un blog pentru comunitatea ta, îl transformi în momentul de față într-un video, toate ideile pe care le ai tu, le transpui într-o imagine, pentru că suntem totuși generația asta Facebook, a scroll-ului constant. În momentul în care vrei să citești ceva, trebuie să fie extrem de interesant pentru ca acel articol să-ți capteze ție atenția. Oamenii se plictisesc foarte repede. După ce dai vreo două minute scroll pe Facebook, și apoi intri pe un articol, nu prea mai ai răbdare să citești. Cel puțin eu nu mai am răbdare să citesc un articol până la capăt. Citesc puțin la început, după pe diagonală, apoi dau ”back” și mă uit iar pe Facebook. În schimb, partea de video și conținutul video e mult mai atractivă. Se întâmplă niște lucruri, și e mult mai ușor să-i ții pe oameni captivați în momentul când ai și o imagine în spatele unor cuvinte. În vlogging cam despre asta e vorba, se transformă ideile sau ce scrii tu din blog, în video. Începi să faci conținut video, începi să povestești lucrurile de care ești tu pasionat. Practic, ce puncte urmăreau oamenii la tine pe blog, asta ar trebui să vadă și în vlogul tău, în conținutul video pe care poți să-l postezi ori pe Youtube, ori pe Facebook.

Nu e un lucru despre care pot să zic că îmi place foarte mult. Nu-mi place vlogging-ul, nu-mi place ideea de vlogging. Dar mi-am dat seama că în industria aceasta, și în zona asta de online, ori te mulezi pe o idee nouă, ori te asociezi cu o chestie nouă, pentru că dacă nu, poți să rămâi frustrat. Și o să te frustreze îngrozitor de tare să vezi că vin alții din spate, mai ales cei tineri, și adoptă noile trenduri pentru că funcționează, și tu o să stai acolo într-un colțișor și o să te plângi că – ”Domne, vlogging-ul nu e ce trebe, cine stă să se uite la vlogging?” Ei bine, dacă stai să-ți pui întrebările acestea, alții deja adună zeci de mii de subscriberi. Sunt niște copii care se filmează și se pun pe Youtube și au deja un target al lor acolo. Ei nu stau să-și pună probleme de genul, cel puțin cei mici, din generația nouă, nu stau să-și pună întrebări ca acestea, ei pur și simplu fac. Se filmează, se pun pe Youtube, și încep să crească. Și mi-am dat seama că am nevoie puțin de zona asta, de conținut video, să mă plasez acolo, pentru ca lumea din industrie să știe că există și o astfel de deschidere către video în ceea ce mă privește.

Vorbeam chiar acum vreo 2 ani de zile cu o amică din București care lucra într-o agenție de PR, și îmi spunea – „Apucați-vă de conținut video”, pentru că la vremea aceea în București nu prea existau vloggeri. Se chemau ”YouTuberi.” Agențiile îi chemau pe Zmenta, pe Annemarie, îi chemau pe oamenii aceștia din țară să vină la București, să facă campanii pe zona de conținut video pentru că nu aveau pe cine să ia din București. Acum lucrurile s-au mai schimbat în București, s-au schimbat la nivel global de fapt. E o explozie de oameni care fac conținut pe Youtube pentru că au început să prindă gustul. Și da, în mare cam asta este vlogging-ul – conținut video… îi mai zice ”jurnal video.” Nu-mi place foarte mult ideea de vlogging, adică acest jurnal video, și în special ideea de daily vlogging.

R: Acela cred că e greu.

A: E greu, da. Din punctul meu de vedere, indiferent de cât de mulți alți YouTuberi ar fi existat înainte de Casey, până la urmă el e cel care a format un trend global pe zona de conținut video. El face chestia asta zilnic, dar eu cred că cei care fac conținut zilnic pe Youtube, nu-și dau seama de o chestie: Casey nu face daily vlogging, el face storytelling. Omul acela, în fiecare zi are o poveste, se întâmplă ceva în conținutul lui video, e întotdeauna ceva nou. Plus că a început treaba aceasta când era deja pe o pantă în ascensiune. Și călătorea foarte mult. Omul chiar avea ce să spună în fiecare episod. Și să arate. Să nu mai spunem că dacă stai în New York, orice vei filma acolo e conținut video, oriunde filmezi la ei arată ca în filme. Asta cred că îl ajută foarte mult, și îi ajută în general pe cei din New York. Pe lângă asta, observ în fiecare video că nu e genul care să se pună în fața camerei și să spună – ”Ok prieteni, eu acum o să mă duc să-mi fac niște cumpărături, o să mă duc cu mașina în service.” Nu există chestia asta la el.

Din păcate, cei care s-au apucat de daily vlogging au crezut că acesta este daily vlogging-ul și așa ajung să aibă succesul lui Casey Neistat. Nu, el nu face daily vlogging, el face pur și simplu storytelling, în fiecare episod. Îți vine cu niște povești, cu niște lucruri motivaționale incredibile. E, într-adevăr, un robot. Nu îmi pot da seama cum poate să doarmă. E extrem de dificil să filmezi în fiecare zi și apoi să găsești timp să editezi. Pleacă undeva de la două ore în sus o editare de vlog. Bine, la un moment dat te obișnuiești, contează ce aparatură folosești, ce laptop, ce program de editare, dar pentru a scoate un video decent, sub două ore nu cred că poate face nimeni chestia asta. Practic tu zilnic pierzi 2-3 ore doar ca să editezi, dar pe lângă asta mai trebuie să și filmezi și să mai fii și creativ.

R: Eu cred că are un om care face asta. Crezi că stă chiar el și editează și le face toate? Mă uit la Vine-erii aceștia care au fost la început, și acum s-au dus pe Instagram și pe Youtube: Lele Ponce, Rudi Mancuso, și îmi plac. Ce îmi place la ei e că fiecare e recunoscut pentru o anumită chestie. Rudi Mancuso, de exemplu, merge pe muzică foarte mult, și are pe lângă și niște proiecte. Cum ai tu Vaca Verde, el are aia cu mustața. Lele Ponce merge foarte mult pe dans, pe coregrafii. Mai este un tip – Eduard, fratele lui Rudi, care e fotomodel. Fiecare merge pe o chestie, iar oamenii aceștia fac multe sketch-uri. Și Bromania a început cu diferite sketch-uri și acum își documentează viața, dar el are un om care-i face partea de editare. La un moment dat ajungi la nivelul acela de creat conținut, povești, ești creativ, dar să stai să editezi mi se pare foarte greu.

A: Asta în condițiile în care eu am observat că oamenii aceștia au și o altă viață în afara zonei acesteia de vlogging. Am stat să mă întreb de unde au timp să facă treaba asta și de unde le vine lor creativitatea asta, pentru că lor cu siguranță, față de noi, și față de tot ce am văzut în Europa, le este mult mai ușor și mult mai confortabil să devină creativi și să scoată un conținut creativ.

R: De ce?

A: Nu știu, asta chiar nu pot să-mi explic. Bine, într-adevăr contează foarte mult stilul și nivelul de trai din țara în care trăiești, dacă nu ai absolut nici un stres și nici o presiune legată de probleme zilnice, cum le avem noi, de plătit chirie, de mai știu eu ce. Acestea sunt niște aspecte pe care noi niciodată nu apucăm să le luăm în considerare, dar indiferent pe ce zonă ai lucra – că ești freelancer, că lucrezi la birou, pe noi ca nație chestia asta ne afectează și nu ne dăm seama. În subconștient ne presează zilnic, ne gândim tot timpul la asta. Vorbeam la un moment dat cu niște amici despre conținutul acesta video și spuneam că noi întotdeauna stăm și ne căutăm probleme. Eram într-o seară cu Alexandru Negrea și Costin Cocioabă, m-am întâlnit cu amândoi și o seară întreagă ne-am pierdut-o discutând despre ce aparatură să ne luăm, ce cameră foto să ne luăm să filmăm, ce microfoane. Și ne-am dat seama la final – ”Băi, noi n-am vorbit deloc de conținut video.” De fapt, asta e cel mai important – ce conținut ai și ce oferi tu până la urmă. Întotdeauna ne apăsăm așa de mult cu probleme, în loc să ne focusăm strict pe conținut. Și cred că cei din afară exact asta fac, întâi se focusează pe ideea de conținut, exact cum ai zis tu… merg pe zona de dans, sau merg pe zona de sketch-uri, sau Vine.

Vine-ul mi se pare că i-a ridicat foarte mult și  un semn foarte mare de întrebare pentru mine e – ”De ce a murit vine-ul?” Nu pot să înțeleg, pentru că nu cred că a existat vreo aplicație cu mai multe view-uri și engagement mai mare ca Vine-ul. Dar s-au adaptat și oamenii aceștia, s-au mutat pe Youtube. Deși, drept vorbind și sincer, eu nu prea mai pot să-i urmăresc, și asta mi s-a părut amuzant… Ce sketch-uri fascinante au avut timp de 6 secunde și cât de amuzante erau. Și Bromania la fel, că și el a început pe zona asta de 6 secunde, pe Vine, și pe el îl ajuta foarte mult conexiunea asta, că a fost acolo cu ei, i-a cunoscut pe oamenii aceștia și a început să facă conținutul video. În momentul în care toți s-au mutat pe Youtube și au început să facă conținut mai mare de 5 minute, n-a mai fost același lucru.

R: Poate că lumea nu mai are timp să se uite la toate astea, poate doar subscriberii lor, marii fani. Uite, aici ai punctat o chestie foarte interesantă. De multe ori căutăm platforma ideală și ne concentrăm pe platformă, și ne concentrăm pe scule și pe instrumente, pe ce laptop să fie, unde să scriem articole, ce poză să punem, și o grămadă de alte chestii. Până la urmă, nu asta contează. Cum ai menționat și tu la Casey, important este mesajul. Casey are un mesaj, și el zicea că el nu face vlogging, face storytelling. Acum, storytelling-ul e un basm din acesta foarte fain al marketingului, dar trecem peste. Dar șmecheria care e? El are ceva interesant de zis și ca să ai ceva interesant de zis, unu la mână – trebuie să ai ceva în cap, doi – să ai puțină experiență: cum zici, ce zici, iar dacă nu ai experiență să-ți faci, și trei la mână – trebuie sa ai curaj.

Omul acela s-a dus la Nike și Nike a zis să le facă nu știu ce Ad sau o chestie de genul, și el a zis – ”Eu mă duc să călătoresc.” Nu știu câte zile a călătorit, a făcut video și a promovat Nike pe long term. Nu a fost ceva de genul – facem acum vlogging, pac pac și rapid e gata. Pe mine asta mă enervează – când văd că totul se întâmplă la nivel de moment și ne cramponăm așa. E ca atunci când vrei să conduci: te gândești ce mașină să-ți cumperi, ce bujie, dacă să fie cu piele sau nu… și tu nu ai nici măcar carnet de condus, tu nu știi care e experiența condusului. Până să te gândești la mașină mai e mult. Eu, de exemplu, nu am condus vreo mașină până nu am avut carnetul de condus. Cam așa cred că e și în lumea de content. Cum sunt întrebările legate de ce tip de telefon e cel mai bun pentru pozele de pe Instagram. Nu telefonul contează, dacă ai un Iphone 4 e bun, fă-l să meargă, descurcă-te. Aici e vorba despre mesaj, pentru că ne pierdem în mesaj. Când vine o agenție de PR și întreabă dacă faceți video, ar trebui să vedem de ce vor ei video – pentru că e trendy, pentru că brandurile caută asta sau pentru că vor să comunice un mesaj și cred că mesajul lor se poate mula pe tipul acesta de conținut?

A: Eu cred că un pic din ambele, dar e și panica aceasta că și-au dat seama că există acolo o zonă, și comercialul vrea să intre peste tot. Și se vor duce către orice este trendy, asta clar o vor face. Sfatul acesta pe care l-am primit, l-am primit ca pe un sfat amical, eu oricum nu țin cont. Nu contează că nu erau creatori de conținut video în București. Nu erau, s-au dus și au luat din țară, și au făcut asta pentru că funcționează pe moment. Vorbeam un pic mai devreme, apropo de Instagram, despre Stories și faptul că în continuare propunerile de la agenții, de campanii sau de promovare a unui brand sau a unui serviciu, pe care le primesc eu, se referă la postări pe Facebook sau postări pe Instagram. Story-urile sunt de ceva vreme acolo, sunt trending în momentul acesta.

R:  Din august, anul trecut.

A: Eu, la momentul de față, încă nu am primit o propunere de campanie exclusiv pe Stories, deși am văzut la noi, prin iarnă, o campanie de Stories cu niște bolggerițe de fashion, și am zis – ”Uite un brand curajos!” Oamenii aceștia din agenții ajung până la urmă să fie niște multinaționale, și când vorbim de multinaționale, nu mai vorbim de oameni, ci automat vorbim de cifre. Oarecum, trebuie să se schimbe un pic modul acesta de a privi lucrurile, pentru că nu totul ține de o raportare de cifre. Dacă ai un tool pe care știi că poți să-l folosești și care știi că funcționează în momentul respectiv, lasă naibii cifrele alea și folosește-te de treaba aia. Există acum niște insights pe Stories și poți să verifici exact. Din păcate, mie nu-mi merge, îmi dă erori constant, o să verfic de ce, dar în continuare e reticența asta de a merge pe Stories. Eu acum aș plusa pe Stories la greu. Dar pe zona de Instagram. E o diferență colosală între Facebook și Instagram pe zona de stories.

R: Mie Facebook încă nu mi-a ajustat Stories, sunt norocos. Toată lumea – ”Vai, ai Stories”, dar eu nu am nimic. Instagram Stories – ok, Facebook – nu prea.

A: Chiar glumeam la un moment dat cu cineva și ziceam că probabil Mark a primit un telefon de la producătorii de telefoane mobile, de la Apple și de la Samsung, sau restul care sunt mai mari, și i-au zis – ”Mark, uite, bagă și tu ceva în aplicația asta, să distrugem telefoanele, să nu mai funcționeze, că trebuie să scoatem niște telefoane noi piață.” Am un Iphone, mie nu-mi mai merge telefonul dacă intru pe Facebook și dacă din greșeală dau swipe dreapta îmi întră în camera de Stories și merge o chestie sacadată așa, se blochează aplicația, se blochează telefonul, nu se mai mișcă nimic și până îmi intră în Stories cred că durează vreo 10 secunde. Asta dacă nu trebuie să închid eu aplicația și să o repornesc cu totul. Cere din ce în ce mai multe resurse Facebook-ul pe un telefon, și eu o văd clar ca și pe o chestie de marketare, pentru că asta te împinge automat să-ți schimbi și device-ul, că ai nevoie clar de treaba aia. Dar cum ai spus și tu, pe Facebook reach-ul la Stories e scăzut undeva la 15% comparat cu reach-ul pe care îl ai pe Instastories.

R: Pe Instagram e fain că acum au introdus widget-urile acelea doua: location și hashtag. Și eu mi-am dat seama că de când am început să le folosesc mi s-au dublat view-urile. Au început să îmi crească și followerii, pentru că intri deja într-o comunitate. Nu vreau să spun că sunt mult mai deștepți decât Snapchat, dar au mult mai multe resurse. Ei au știut cum să folosească lucrul acesta, până și CEO-ul lor, Kevin Systrom, a recunoscut că au „copiat” Stories. Au început ușor-ușor să se adapteze pieței, să lucreze cu influenceri, designerii lor să le facă geofiltre, să introducă face-filtere, sa poți să dai replay cu foto și video, e totul foarte ușor. Iar chestia asta schimbă comportamentul omului. Nu mai e scroll, e swipe. Am citit undeva un articol că Instagram Ads, sunt primele Ads fullscreen.

A: Clar, da.

R: Asta mi se pare foarte tare, că prin funcții de genul pot să schimbe comportamentul unei generații întregi. Trecerea asta de la scroll la swipe în aplicații prin Stories, faptul că nu mai stai să editezi o poză atât de mult, intri, pui un filtru, adaugi la Story și gata, totul e mult mai simplu, și cred că oamenii asta vor. Vorbim aici foarte mult de transparență. Cred că brandurile încă nu intră atât de mult pe Instastories, pentru că nu știu exact cum să le folosească, nu au strategie. Apropo, zi-mi o chestie. Să schimbăm puțin placa: Pepe și Profi.

A: Eu zic că e în target. Adică am stat și m-am uitat și se întâmplă niște lucruri până la urmă și pe conținut video, și pe reclame, care te lasă mască. Eu chiar glumeam la un moment dat, că abia ieșise versul cu 600 de magazine… dar dacă erau 634 de magazine? Cum ai pronunța chestia aia? Că e clar că n-ar fi intrat pe melodie – 634 de magazine. Da… nu mă ascociez cu zona aceea, mi se pare penibil ce se întâmplă acolo, dar consider că este în targetul magazinului. Iar dacă magazinul a consider că asta e direcția spre care vrea să meargă, atunci este problema lor, nu problema noastră, a utilizatorilor. Ei se poziționează în zona aia, foarte bine, lasă-i acolo. Și îți spun și de ce gândesc așa. Am participat la începutul anului la un exercițiu de brief pentru un brand.

R: La BIZ SMS?

A: Aparține de BIZ SMS, dar a fost o chestie locală în București pentru un anumit brand, care voia să promoveze un ambalaj. Au fost niște idei foarte faine atunci, am fost vreo 5 echipe. Pentru noi, pentru zona asta în care lucrăm, ne-am tot gândit la ceva extrem de creativ și amuzant în același timp. Campania respectivă am creat-o, să zic așa, după chipul și asemănarea noastră. Ideea câștigătoare a fost pentru mulți dintre noi extrem de banală și de corporatistă. Asta pentru că a venit clientul și a început să povestească despre cum vede el propriul lui brand, despre cum vede direcția companiei, și ne-am dat seama că nu ne asociam de nicio culoare. Din cauza aia, la final, brandul a luat brief-ul cu care noi nu ne asociam. Era o idee bună și aceea cu siguranță, că au fost doar idei bune, hashtag-ul a fost nemaipomenit într-adevăr, dar nu era ceva la care să zici că e wow. Ei, pentru clientul respectiv ideea a fost wow. Și de aceea spun că ar trebui să ne gândim foarte clar că acesta e un semn care le scrie pe frunte celor de la Profi – ”Acesta sunt și asta e imaginea mea.” Sunt oameni care se vor duce la Profi pentru că se asociază cu Pepe, și sunt oameni care nu se vor mai duce niciodată la Profi pentru că nu vor să se asocieze de nicio culoare cu Pepe, cu ideea de grătare în fața blocului, sau ce scene mai erau acolo, în clipul respectiv. Dacă Profi a ales exact imaginea asta, a oamenilor care ascultă muzică de genul acesta, și distracția aceasta puțin ieftină, din punctul meu de vedere este decizia lor. Dar surprinzător, eu sunt sigur că o să aibă un succes foarte mare.

R: În timp ce vorbeai acum, mă gândeam dacă Andi Moisescu o să vorbească la Apropo TV despre asta, sunt foarte curios.

A: Haha, emisiunea ar fi degeaba dacă nu ar discuta despre asta, să zicem așa. Pe bune, chestia asta se întâmplă odată la foarte mult timp.

R: E ca și chestia cu Catena.

A: Exact.

R: Foarte constanți cei de la Catena. Își înțeleg target-ul. E interesant că noi, chiar dacă nu suntem în target, râdem de campaniile respective. Așa și cu vlogging-ul, și cu Instastories. Sunt mulți oameni care se trezesc să râdă, să vorbească, să nu înțeleagă de ce trebuie să se facă vlogging, de ce Youtube, de ce au oamenii atât de mulți subscriberi. Dacă nu ești în target, normal că nu înțelegi. Sau nu neapărat că nu înțelegi, dar măcar dacă nu ești în target, dă-le pace. Ne trezim de multe ori să comentăm doar așa de dragul de a comenta. Aș fi foarte curios să vorbesc cu directorul de marketing de la Profi, care să-mi spună concret ce au făcut, cât au investit în campanie, și cât au scos după. Asta ar fi o modalitate de a închide gurile oamenilor care comentează.

Și Catena dacă ar fi făcut asta, ar fi fost la fel de bine. Că multă lume se amuză când aude acele 3 cuvinte, dar daca strigi „farmacia inimii”, toată lumea știe că e vorba despre Catena. Daca farmacia asta ar fi venit cu un raport online, după primele 6 luni de exemplu, în care să descrie care au fost creșterile în urma diferitelor campanii, nimeni n-ar fi comentat. Nu există o astfel de prezență corporatistă a brandurilor – am făcut asta și asta, și ne-a ieșit asta concret. Sau am făcut asta și am avut pierderile astea. Așa nimeni nu ar mai comenta.

A: Da, e un aspect pe care cred că îl pierdem din vedere, și nu vreau să repet chestia asta cu bulele, dar până la urmă așa e. Cercurile acestea pe care le avem pe Facebook, e clar că le avem în funcție de preferințele noastre, și noi nu ne vom asocia cu Pepe. Noi nu îl avem nici la prieteni, noi nici nu îl ascultăm, nici prietenii prietenilor noștri nu-l ascultă pe Pepe. Dar eu cred că nucleul acesta al nostru e într-o proporție foarte mică, față de restul populației din țara asta. Iar Pepe e totuși un reprezentant al majorității din țara asta. De aceea spun că nu cred că mai există agenții care să iasă pe piață cu ceva fără să o gândească înainte foarte bine. Pentru noi, sau pentru mine, e penibil. Când am văzut reclama aceea, m-am și oprit, că eram în mașină cu niște prieteni, și am zis – ”Măi oameni, ce e cu mizeria asta?” Chiar nu intră în versuri, nu e o melodie, nu e nimic.

Dar apoi m-am oprit și am zis – ”Stai un pic, că e asemănător cu exercițiul pe care îl fac de multe ori, când mă uit la televizor.” Mă uit la România TV și la Antena 3, două posturi TV pe care toți le comentează, dar din punctul meu de vedere, sunt cei mai buni jucători media la momentul de față. Nu există niciun canal de media care să depășească Antena 3 și România TV. Sunt canale de propagandă, dar oamenii aceia nu fac acolo tâmpenii. Ce se discută acolo nouă ni se pare amuzant, că ce nebuni sunt și ce pot vorbi acolo. Nu. Acela e un aparat care funcționează extrem de bine, oamenii aia știu cum să facă un mesaj propagandistic, cum să spele creieri, cum să-i mute pe oameni. Și au reușit să facă chestia asta. Ne trezim întotdeauna 10 speriați, care ieșim pe stradă și ne mirăm de ce oamenii nu ies din casă. Păi oamenii nu ies din casă pentru că se uită la Antena 3 și România TV.  Sunt două canale de media care au reușit să acapareze atât de tare, pentru simplul fapt că noi tratăm chestia asta tot timpul cu superioritate, când de fapt, noi suntem cei prostiți pe față.

La fel și în zona de reclame, exemplul cu Profi mi se pare perfect firesc. Dacă Profi ar fi făcut alt clip? Uite, am dat share la o reclamă cu Ciuc, un clip făcut de cineva care a făcut și video-uri pentru Subcarpați, îmi scapă acum numele, dar e unul dintre cei mai buni oameni pe zona de conținut video. Iar oamenii de la Ciuc au scos niște reclame foarte faine, dar și la ei sunt discuții acum, că la una dintre reclame au folosit niște imagini de la proteste, cu tineret și schimbare și etc., și au sărit oamenii că nu e ok, pentru că cei de la Ciuc nu au fost în piață atunci la proteste, dar se asociază cu asta și folosesc imaginile alea.

R : Seamănă cu faza cu Pepsi.

A: Exact, ceva de genul au comis-o și aceștia de la Ciuc, dar era doar un fragment al poveștii chestia asta pe care au folosit-o în clipul lor. Cu toate astea, ce au făcut pe zona de conținut arată senzațional. Dacă Profi ar fi făcut chestia asta, să vină cu un clip foarte strong, l-ar fi făcut degeaba, pentru că nu e traget-ul lor.

R: Uite, că tot vorbeam acum de target și de brandurile acestea. Profi cred că s-a delimitat foarte bine folosindu-l pe Pepe. Sunt curios acum ce evenimente o să sponsorizeze ei mai departe. Dacă e să ne uităm puțin în spate, avem Lidl care sponsorizează Electric Castle, Kaufland care sponsorizează Untold. Brandurile acestea încearcă cumva să se delimiteze. Am fost la EC și am văzut Lidl foarte prezent, au avut foodcourt, au făcut roata aia mare, tot felul de activități din astea. Acum va veni Kaufland la Untold, cu Profi nu știu ce o să se întâmple. Cred că e trend  în supermarket-uri să urmărească astfel de chestii, să-și schimbe puțin target-ul. E și puțin un marketing din acesta ”behind the scenes”, care te prinde cumva. De aceea mă aștept și de la Profi, după acest video, să vină cu încă ceva, să fie asta doar o parte dintr-o campanie mult mai mare.

A: Asta depinde foarte mult și de genul de client. Uite, că tot ziceai de Lidl. Lidl la început era cunoscut ca magazinul pensionarilor, din cauza prețurilor joase. Toată lumea spunea că acolo merg pensionarii, pentru că acolo găsești cele mai ieftine produse, dar uite că totuși au reușit să facă schimbarea asta. Și-au schimbat imaginea de la zona de magazin pentru pensionari, și s-au dus direct în zona cealaltă, de tineret. Iar ce au făcut acum la EC mi se pare o chestie de curaj. M-am mirat și eu prima dată, gen ce caută un supermarket la un festival de hipsteri? Lumea se duce acolo să mănânce un burger sau ceva, nu să te plimbi în supermarket. Ei bine, 4 zile cât am stat acolo, toată lume era ”Lidl în sus, Lidl în jos.” Nu înțeleg cum au reușit ei performanța de a intra în festival. Nu au fost pierderi nici la foodcourt, pentru că erau cozi interminabile, dar în moment ce tu plasezi un magazin lângă festival, unde găsești o apă plată cu 80 de bani, e incredibil, mie nu mi-a ieșit chestia asta din cap. La ce festival mai găsești tu chestia asta? E adevărat că zona era limitată, iar magazinul era destinat celor care stăteau în camping, dar până la urma sunt o grămadă de studenți și tineri care vin la festivalul acesta și stau acolo.

Diferența este și că acest festival, comparativ cu Untold-ul, e undeva în câmp, la vreo 20-30 km de Cluj, și nu poți să ieși de acolo să mergi la Mega sau alt magazin să-ți iei de mâncare. Trebuie să mănânci ce e acolo, iar până în momentul acesta, în anii trecuți, acesta era un chin pentru tinerii care veneau la Bonțida, dădeai 18 lei pe un cârnaț într-o chiflă și era revoltător pentru toată lumea. Nu poți să stai 4 zile la un festival, să mănânci mai nimic, și să plătești peste 1000 de lei. Era cât un concediu. Anul trecut mă întâlnisem cu o amică de pe Facebook, era studentă, și mi-a zis – ”Acesta e concediul meu, de la începutul anului eu strâng bani pentru Electric Castle.” Pe mine chestia asta m-a șocat. Adică mi s-a părut nasol – că un tânăr trebuie sa strângă jumate de an bani ca să meargă la un festival 4 zile. Să spargă toți banii ăia în 4 zile, pe transport, cazare, drum, plus mâncarea excesiv de scumpă de la festival. Pentru noi încă e foarte scump. Dar acum Lidl a făcut treaba asta. Și s-a dus strict către zona de tineret. Tot timpul era plin acolo, pentru că oamenii intrau, cumpărau, ieșeau și mâncau afară, apoi se întorceau la festival. Cei care își permiteau, evident că mâncau din foodcourt, dar și acolo aveau o zonă cu prețuri mai ok. Totuși, veneau oamenii și ziceau că au mâncat o salată de la Lidl cu 10 lei. Deci poziționarea lor a fost foarte bună.

La fel și Profi. Ei au mers către zona cealaltă, și îi văd pe undeva cum era revelionul organizat de primarul sectorului 5, nu-mi aduc aminte cum îl cheamă… sindrofii din astea, cu mici și cu bere.

R: Ca și Târgul de la Negreni.

A: Așa, exact.

R: Acela e target-ul lor, și dacă e să ne uităm, e un business. Noi râdem, glumim, dar până la urmă, cifrele o să vorbească. Ei pot zice că nu a mers, să încerce altceva, că până la urmă și asta contează. Eu, de exemplu, acum am început să creez conținut mai colorat, mai viu pe Instagram, și foarte mulți mi-au zis – ”Îmi place stilul acesta al tău.” Și mă duc pe zona aceea, îl testez, și asta ar trebui să facem: să testăm. Cred că și tu la un moment dat, cu video, asta ai făcut, să vezi dacă merge sau nu merge. La fel și cu Podcastul. Nu ai de unde să știi până nu încerci. Zi-mi vloggeri din România care îți plac, pe care îi urmărești când poți.

A: Nu prea am. Sincer, nu prea am.

R: Nu ai un vlogger din România pe care îl urmărești?

A: Nu, nu prea… Bine, sunt prietenii pe care îi urmăresc. E Pandutzu pe zona de muzică, Mariciu pe care eu îl văd ca un fel de reality-show, mai mult decât un daily vlogging, el chiar își povestește viața și e un fel de Big Brother, asta e. Toată lumea era înnebunită cu Big Brother, și acum e – ”Oh, Mariciu nu face nimic toată ziua”, că am mai auzit oameni zicând asta. Oameni, Mariciu e un Big Brother, e un reality show. Dacă vrei să vezi cum un om își trăiește viața, mai ales din zona asta de bloggeri, care se mai duc pe la evenimente, te uiți la omul acesta, pentru că asta este zona lui. Pandutzu e mai mult pe concerte. Mai sunt oameni care fac vlogging, dar apropo de conținutul video, că eu de asta am început, din punctul meu de vedere, clar trebuie să te adaptezi de fiecare dată, indiferent că îți place sau nu îți place. Să te adaptezi pe o platformă cum este Youtube-ul, deși la noi funcționează foarte bine Faceook-ul. Eu recomand și Facebook, chiar dacă ai un cont de Youtube. Youtube-ul nu funcționează în România cum funcționează în State, engagementul pe care îl ai și numărul de subscriberi este total diferit.

R: Clar… dacă te uiți cât de mare e România, și cât de mare e America… În România sunt 500.000 de useri Instagram. Dacă tu ai un milion de urmăritori, înseamnă că mai mult decât numărul utilizatorilor din România te urmăresc, deci ai useri și din afară.  Și atunci degeaba scrii în română, că aceia nu vor înțelege. Trebui să te gândești puțin și la piața în care suntem, că degeaba urmărești pe X și Y din afară și vrei să ajungi ca ei, când diferențele de piață sunt enorme. Trebuie luat în considerare și contextul în care suntem.

A : Pe zona de conținut video și de Youtube în România, chiar trebuie să-i laud pe oamenii de la Coca Cola, pentru că mi se pare că au făcut o treabă foarte șmecheră pe zona de vlogging, și Youtube.

R: Cine a câștigat?

A: Habar nu am, dar contează că au făcut pasul acesta și au făcut o campanie masivă pe zona de Youtube. Că nu știm cine a câștigat, din punctul meu vedere, nu mai e vina brandului, e vina vloggerului care o avea pe tipa aceea în echipă, pentru că nu a reușit să-și ridice omul din echipă atât de sus. Nu mai știu din ce echipă era, cred că de la Mikey H, nu vreau să spun tâmpenii, dar parcă din echipa lui. Acela care avea în echipă oamenii respectivi, avea datoria să-i crească atât de sus încât toată lumea să știe de ei. Și am fost la eveniment, recunosc, am fost fix la premieră, dar eram afară la o țigară, beam o Cola…  pentru că nu mă asociez cu chestia asta. Mi se pare foarte fain ce fac oamenii aceștia. Mikey H e clar excepțional, a sărit de milionul de subscriberi. Tequila la fel. Shely chiar îmi place foarte mult, adică el e genul de om la care mă uit și mă mir ce mult muncește copilul acesta. A făcut episodul acela cu imitații GTA și am zis – ”Uite la ăsta ce face” și noi ne plângem de conținut video. Dar uită-te la el. Nu stă să copieze clipuri de pe Youtube și să le comenteze, el chiar face o treabă bună. Și din punctul acesta de vedere, Shely chiar îmi place foarte mult. Mi-am dat seama că asta e genul de conținut care momentan prinde în România. Într-adevăr, când ei au un target destul de mic, ca și vârstă, și asta prinde.

Uitându-mă la alți vloggeri care vin din zona de blogosferă, gen Pandutzu sau Marciu, chiar și Cocioabă care se apucase la un moment dat de asta, și Negrea, chiar îmi plăcea să mă uit la vloggurile lui Negrea, văd niște chestii atât de nișate, încât după mai bine de un an de zile nu poți să zici că au atât de mulți subscriberi. Merită într-adevăr să faci conținutul acesta în România, ca să ai până în 20.000 de subscriberi? It’s not ok. Cel puțin pe mine, asta m-ar trage foarte mult în jos. Îmi dau seama că eu nu am un target în țara mea pentru genul meu de conținut. De aceea am luat decizia aceasta momentan, de a testa partea asta de engleză, pentru că m-am întâlnit la un moment dat cu un prieten blogger din State, el a fost soldat, a luptat în Afghanistan, și mi-a zis că vrea să fie primul cetățean de culoare din America  care să călătorească prin toate țările din lume. Asta și-a propus el, din postura de blogger de travel. Din asta trăiește, e book-uit cu vreo 2 ani înainte, deci toate plecările sunt aranjate. Absolut întâmplător l-am întâlnit într-o seară la Pura Vida în București, stătea acolo. L-am văzut, zic – Ce faci man? Venise tocmai la un botez, la un alt prieten de al nostru, fotograf, că îi place foarte mult în România. Și cât am povestit noi 10 minute, mi-a zis – „Băi, voi în România faceți un conținut video extraordinar de bun. Indiferent câte campanii sau oferte primesc pe zona de travel, eu nu pot să iau pe niciunul dintre voi pentru că voi nu faceți conținut în limba engleză. Asta ar trebui să faceți, să intrați pe zona de engleză”.

Eu, pe zona de conținut video, vreau să le combin un pic, plăcerea asta a mea de a face fotografii și să am un subiect de discuție. Adică eu n-am cum să fac daily vlogging pentru că nu se întâmplă nimic atât de interesant în viața mea încât să fiu nevoit să fac asta, mi se pare inutil. Dar pe zona de fotografie mi-am zis – Hai să testez chestia asta, să mă obișnuiesc cu limba engleză, și clar dacă vreau să mențin povestea asta, să facem conținut video cu povești legate de experiența mea ca fotograf, pe unde mă duc să fac poze, poate îi mai învăț pe oameni să facă și ei poze. Și atunci musai trebuie să o fac pe limba engleză, pentru că în România nu o să găsesc eu nișă atât de puternică încât să ajung la un milion de subscriberi pe Youtube, nu se va întâmpla asta niciodată. Deja întâlnesc tot mai mulți oameni care se gândesc la partea asta, conținut în limba engleză, inclusiv pe blog, pentru că își dau seama ce tip de target avem.

Cei mici se uită la Youtube, ei nu-și pun probleme existențiale, ei pur și simplu se uită și se bucură. În schimb, noi ăștia mai mari, tot zicem că vrem să căutăm conținut de calitate, dar chiar dacă există vloggeri și youtuberi care îți oferă un conținut de calitate pe Youtube, intelectualul din noi vine și spune – „Nu mă uit eu pe Youtube la toți proștii ăia de acolo, ce-s ăștia vloggeri?” Am auzit odată, la o conferință pe zona de marketing , oameni de brand și din agenții care stăteau la masă și întrebau – „Măi, dar bloggerii ce fac, ce experiență au ei? Ce certificare oficială au ei să fie bloggeri? De ce aș lucra eu cu ei?” În momentul acela am rămas trăsnit, dar mi-am dat seama că oamenii chiar nu înțelegeau cum funcționează lumea acum. Totul este schimbat, nu mai exisă ideea de a avea o certificare într-un domeniu. În momentul în care tu ai ajuns să ai atât de mult succes, să ai o comunitate mai mare decât acela care are o certificare… ce faci? Te duci la omul care are o certificare, sau te duci la celălalt, care vezi că totuși a găsit  o portiță și are un sucess fenomenal pe piață? Normal că nu mai ceri nici o diplomă de blogger, haha, nici nu există așa ceva.

Ca sfat pentru toată lumea ar fi, în primul rând – să faci puțin research, cum ziceai și tu. La început e necesar să faci asta. Cred că Youtube-ul este anti-utilizator. Dacă începi să faci conținut video, Youtube te susține. Dacă ai luat o pauză, te-a călcat în picioare, acesta e algoritmul. Eu am luat o pauză de vreo 2 luni la un moment dat pe Youtube, la momentul respectiv aveam o medie de vreo 800 view-uri pe clip. A scăzut la 50 și abia reușesc să urc spre 100, indiferent de cât de mult postez, deci algoritmul Youtube-ului funcționează pe cantitate, și nu pe calitate. Calitatea vine în momentul când chiar ai ceva de spus, când ai un conținut de video ok, se viralizează și oamenii se uită din ce în ce mai mult. Dacă vrei să crești pe Youtube postezi zilnic, și uite exemplele pe care le ziceam mai devreme, cu Mariciu și cu Pandutzu, chiar și Ariel, care a fost printre primii daily vloggeri din București. Postând zilnic, ajungi într-un an de zile să sari de 10.000 de subscriber pe Youtube. În rest, Youtube-ul nu te ajută cu absolut nimic, nu ai nivelul de socializare pe care îl ai pe Facebook. Sau nivelul de engagement. Facebook clar va funcționa la noi în continuare, și sfatul meu e să nu existe încăpățânarea asta să vrei să postezi încontinuu doar pe Youtube. Ar trebui să ai același conținut și pe Youtube, și pe Facebook, pentru că din Facebook îți vin mult mai mulți vizitatori chiar și pe contul de Youtube.

Eu am omis să fac o chestie, adică am făcut o prostie, când am făcut clipul la proteste în iarnă. L-am urcat pe Facebook și a bubuit. Și mi-am dat seama abia după 2 zile că eu n-am lăsat link către Youtube. Clipul, urcat simplu pe Youtube, avea undeva la 700 de view-uri, după 2 zile când sărise deja de 500.000 de vizualizări pe Facebook, am dat edit și i-am pus link spre Youtube, iar în jumate de zi a ajuns la 8.000 de view-uri. Și mi-am dat seama ca view-urile ale au venit din Facebook, nu din Youtube. Contează foarte mult platforma, ce e pe platforma aia, cum discutam mai devreme de Stories. Instagram și pe mine mă frustrează al naibii de tare, pentru că mi-aș fi dorit să rămână nucleul ăla al fotografilor. Dar până la urmă, îmi dau seama că Stories se vrea, deci asta va trebui să facem. Am observat că nu mai ajung să intru în zona de feed, pentru că mă prinde zona de Stories. Dacă stau deja 2-3 minute pe Stories, nu mai stau să dau scroll și în feed.

Oricum lumea este extrem de supărată de când au schimbat algoritmul pe Instagram. Ca cineva să-ți vadă pozele e din ce în ce mai greu, mai ales dacă ai mulți followeri. Sunt n articole pe Internet în care se vorbește de mafia asta a Instagramului, și despre faptul că fotografii aceștia consacrați și oamenii care au conturi foarte mari, în loc să se focuseze pe zona creativă foto… sau cum erau înainte hashtag-urile creative – #fromwhereistand, #followmeto , #levitate etc., la momentul de față oamenii se stresează mult mai mult cum să-și scoată pozele în față. Își creează acele grupuri de direct messages, și în momentul când postează o poză, acei oameni dau like și comment-uri ca să urce poza în sus. Și când oamenii fac chestia asta, îți dai seama că nu o să se mai schimbe nimic în zona asta de imagine. La momentul de față, uitându-mă pe Instagram, singurul conținut creativ și de calitate la care mă uit de plăcere, jur că sunt fashionistele. Pe bune, ele mi se par că sunt singurele care chiar lucrează, cu toate că au poate pe cineva care le face poze sau așa. Conținutul care vine din zona de fashion pe Instagram mi se pare că e de o calitate din ce în ce mai bună, comparativ cu fotografii consacrați care postează același conținut cu nimic creativ din partea lor, și restul care se mută pe zona de Stories. Cum ziceam, trebuie să te adaptezi, că altfel..

R: Da. Ce urmează? Mergi la Depeche Mode?

A: Da, merg la Depeche Mode. Sper să cânte, pentru că am auzit că au mai avut niște concerte anulate prin lume. Sunt mai în zona asta de clubul de pensionari, ăștia care mergem la Depeche. Și vin de plăcere în Cluj, pentru că i-am mai ascultat odată pe Arena Națională la București, însă nimic nu se aude bine pe Arena Națională la București, n-a gândit-o nimeni din punct de vedere acustic. În schimb, anul trecut când am fost la Untold, mi-am dat seama că Arena asta din Cluj e fenomenală pentru concerte, sunt sigur că o să se audă foarte bine. Îmi place treaba asta, vine acum Depeche, în octombrie a fost Sting, lucrurile  se mută aici, că e mult mai simplu și mai ok. Eu nu-mi planific nimic, de obicei lucrurile la mine se întâmplă de pe o săptămână pe alta. La Untold nu o să mă duc anul acesta, că m-a obosit enorm anul trecut. Mi-a ajuns, că a fost prea aglomerat și am zis să iau o pauză, dar nu se știe niciodată. În octombrie probabil o să mă întorc iar la Sting. Clujul oricum e un oraș care crește foarte mult, noi la București vrem să scăpăm cumva, să ne-o vindem pe doamna primăriță, să o facem președinte, orice, numai să scăpăm de ea.

R: Nu o faceți președinte, că atunci avem și noi de suferit cu ea.

A: Dar măcar să suferim toți, haha. Știi cum e, să moară și capra vecinului. Din București suntem mulți care ne uităm așa lung spre Cluj și parcă ne-am muta toți capitala aici, deși pentru voi e un pic disperare.

R: Alex, dacă cineva ascultă acum Podcastul și are o idee, ar vrea să creeze conținut, care ar fi un singur sfat pe care să-l ia de la tine, fie că vorbim de blogging, vlogging, Instagram, Stories, orice ar fi?

A: Nu o să pot să-ți povestesc în cuvinte prea puține. Dar uite, am vorbit cu cineva la Electric, care mi-a zis, – “Parcă m-aș apuca și eu de scris, dar nu știu despre ce să scriu, mi-ar plăcea să-mi fac un blog.”  I-am zis – “Scrie despre orice, ideea e că trebuie să începi, nu contează despre ce scrii”. Și într-o zi, tot așa vorbind cu persoana asta, mi-a povestit că e din Roșia Montană. Mi-a zis că e o legendă acolo, mi-a povestit că există niște spirite femei, care se cheamă ”vâlve”, care ademeneau pe mineri în mină cât mai adânc, pentru că erau extrem de atrăgătoare și frumoase. Practic era mitul acela al sirenei, adaptat pe mine și mineri. Mi-a povestit asta ca pe o chestie banală, pentru că persoana respectivă stătea de mult acolo și știa povestea, era ceva absolut obișnuit. Și am zis – “Eu nu am auzit de povestea asta în viața mea, tu te gândești dacă scrii asta acum pe blog și o dai pe Facebook? Îți zic că o să-ți iei o grămadă de share-uri”.

Sfatul meu ar fi – dacă cineva vrea să se apuce, să o facă pur și simplu, contează să începi. Scrie despre lucrurile care ți se par ție normale și pe care tu consideri că le știe toată lumea, dar nu le știe toată lumea de fapt. Pentru că fiecare avem nucleul nostru, avem viața noastră, avem poveștile noastre, pe care ceilalți nu le au. De asta, dacă ție ți se pare banal, cu siguranță altora o să li se pară interesant ceea ce ai făcut tu până acum, indiferent că e conținut video, că e blogging, whatever. Consider că întotdeauna este o combinație de inspirații venite de la alții. Mi se pare perfect normal să te inspiri, mai sunt comentatori de genul pe Youtube – “Îl copiați toți pe Casey Neistat.” Și Casey a copiat la rândul lui un stil, doar că ideea e  în felul următor: ajungi să copiezi o rețetă de succes care e acolo, o preiei, dar în timp o să-ți dai seama că poți să-i dai o notă personala. Dar aia o găsești în timp, că dacă stai acum să te gândești – Oare ce să scriu pe blog, sau ce conținut să fac să rupă din prima, nu o sa mai începi niciodată. Nu. O să stai ani de zile și o să rămâi fixat pe chestia aia.

Trebuie să începi cu o chestie care deja funcționează, și încet-încet să o adaptezi pe ce vrei tu să faci. La fel cum am început eu: hai să fac conținut video, o să încerc stilul acesta de daily vlogging, dar o să vorbesc despre fotografie, pentru că asta îmi place mie. Și asta cred că ar trebui să facă toată lumea. Copiază, vezi care e o idee de succes, vezi ce funcționează  la momentul respectiv. Funcționează foarte mult conținutul video, fă conținut video, testează-l, nu contează că nu ai sute de mii de vizualizări la început. Ideea e să pornești treaba asta, și după îți dai seama singur ce vrei să faci și vei vedea și din reacțiile oamenilor cam pe ce ar trebui să te mulezi. E o combinație între ”să faci ce-ți place” și ”să faci ce-ți place, dar să placă și comunității tale.” Dacă faci doar ce-ți place ție, iarăși te oprești undeva. De asta zic, idea este să începi să faci ceva și să-ți dai seama singur de faptul că unii oameni habar nu au despre lucrurile pe care le povestești tu, și multora o să li se pară interesant.

R: Foarte simplu, dați-i bătaie. Alex, mersi foarte mult!

A: Și eu mersi!

R: Pe Alex îl găsiți pe alexdamian.ro , sau îl căutați pe Facebook, sau pe Instagram ca ”psihotrop”. Sper să te schimbi din ”psihotrop” în ”Alex Damian”, măcar pe Insta…

A: Nu-l găsesc măi, cred că e unul care și-a făcut cont de mult timp și nici nu mai are instalată aplicația probabil… Mă gândeam să le scriu ăstora de la Instagram că vreau contul acela. Mi-a scris și mie psihotrop, artistul acela, că el vrea contul meu, și i-am zis că îl dădeam cu drag dacă nu era un cont de business din care chiar fac bani. Momentan n-am o altă variantă. Dacă o să iau ”alexdamian”, îți dai seama că o să-l pasez fără nici o problemă, că știu cum e.

R: Alex Damian, doamnelor și domnilor, peste tot… Să aveți o zi frumoasă! Ne vedem / auzim mâine la un nou episod.

 

About the Author
Content Marketing Manager la Bannersnack și moderator al emisiunii online Podcastu' lui Katai. Proiectele lui au fost publicate pe site-uri din domeniu precum Adweek, Content Marketing Institute sau Entrepreneur.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.