27 Virgil Stănescu: Sportivul este un potențial neutilizat de societatea românească

Cel mai important om din viața unui copil este părintele. Al doilea este sportivul.

Virgil Stănescu

 

Singurul lucru comun dintre mine și el este baschetul. Doar că și aici există anumite diferențe. Eu joc baschet ocazional și urmăresc meciurile NBA pe telefon iar el a practicat 2 decenii în diferite colțuri ale lumii jucând acest sport frumos.

Virgil Stănescu a jucat baschet 20 de ani, a trăit și jucat baschet în multe țări din Europa și nu numai. Este președintele clubului Steaua CSM EximBank și a pus bazele proiectului Sports-Hub, un proiect care crede în sport, care vede în sport o resursă de leadership și nu numai.

Contact Virgil Stănescu

Subiecte discutate:

  • Ce este Sports-Hub.
  • Despre exemplele pe care sportivii le dau în societate.
  • Ce fac sportivii după ce nu mai practică sportul pentru care s-au antrenat.
  • Despre sport și business angels.
  • De ce are nevoie un sportiv pentru a ieși în față.
  • Despre sportivi și brandul personal.
  • Condiția sportivilor de la noi și cum se știu sau nu folosi de faimă și notorietate.
  • Ce podcasturi ascultă Virgil în timp ce face sport.
  • Ce se află în spatele unui sportiv.
  • De ce e nevoie de educație în viața oricărui sportiv.

Idei și Citate

  • Sportul este un pilon al societății.
  • Sportivul este un potențial neutilizat de societatea românească.
  • Cel mai important om din viața unui copil este părintele. Al doilea este sportivul.
  • Sportivii ajung să fie business angels.
  • Sports Hub este despre educare. Ne uităm la noi, dar ne uităm și în afară.
  • Brandul personal trebuie să crească în timp.
  • Pasiunea unui sportiv se duce 150% în sport.
  • La noi sportivul nu a ajuns încă să își dea seama cum poate să folosească resursele pe care le are.
  • Implicarea socială se va întâmpla târziu pentru sportivi.
  • Este despre om, nu este despre sportiv.
  • Dezvoltarea personală este continuă.
  • Sportivul este CEOul companiei lui.
  • Părerile pe care un sportiv le exprimă trebuie să fie educate.

Îți mulțumesc că ți-ai luat din timp ca să asculți și acest episod.

Dacă ți-a plăcut poți să te abonezi la “Podcastu’ lui Katai” și să lași un review de oriunde asculți:

Mă poți urmări pe social media și pe:

Audio Transcript

R: Salutare, oameni buni, şi bine aţi venit la un nou episod al Podcastului lui Katai. Unul dintre lucrurile pe care poate că nu le ştiţi despre mine – sau poate că le ştiţi – e că singurul sport pe care pot să îl practic – le pot practica şi pe celelalte, dar nu înseamnă că ştiu să le joc – e baschetul. Am făcut baschet din clasa a V-a până în liceu când, la un moment dat, mi-am schimbat domeniul de activitate. N-am mai apucat să fac sport, dar în ultima vreme am început să urmăresc mult NBA-ul, care s-a schimbat foarte mult, la fel ca şi baschetul. Când am ajuns la Bucureşti, am ştiut că există o persoană care promovează baschetul calitativ, nu cantitativ, şi nu neapărat baschetul ca sport, ci mai degrabă viaţa sportivă. Doamnelor şi domnilor, în urechile voastre astăzi îl avem pe Virgil Stănescu.

V: Bună ziua, salut.

R: Virgil, pentru oamenii care nu te cunosc, spune-ne cine eşti, ce faci, cu ce te ocupi, cine ai fost.

V: Am să o pun pe repede înainte chestia aceasta.

R: E ok, avem timp.

V: Am jucat baschet timp de 20 de ani. M-am apucat destul de târziu, după care am avut şansa să plec în State. M-am apucat în jur de vârsta de 17 ani. La 21 aveam deja bursă în State. Am terminat acolo Management, după care a urmat un periplu internaţional. M-am dus în Germania, Belgia, Turcia, Rusia, Italia. Am jucat aproape peste tot. Am doi copii. Unul dintre ei, băieţelul, s-a născut în Rusia. Fetiţa aproape s-a născut în Italia şi atunci am decis să ne întoarcem acasă. M-am lăsat de baschet după 20 de ani. Acest lucru se întâmpla acum 5 ani. Preluasem deja frâiele echipei de baschet Steaua, un proiect la care am ţinut şi ţin foarte mult, după care m-am lăsat total şi a urmat acest drum de management. La un an după ce am preluat Steaua, am reuşit să facem un parteneriat şi cu Primăria Capitalei. Clubul Sportiv Municipal şi Steaua au devenit o singură echipă: CSM Steaua Bucureşti Eximbank.

În toată perioada aceasta de management, de condus o echipă, am simţit nişte nevoi pe care nu le-am găsit, nu le-am regăsit, drept pentru care am zis că voi pune bazele unui nou proiect. Se numeşte Sports Hub, un proiect care crede în sport. Eu cred în sport, dar Sports Hub crede că sportul este o industrie, este mai mult decât un hobby. Mulţi îl vedem ca hobby. Sports Hub vede în sportul potenţial o sursă, o resursă. În sportivi vede o resursă de leadership. Cred că sportul este mai mult, aşa cum am spus. Este un pilon al societăţii. Fie că vorbim despre sănătate, fie că vorbim despre educaţie, fie că vorbim despre incluziunea socială. Este un liant social. Sports Hub creşte, vede o nevoie în a sindicaliza efort, în a-l face comun şi a crea o masă critică pentru a-l nişa către business. Prima astfel de nevoie este sportivul. Sportivul cred că este acel potenţial total neutilizat de societatea românească, în care oameni precum Cristina Neagu, Ana Maria Brânză sau Mihai Leu sunt nenumăraţi. Cumva nu pătrund social. Sunt foarte iubiţi şi atât. Nu devin nişte modele pentru copii sau cei pentru care devin sunt mult mai puţini decât cei pentru care ar trebui să fie.

R: Ce vrei tu să zici este că sportivii, după ce nu mai apar, să spun aşa, pe ecrane sau pe terenul de sport, rămân acolo. Şi tu vrei ca prin Sports Hub să dezvolţi ideea aceasta şi să îi dezvolţi pe ei. E foarte interesant. Am stat şi m-am uitat la un documentar, nu ştiu dacă l-ai văzut, despre cum Doctor Dre cu Jimmy Iovine au pornit Beats, pe care l-au dat muzicienilor. De la muzicieni au ajuns la sportivi, moment în care a explodat Beats. Sportivii făceau parte şi fac parte din cultura omului în ziua de azi. Sportivii din România în continuare văd că fac parte, și vorbim aici despre sportivi care ridică săli în picioare atunci când cântă imnul României, sportivi a căror imagine apare pe un post undeva sau a căror voce o auzi poate la un spot radio pentru că te invită să mergi la meci, să îţi susţii echipa, şi mergi pentru că sportivul acela care ţi-a satisfăcut nevoia ta de câştig, de victorie a echipei, te-a invitat la sport, te-a invitat la meci. Ce îmi place foarte mult e că prin Sports Hub tu vrei să dezvolţi, să spui sportivilor, oamenilor şi societăţii, că sportul nu înseamnă doar că după 35 de ani viaţa ta e gata, s-a terminat. Poţi să dezvolţi mult mai mult.

V: Te ascultam şi aş putea, numai din ce ai spus tu, să vorbim vreo două zile.

R: Haide să vorbim. Mie îmi place.

V: Haide să o luăm pe rând. Cel mai important om din viaţa unui copil este părintele. Respondenţii au avut 93% răspunsuri în care spuneau părintele, urmat de sportivi cu 89%. Este acel model social. Apartenenţa la un brand sportiv, fie el Steaua, Dinamo, U Cluj, indiferent ce brand, este egală cu nevoia de apartentenţă la religie, la naţionalitate. Este atât de puternică psihologic şi atunci, cumva, noi nu înregistrăm chestia aceasta atât de mult şi nu ne folosim de ea. O dau exemplu pe Cristina Neagu. Cristina Neagu, pentru cine nu o cunoaşte, şi sper să zică toată lumea – „Ştiu cine e Cristina Neagu”, dar din păcate nu va chiar aşa, Cristina Neagu este cea mai bună handbalistă a lumii.

R: Trebuie să mai spunem o dată lucru acesta. O româncă este cea mai bună handbalistă a lumii.

V: A primit acest premiu de 3 ori: în 2010, în 2015 şi în 2016. Este singura din istoria handbalului care a primit de 3 ori această distincţie. Singura.

R: Handbalul internaţional.

V: Singura în istorie.

R: De pe lumea aceasta.

V: Da. Este o fată fantastică, o femeie extraordinară, aşa cum e şi Ana Maria Brânză. De 3 ori spadasina lumii. Sunt nişte poveşti ale unor oameni pe care îi vrei nu ca poster pe peretele copilului tău, ci poate chiar pe al tău.

R: Pe telefon.

V: Da. Există stereotipul acela despre sportivul care nu poate să vorbească, care nu are subiect şi predicat, dar poveştile pe care le spun inspiră şi sunt super, super frumoase. Cumva, de anul trecut, nu exista un billboard sau o pagină, un ceva cu ei. Cumva nu ajungeau la grupul ţintă. Ce îşi propune Sports Hub este să se uite 360 de grade. Nu este doar vina societăţii că nu suntem cunoscuţi. Este şi vina noastră. Nici noi nu transmitem cum trebuie, nici noi nu suntem educaţi. S-a văzut în timp un eşec al societăţii privind educarea sportivilor. Sportivul are acel bagaj de trăsături de caracter, de cunoştinţe, de lucruri învăţate din sport. Poate nu ştie să le traducă în altceva şi în viaţa de zi de zi, pentru că nu are o educaţie formală. De mult timp i s-a spus, cum mi s-a spus şi mie de fapt – „Virgil, tu eşti bun la sport. Lasă şcoala. Tu o să faci bani din sport”. Şi cum ziceai tu că la 35 de ani nu se termină viaţa, noi sportivii, câteodată, credem că o să ieşim la pensie şi dăm la peşte. Nu e chiar aşa. O reorientare profesională trebuie făcută 100% în cazul sportivilor. Toţi, la un moment dat, ajung să se reorienteze în ceva. Cred că 90% devin antrenori sau se îndreaptă spre sport direct, adică dacă eu am făcut baschet, înseamnă că eu pot să antrenez baschet. Dacă eu am făcut fotbal, trebuie să antrenez fotbal.

R: E interesant aici şi o să te întrerup. De fapt, e o discuţie amicală şi vreau să povestim. Urmăresc NBA-ul şi, ce am observat în ultima vreme, e că tot mai mulţi baschetbalişti investesc foarte mult nu doar în imaginea lor, în personal branding, ci se uită să investească în nişte cariere şi în nişte companii care să îi ajute pe ei să aibă un impact şi care să nu le oprească cariera la 35 de ani. De exemplu, Kevin Durant a investit într-o companie de media. El o să facă o companie de media. Lebron James la fel. Sportivii cum văd dezvoltarea lor? „Primesc un salariu şi, dacă am noroc, o să închei un parteneriat cu Nike sau Adidas şi după aceea, gata.”

Dar nu se termină acolo. Eu cred că în momentul în care tu ai puterea aceasta aşa de mare, de a influenţa oamenii, şi financiar te ajută, e mult mai uşor când pui după aceea pe picioare ceva. În timpul carierei tale pui pe picioare o companie de media, de exemplu – ”Uite, vreau să fac o companie, o agenţie de publicitate, real estate sau orice.” Îţi e mult mai uşor pentru că lumea te cunoaşte deja şi pentru că eşti imaginea acelei companii şi o să zică: „Fii atent, e omul acesta care înţelege industria. De ce înţelege industria? De ce face acest lucru?” Tot aşa, într-un documentar despre Sneakers, vorbeau despre faptul că toţi sportivii vor să fie rapperi, şi toţi rapperi vor să fie sportivi. E foarte interesant.

V: O observaţie foarte bună. Ziceai mai devreme de Beats. Beats by Dre a căpătat teren când s-au dus în sport. Această trecere în sport a fost, de fapt, cu Lebron James, care are o parte din Beats. El a investit în Beats şi partea de marketing şi de placement a fost pe ideea că nu îţi dau numai un retainer şi nişte bani, dar îţi dau equity pentru că e în interes comun să dezvoltăm acest brand. Beats a sărit enorm atunci când a intrat Lebron James. A avut o cifră de afacere mult mai mare, lucru care a fost un plus de valoare şi pentru Lebron.

R: Nu ştiu dacă mai ţii minte imaginea când echipa de baschet s-a dus la Jocurile Olimpice, au ieşit din avion şi fiecare jucător a avut Beats.

V: Absolut. Şi pătrunde şi se duce mesajul. Faptul că sportivii sunt din ce în ce mai mult business angels în perioada de sport este şi nu este chiar real. Procentul este mult prea mic şi e format din cei care au această pornire educată în vreun fel. Până la urmă, sportivul performează şi are un orar nebun pentru a duce acea performanţă, mai ales cei care ajung la nivelul acela. Din păcate, una dintre problemele sportivilor este anturajul şi familia, pentru că nu toţi ne naştem cu părinţi business angels sau venture capitalists şi, cumva, sunt multe eşecuri de astfel de investiţii şi se zice că în jur de 2% dintre sportivi trăiesc din banii de sport, deci restul se reorientează şi 60% dintre ei dau faliment în primii patru ani. Intră într-un faliment personal după ce se lasă, după care reintră în societate. Gândeşte-te că sportivul face destul de mulţi bani, peste medie, dar la o vârstă fragedă, la o vârstă la care încă este sub tutela părinţilor.

R: Nu ştie. Nu are dezvoltare.

V: Absolut. Şi gândeşte-te că părinţii bine intenţionaţi zic – „Domnule, lasă că ştiu eu ce e mai bine pentru tine. Eu te-am crescut, eu ţi-am dat de mâncare”.

R: Acum îţi plăteşti facturile.

V: Nu că îţi plăteşti, ci – „Ştiu eu ce trebuie să faci cu banii. Mă pricep mai bine decât tine”, ceea ce poate chiar să fie adevărat, însă, de multe ori, nu este la acel nivel. Acei bani mulţi făcuţi trebuie gestionaţi ca atare. Diferenţa dintre Ronaldo şi Messi, de exemplu, este că Ronaldo e all over, adică este în toate. Are investiţii, prezenţă şi autenticitate în ceea ce face, pe când Messi este fotbal. Şi se vede. Se vede în implicare, în venituri, în cifre de afaceri şi în cât de coerent este proiectul. Noi ne-am gândit că în Sports Hub trebuie să fie o parte de educare. Am zis că ne uităm întâi la noi, după care ne uităm şi afară. Ne uităm la noi pentru că avem nevoie de acele servicii croite pe nevoile noastre: asigurare medicală, de exemplu. Trebuie să fie o asigurare medicală croită pe nevoia sportivului. PR, branding, manual de brand. Câţi sportivi din România au site-ul lor, de exemplu – virgilstănescu.ro?

R: Manual de brand al sportivului?

V: Da, un brand personal. Faima şi notorietatea este una, dar el trebuie să devină un influencer. Acel influencer care poate schimba opinii.

R: Un formator de opinie.

V: Un formator de opinie, dar care poate forma opinii coerente. Acest manual de brand îmi spune nu numai că mă descopăr pe mine şi îmi ordonează gândurile, ci îmi zice care e direcţia şi viziunea, nu numai din liniile terenului. Liniile terenului nu trebuie să fie un dezavantaj, ci un avantaj. Acea poziţionare este o poziţionare în piaţă pe care toată lumea din jur trebuie să o cunoască. De exemplu, pentru Anamaria Brînză, poziţionarea ei e de ambiţie. Brandul ei personal spune câtă ambiţie are fata aceasta. Acest mesaj trebuie transmis şi la nivel de one-to-one, dar şi la nivel de la Ana către restul sau de la restul către Ana. Ei când se uită la Anamaria Brânză văd o persoană ambiţioasă. Valorile ei rezonează cu chestia aceasta.

R: Vreau să vorim acum despre NBA şi e foarte bine că avem baschetul ca subiect. Liga NBA este una superioară, însă jucătorii deja îşi permit sau deja ştiu că – „Trebuie să am imaginea mea, logo-ul meu, şi prin acesta eu îmi dezvolt diferite sub-branduri”. De exemplu, brandul lui Stephen Curry apare peste tot. Merge prin tournament şi îi educă pe oameni. Lebron James vinde haine cu logo-ul lui. James Harden la fel. Îl mai avem pe Dwyane Wade. La un moment dat era o glumă pe Instagram şi zicea – ”Care dintre aceşti baschetbalişti au cel mai fain logo?” şi vedeai o grămadă de baschetbalişti cu logo. Şi, cum spuneai tu, câţi dintre sportivii din ziua de azi au un site, site-ul lor personal? Şi nu doar că te gândeşti că – „Ok, termin cariera sportivă şi după aceea o să văd eu ce o să fie”. Nu, să ai un brand personal, un site, un logo, o identitate coerentă te ajută chiar şi când joci, atât pe echipa ta, cât şi pe tine. Aceste lucruri o să te ajute pe tine, sportivul, în perioada respectivă, şi după aceea o să te ajute pe tine omul, cum ai tu pe site-ul tău.

Dar aici intervine o a doua chestie. Ai făcut foarte fain diferenţa între sportivi: Messi – numai sport şi Ronaldo – sport şi ceva. Aici cred că este vorba de mentalitate foarte mult. Messi e genul – „Ok, eu vreau să fac doar sport şi mă limitez doar la sport şi atât. După ce mi-am predat ştafeta, that’s it”,  iar Ronaldo se gândeşte long-term în timpul carierei sale – „Ok, fac sport, continui să fac sport, dar îmi întind tentaculele peste tot. Brand-ul meu trebuie să apară peste tot, pentru că după ce am terminat, o să vreau să fac un brand”. Aceasta e a doua chestie, dar eu, dacă nu vorbesc cu tine despre lucrurile acestea, am să uit. Şi nu mă interesează dacă podcastul acesta o să ţină 3 ore, pentru că nu mă deranjează. Ideea care e? Nu ştiu dacă te uiţi la Big Baller Brand pe Facebook, pe online. Big Baller Brand e un brand care s-a pornit, cumva, în online.

V: Îi ştiu şi eu pe cei doi copii.

R: E un tată, Lavar Ball. E ca un fel de Kardashian în NBA. Omul acela a reuşit să crească un brand şi a reuşit prin brandul lui să îl ducă pe Lonzo în Lakers. Lumea zice despre faptul că Lonzo e la Lakers şi umple sala că – „Aceştia sunt un fel de Kardashians, că se prostesc”. Nu, nu e aşa. Ei folosesc brandul. I-au dus pe copii în Lituania, o să scoată apa Big Baller Brand, au haine Big Baller Brand. Totul este numai despre brand. Ba chiar mai mult, face liga lui de baschet. Mi se pare anormal de bun, un studiu foarte bun de caz din perspectiva branding-ului.

V: Nu cred că vorbim despre brandul personal al lui Lebron James, al Cristinei Neagu sau al lui James Harden, ci vorbim despre o companie. Am face paralela exact la o companie multinaţională. Poate nu multinaţională, pentru că este un one-nation ca şi locaţie, dar dezvoltată global. Vorbim despre persoana respectivă care, de fapt, e CEO-ul companiei lui. Mihai Leu este CEO-ul companiei Mihai Leu. Cum merge mai departe această companie? Care e impactul pe care îl are? Este acelaşi lucru, fie că are responsabilitate socială, parte comercială sau dezvoltare de brand. Nu ne uităm numai la o persoană care are ceva anume. Toţi oamenii aceştia au echipe în spate. Nu cred că diferenţa dintre Messi şi Ronaldo o fac neapărat fotbaliştii Messi şi Ronaldo, deşi Ronaldo probabil are o direcţie mult mai aplicată înspre business – el, personal – dar echipa lui din spate este mult dezvoltată în acea direcţie. Are de la hotel până la… orice. Nu poate să fie decizia lui aceasta şi nu va fi niciodată. Va fi decizia lui în ce se bagă, dar ca implementare sunt, probabil, sute de oameni în spate. Toate brandurile personale trec graniţa respectivă.

Credinţa noastră de la Sports Hub este omul respectiv. La un moment dat mă lăsasem de baschet, iar LinkedIn-ul şi Facebook-ul îmi spuneau că trebuie să îmi schimb profilul din sportiv în altceva şi îmi dădeau opţiuni: manager, preşedinte. Dar profesia care e? Poziţia este una. Dar profesia care este? Şi mă gândeam dacă să pun manager sau altceva. Am lăsat sportiv. Cred că defineşte. Cred că e un pachet atât de complet, încât am lăsat sportiv. Mie îmi place şi cred în sport. E un stil de viaţă. CN8-ul nu este un brand de handbalistă, ci este un brand al Cristinei Neagu care acum joacă handbal şi care peste 10 ani probabil va fi altceva. Brandul personal va fi acelaşi, poate creşte. El trebuie să crească în timp. Brandul ei, nu personal, ci brandul Cristina Neagu trebuie să crească în timp. Chiar dacă, probabil, cariera ei de handbalistă se va opri la un moment dat, brandul ei nu se va opri. Din cauza aceasta trece graniţa terenului şi de aceea ea este un performer. Sportivii, în general, sunt performeri în sport, pentru că pentru acest lucru s-au apucat. Pot să fie performeri în orice altceva. 95% din Fortune 500 – hai să repet – 95%, 475 din 500, din Fortune 500, cei mai bogaţi oameni ai lumii, au făcut sport. La fel erau Ernst&Young. Ei au o statistică în care ziceau că 93% din top executive au făcut sport, 60% peste nivel de colegiu.

R: Au făcut sport de performanţă.

V: 60% peste nivel de colegiu, adică nu au făcut numai în liceu, ci au trecut de nivelul respectiv. Este o lecţie aplicată a tânărului, este o lecţie în care îşi dezvoltă lucruri pe care, poate, orice resursă umană din orice companie se chinuie să o transmită angajaţilor, dar ştie să o traducă în altceva. Şi atunci, acel performer, fie el Ronaldo, fie el oricine din orice sport, are acele calităţi şi trebuie să le traducă în altceva. Dacă reuşeşte să le traducă, el va deveni acel lider continuu în societate. Va fi şi din sport, şi în afară. Sportul atinge orice direcţie. Sunt atât de multe oportunităţi în sport la noi. Avem acces la ziarul de mâine, dar nu îl deschidem. Sunt atât de multe direcţii în care poţi să te duci şi în care ai nevoie de ceva, dar uite că în baschet oamenii văd 5 hăndrălăi care aleargă pe teren. Şi nu este aşa. Este mult mai mult de atât. Este un vector de imagine. Ziceai de sportivii aceştia care atrag după sine: sunt vectori de imagine. Când eu am ajuns în State, primul lucru pe care ni l-au spus a fost cum să ne purtăm cu presa, public speaking şi workshop-uri care te ajută să te dezvolţi personal. Workshop-uri din care îşi dau seama că tu eşti acel vector de imagine.

R: Şi aşa ceva nu există în România?

V: Sunt.

R: Adică sportivul ce ajunge să facă la un moment dat performanţă…

V: O face pe cont propriu.

R: Nu există cineva care să zică?

V: Au fost nişte iniţiative de reorientare profesională şi sunt oameni care îşi pun suflet în chestia aceasta, dar mult prea puţine şi mult prea mici. Au rămas atât de mici pentru că nu sunt coerente. Când m-am gândit la Sports Hub, mi-aş fi dorit, crede-mă, să fiu un snipper. A devenit un Kalashnikov. Luăm numai o axă a Sport hub-ului, sportivii. Pentru ca un sportiv să aibă echipa aceea în spate, trebuie să ai PR-ul respectiv, trebuie să ai branding-ul respectiv, trebuie să ai finanţele, un contabil. Chiar şi pentru finanţele respective trebuie să ai legalul, trebuie să ai tot ce înseamnă echipa aceea din spate care să fie croită pe sport. Şi unde o găseşti? Noi nu prea am găsit-o, şi atunci trebuie să găsim oameni care sunt pregătiţi să aibă o educaţie în plus, să facă nişte eforturi în plus pentru a avea acea competenţă croită pe nevoia sportului şi a sportivului. Ei vor face lucru acesta, mai ales că sportul te atrage şi e glamorous şi e frumos, însă o vor face pentru o masă critică. Şi atunci trebuie să găseşti această masă critică, să o aduni şi să o dai mai departe.

Şi ziceam că mi-aş fi dorit mai mult snipper, mai mult pe partea educaţională, însă am ajuns să căutăm în toate părţile piloane care să ne susţină această iniţiativă. A devenit destul de mare. Noi, până la urmă, suntem tot un start-up. Adică nu avem in-house toate lucrurile acestea, dar am găsit oameni cu certificările respective şi cu competenţele respective dornici şi gata să vadă şi ei un potenţial de business – pentru că aceasta este toată ideea – în partea de sport. Sunt bani în sport, oarecum. Mulţi bani. Poate nu la un nivel internaţional, dar la nivel local sunt bani în sport. Unii sportivi fac bani peste medie. Anumite sporturi da, anumite sporturi nu prea. Trebuie să ştii actorii ca să te duci la film. Când te duci la film te uiţi cine joacă, te uiţi să vezi pe cine ştii şi în funcţie de acest lucru spui că o să fie interesant sau nu.

R: Mă gândeam la sportivi. Ai spus un lucru foarte interesant: sportivii trebuie să se comporte ca nişte influenceri. Ca să te comporţi ca un influencer, astăzi în 2018, trebuie să fii conectat în primul rând la ce se întâmplă, să înţelegi ce se întâmplă, cum primeşte omul mesajul. Nu are rost să discutăm foarte mult despre trecerea din media tradiţională în media online, pentru că  foarte mult se întâmplă în online. Povesteam cu tine înainte despre faptul că astăzi, oricine poate să facă un podcast. Prin aplicaţia Anchor, oricine poate să pornească un telefon, să îşi spună păsul, să se înregistreze şi să îl pună direct pe Itunes. În acel moment ai creat, ca şi formator de opinie, un conţinut. Lumea o să te asculte, lumea o să meargă pe teoria ta, pe părerea ta sau nu. Ce am văzut la anumiţi sportivi, în special la baschetbaliştii din România, este că îşi folosesc Instagramul, de exemplu, pentru poze cu iubita, poze cu piscina, poze cu maşina şi atât. Tu eşti pe teren acolo, tu trebuie să îi influenţezi pe oameni, să îi ajuţi să înţeleagă că tu, ca şi sportiv, nu eşti numai un copil care arungi mingea la coş şi gata. Tu eşti un influenţator. Tinerii se uită la tine, tinerii vor să ştie părerea ta despre mediul de învăţământ, despre vot – dacă să mergi la vot sau nu – tinerii vor să ştie părerea ta despre alte lucruri care îi interesează în cultură.

Am un exemplu, pe Vlad Moldoveanu. Cred că mentalitatea lui Vlad Moldoveanu a venit de dincolo şi altfel foloseşte, de exemplu, comunicarea pe Instagram. Pune poze cu familia şi aşa mai departe, dar te şi inspiră puţin. Mai pune un citat, răspunde înapoi foarte uşor şi înţelege că – „Eu trebuie să fac chestia aceasta, eu trebuie să îi împing, trebuie să vorbesc cu ei, oamenii trebuie să ajungă foarte uşor la mine”. Şi lucrul acesta ar putea să îl facă sportivii foarte uşor prin online: video, foto, blog. Nu ai timp să faci, dar poţi să-ţi angajezi pe cineva care să te urmărească. Poţi să îţi angajezi un fotograf, poţi să îţi angajezi un video recorder care să vină după tine, să te urmărească şi să îţi facă vlogul tău de azi sau vlogul tău săptămânal. „Ce să-mi fac eu vlog? Puştanii îşi fac vlog”. Normal, dar puştanii de azi o să fie oamenii de mâine care o să conducă ţara. Tu ai primit această onoare, să spun, de a fi urmărit de câteva sute, mii de oameni, când ajungi pe teren şi atunci de ce oamenii aceia să nu te urmărească şi atunci când deschid laptopul sau deschid telefonul? Să vadă: „Fii atent, hai să văd ce părere are Virgil despre subiectul respectiv”. De exemplu, ceea ce faci tu mi se pare foarte fain. Ţi-ai construit site-ul tău, ai reuşit să faci proiectele respective, mergi să evanghelizezi – să zic aşa – educaţia sportivă. Mergi să le vorbeşti oamenilor despre importanţa sportivilor în societate şi, indirect, îi influenţezi pe sportivi. Brandul tău nu se termină în momentul în care ai ieşit de pe teren, ci brandul tău atunci începe.

V: Eu suştin şi partea de educaţie, şi partea de lucru pe care trebuie să îl facem noi mai bine. Trebuie să punctăm, totuşi, faptul că pasiunea unui sportiv se duce 150% în sport. Măsura lui de performanţă şi măsura lui, a succesului, este ce se întâmplă pe teren. Nu e nimic greşit în acest lucru. Ce ar fi în plus vine dintr-o educaţie ca a lui Vlad. Vine o părere educată tot afară sau în diferite medii în care el a văzut că nu este o nevoie, ci o oportunitate, de asemenea. La noi, cumva, sportivul nu a ajuns încă acolo. Nu a ajuns, încă, să îşi dea seama de cum ar trebui să îşi folosească resursele pe care le are: acea notorietate şi acea faimă. Cred că, cumva, nu te sperie nevoia de a comunica, ci educarea recurenţei mesajului. Ok, pot să pun un lucru astăzi şi îmi dau cu părerea, numai că recurenţa trebuie să fie săptămânală sau la două săptămâni şi atunci poate că nu pot să duc mesajul acela decât, vorba ta, dacă ai cu un profesionist în spate: un om educat în acest sens, un producător.

Pasiunea ta este podcastul, tu vorbeşti despre el, aceasta e o direcţie de a ta personală. Direcţia sportivului este sportul, în primul rând, şi după aceea dacă există şi altceva. Din păcate, implicarea socială – şi aici nu zic doar responsabilitatea socială, ci şi implicarea de business, de viziune de business – se va forma destul de târziu şi poate când e prea târziu pentru mulţi sportivi. Din cauza aceasta am început discuţia noastră cu ideea că mulţi se duc să antreneze sau rămân în sportul respectiv şi totuşi, dacă sunt câine, nu înseamnă că o să fiu veterinar vreodată. Cumva, trebuie să ai educată cealaltă părere, cealaltă parte. Că eu mă antrenez 90% pentru 10% performanţă cât timp sunt sportiv şi mă antrenez toată săptămâna ca în weekend să joc, la fel trebuie să fie şi în orice altă direcţie în care îmi propun să ating aceeaşi performanţă. De aceea spuneam că este despre om, nu este despre sportiv. Este despre performer. Performerul respectiv, care acum a reuşit să fie sportivul de vârf, dar mâine poate să fie arhitectul sau medicul de vârf sau orice altceva. Poate nu chiar acestea două, pentru că îţi trebuie o educaţie specifică, dar manangerul de vârf. Lucru care, la fel, se poate realiza cu o educaţie, dar nu continuuă. El trebuie să vadă mai departe de atât şi pentru a vedea mai departe, pentru a lua decizii de durată, trebuie să aibă vederea bună spre departe. Şi acest lucru se face tot printr-o educaţie: că e ea socială, că o face societatea şi noi ne gândim la sportiv ca, de fapt – „Hai lasă-l că e cel cu bomba sexy şi cu maşina în perete”- un stereotip al sportivului. Totuşi, stai de vorbă cu mulţi care vorbesc cu anumiţi performeri, cu sportivi de înaltă performanţă şi răspunsul lor ulterior este: „Chiar era mişto omul acela. Chiar era ca noi, vorbea normal. M-a surprins cât de mişto era, cât de mişto a fost discuţia cu el, pentru că e prost înţeleasă”. Sportivul are acea calitate socială.

Am trăit în 7 ţări. Nu am vizitat 7 ţări, ci am trăit acolo alături de ruşi, alături de fiecare. Te dezvoltă lucrul acesta şi dacă poţi să foloseşti acest lucru în dezvoltarea ta personală este mare lucru. Dezvoltarea personală a fiecăruia, fie că e sportiv sau orice altceva, este continuă. Că la noi înseamnă să faci mai bine pick&roll-ul şi să arunci mai bine la coş, asta e altceva. Aşa cum ziceai tu, putem să vedem mai departe şi să facem acel extra efort de a comunica cu fanii, măcar cu fanii tăi sau măcar să ţii un jurnal audio. Nici nu trebuie să îl publici. Obişnuieşte-te să faci ceva în plus. Să scrii despre tine, să ţii o notiţă sau să te înregistrezi două minute după meci, să vorbeşti cu cineva sau să te duci să discuţi în public, să faci o întâlnire, să te duci în şcoli, să vorbeşti în şcoli într-o clasă de sport. Recomand pentru cine nu a făcut-o. Le curge din gură copiilor când te ascultă şi te face pe tine mai împlinit. Afli tu lucruri mai multe despre tine, despre ei, despre oricine. Eu, ca sportiv veteran, pot să pun mâna pe umărul unui sportiv şi să îi zic – „Uite, eu am trecut prin aceste lucruri. Eu nu îţi zic ţie ce să faci pentru că fiecare are drumul lui, dar cu această problemă m-am lovit eu şi aşa am trecut peste ea”. Sau – „Stai şi fă, pentru că ce faci tu e bine. Prin problemele acestea am trecut cu toţii”. Eu, de exemplu, am simţit nevoia aceasta de a mă implica în chestii. Am făcut un camp de baschet pentru copii. Sunt lucruri care m-au educat în sensul acesta şi pe care poate să le facă oricine, pentru că, vorba ta, părerea unui sportiv atinge oamenii. Adică îi influenţează.

R: Dacă tot ai vorbit despre audio, am vorbit şi eu despre audio şi facem acum audio, ai spus că tu în timp ce faci sport asculţi podcasturi sau audio book-uri. Ce podcasturi asculţi?

V: Mă strică podcasturile. De exemplu, preşedintele King al Adidas US face un podcast cu toţi influencerii pe care îi are Adidas. Mai e, tot aşa, un sport and business radio. Sau podcasturi cu invitaţi. Sunt multe, sunt atât de multe. Să nu mai zic de TED-uri sau de altceva pe care poţi, bineînţeles, să le asculţi oricând.

R: Şi tu, de fapt, ce faci? Intri în podcast şi cauţi? „Acum vreau să văd ultimul interviu cu Lebron James” – dacă tot am vorbit de el?

V: Da.

R: Atunci o să vezi – „Ok, pe podcastul acesta am intrat, am ascultat, mi-a plăcut host-ul respectiv, hai să văd și altele”.

V: Da. De exemplu, la Audio Boom cred că le-am ascultat pe toate până acum şi sunt vreo 5 ani sau mai mult de podcasturi. Recunosc că alerg seara, alerg când îmi e mai confortabil: dacă e strada liberă, alerg pe stradă. După ce se culcă copiii pe la 21:30-22:00, eu îmi pun adidaşii şi ies pe stradă. Nu îmi place să alerg. Urăsc alergarea în sine. Dă-mi obiectul muncii şi da, alerg. Dar aşa, să alerg, nu mi-a plăcut niciodată atât de mult, drept pentru care am găsit această chestie în a asculta lucruri sau a învăţa. Îmi pun podcasturi, ascult şi, de multe ori, am alergat mai mult decât plănuiam tocmai pentru că nu se terminase podcastul, ceea ce mă bucura. Sunt lucruri pe care vezi cum le fac. De exemplu, era un podcast despre Golden State şi cum acesta este un program de venture capitalist şi Sillicon Valey şi cum abordează ei experienţa fanului şi aşa mai departe.

R: Golden State?

V: Warriors.

R: Golden State Warriors?

V: Da. Şi cum abordează ei exact chestia acesta, ce înseamnă fanul pentru ei şi cum se duc online, cum se duc în aplicaţii, cum ating fanii. Folosesc mult expresia „ating fanii”, dar mai degrabă cum influenţează fanii. Acum – poate mai mult decât oricând – experienţa fanilor trece de experienţa meciului în sine. Tu vrei să ştii mai mult despre Lebron şi ce face nu numai în timpul meciului, cât şi cu ce se ocupă el, ce zice el sau ce mesaj transmite echipa sau ce poziţie publică ia Lebron James cu Donald Trump sau în ce crede el. Îţi dă un insight la care cu toţii ciulim urechile şi zicem ”wow”. Şi când te duci la meci şi stai cu telefonul în mână, poţi să ai nişte lucruri, poţi să ai extra informaţie. De ce nu ai sta acasă? De ce nu ai sta în faţa televizorului când te duci la frigider şi îţi iei o bere sau un suc şi trebuie să te duci la sală? Şi aici e un surrond sound – te simţi ca în sală. De fapt, este vorba despre cum o atrag ei. Stai şi te gândeşti cum o traduci aici. Şi la Steaua sau oriunde vrem să facem nişte lucruri pe care poate încă nu suntem pregătiţi să le facem sau poate nu sunt ceilalţi pregătiţi să le asculte sau să le urmeze. De aceea ziceam că mă strică puţin podcasturile, pentru că deschizi ziarul, vezi ziarul de mâine şi încerci şi zici – „Wow, așa e”.

Sports Hub nu este, de exemplu, o invenţie. Nu este ceva inovator la nivel mondial. E o nevoie pe care, cu siguranţă, o avem, la care alţii au găsit răspuns şi este un proiect care ar trebui să aibă mult mai multe companii asemenea în România. Când zic echipa noastră, sunt şi aceşti sportivi dintre care eu am enumetat câţiva: Cristina Neagu, Anamaria Brânză, Mihai Leu, Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu, Monica Roşu. Sunt nume care pot să îţi dea ceva în plus, care pot să îţi dea mult. Dacă îi aduci şi vorbeşti cu ei la masă, mie mi se face pielea de găină. Vorba aceea, am trăit în sport, de aici am plecat şi sunt în sport de atâta timp, dar îţi umplu o masă cu medalii şi povestea fiecăruia este atât de frumoasă, atât de inspiraţională şi este o poveste şi un mesaj în care nu există scurtături. De aceea, iubirea fanului către sportiv este una pură. Nu există o gelozie. Nu poţi să zici – „Eu puteam să fiu ca Virgil”, pentru că amândoi am muncit ca să ajung aici şi ştii lucrul acesta. Ştii cât am muncit. Dacă eşti tu în stare să munceşti, poţi să ajungi tot acolo. Nu este un eu sau tu. Este un – „Uite aşa am făcut eu ca să ajung aici”. Şi atunci respectul pentru sportivi este enorm. Trebuie să putem să îl transmitem.

R: Îţi dai seama că tu ai spus acum un lucru care, oarecum, se leagă cu ce am spus înainte despre crearea de conţinut. O duc acum din nou către marketing. Podcastul e despre marketing şi viaţă şi tu îmi vorbeşti mult despre viaţă, iar eu despre marketing. Să ştii cât munceşte omul acela e foarte fain, pentru că nu toată lumea are ocazia să stea la masă cu un sportiv de talie înaltă – cum eşti tu. Nu mă refer că eşti înalt, ci mă refer la faptul că ai făcut foarte multe şi ai ajuns unde ai ajuns. Gândeşte-te că ai oportunitatea, tu ca şi fan, să accesezi viaţa omului, a sportivului respectiv, a Cristinei Neagu, de exemplu, dacă ea şi-ar fi documentat toată munca aceasta, dacă ea ar fi pus câte un video pe săptămână sau o dată la două săptămâni privind munca pe care a făcut-o ea, emoţiile pe care le-a trăit înainte, după, părerea ei despre un lucru.

Cred că astăzi avem oportunitatea aceasta, accesul acesta, uşurinţa de a putea face acest marketing atât de simplu prin crearea de conţinut, însă trebuie să înţelegem care e scopul nostru ca să putem să influenţăm, cel puţin, generaţia care vine. Succesul nu se măsoară prin faptul că apari la televizor, că ai fani şi că ai 2-3 interviuri într-un ziar şi gata. Nu. Succesul se măsoară în munca pe care ai făcut-o. Dar ce înseamnă să munceşti? Poate că acum sunt câţiva tineri sportivi care ascultă podcastul acesta şi o să spună – „Ce înseamnă să munceşti? Merg de două ori la antrenament pe zi sau de câte ori trebuie să merg, dar vreau să îl văd pe Virgil ca un exemplu prin ceea ce face”. Poate că tu vorbeşti o dată la două, trei săptămâni pe o scenă. Dar imaginează-ţi că tu ai scena ta pe Youtube sau pe Facebook, că faci video, scrii sau că îţi spui părerea ta în faţa a 100.000 de oameni şi tinerii aceia care te urmăresc poate să vadă şi să zică – „Da, uită-te la munca pe care omul acesta o depune. Aşa vreau şi eu să fiu, aşa vreau şi eu să fac”. În anii 80-90, când sportivii luau o pereche de încălţăminte – un Nike sau un Adidas – tinerii care îi vedeau în postere sau în ziare îşi luau şi ei un Nike pentru ca să fie ca ei. Astăzi nu e doar la nivel de îmbrăcăminte, cât şi la nivel de atitudine, la nivel de muncă pe care poţi să o transmiţi foarte uşor. Aşa văd eu – dacă greşesc, să mă corectezi – că Sports Hub poate să facă în România. Şi nu numai în România, ci poate să o ducă la nivel internaţional. „Munca voastră de sportivi nu s-a terminat după ce s-a fluierat şi e gata meciul, aşa că uitaţi ce e de făcut”.

V: Cred că trebuie să mai ascult şi eu podcastul acesta o dată, pentru că trebuie să îmi mai notez nişte lucruri pe care le zici tu.

R: Vii la Cluj şi povestim.

V: Sunt absolut de acord. Fiecare sportiv trebuie să aibă o echipă în spate. Aşa cum spuneam, el este CEO-ul companiei lui. Celelalte departamente trebuie să existe şi, bineînţeles, acest lucru depinde de mărimea companiei. Poate să fie un start-up pentru un tânăr sportiv sau poate să fie ditamai compania în spatele numelui Cristina Neagu. Cred că mulţi nu îşi dau seama că această activitate – de a face lucruri – înseamnă şi munca din spate. Nu ajunge să transmiţi mesajul, pentru că pe acela îl transmiţi o dată sau de două ori.

Vorbeam mai devreme de recurenţă. Acea recurenţă e, de fapt, bazată pe un antrenament sau pe o pregătire, pentru a şti despre ce vorbeşti. De exemplu, eu cred în educaţia sportivă, dar trebuie să o justific. Pentru că cred în educaţia sportivă, eu trebuie să încep să fac research pe chestia aceasta.  Pentru ca părerea mea să fie una publică, eu am responsabilitatea să fie exactă, corectă, că poate la un moment dat va interveni o problemă de opinie. Sunt de acord. Aceasta trebuie bazată pe nişte fapte şi pe nişte lucruri bine stabilite. Acel sportiv care vrea să transmită mesajul, nu îl transmite pentru că eu am experimentat. Ok, dacă e un mesaj general şi zic – „Uite, domnule, ce am făcut eu în baschet”, merge. Dar nu se aplică ţie. Dacă vreau să o fac general şi vreau să se ducă către mulţime, atunci părerea trebuie să fie una educată şi atunci nu ţine doar de experienţa mea, ci eu zic că e nevoie de educaţia sportivului. Pe ce bazez eu acest lucru? Că sunt eu educat sau că sunt eu needucat? Sau o iau statistic ca să văd care este problema, de ce nu sunt educaţi, unde cred eu că este punctul de decizie sau de întorsătură a lucrurilor? Acest lucru trebuie documentat pentru ca eu să am acea părere publică.

Din ce în ce mai mulţi sportivi – mai mult la nivel internaţional – iau nişte poziţii în societate, fie că sunt politice – un discurs politic, o credinţă pe care o are –  dar sunt nişte credinţe educate, nu spun – „Eu cred că sportivul ar trebui să fie plătit mai mult.” Ce înseamnă acest lucru? De ce? Şi aşa ia o grămadă de bani. Poate să fie plină de argumente această declaraţie. Dar dacă zic – „Eu cred că sportivul ar trebui să aibă acces la pensie pentru că la 35 de ani poate deja a avut o carieră sau a contribuit sau nu a contribuit sau ar trebui să se adune la 60 de ani. Uzura pe care o are sportivul este ca şi a unei maşini de curse” sau „Care este varianta de contract al sportivului?” Indiferent că este persoană fizică independentă sau că e activitate, el trebuie să aibă o părere educată. Nu zic doar că sportivii trebuie să fie văzuţi altfel, ci zic şi cum, în ce fel, care e locul. Şi atunci, toate aceste păreri trebuie să fie educate.

Munca pentru a ajunge acolo este la fel ca orice altceva. Dacă eu vreau să transform brandul personal Virgil Stănescu, trebuie să investesc în acest brand mai mult decât ce investesc pentru a arunca la coş. E altceva. E o activitate care necesită şi un altfel de muncă. E pregătit sportivul să o facă sau nu? El are nevoie de acea echipă în spate, pentru că nu poate să o facă singur. El trebuie să facă sport. Gândeşte-te că totuşi se duce la două antrenamente pe zi, stă mai mult în hoteluri decât acasă, stă mai mult cu co-echipierii decât stă cu familia. E un stil de viaţă. Şi atunci unde să mai aibă loc? Tot 24 de ore are şi ziua lui.

R: Am vorbit despre sport, am vorbit despre marketing, am vorbit şi despre Lebron James. Cine o să ajungă în finală anul acesta în NBA?

V: Cu siguranţă Cleveland va fi acolo, fără doar şi poate, cred eu. Bineînţeles, cealaltă favorită este tot Golden State, după mine.

R: Eu am o presimţire că Cleveland nu o să ajungă în finală.

V: Nu cred că nu o să ajungă. O să fie acolo.

R: La cum se mişcă Thunder în ultima vreme, au şanse mari.

V: Da, şi Thunder. Aşa e. Dar tot cred că Cleveland va fi acolo.

R: Virgil, mulţumesc frumos. Dacă oamenii vor să te caute pe internet sau sportivii vor să ia legătura cu tine în legătură cu Sports Hub, unde pot să te găsească?

V: Sports Hub, virgilstănescu.ro sau pe Facebook-ul meu, Instagram.

R: Oameni buni, trebuie să căutaţi pe Google – Virgil Stănescu. Ce vă dă, acolo îl contactaţi pe Virgil, şi puteţi să îi spuneţi că l-aţi auzit la Podcastu’ lui Katai. Virgil, mulţumesc frumos.

V: Şi eu îţi mulţumesc.

About the Author
Visual Marketer si Content Strategist la Bannersnack. Fondator Instagramology și host al proiectului audio Podcastu' lui Katai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.