Marketing

Ce facem cu tricourile de la branduri?

tricou uber

– Aaa, uite un nou tricou cu logo-ul brand-ului pe piept pe care îl voi purta în casă!

Cam asta-i reacția mea de fiecare dată când primesc un colet cu tricoul brandului respectiv și cu un logo masiv ștampilat pe piept. De parcă expeditorul se gândește ce fericit va fi Robi când va vedea acest tricou și-l va purta cu mândrie peste tot unde va merge, își va face poză cu tricoul și se va lăuda prietenilor cu el.

Cam asta ar fi bucuria și satisfacția oricărui marketer sau om de comunicare, nu? Sau cel puțin așteptarea atinge cota fă și tu o poză ca să avem ce arăta la client, și să ne crească awareness-ul pe social media.

Dar din păcate lucrurile stau diferit și dacă marketerii încă cred că vor lovi jackpot-ul cu un tricou, atunci ar face bine să se trezească din somn.

Am citit multe comentarii pe Facebook legate de problema tricourilor primite de bloggeri (și alți creatori de conținut) de la branduri.

Ba unii nu înțeleg de ce logo-ul trebuie să fie 25% din suprafața tricoului pe pieptul personajului. Ba de ce tricoul trebuie să fie de calitatea Fruits of the Loom sau oricare alt tricou care se va cartona sub braț după 3 spălări. Ba de ce mesajul trebuie să fie atât de branduit încât orice om își va da seama că vine de la brand și că purtătorul tricoului a fost cumpărat/obligat să-l poarte, că așa-i frumos.

Însă hai să vorbim despre un caz de la care am avut anumite așteptări.

Tricoul de la Uber

Uber este un brand de talie internațională. Nu demult a ajuns și pe plaiurile mioritice, și după ce s-a lansat în București, următorul oraș țintă a fost Cluj-Napoca. Un oraș care se dezvoltă puternic, IT-ul e în floare, studenții vin ca pâinea caldă și traficul e tot mai îngreunat.

În 22 august au avut o campanie cu Betty Ice și am primit un pachețel frumos de la ei: înghețată Betty, un tricou negru cu sigla Uber pe piept și o pereche de ochelari de soare care au o înscripție mare pe lateral cu, normal, logo-ul Uber.

Am pus pe Instagram Stories și am mulțumit frumos pentru atenție (că așa am fost învățați de alții mai mari și mai cu vechime în ale bloggingului).

Dar tricoul nu l-am purtat decât cu o singură ocazie, atunci când am zugrăvit în casă.

Nu l-am purtat la nici un eveniment, sub nici o cămașă și sub nici o bluză. Singură oară când am purtat tricoul a fost doar atunci când casa mi-a fost întoarsă pe dos și a trebuit să zugrăvesc în casă. Am avut prieteni care m-au ajutat, și desigur, tricoul s-a murdărit. În zilele respective a trebuit să fug la Dedeman și alte magazine ca să cumpăr resturi ce nu îmi ajungeau (lavabilă, vopsea etc).

Nu am făcut Instagram Stories despre faptul că voi zugrăvi. Nu am pus nimic pe Facebook. M-am comportat ca orice om normal care are alte priorități.

După ce mi-am terminat treaba în casă, mi-a venit ideea să pun pe Instagram o fotografie în semn de “mulțumire” (da, recunosc, am fost puțin rău) că tricoul Uber a rezistat la lavabilă.

Postarea a fost pusă acum 6 zile și de atunci nici un semn de la oamenii de la Uber. Nici măcar un like. Deși din puținele 57 de like-uri pe care le-am strâns (dap, n-am folosit nici un hashtag, l-am pus în timpul zilei, fără nici o strategie bla bla bla) nici măcar un like de la Uber, un comment, un zâmbărici, o băgare în seamă.

Și-atunci m-am întrebat?

Dacă eu ca om de marketing îi trimit creatorului de conținut un tricou, când, unde și cum aș vrea să-l poarte?

Păi dacă vreau să-l poarte la un eveniment monden sau pe stradă, atunci ar trebui să-l fac mai diferit. Poate ceva de genu pe care le vedem la Dume de Mestecat sau AdCadou. Tricouri care au o glumă, au un design bun și mai și atragi atenția. Sau cel puțin ce au încercat cei de la Lidl atunci când au lansat campania cu rawșie românească. Și să nu aibă logo-ul într-un loc vizibil. Că dacă tricoul atrage atenție și purtătorul este întrebat de unde l-a cumpărat, el va răspunde că de la brandul respectiv (asta dacă e cu bun simț, părerea mea).

Dar dacă vreau să-l poarte în casă, pe post de pijama (și haideți bloggerilor nu vă fie rușine că știu că mulți dormiți cu tricouri de la branduri) sau când fac sport sau merg la muncă pe câmp atunci îl fac simplu, cu logo-ul pe piept (sau în dreapta pieptului) și nu o să am așteptări prea mari de la ei să posteze pe social media că-s mândrii purtători de brandul X atunci când se pun la pat.

Deși m-aș bucura enorm și m-aș lăuda peste tot în social media dacă aș vedea că un blogger sau instagrammer care postează o poză cu tricoul meu e tot mânjit de lavabilă într-o zi de sâmbătă.

Sau cum spunea Cristian Lupșa

Bă eu m-aș bucura enorm de mult dacă cineva ar dormi în tricourile DoR sau și-ar zugrăvi casa cu un tricou DoR. Aș ști că i-am fost mai aproape decât 2 ore la un eveniment monden, unde oricum toată lumea se laudă cu ceva și nu mai e loc de încă un tricou branduit.

Ca om de marketing aș fi mândru că i-am fost aproape chiar și în momentul acesta al vieții.

Concluzie

Fie că ești om de marketing într-o companie sau om de agenție și lucrezi pentru alți clienți, îți recomand ca atunci când vei mai trimite pachete bloggerilor (sau oricărui creator de conținut) și va include un tricou, fă bine și gândește-te ce tip de tricou vei trimite, setează-ți așteptări realiste ca să știi ce va face respectivul cu el.

Robert Katai
Visual Marketer si Content Strategist la Bannersnack.
You may also like
content de calitate
Cum definim un content de calitate
Despre blogul unui publicitar, Webstock și Best Marketing
1 Comment
  • Sep 17,2017 at 12:58 pm

    Un exemplu de tricou bun este unul pe care îl am de la HBO. Unde pe partea din față scrie mare “Gangster dă Dâmbovița.”, iar imediat sub textul ăsta scrie mic de tot “UMBRE”. Și cam asta e toată fața tricoului. Iar pe spate, sus, super mic, scrie “HBO”. Eu am transformat tricoul în rochie conică și l-am purtat de atâtea ori încât am pierdut numărătoarea. Toți cei care nu știu de serialul Umbre au crezut că e un tricou pe care mi l-am imprimat singură, nicidecum că ar fi de la vreun brand, nimerindu-se să fiu din jud. Dâmbovița. Și le explic tuturor cu zâmbetul pe buze că Umbre e un serial chiar foarte șmecher realizat de cei de la HBO România. Ei bine, cine a gândit tricoul ăsta chiar a fost un om deștept.

Leave a Reply to Ioana Radu Cancel reply

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage