Katai Podcast este susținut de Banca Transilvania.


Anul acesta am împlinit 33 de ani. E o vârstă interesantă și parcă destul de provocatoare. Desigur, dacă ai împlinit deja 33 ani nu ți se pare un lucru extraordinar, sau dacă încă ești la 20 și ceva de ani, te gândești că mai ai până atunci. Oricum ar fi, eu am ajuns la vârsta asta și mă simt binecuvântat.

De 3 ani mi-am propus ca în fiecare an să scriu un articol pe blogul meu despre experiența mea, lucrurile pe care le-am învățat și destinațiile la care am ajuns. 

De data aceasta am publicat un articol în care mi-am notat ideile, lecțiile, gândurile și experințele prin care am trecut până la vârsta asta.

De asemenea anul trecut am înregistrat un asemenea episod când am împlinit 32 de ani.

Sper că ascultând acest episod să rămâi măcar cu o idee pe care să o iei, să o notezi și să te ajute să duci o viață mai bună.

1. Întotdeauna să ai un timp al tău

Ăsta-i motivul pentru care mă trezesc în fiecare dimineață la ora 06:00. Citesc, meditez, mă gândesc la viața asta și încep să lucrez la proiectele personale. Uneori doar mă relaxez lângă o cafea bună încercând să nu mă gândesc la nimic.

2. Adu pace în locuri de război

Este ușor să pornești un război dar este foarte greu să fii cel care aduce pace. Fii cel care aduce liniște în familia ta, cel care aduce pace la certurile de la locul de muncă sau cel care liniștește apele atunci când lucrurile sunt cam tulburi. 

Societatea asta are nevoie de oameni care aduc soluții la probleme.

3. Începe să meditezi

Nu am crezut că meditația este un lucru atât de important până mentorul meu mi-a povestit despre acest lucru pe care-l pot face în fiecare zi. Nu sunt un profesionist în meditații și nici nu cred în tehnici de meditare. Tot ce fac e să stau, să-mi relaxez trupul și mintea și să mă liniștesc câteva momente. Doar atât. Pentru că am nevoie de momentele astea de liniște într-o lume în care totul e pe grabă.

4. Asumă-ți lucrurile fără nici o scuză

Este ușor să găsim scuze atunci când facem ceva greșit. Primul meu instinct atunci când nu fac ceva ce mi-a cerut soția mea, e să-mi găsesc o scuză. Și e deja destul de penibil să ajungi să găsești o scuză de fiecare dată și pentru orice greșeală pe care ai făcut-o. Asumă-ți greșeala și gata. Este primul lucru pe care poți să-l faci înainte să te gândești de ce nu ai reușit să faci ce ți s-a cerut.

5. Învață care sunt limitele tale și cum să le comunici

Anul acest am învățat că dacă eu nu-mi cunosc limitele, cum le vor cunoaște cei din jurul meu. Așa că am început să lucrez la limitele mele prfesionale și personale. Ba mai mult, am învățat că limitele astea trebuie și comunicate, chiar dacă unora nu le convine. Iar o carte bună despre acest subiect se numește Limite de Henry Cloud și John Townsend– când să spui da și cum să spui nu.

6. Nu judeca rezultatul – analizează prima dată procesul

De multe ori am căzut în această capcană. Mă uitam la rezultat și-l criticam pe cel care a ajuns la acest rezultat, fără să mă uit la proces. Fără să stau puțin și să mă gândesc cum s-a ajuns aici și de ce s-a ajuns aici. 

Înțelegând procesul vom înțelege cum s-a ajuns la rezultat și ce putem face data viitoare să avem rezultatele dorite.

7. Alege-ți bătăliile pe care vrei să le pierzi

Nu trebuie să intri în toate discuțiile, în toate certurile sau în toate bătăliile. Uneori trebuie să alegi să pierzi o dispută ca să câștigi pe cea care-i mai importantă. Și este foarte greu să te abții să nu intri în gura unuia care nu are dreptate. De multe ori am căzut în problema asta, dar acum am ales să fiu mai atent la luptele pe care le duc și dacă merită sau nu.

8. Care este DE CE-ul tău personal

După ce am citit cartea lui Simon Sinek – Start With Why (sau tradusă ar veni Începe cu De Ce) am stat și m-am gândit care este DE CE-ul meu personal. De ce fac tot ceea ce fac? Ce mă definește pe mine ca persoană? Este un exercițiu pe care continui să-l fac pentru că încă nu am ajuns la răspunsul final. Însă intenționalitatea acestui exercițiu te face să te gândești mai obiectiv la lucrurile pe care le faci deja, parcă așa, de rutină.

9. Învață să nu le iei prea personal

Când luam lucrurile prea personal, nu eram în stare să văd întreaga situație. Eram prea orbit de ce mi s-a întâmplat mie și de ce trebuie să trec eu prin asta. Luându-le prea personal, eram prea egoist și toată situația era doar despre mine. Așa că am învățat și mi-am propus să nu mai iau toate lucrurile atât de personal. 

10. Pune întrebări deschise

Podcastul acesta m-a învățat să vorbesc cu oamenii și să pun întrebări deschise. Întrebări care atrag răspunsuri cu povești și lecții de care avem nevoie  pentru a învăța din experiența altora. Întrebările deschise sunt ca un drum liber pe care trebuie doar să pășești pentru a descoperi lecții din experiența altora.

11. Întrebarea ”Ce am de învățat din această situație” este mult mai bună decât ”de ce mi se întâmplă mie asta”?

Am avut un moment destul de dificil în viața mea. Desigur, ca oricine, cu toții trecem printr-o serie de întrebări atunci când ne lovim de aceste situații. Și prima întrebare care vine este ”de ce mi se întâmplă mie asta” ”de ce eu” și tot așa. Dar am făcut un o mică schimbare în mintea mea și am forțat o altă întrebare – Ce am de învățat din această situație. Așa că răspunsul m-a forțat să mă uit direct la soluție, direct la lecție, fără să rămân îngropat în problemă. Întrebarea – ce am de învățat din această situație este pur și simplu eliberatoare.

12. Consumă mai multe interviuri

Nu mă uit la documentare și nu-mi pierd timpul în fața filmelor. Bine, nu atât de mult precum se cere ca să fii la zi cu ce se întâmplă. Desigur, aș fi un ipocrit să zic că nu mă uit la filme, doar că nu atât de mult cât mă uit sau ascult interviuri. Îmi plac interviurile la nebunie. Tot ce înseamnă David Letterman, Tim Ferriss, Chris Do, James Altucher și lista poate continua sunt genul de conținut pe care-mi place să-l consum. Și nu doar pentru povești sau alte subiecte de interes, dar și pentru că de cele mai multe ori din interviuri vei afla unele idei pe care le poți pune foarte ușor în practică.

13. Începe o comunitate bazată pe interes și nu pe brand

Am vorbit de foarte multe ori despre acest subiect. Am scris și articole, am desenat slide-uri și am fost la conferințe. Interesul omului pus într-o comunitate întotdeauna va atrage alți oameni și alți oameni. Seth Godin spunea un lucru foarte fain: people like us do things like this. Și aș completa eu…and they need a community. 

14. Creează o convingere personală profesională

Anul acesta am venit cu o idee despre care am scris, despre care am tot vorbit și pe care am promovat-o de fiecare dată când am avut șansa – efectul conținutului. Asta este convingerea mea personală profesională – asta cred eu personal că are efect și importanță în content marketing. Și nu doar că am venit cu ideea și am vorbit despre ea, dar este interesant cum am văd că oamenii o pun în practică și indirect o folosesc în munca lor de zi cu zi.

15. Întâlniri de mentorship

Lunar sau odată la două săptămâni am întâlniri cu mentorul meu. Întâlniri în care vorbesc despre mine. Întâlniri în care mp concentrez pe mine, pe ce fac bine, pe ce fac rău, pe ce ar trebui să fac în următorul pas și de ce nu fac ceea ce mi-am propus să fac. Cred că în viața noastră cu toții ar trebui să avem un mentor. Un om care să aibă grijă de noi și în fața căruia putem fi 100% vulnerabili. Iar ca să avem o viață echilibrată trebuie și noi la rândul nostru să fim mentori. Lucru care mă duce la următorul punct

16. Caută să investești intenționat în ucenici

Cred foarte mult că atunci când ai un mentor care investește în tine și tu la rândul tău îți găsești un ucenic în care să investești, ajungi să trăiești o viață echilibrată, vulnerabilă și responsabilă. Pentru că toate astea te vor duce într-o stare matură și vei vedea lucrurile dintr-un unghi diferit.

17. Caută să ai o viață profesională strictă

Nu lucrez după ora 18:00. Închid computerul și nu mai răspund la nici un email, nu mai fac nimic pentru lucru, nu înregistrez nici un interviu. Deși recunosc, îmi este foarte greu pentru că iubesc ceea ce fac, trebuie să fiu strict cu viața mea profesională. 

Pentru că dacă EU nu controlez viața mea profesională, mă va controla ea pe mine. 

Și ăsta nu-i stilul de viață pe care vreau să-l am.

18. Fii atent la oamenii cu agenda ascunsă

Da, m-am lovit de oamenii aceștia și am trecut printr-o serie de întâlniri care au ținut aproximativ 6 luni până să scap de ei. Un om cu o agendă ascunsă întotdeauna îți va spune cât de frumos ești, cât de tare ești tu, te va lăuda de fiecare dată când va avea oportunitatea, dar întotdeauna va avea cuțitul ascuns la spatele lui, pregătit să te înjunghie.

19. Nu există nici mărturie fără test

În engleză sună mult mai bine – there is no testimony without a test. Ideea asta am auzit-o prima dată la Rick Warren care spunea în felul următor ”there is no testimony without a test, there is no message without a mess, there is no impact without criticism” Da, avem nevoie de teste în viața noastră pentru a putea crește, dezvolta și învăța și pe alții din experiența noastră. Asta înseamnă să trăiești intențional și să dai mai departe intențional.

20. Investește în experiențe

Da, plătește 150$ pe acel steak la care visezi deja de 3 luni, plătește pentru excursia aia cu ATV-urile în pădure sau plătește pentru aceea experiență de paragliding. Și ce dacă costă 200 sau 300 de euro. Ai plătit pentru experiență pe care ai trăit-o și despre care poți povesti. Ai plătit pentru un moment în viața ta. Ai investit în tine, ai investit în viața ta. Desigur, nu cred că trebuie să trăim toate experiențele doar de dragul lor. Însă atunci când ajungem să ne uităm la aceste experiențe ca la niște momente unice din viața noastră, vom vedea că a meritat fiecare ban.

21. Folosește o agendă

Nu mă refer la agenda în telefon sau la nu știu ce aplicație. Mă refer la o agendă din aia de hârtie pe care o poți cumpăra de la orice papetărie. Folosește-o zilnic la lucru ca să-ți notezi idei, să-ți notezi taskuri, să desenezi sau pur și simplu să scrii ceva cu mâna, cu pixul pe o foaie. Acel moment când dimineața îți notezi toate taskurile și cu timpul ajungi să tragi cu pixul peste ele când le-ai finalizat, este pur și simplu o senzație de nedescris.

22. Folosește calendarul

Mi-am dat seama că folosind calendarul am ajuns să-mi eliberez mintea de lucrurile astea pe care calendarul pe poate lua: ședințe, întâlniri și pur și simplu lucruri pe care le am de făcut: de exemplu să sun un prieten, să plătesc ceva abonament, să mă duc până undeva. De fiecare dată când intervine o întâlnire, pac pe calendar. Asta m-a ajutat să fiu mai organizat și să am grijă de timpul meu.

23. Notează-ți ideile în aplicația de Notes

Anul acesta am început să folosesc aplicația Notes mai des. Mi-am împărțit fișierele în proiectele pe care le am și care-mi dau seama că îmi cer idei. Așa că vei vedea în Notes că am fișiere de la Bannersnack, Podcast, Slides, Blog Ideas, General Ideas etc. Și de fiecare dată când am o idee, o notez în Notes. Nici nu are rost să-ți spun că de când folosesc strategia asta, eu nu m-am lovit de problema: nu am nicio idee despre ce să scriu sau despre ce să vorbesc cu cineva în podcast.

24. Creează conținut mai divers

Eram genul de podcaster care voia doar audio să înregistreze și să nu facă nimic pe video. Am crezut că doar audio merge și doar audio este perfect. Da, am fost prea idealist. Până a venit pandemia și m-a forțat să fac interviuri la distanță: așa am ajuns să fac și video. Lucru care m-a scos din zona mea de confort și m-a împins să creez și content video. Partea cea mai interesantă e că am început să învăț să editez video, să fac micro video content, să gândesc și în alte formate de conținuturi. Și asta pur și simplu mi-a forțat mintea și ideea mea de a crea content.

25. Învață să faci și altceva decât trebuie la lucru

Am binecuvântarea ca la locul meu de muncă să pot să-mi bag mâinile într-o grămadă de lucruri. Bine, nu vă imaginați că mă apuc să scriu coduri, să testez features sau să fac UI/UX. Dar am ajuns să lucrez să lansăm o opțiune pentru Bannersnack care a pornit de la o idee pe care am văzut-o online, am început să o testez, am văzut că funcționează și am implementat-o la noi. Lucrul ăsta m-a ajutat să învăț să jonglez mai bine între taskuri, să fiu mai atent la lucrurile din afara zonei mele de confort și să gândesc puțin dincolo de strategii de marketing.

26. Învață să ai încredere în instinctul tău dar să construiești folosindu-te de date

Instinctul meu îmi spune ce trebuie să fac în jobul meu de zi cu zi. Asta pentru că mi-am dezvoltat un instinct care mă ajută să anticipez următorul pas și următorul trend. Dar am învățat că dacă nu sunt în stare să strâng datele care să confirme acest instinct, atunci nu voi putea atrage oameni lângă oameni. Unii oameni sceptici și obiectivi au nevoie de date. De date care să-i ajute să înțeleagă de ce instinctul meu îmi spune anumite lucruri și de ce ar trebui să mergem pe acel drum. Însă șmecheria e că datele ți le strângi în viața de zi cu zi, prin muncă, implicare, transpirație și înțelegerea pieții în care lucrezi. 

27. Învață să fii mai flexibil cu obiceiurile tale

De când am devenit un tată am învățat zi de zi că trebuie să fiu mai flexibil cu obiceiurile mele. Fiica mea nu așteaptă dacă eu am o treabă de 3 minute și ea are nevoie de atenția mea. Degeaba mă pun eu să înregistrez un podcast acum dacă ea este lângă mine și are nevoie de mine. Așa că aceste obiceiuri trebuie să fie făcute în concordanță cu alte lucruri din viața mea. Flexibilitatea asta am învățat-o și în perioada pandemiei când a trebuit să lucrez de acasă. 

28. Fă lucru pe care oamenii nu vor să-l facă

Vrei să fii recunoscut în jobul tău? Fă treaba aceea pe care colegii tăi nu vor să o facă! Vrei să fii recunoscut în industria ta? Fă treaba aceea pe care alții nu vor să o facă! Am testat această teorie când i-am făcut un Instagram Carousel unuia dintre cei mai cunoscuți marketeri și antreprenori la nivel global – Noah Kagan. După ce i-am trimis pe mail design-ul, i-a plăcut și l-a publicat pe Instagram și Linkedin, am primit 5 cereri de ofertă pentru asemenea tip de conținut. Asta pentru că am făcut ceva ce el, Noah, nu a vrut să facă. Dar i-am făcut eu, i-a publicat și m-a promovat. El a avut de câștigat cu un nou tip de conținut, și apoi eu am avut de câștigat (sau cel puțin puteam să câștig, pentru că a fost doar un test și am refuzat celelalte oferte primite pe Linkedin). 

29. Învață să creezi proiecte care să treacă testul timpului

Chiar dacă acum trendul sunt dansurile pe TikTok sau poate podcastingul, tot cred că atunci când începem să lucrăm la proiecte de conținut, ar trebui să avem în minte acest lucru: Oare cât de valabil va fi subiectul și conținutul ăsta peste 2, 5 sau 10 ani. Câtă valoare va aduce celui care va consuma acest conținut pentru 10 ani? Încearcă să-ți setezi o mentalitate de a face proiecte care să treacă testul timpului. Iar ca o resursă foarte bună pe care o recomand, este o carte scrisă de Ryan Holiday – Perennial Seller

30. Am început să mă gândesc să scriu o carte

Cei care sunt mai aproape de mine știu că demult am această idee și că mă lupt să văd care este subiectul pe care să mă duc, care sunt pașii pe care să-i fac pentru a scrie cartea, în ce limbă, câți bani trebuie să am pentru a lansa o carte etc. Dar ideea asta de a scrie o carte m-a pus pe un drum care de multe ori mă aruncă într-o meditare simplă. Cum ar arăta cartea asta. Despre ce va fi această carte? Ce vor spune copiii mei dacă vor citi această carte? Întrebări care sunt ca un exercițiu pentru mine și cred că ar putea fi și pentru tine. Uneori cărțile sunt despre noi, dar în mare parte sunt despre oamenii care le citesc, despre familia ta, soțul, soția, copii și prietenii care sunt mândrii de tine. 

31. Atenția nu trebuie doar captată, ci trebuie și menținută

Ca om de marketing mă lupt zi de zi de să captez atenția oamenilor prin proiectele pe care le facem. Lucrăm la proiecte și apoi începem să le promovăm pentru a capta atenția. Ghici ce? Dacă ai stat să asculți acest episod până acum, înseamnă că îmi fac treaba bine, pentru că am reușit să-ți mențin atenția până la acest punct. Și asta ar trebui să fie treaba omului de marketing. Nu doar să-ți captez atenția cu un discount, cu o titlu extravagant sau un video funny. Treaba mea este să-ți mențin atenția pe proiectul ăsta, să te fac să te îndrăgostești de el și să vorbești despre el tuturor prietenilor tăi. Ăsta e marketingul de care avem nevoie în ziua de azi. 

32. Scrie pentru tine. Scrie pentru alții

Scrisul m-a ajutat foarte mult. M-a ajutat să-mi fac cercetările pentru un tip de conținut pe care urma să-l public, fie că vorbim despre un episod ca și acesta în care-mi citesc ideile luate din articolul de pe celălalt blog, fie că vorbim despre un articol pe care l-am scris pentru blogul Bannersnack și a fost publicat pentru o audiență mult mai mare. Scrisul mă ajută să-mi pun ideile în ordine și să-mi vizualizez ideile prin cuvintele pe care le pun pe foaie. Scrisul m-a ajutat să mă dezvolt atât din punct de vedere profesional cât și cel personal. Uneori scriu pentru mine ideile și gândurile, alteori scriu pentru câțiva oameni și alteori scriu pentru oricine vrea să consume conținutul meu. 

33. Creează un portofoliu și nu un CV

Cred că trăim într-o perioadă în care CV-urile nu mai au aceeași importanță pe care au avut-o acum 10 ani. Cred că azi portofoliul vorbește despre cine sunt, ce am făcut și ce știu să fac. La Bannersnack primim zeci, dacă nu sute de CV-uri care toate sunt la fel, care toate merg pe aceeași linie de prezentare și sunt prea puțini care se diferă. De exemplu atunci când căutăm să angajăm pe cineva în departamentul meu, mă interesează să văd ce portofoliu poate să-mi arate. Mă interesează să văd orice lucru făcut de persoana aceea. Fie că vorbim de o pagină de Facebook, fie că vorbim de un blog sau de o pagină Quora. Arată-mi la ce ai lucrat, nu-mi arăta doar unde ai învățat. Munca te diferențiază și rezultatele avute, nu notele la școală. 

Bonus – Bea multă apă și du-te afară la plimbare în fiecare zi

Nu folosesc notificări în telefon care să-mi spună de câte ori să mă ridic de la birou pentru că am găsit o idee mai bună și mai sănătoasă. Încerc să beau în fiecare zi minim 2 litri de apă. Crede-mă că atunci când stai la birou și încerci să bei 2L de apă, vei ajunge să mergi la baie să faci pipi din jumate în jumate de oră. Și ăsta e un lucru sănătos. 

Iar plimbările sunt un lucru foarte important atunci când lucrezi la birou. În fiecare zi îmi iau jumătate de oră, îmi pun căștile și ies afară la plimbare în jurul locuinței mele (mai ales că acum lucrez de acasă). Uneori îmi sun familia sau prietenii, alteori doar ascult un podcast și după jumătate de oră vin înapoi. Plimbările mă ajută să mă deconectez, să iau puțin aer și să fac mișcarea necesară zi de zi. 

Iată cele 33 de idei simple, citate, gânduri și practici pe care le-am învățat și pe care încă le învăț la vârsta asta de 33 de ani. Ce va fi anul viitor? Habar nu am. Dar până atunci știu că am un an de trăit într-o viață și nu vreau să o las să treacă pe lângă mine. 

Dacă ți-ai notat o idee, pune-o în practică, spune-le și altora despre ea și apoi trimite-mi un email sau mesaj. Sunt curios cum a mers la tine. 

Iar dacă ți-a plăcut acest episod, te rog nu ezita să lași un review în Apple Podcast, Spotify sau orice altă aplicație de podcast. 

About the Author
Content & Communication Manager la Bannersnack și moderator al emisiunii online Katai Podcast. Proiectele lui au fost publicate pe site-uri din domeniu precum Adweek, Content Marketing Institute sau Entrepreneur.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.