Nu ești marketer


Timp de lectură 2 min.

Săptămâna trecută am vorbit la o conferință de beauty unde audiența era împărțită între coafeze, hair style-iști și antreprenori.

În timpul prezentării am avut un moment în care i-am rugat pe cei din sală să se gândească la întrebarea “ce vrea clientul de la mine?”. Le-am oferit 5 minute să își scrie răspunsul în telefon, pe o agendă sau oriunde altundeva. Timp în care am reflectat la un singur lucru, în timp ce mă uitam la ei – ”Oamenii aceștia nu sunt marketeri! Au o altă meserie. Au alte baiuri pe cap. Așa că de ce îi încărcăm cu alte poveri?

Poveri precum – ”trebuie să pui 3 reel-uri pe săptămână pe Instagram” sau ”trebuie să faci carousel-uri pentru a face engagement cu cei care te urmăresc” sau ”dacă nu ești pe TikTok, nu vine generația tânără la tine” sau ”trebuie să ai un newsletter ca să nu depinzi de social media” (aici și eu îmi asum vina).

Oamenii aceștia au o meserie diferită de a marketerului. Treaba lor e să facă munca pentru care sunt angajați și plătiți. La fel și patiserii, bucătarii, arhitecții, design vestimentarii, constructorii, instalatorii, mecanicii auto, tâmplarii și lista ar putea continua. Nu sunt marketeri. Nu trebuie să știe să facă strategii de social media marketing, să învețe cum să scrie un subjectline care să crească Open Rate-ul sau să lanseze ad-uri pe Meta.

Nu este treaba lor și nici nu cred că ar trebui să fie treaba lor. Chiar dacă Facebook a democratizat puterea de a face advertising, cu un push pe boost post sau chiar dacă TikTok ”ajută” la viralizări peste noapte cu video-uri pe care nimeni nu ar vrea să le facă dar…trebuie…pentru că așa cere piața.

Nu – profesioniștii aceștia nici nu ar trebui să-și bată capul cu marketingul. Cel mai mult ar putea să discute cu un profesionist de marketing care să-i ajute. Dar așa cum te duci la medic că ai niște simptone, așa cum te duci la mecanic că ”hârâie” mașina sau așa cum te duci la vulcanizare ca să-ți schimbe cauciucurile, așa ar trebui și business-urile astea să meargă la marketing (desigur, într-o lume ideală – nu doar atunci când ”hârâie” business-ul).

De-asta există marketeri, freelancers, consultanți și agenții de marketing. Să facă marketing.

Iar povara asta a marketingului să fie dusă de marketeri, nu de SMB-uri (small business owners) sau profesioniști din diferite domenii.

A fost un rant? Posibil. Doar că atunci când vorbeam cu această audiență de hairstyliști și coafeze, mi-am dat seama că cel mai bun marketing pe care ei îl pot face este acela în care să-și facă treaba bine, să aibă grijă de clienți și apoi și clientul va avea grijă de ei.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.