Cât de valoroasă e atenția pe care o atragi?


Timp de lectură 3 min.

Am petrecut ani buni în marketing crezând că jobul meu e să atrag atenția.

Să fac content care oprește scroll-ul. Să fac content care-l face pe om să dea click. Să fac content care-l face pe om să dea mai departe.

Să creez campanii care prind.

Să gândesc idei care devin virale.

Și da, uneori funcționează.

Dar, cu timpul, mi-am dat seama că atenția nu e premiul cel mare.

E doar biletul de intrare.

Așa că am început să mă întreb altceva: ce fel de atenție aș dori cu adevărat?

Am ajuns să cred că nu orice atenție e creată la fel.

În psihologie există un model – Sohlberg și Mateer din 1987 – care împarte atenția în mai multe forme. Și cred că dacă noi marketerii am înțelege cum funcționează fiecare tip, am face mai puțin spam și mai mult sens.

1. Focused Attention – Atenția care se aprinde

E momentul în care cineva reacționează la un stimul – o imagine, un titlu, un sunet. Se oprește. Se întoarce spre tine.

Putem spune că este primul pas pe care omul îl face către brand. E când o reclamă oprește scroll-ul. Când un hook de email determină deschiderea.

Dar este extrem de fragilă. Dacă nu livrezi rapid un motiv clar de interes, atenția dispare la fel de repede cum a venit. Pentru cei din audiența ta e momentul când sunt în doom-scroll mood și dau swipe după swipe.

Prima impresie. Primul clic. Prima secundă – Ce faci cu ele?

2. Sustained Attention – Atenția care rămâne

E capacitatea de a păstra atenția activă pe termen mai lung. Omul nu doar se oprește, ci rămâne conectat.

Apare când cineva citește tot articolul tău, urmărește întregul video sau parcurge toate slide-urile dintr-un carusel. Când omul are un interes destul de puternic de a consuma tot conținutul pentru că oferă o valoare mult prea mare.

Dar aici marketerul trebuie să învețe să facă ”arhitectul” conținutului în așa fel încât omul să rămână conectat până la final cu conținutul.

Gândește-te: Cum îți ții audiența atentă de la început până la sfârșit?

3. Selective Attention – Atenția care filtrează

Este abilitatea de a ignora ce nu contează și de a se concentra pe un lucru relevant. E ca și când asculți un podcast, dar între timp tunzi iarba sau ești la cumpărături. Omul are atenția selectivă, și mintea lui filtrează informația în momentul când aude un termen care-i crește interesul. Dacă mesajul tău nu este clar, relevant și bine poziționat, vei fi ignorat.

De multe ori m-am trezit că mi-am pus un podcast de o oră și jumătate, și după aceea am stat și m-am gândit dacă pot să-mi aduc aminte toată discuția…well, nu prea…pentru că eu între timp am fost atent la lista de cumpărături când împingeam căruciorul în supermarket.

4. Alternating Attention – Atenția care sare și revine

E capacitatea de a trece de la o sarcină la alta și apoi de a reveni la prima.

Oamenii nu sunt într-un flux liniar și nu trăiesc în pâlnii. Într-o clipă se uită la un Reel, în alta răspund la un email, apoi revin la un mesaj de la mama și după aceea poate că-ți citesc newsletterul sau ajung înapoi pe Facebook să dea un doom-scroll. De aceea e important să creezi puncte de reamintire al brandului și să fii non-stop consecvent în comunicare.

Întrebarea cea mai ”usturătoare” aici este – Cât de ușor pot oamenii reveni la tine? Cât de ușor își pot aduce aminte oamenii de tine?

5. Divided Attention – Atenția care se împarte

Este capacitatea de a face mai multe lucruri simultan, chiar dacă performanța scade.

De cele mai multe ori, publicul tău consumă conținutul tău în timp ce face altceva: conduce, lucrează, vorbește la telefon. Dar pentru asta, mesajul tău trebuie să fie simplu, clar și recognoscibil instantaneu. Fără explicații complicate sau trimiteri greoaie. 

De ce crezi că cele mai bune campanii de marketing sunt cele pe care omul le poate completa…dacă eu spun…”Farmacia inimii”…tu instant te gândești te gândești la ”Catena” și chiar într-un sunet de cântat, nu-i așa?

Întreabăt-e: Dacă cineva îmi vede campania într-o secundă de ”neatentie”, înțelege oare despre ce e vorba?


De aceea cred atât de mult în acest framework pe care-l prezint clienților mei, ori de cât ori am ocazia:

  1. Atrage atenția: Cu un hook clar, vizual sau verbal, care întrerupe rutina.
  2. Menține atenția: Prin ritm, relevanță și simplitate. Nu lăsa omul să se întrebe „de ce mai stau aici?”.
  3. Convertește atenția: În acțiune – click, share, reply, cumpărare, înscriere. Nu doar admirație, ci implicare.

Atenția reală se transformă în relație doar dacă știi ce să faci cu ea.

Și relațiile sunt cele care construiesc branduri, nu campaniile viralele.

Așa că data viitoare când creezi ceva, nu te opri doar la întrebarea:

Cum atrag atenția?

Ci du-te mai departe degrabă:

Ce fac cu ea după ce o am?

Ce simte omul după ce pleacă de aici?

Cum îl pot face să revină?


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.