106 Ioana Chicet-Macoveiciuc: Detaliile Creează Povești

Katai Podcast este susținut de Banca Transilvania.


Scriu pentru că mă ajută. Pentru că am nevoie să dau pe-afară tot binele meu (și uneori și răul). Pentru că vorbele, odată scrise, schimbă lucruri și eu cred că le schimbă în bine. Scriu despre copiii mei, despre mine, despre tot ce ne face viața mai frumoasă.”

Ioana Chicet Macoveiciuc

Mulți o știți, probabil, pe Ioana ca Prințesa Urbană. Eu am descoperit-o în momentul în care am avut-o pe fiica mea, Ania, dar măiestria ei pentru cuvinte nu se rezumă doar la povești pentru copii.

Articolele și cărțile Ioanei aduc multă bucurie și adulților, pentru că stilul narativ este unul simplu și empatic, și toți ne regăsim într-o formă sau alta în poveștile ei.

Ce o inspiră pe Ioana? VIAȚA. A ei și a tuturor celor din jur.

“Tot ce trăim sunt povești. Viața fiecăruia dintre noi este o poveste. Relațiile dintre noi sunt povești – se întâlnește o prințesă cu o zână, sau o prințesă cu un prinț, sau o prințesă cu o vulpe, și așa mai departe. Toate întâmplările din viața noastră nu ‘pot fi povești’ ci chiar sunt.”

Am invitat-o în podcast să ne spună o poveste. Și povestea sună cam așa: A fost odată o adolescentă – să-i spunem Ioana – pasionată de matematică, și care nu avea nicio treabă cu scrisul. Nu știa că se pricepe la asta. Ba mai mult, câțiva i-au și confirmat că e paralelă cu cuvintele puse pe-o hârtie. Dar totuși, cineva a văzut ceva în ea și i-a aprins o scânteie… Și așa Ioana și-a găsit her thing, amprenta pe care o va lăsa în lume. Mi-am dat seama cât de multă putere am în sfârșit scriind, prin cuvinte. Pentru că eu sunt o persoană mică fizic. Niciodată n-am fost puternică, mare. Nu am avut o voce importantă. Dar am știut că îmi doresc să mă exprim. Și brusc, am descoperit cuvintele.”

Și de atunci, cuvintele au curs… Pur și simplu.

“Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cânte, alții să facă poezii sau să frământe pâine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.”

Morala acestei povești? Și tu, și eu putem fi povestitori pentru că avem în noi lucruri extraordinare care așteaptă să fie descoperite și puse la lucru pentru folosul tău și al celor din jur. Trebuie doar să exersăm, folosind cuvinte simple, de zi cu zi, care pot însă schimba realități.

Episodul de azi este pentru content writers, fie ei bloggeri, marketeri, autori în devenire, sau pur și simplu oameni care cochetează cu scrisul sub orice formă. Practic, este pentru toată lumea, pentru că toți avem ceva de spus. Ioana este omul cuvintelor, atât în vorbire, cât și în scris. Pe tot parcursul interviului, efectiv am sorbit fiecare cuvințel spus de ea, pentru că tot ce spune este cursiv, plăcut, și îmbrăcat cu o voce caldă, asemenea acelor povestitori pe care îi auzeam la radio sau pe casete când eram mici.

Vei auzi ce înseamnă să fii un storyteller, cum îți poți dezvolta abilitățile chiar dacă cineva îți spune că ’nu e pentru tine’, de la ce reguli nu trebuie să te abați și pe care le poți ocoli, ce este etic în storytelling și de ce câteodată entuziasmul poate răni, și multe, multe alte subiecte pe care te invit cu mare drag să le asculți.

Hai pe tărâmul poveștilor pentru o oră! Oamenii-s foarte fericiți acolo.

”Poveștile” de azi:

  • Viața fiecăruia e o poveste. (03:45)
  • Elementul care apare în poveștile Ioanei pentru adulți însă nu și în cele pentru copii. (08:49)
  • Cât de mult te poate modela un mentor. (11:52)
  • Puterea cuvintelor simple. (15:45)
  • Pasiune versus goana după Analitics – Cum îți dai seama dacă îți place ceea ce faci. (18:12)
  • Emoția și umorul – elemente evergreen in storytelling. (21:28)
  • Ingredientele pentru a scrie propria-ți poveste. (24:21)
  • Reguli de urmărit și reguli ce pot fi încălcate atunci când scrii. (27:39)
  • Scrisul poate fi terapeutic. (32:08)
  • De ce creativitatea este „ruptă din Rai”. (33:29)
  • Există, sau nu, povești proaste? (36:04)
  • Importanța dozării entuziasmului & alte lecții învățate de Ioana. (38:13)
  • Recomandarea Ioanei: Scrie pentru tine, nu pentru cei care te citesc. (43:59)
  • Ce poți face să devii un bun storyteller. (45:40)
  • Writer’s block: real sau doar o scuză? (51:04)
  • Ești mai mult decât de ajuns! Descoperă-ți vocea! (58:29)

Conectează-te cu Ioana:

About the Author
Content Strategist, Product Marketer la Creatopy și moderator Katai Podcast. Proiectele lui au fost publicate pe site-uri din domeniu precum Adweek, Content Marketing Institute sau Entrepreneur.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.