Marketerii buni știu când să spună nu


Timp de lectură 3 min.

Hai să te întreb ceva – așa – ca de la marketer la marketer sau ca de la antreprenor la antreprenor – ce crezi că nu merge azi în marketingul tău?

Te-ntreb asta pentru că în ultima perioadă m-am tot întâlnit cu antreprenori și marketeri care au cumva aceeași nedumerire – ”ceva nu merge la marketingul pe care-l fac.”

Punem video și avem doar 2000 de vizualizări.” „Traficul pe blog a scăzut deși publicăm la fel de mult content ca și competiția.” „Marja de conversie a scăzut deși bugetul de advertising a crescut.

Și după primele discuții, simți cum FOMO-ul marketingului își face loc în discuție – Când vezi că la alții parcă lucrurile merg și tu, oricât ai face și ce ai face, chiar dacă i-ai și copia, tot nu ar merge. „Vezi ce de vizualizări are competiția mea pe Instagramul lor” sau „Uite că ei sunt mai activi decât noi pe social media” sau „Mi se pare că ei vând prin online mai mult decât vindem noi.

Desigur, discuția continuă cu un ping-pong – de unde știi? cum știi? dar care e marja ta de profit? care e bugetul tău de marketing? – de aceea recomandarea mea e simplă – posibil să te ajute, dar asta depinde doar de tine.

Să-ți pui limite.

Exact. Limite în marketing. Limite în ce faci și ce alegi să nu mai faci.

Un marketing sănătos știe clar că nu trebuie să le facă pe toate.

Strategiile de marketing vin și pleacă.

Tactici de la unul la altul putem lua, copia, șablona – dar un lucru nu se va schimba niciodată: mindsetul de marketing pe care vrei să-l adopți.

De aceea în newsletterul de azi vreau să vorbim despre limitele pe care le punem atunci când ne gândim la marketingul pe care-l facem.

3 principii pe care ar trebui să-ți bazezi limitele de marketing astfel încât să nu mai trebuiască să te uiți peste gard și să te miri de ograda vecinului.

1. Pe valorile companiei

Ca orice om sănătos care-și cunoaște valorile și principiile, are grijă ce decizii ia și pe ce drum merge – la fel și marketingul ar trebui să-și cunoască valorile și principiile companiei. Să fie pe aceeași lungime de undă. Aceste valori ajută marketingul să decidă – „aleg această strategie pentru că e conform valorilor noastre” – astfel încât știi ce poți face și ce nu trebuie să faci. Atunci când marketingul știe care este viziunea companiei, care este obiectivul business-ului, poate să aleagă o cale pe care să meargă astfel încât să știe clar ce face și ce nu vrea să facă.

2. Pe experiența companiei și a angajaților

Fiecare companie are o istorie – campanii care au funcționat, canale care au performat, decizii care au dat greș etc. Experiența ta în piață e un filtru natural care te ajută să spui „asta am mai încercat și nu a mers la noi” sau „asta a funcționat și merită să o scalăm.” Nu trebuie să reinventezi roata de fiecare dată când apare un trend nou. Unii antreprenori și marketeri își cunosc deja aceste limite pentru că au trecut prin ele – și tocmai de aceea iau decizii mai bune, mai rapide și mai eficiente. Experiența nu e doar despre ce a funcționat, ci și despre curajul de a spune „asta nu e pentru noi.

3. Pe expertiză – ne cunoaștem audiența, business-ul și piața

Ca să construiești un brand care să dăinuiască în timp, trebuie să-ți înțelegi limitele – ce poți, cât poți și cum poți. Expertiza înseamnă să-ți cunoști audiența atât de bine încât să nu mai ai nevoie să copiezi ce face competiția. Înseamnă să știi ce canale funcționează pentru publicul tău, ce mesaje rezonează cu el și ce tip de conținut îl face să acționeze. Pentru că slow marketing pune limite sănătoase și te ajută să alegi cu cap unde-ți investești energia.

Marketerii sănătoși știu că nu trebuie să le facă pe toate.

Nu fug după toate ideile. Nu sar pe fiecare trend. Nu se compară cu fiecare competitor.

Își cunosc valorile, învață din experiență și-și aprofundează expertiza.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.