120 Carmen Dumitrache – Cum să-ți alegi o carieră potrivită pentru nevoile și dorințele tale

Indiferent de domeniul de lucru în care activezi, am o întrebare pentru tine. Care au fost criteriile după care ai ales „ce te faci când vei fi mare”?

Nu cu mult în urmă, doar cu o generație înaintea noastră, erai cineva și „te ajungeai” dacă mergeai pe drumul avocatului, doctorului, preotului, sau alte câteva meserii pe care le numărai pe degete. Părinții erau mândri, se puteau lăuda cu tine, tu erai împăcat că ai făcut ce trebuie, și toată lumea era fericită. Acum, putem alege atâtea căi pe care putem merge, iar factorii decizionali sunt atât de numeroși, încât mai greu avem siguranța că am luat decizia „corectă”.

Azi continuăm seria episoadelor pe care le fac în parteneriat cu Telekom România. Dacă în primul episod am vorbit cu Roxana Ceialâcu despre metodologia de lucru agile, de data asta vorbim despre carieră, decizia de a schimba un job, și care sunt elementele pe care să le iei în calcul atunci când vrei să-ți schimbi puțin viața profesională.

Așa că faceți bine și stați și ascultați pentru că voi povesti cu Carmen Dumitrache, care este un profesionist în aria resurselor umane, având o experiență de peste 25 de ani, dobândită  în funcții de conducere ocupate în industrii precum telecomunicații, tehnologie și IT, consultanță și outsourcing, sănătate, organizații non-guvernamentale, atât în România cât și în străinătate. În cadrul Telekom Romania, ea aduce o expertiză valoroasă în ceea ce privește managementul proiectelor și al echipelor internaționale și coordonează activitățile de resurse umane, procesele de transformare organizațională, proiecte de tip “cultural change” și programe de well-being pentru angajați. Carmen promovează cu succes digitalizarea proceselor și agile way of working în propriul departament și în organizație.

Ce mi s-a părut fascinant în această conversație este asocierea carierei cu o imagine pentru care câteodată muncim mai mult decât ar trebui, lăsând deoparte lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți. De ce?

De când suntem mici și de-a lungul vieții începem să asociem anumite lucruri cu o imagine. Și imaginea vine de multe ori de la oameni pe care îi iubim, de la oameni pe care îi stimăm – și aici nu vorbesc numai de mama și tata, vorbesc de mentori, de oameni pe care i-am întâlnit și care au însemnat ceva pentru noi. Și dintr-o dată, creăm o imagine. Și aia e imaginea noastră de referință. La partea de carieră, dacă eu am văzut în tinerețea mea cariera într-un anume fel apropo de felul în care a fost creată și prețul care s-a plătit, voi fi întotdeauna gata sau mi se pare firesc să plătesc un preț și s-o fac într-o anumită direcție. E, problema începe să apară atunci când plătești ceva pentru a obține ceva dar ți se pare că începe să nu mai fie balanța corectă. – Carmen Dumitrache

Și ce facem în acel moment?

Foarte mulți mergem în continuare pentru că imaginea din mintea noastră este dominantă. Noi în aia credem. Aia este ce ne-am propus și ăla este adevărul pe care noi îl vrem pentru cariera noastră. E mai greu să îți propui o schimbare care ar putea să distrugă o grămadă de lucruri – evident, refăcându-le după. – Carmen Dumitrache

Aici intervine măsura compromisului, despre care vei auzi multe pe parcursul episodului, și care te va ajuta să îți cântărești mai bine opțiunile pentru că este un preț pentru fiecare lucru pe care îl faci.

Dacă te gândești să faci o schimbare în cariera ta, să mergi pe alt drum, dar nu știi sigur dacă ar trebui, atunci poate te ajută Carmen să te decizi. Pentru că vei auzi întrebările pe care trebuie să ți le pui atunci când vrei să te hotărăști, te vei lămuri dacă să pornești un business pe cont propriu este pentru tine sau nu, și cu siguranță vei avea mai multă claritate asupra pașilor care trebuie urmați dacă chiar simți că ceea ce faci acum nu este pentru tine long-term.

Ia o foaie și un pix și începe să notezi, pentru că ai ce! Și dacă poate ție ți-e bine unde ești dar ai un prieten pe care-l vezi constant obosit psihic și simți că o schimbare i-ar prinde nemaipomenit de bine, atunci trimite-i link-ul. Sigur o să îl ajute!

Ce poți învăța din acest episod:

  • Ce presupune schimbarea culturii unei organizații. (02:54)
  • Un exemplu de program de well-being implementat în Telekom: Healthy Me. (06:24)
  • De ce cariera a devenit o imagine și de ce mulți oameni lucrează mai mult pentru această imagine, în detrimentul nevoilor de bază. (11:31)
  • Cum putem aplica măsura compromisului în carierele noastre. (13:56)
  • Ca să merite să fii în poziție de lider, trebuie să îți placă acest drum. (15:35)
  • E greșit să vrei mai mult din punct de vedere profesional? (17:06)
  • Concepțiile generației trecute versus în prezent: De ce ne trebuie o mare doză de curaj să trecem de la o carieră la alta. (22:00)
  • Cele mai frecvente întrebări pe care oamenii le au legate de carieră. (26:21) 
  • Proiecția noastră trebuie să fie pentru viață, nu pentru rol. (28:06)
  • Semnele care arată că ești în armonie tu cu tine. (30:40)
  • Când e bine să facem o schimbare în carieră? (34:29)
  • Pașii pe care trebuie să îi urmăm atunci când vrem să ne schimbăm cariera. (40:20)
  • De ce ai lua în calcul și să îți schimbi job-ul cu unul care îți aduce mai puțini bani? (46:17)
  • Pe cont propriu versus angajat. (47:21)
  • Cum să îți faci design-ul propriei cariere. (54:12)

Resurse:

Conectează-te cu Carmen:

About the Author
Content & Communication Manager la Bannersnack și moderator al emisiunii online Katai Podcast. Proiectele lui au fost publicate pe site-uri din domeniu precum Adweek, Content Marketing Institute sau Entrepreneur.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.