Oamenii pot să te iubească, doar că trebuie să faci și tu un efort.

Cristiana Andrei

Ce înseamnă munca unui om de comunicare? Mai ales dacă lucrează în spatele unui brand personal construit pe foarte multă muncă.

Cristiana Andrei lucrează în comunicare cam de 10 ani încoace, iar acum a ajuns să coordoneze proiectele lui Adrian Hădean.

Unde o găsiți pe Cristiana:

Facebook: https://www.facebook.com/AndreiCristiana

LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/cristianaandrei/

Instagram: https://www.instagram.com/cristiana_andrei/

Subiecte discutate:

• Cum e să lucrezi cu Adi Hădean.
• Podcasturi pe care le ascultă Cristiana.
• Cum e munca unui om de comunicare.
• Brandurile lui Adi Hădean de care se ocupă.
• Diferențele dintre studenții de acum 10 ani și cei de azi.
• Despre strategie în comunicare.
• Cum lucrează Cristiana cu bloggeri.
• De ce Adi nu are o carte de rețete.
• Despre strategia lui Adi Hădean.
• Diferențele dintre comunitatea de pe Instagram vs Facebook.
• Despre conturi mișto de Instagram.
• Sfaturi pentru cei care intră acum în industria comunicării.
• Resurse pentru cei care vor să intre în industrie.

Idei și Citate

• Ca om de comunicare, cel mai important este să fii curios.
• Ce mi se pare foarte important este să vrei să afli.
• Dacă rămâi în lumea ta și nu te atinge nimic, e destul de greu să construiești pe mai departe.
• Jobul în comunicare te și obligă să afli tot felul de lucruri.
• Mi se pare important să citesc.
• În spatele unui brand personal este extrem de multă muncă.
• E foarte multă muncă, însă trebuie să îți placă ce faci.
• Conținutul e și artă, dar e și foarte multă matematică.
• Tu știi că dacă nu o să schimbi ceva, o să te duci încet în jos la un moment dat.
• Strategia nu e o cameră închisă.
• Tu ești paznicul brandului tău.
• E jobul tău să te asiguri că brandul se duce mai departe bine în blogosferă.
• Campania trebuie să fie făcută pentru fiecare client în parte.
• Să încerci să te pui și în papucii clientului.
• Constant nu înseamnă plictisitor.
• Nu e important să ții același tip de postări, că la un moment dat devii anost.
• Constanța te obligă să te reinventezi.
• Oamenii nu răspund la advertisingul la care răspundeau acum 10 ani.

Audio Transcript

R: Salutare, oameni buni. Și bine aţi venit la un nou episod al Podcastului lui Katai. Sper că sunteţi bine şi sper că daţi bine cu aspiratorul în timp ce ascultaţi podcastul acesta sau, dacă nu, luaţi o foaie şi un pix şi notaţi. Pentru că astăzi vom vorbi despre… parcă nici nu ştiu despre ce o să vorbim, căci, de fapt, cam aşa e fiecare discuţie pe care o pornesc cu invitaţii mei. Ştim de unde pornim, dar nu ştim unde ajungem. Ştim un lucru totuşi: că introducerile podcastului meu sunt groaznice, aşa că trebuie să lucrez la ele. Doamnelor şi domnilor, în urechile dumneavoastră, astăzi o avem pe Cristiana Andrei. Cine este Cristiana, cu ce se ocupă, ce face? O las pe ea să vă zică.

C: Hello, hello. Mi se pare foarte amuzantă introducerea aceasta a ta cu aspiratorul, apropo de cum creăm obiceiuri de consum. Mie nu mi-a trecut niciodată prin cap că poţi să faci ceva în timp ce dai cu aspiratorul, pentru că e foarte mare zgomot. Şi de când zici tu la începutul podcasturilor că oamenii dau cu aspiratorul, am început şi eu să ascult podcasturi în timp ce dau cu aspiratorul.

R: Şi cum e? Merge mai bine?

C: Merge mai bine, clar. Trece mult mai repede timpul acela de curăţenie.

R: Ar trebui să fac un spot publicitar pentru Tide sau pentru ceva, care să zică ceva de genul – „Pentru că ascultaţi Podcastu` lui Katai, puteţi şi să faceţi curăţenie, şi să măturaţi, şi toate cele”.

C: Exact. Practic, acum, un brand de aspiratoare poate să vină la tine şi să facă cu tine content marketing, pentru că au deja campania.

R: Deja le-am dat-o. E clar. Cristiana, zi-ne cine eşti tu, cu ce te ocupi şi ce faci.

C: Eu sunt Cristiana, sunt în comunicare de vreo 10 ani, cam aşa, 8-10 ani. Pe acolo. De ceva mai mult de un an, îi coordonez proiectele lui Adi Hădean şi e un job foarte mişto, mai ales pentru un om gurmand, aşa ca mine. E destul de important să înţelegi despre ce scrii sau domeniul în care lucrezi şi la acest lucru m-am şi gândit când mi-a venit propunerea de la Adi. M-am gândit – „Ok, bun. E cu mâncare, probabil că o să fie bine, o să ne potrivim”.

R: Hai să povestim puţin despre cine este Adi Hădean. Poate sunt oameni care nu îl cunosc.

C: Eu lucrez cu Adi cred că de 7 ani, pe vremea când eram în agenţie şi el era blogger – nu aş zice chiar la început – dar nu era nici chiar foarte avansat. Era printre primii bloggeri oricum. Se ştia cumva în agenţie că atunci când îi scrii un mail lui Adi trebuie să fii foarte atent cum îi scrii, să fie frumos. Adevărul e că avea un obicei de a-ţi răspunde foarte tranşant – da sau nu – şi cred că, cumva, aşa ne-am apropiat. Îi scriam întotdeauna cât puteam de bine şi de frumos, el îmi răspundea la fel de bine şi de frumos şi ne-am înţeles bine tot timpul. Cred că aşa ne-am şi cunoscut. Lucrurile s-au schimbat radical în social media de când ne-am cunoscut noi şi până acum. De fapt, nici nu cred că e la fel ca anul trecut dacă stau să mă gândesc bine.

R: Nu e la fel nici ca acum 3 luni.

C: Exact. Mă rog, nu e la fel nici ca acum o lună dacă ne gândim la algoritm, dar uite, anul trecut nu cred că erau aşa de cool şi la modă podcasturile. Mi se pare că parcă au explodat dintr-o dată, aşa cum explodează toate chestiile.

R: Nu cred. Zi-mi câteva podcasturi pe care le asculţi în România, în afară de podcastul meu.

C: Mai ascult podcastul de antreprenor al lui Florin.

R: Florin Roşoga.

C: Da. Mai ascult podcastul despre rejection al Mariei. Nu e în română, dar mie îmi place. E foarte mişto. Ce mai ascult? Cred că atât din România.

R: Încă nu sunt podcasturi. Cei de la Decât o Revistă au făcut „Pe bune”.

C: A, da. Decât o Revistă are nişte podcasturi geniale. Apropo de recomandări. Am şi scris pe Facebook că “Satul Mădălinei” a fost cel mai bun film pe care l-am văzut la începutul acestui an. Pur şi simplu nu m-am putut dezlipi de podcast. A fost foarte bun, foarte, foarte bun.

R: Foarte mulţi oameni cred că podcastul înseamnă numai să iei un interviu sau să îţi spui părerea, dar acela e un exemplu foarte mişto de jurnalism combinat cu audio şi prezentat pentru generaţia din ziua de azi. Poţi să îl consumi. Acela e un conţinut pe care poţi să îl consumi încontinuu. E ca o poveste spusă seara.

C: Fix o poveste e. Are 6 ore, cred, şi calculasem eu aşa că am să îl termin într-o săptămână. L-am terminat în două zile.

R: Ai sunat la studio şi ai zis – „Astăzi nu vin”. „-Ce faci?”, „-Ascult podcast”.

C: Nu. Mă duceam cu telefonul peste tot după mine. Eram foarte curioasă ce se întâmplă mai departe. Eu ştiam o parte din poveste din revistă. E un conţinut extrem de bun. Foarte bun. Cam pe acolo a început şi interesul meu pentru podcasturi şi pentru conţinutul acesta pasiv. Fiind om de comunicare, eşti curios să vezi şi mi se pare că e foarte important să fii curios. Cred că e printre cele mai importante calităţi.

R: Ca om de comunicare, cea mai importantă calitate e să fii curios.

C: Da. Întotdeauna întreb oamenii de la interviu dacă sunt curioşi, îi întreb ce mai citesc, ce mai văd, pentru că ce mi se pare mie foarte important este să vrei să afli. Dacă nu vrei să afli şi rămâi cumva în lumea ta şi nu te atinge nimic, e destul de greu să dezvolţi mai departe. Dacă nu eram curioasă să văd ce e cu podcasturile acestea, nu puteam să îi propun unui client, să-i pun într-o strategie – „Uite, fă podcasturi că e mişto”. Nu-mi deschidea nimeni apetitul.

R: Munca aceasta de om de comunicare e foarte grea.

C: Da, e o muncă foarte grea, dar e şi foarte frumoasă.

R: E şi foarte frumoasă, dar acum hai să prezentăm partea grea. Adică pe lângă ce munceşti toată ziua şi lucrezi şi faci şi dregi, mai trebuie să vezi ce e nou şi trebuie să şi consumi ca să vezi ce e nou şi după aceea să vorbeşti cu colegii din domeniu ca să vezi – „Funcţionează? Nu funcţionează? E ok? Nu e ok?” Întotdeauna am zis că jobul de marketing nu e un job. E un lifestyle.

C: Exact.

R: La fel, comunicare sau orice vrei să punem sub umbrela marketing, e un lifestyle, nu e un job. Un job se termină la ora 18 după ce ai ieşit acasă. Tu când stai pe Facebook, de fapt nu stai ca să vezi ce pisică a mai pus nu ştiu cine, ci tu pur şi simplu stai să vezi – „Ce campanie e aceasta? Cum e? Stai că nu înţeleg. De ce e aşa? Hai să văd care e, cum comunică oamenii aceștia în criza de care s-au lovit acum”.

C: Sau – “Care e faza cu pisicile? Am văzut 60 de posturi cu pisici. E vreun trend cu pisici acum? Am un client care are nevoie de chestia aceasta? Trebuie să îi zic? Trebuie să îl anunţ? Pot să fac ceva mişto?” Mie mi se pare foarte mişto jobul acesta pentru că te şi obligă să afli tot felul de lucruri. De exemplu, dacă se discută despre ce ştiu eu ce serial de pe Netflix şi toată lumea se uită la el, mă uit şi eu să văd de ce e atât de cool, de ce e atât de plăcut de oameni. Acest lucru o să mă ajute într-o strategie viitoare ca să construiesc un brand sau o campanie sau o idee care să-i atingă mai departe pe oameni. Mi se pare important să citesc, mai ales cărţile acestea despre care vorbeşte toată lumea pentru că, din nou, de acolo îţi extragi nişte idei pe care mai departe le duci foarte uşor. Uite, un exemplu foarte, foarte simplu despre ce am citit acum vreo doi ani. Mă chinuiam la o strategie. Pentru că există, ca la orice om, perioade din acestea moarte. Nu ai nicio idee, nu ai nimic, tot o fâsâi şi tot o întorci, mai ai şi deadline. M-am dus acasă şi am zis că o fac mâine pentru că nu îmi venise nicio idee. Am pus mâna pe o carte din social media, am deschis cartea – citeam Contagious pe vremea aceea – şi povestea despre cum s-a făcut un bar din Marea Britanie, cum a devenit el faimos fără niciun fel de marketing, doar pentru că a făcut un fel de exclusive marketing, adică nu putea să intre oricine. Şi de acolo mi-a venit ideea.

R: Eu într-un fel mă enervez, dar în acelaşi timp înţeleg, când văd că toţi oamenii din marketing încearcă să dea un nume la o chestie. Aşa cum am dat noi, ca oameni de marketing, nume la millenials, aşa cum se dă nume şi cum ai zis tu acum „exclusive marketing”. Mă gândesc că e normal, că noi facem acest lucru, că trebuie să îl numim şi e normal. Dar, într-un fel, te şi enervezi, însă nu ar trebui să zici că te enervează pentru că e în industria ta. La fel fac şi eu. La fel faci şi tu. Toţi facem la fel.

C: Da. E şi un jargon din acesta de comunicare şi de agenţie pe care unii oameni nu îl înţeleg. Eu mă simt prost de foarte multe ori când zic câte un cuvânt din acesta şi văd că un om îşi ridică sprânceana şi mă întreb – „Ce am făcut? Am plecat de pe planeta aceasta şi m-am dus în alta?”.

R: “Tu nu ştii, lasă că o să te învăţ” poți să le spui. Să ne întoarcem la Adi. Tu ce faci la el?

C: Eu coordonez proiectele care sunt legate de brandul lui personal în acest moment. Adi are mai multe business-uri. Are un business de catering care funcţionează şi care livrează mai departe mâncare corporate şi la evenimente. Are nişte linii de produse. Are Casual Cook by Adi Hădean, care are oale, cratiţe, cuţite şi tot felul de lucruri de genul acesta şi care e un produs foarte mişto. Chiar cred că e un exemplu excelent de cât de bine poate să îşi facă marketing, aproape singur, un produs bun. Noi avem aceste linii de oale pe care le promovează doar Adi, când şi când, pe pagina de Facebook. Nu avem o campanie super mare, super integrată, dar produsul este foarte bun şi se vinde foarte bine. Oamenii îşi recomandă unul altuia. Şi la orice postare pe care o punem cu oala sau cratiţa, avem foarte multe comentarii de genul: “Da, e foarte bună”, “Mi-am cumpărat şi eu”, “De 6 luni îl am şi e foarte ok”. Şi chiar mă gândeam ce mult contează cât de mult îţi livrează produsul. E adevărat că Adi e foarte selectiv şi nici n-ar fi existat această linie dacă nu era el ok cu calitatea. El tot ce scrie şi pe blog trebuie gustat întâi de Adi. Principiul e unul simplu: dacă îi place lui şi l-ar da familiei lui, e ok, merge pe blog. Dacă nu, nu.

R: Cine a avut principiul acela de publicitate? Cred că David Ogilvy a zis lucrul acesta: să faci publicitatea aceea…

C: … aşa cum ţi-ar plăcea ţie.

R: Şi să i-o prezinţi familiei tale.

C: Exact. Acesta e un principiu pe care îl urmăm cumva şi la Adi şi sunt produse pe care el le-ar folosi mai departe. Ni s-a întâmplat să ne vină produse care erau bune în sine, doar că nu se potriveau cu stilul lui, cu felul în care el găteşte, cu felul în care el mănâncă, cu felul în care el înţelege mâncarea şi le-am refuzat sincer şi onest. Ni se pare important să ne menţinem această linie de autenticitate până la urmă.

R: De standardele brandului.

C: Exact. Plus că el înţelege foarte bine că nu e credibil pe orice subiect şi nici nu e normal să fie credibil pe orice subiect şi atunci îşi alege foarte bine brandurile cu care lucrează. Există şi situaţii în care un brand vine cu o idee de aceasta super mişto, care i se potriveşte perfect. Poate că produsul nu era pentru el, poate nu era pe nişa lui, dar ideea este atât de mişto şi îi vine atât de bine, ca să zic aşa, încât o facem. Mai are un produs acum, ca să vorbim de partea cealaltă. Are un ulei. Se numeşte „Oloi Tomnit”.

R: Am auzit de „Oloi Tomnit”.

C: Este un mix de uleiuri presate la rece

R: Voi aici în Bucureşti ziceţi altfel “Oloi Tomnit”.

C: Eu sunt din Braşov. Noi n-am avut niciodată accentul acela.

R: Da, voi cei din Braşov ziceţi “Oloi tomnit” ca şi ulei tomnit, dar e oloi tomnit. Şi Adi aşa îi zice, oloi tomnit?

C: Da, aşa îi zice.

R: Aşa se zice.

C: Acum imaginează-ţi şi tu. Pune-mi accentul în post producţie peste. Sunt nişte uleiuri presate la rece şi am ştiut de la început că acela o să fie un challenge de comunicare, pentru că oamenii nu ştiu mereu ce să facă cu uleiul presat la rece. Ne-au venit mesaje din acestea de genul: „Şi îl folosim la prăjit?” Nu, nu îl folosiţi la prăjit. Şi atunci am făcut o campanie în care am explicat oamenilor – “Cu uleiurile acestea faceţi acest lucru”, “E un dressing foarte mişto de friptură”. Dar n-ai de unde să ştii şi Adi are oricum chestia aceasta cu educaţia. E misiunea lui aceea mare, aceea pentru care se trezeşte dimineaţa, dar nu zice. Îi place să facă educaţie culinară şi să contribuie la creşterea gastronomiei din România.

R: Adi nu face numai educaţie culinară. Nu ştiu dacă ţi-am povestit. Am scris la un moment dat pe unul dintre blogurile mele pe care la un moment dat le-am pierdut.

C: Tu eşti aşa ca un magnat al blogurilor, „unul dintre blogurile mele”.

R: Am avut un blog şi acolo am scris cea mai bună lecţie de blogging pe care am învăţat-o. Îţi spun povestea în legătură cu Adi. M-am dus dimineaţa la Oradea cu trenul. Mie îmi place să mă duc cu trenul foarte mult. Şi m-am pus în tren frumos şi zic – „Bun, mai avem vreo două ore jumate până ajungem”. Şi în capătul celălalt l-am văzut pe Adi, dar n-am ştiu dacă e el. Mă ridic, mă duc la el şi îi zic:

– „Salut, ce faci?”

– „Uite că mă duc la Oradea”

– „Da? Şi eu. Stăm împreună?”

– „Da, hai”

Şi am început să povestim. Eu vorbesc mult, dar Adi a vorbit încontinuu până în Oradea. Plus că eu l-am mai întrebat despre cariera lui, despre cum a început în blogging şi despre toată munca pe care a avut-o. M-a inspirat mult şi am zis că e foarte tare omul acesta. Mi-a povestit despre cum a primit calculatorul acela vechi, cum a lucrat la calculatorul acela şi cum a fost directorul de marketing de la Frutti Fresh, lucra şi după aceea mergea acasă, în Baia Mare, şi făcea emisiunile de cooking şi la sfârşit trebuia să spele vasele pentru că colegii mâncau şi ghici ce…

C: Nimeni nu spală vasele nicăieri.

R: Exact. Am zis că e Adi Hădean.ro, Adi care a dus torţa în Londra, Adi care a făcut o grămadă, dar în spatele website-ului respectiv, în spatele blogului, e muncă şi transpiraţie de care puţini ştiu. Şi când mi-a povestit şi mi-a zis – „Tu crezi că e uşor să faci mâncare cu o mână şi să faci poză cu cealaltă? Normal că am avut hateri care au zis că «Ce mâncare e aceasta?» sau «Uită-te cum arată mâncarea aceasta. Tu ce poză ai făcut?». ”Omule, hai şi vezi tu cum se face”. Şi aceea a fost o lecţie pe care am învăţat-o: ce înseamnă să munceşti şi ce înseamnă să transpiri. Vorbesc mult despre transpiraţie, dar pe transpiraţie o pun sub umbrela de multă muncă. Poţi să munceşti, dar să nu te implici foarte tare. Şi ţin minte, dacă ştii frigăruia, Frigăruia Bloggerilor din Cluj. Frigăruia aceea a fost extraordinară, cred că a fost cel mai mare proiect al bloggerilor din Cluj. Aceea a fost o chestie care a adunat toţi bloggerii la un loc, majoritatea bloggerilor. Adi era pe role şi mergea dintr-un capăt în altul şi fiecare aveam rolul nostru. Unul trebuia să dea cu evantaiul acela, altul trebuia să facă focul, altul trebuia să mute. Şi Adi mergea cu rolele şi ne zicea: „Tu trebuie să faci acest lucru”, „Tu trebuie să faci acest lucru” şi, pe lângă faptul că a fost un blogger, Adi şi-a arătat şi calitatea de lider.

C: Acest lucru este clar. Uite, apropo de ce ziceai tu cu transpiraţia, în spatele unui brand personal ca Adi e extrem de multă muncă. Foarte puţini oameni îşi dau seama cât de multă muncă e, pentru că mulţi gândesc că – “Acesta e vedetă. Ce face el toată ziua? Nimic”.

R: Se uită la televizor, mai un MasterChef, mai o carte, şi gata.

C: Dar nu e deloc aşa. Adi munceşte foarte mult. E unul dintre oamenii care muncește cel mai mult din câţi am cunoscut şi o face pentru că îi şi place foarte mult. Se vede că trăieşte mâncarea aceea foarte tare şi îţi transmite şi ţie. Nu poţi să stai lângă el şi să îţi povestească despre mâncare fără să îţi transmită şi ţie chestia aceasta. Se vede că e implicat 100% şi îi place foarte mult ce face şi are o misiune. El vrea să crească gastronomia din România şi să educe cât de mulţi oameni, cât de puţini sau mai mulţi, depinde fiecare cât e de deschis pentru că ai situaţii şi situaţii. Noi facem nişte evenimente private la atelierul lui din Bucureşti, unde Adi construieşte nişte experienţe gastronomice. Le gândeşte de la zero, le face el cum simte şi are uneori evenimente zi, după zi, după zi. Adică nu face niciun fel de pauză. Şi când zic evenimente, imaginează-ţi că o zi de a lui începe în bucătărie uneori la 6 dimineaţa, uneori la 8, şi se termină seara pe la 2-3 după ce pleacă oamenii, dacă pleacă la 2-3. Şi a doua zi o ia de la capăt.

E foarte multă muncă, dar e şi foarte important să îţi placă. Eu cred că acest lucru e valabil şi în comunicare. Să îţi placă măcar un pic, să simţi că vrei mai mult, că eşti în domeniul acela. Sigur că şi în comunicare poţi să îţi închizi laptopul la 18, să zici – „S-a terminat ziua, that’s it” sau poţi să mai citeşti un pic pe metro sau pe drum spre casă despre ce a mai apărut, să mai asculţi un podcast. Uite eu, de exemplu, ascult podcasturile acestea noi ale lui Seth Godin, care sunt foarte scurte. Sunt exact drumul meu spre casă. Depinde cum vrei să abordezi problema. Alt exemplu: am fost aseară la un curs la facultate. M-a invitat cineva să povestesc o viziune de real life de practică de agenţie şi m-am dus. Ce am observat e că, de când am terminat eu facultatea şi până acum, de acum 10 ani, unele lucruri nu s-au schimbat deloc. Dintr-o grupă de studenţi, tot sunt 5, 6, 7 care sunt activi, care văzuseră campaniile care au câştigat la Cannes. M-am dus cu campanii de backup fiind convinsă că sigur au văzut campaniile care au câştigat la Cannes, că nu ai cum să lucrezi în comunicare şi să nu le fi văzut. Nu văzuseră niciunul, în afară de 3 sau 4 tipe. Şi mă gândeam că se vede foarte clar, din studenţie, care sunt oamenii aceia cărora le place şi care o să meargă mai departe. Şi cred că aşa e cumva şi în gastronomie, din ce îmi povesteşte Adi de bucătari. Se văd oamenii care vor să facă ceva şi care chiar fac în realitate.

R: Crezi că la fel e şi cu creatorii de conţinut astăzi? Tu ai spus că ai peste 10 ani de comunicare şi ştiu că ai făcut comunicare cu bloggeri, cu vloggeri şi sunt mulţi bloggeri cu care ai lucrat şi nu mai au blog. Acest lucru cred că se întâmplă astăzi şi în industria aceasta de creatori de conţinut. Îl fac pentru că e trending, pentru că e fain sau pornesc cum am pornit eu podcastul acesta – ”Pornesc de la un proiect, văd până la 50, sunt sincer cu el şi după aceea vedem ce o să se întâmple.”

C: E foarte greu să faci conţinut. Mă întorc la Adi. Adi a scris pe blogul lui, după job, exact cum ai zis tu, nouă sau opt ani de zile zi de zi. A trebuit să găsească mereu feluri în care să îşi reinventeze abordarea şi să rămână interesant. Ştii că oamenii zic – „Păi e simplu. Ce e aşa greu să fii vlogger? Te filmezi pe stradă, te pui pe youtube şi gata”. Dar nu e deloc aşa, pentru că trebuie să ai nişte reguli. Eu zic mereu că conţinutul e şi artă, dar e foarte multă matematică. Trebuie să ştii ce formule să aplici, să te uiţi ce îi interesează pe oameni, cum să-l faci să fie entertaining. Dacă îl ţii pe un om 10 minute ca să meargă cu tine pe stradă, l-ai pierdut la secunda 30 şi, după o perioadă, oamenii se plictisesc. Probabil că şi tu o să simţi la un moment dat nevoia să schimbi formatul podcastului, pentru că oamenii vor ceva nou.

R: Eu am început să mă gândesc şi parcă aş vrea să schimb. Eu mai degrabă sunt genul de marketer care experimentează. Mie îmi place foarte mult să experimentez. De aceea şi cu podcastul, şi cu formatul acesta audio, vreau să experimentez, să văd cum funcţionează. Şi atunci cred că şi în comunicare e tot la fel. Trebuie să experimentezi, trebuie să vezi dacă merge sau dacă nu merge. Şi e cumva la risc toată treaba aceasta. Ok, porneşti, vezi dacă funcţionează sau nu funcţionează, merge sau nu merge. Poate mergi pe linia aceasta, cu gândul – „Mă duc pe linia aceasta pentru că e de succes şi nu mă duc pe aceea că nu are rost”. Dar dacă rişti şi schimbi puţin, 180 de grade, şi o să explodeze? Sau o să scadă, you never know.

C: Dar îţi asumi. Oricum linia aceea nu o să fie niciodată dreaptă. Adică e foarte greu să creezi acelaşi tip de conţinut care să rămână la un public constant în ritmul în care se mişcă comunicarea. Aşa că, tu ştii că dacă nu schimbi ceva, tu o să te duci încet în jos la un moment dat. Şi atunci ori pariezi, rişti şi zici – „Schimb acum să vedem ce se întâmplă” ori aştepţi să se ducă în jos. E foarte complicat să faci conţinut. Chiar râdeam la un moment dat că jobul de social media e foarte popular printre secretare sau mai ştiu eu cine. N-am nicio treabă cu secretarele. Au nişte joburi complicate şi sunt nişte oameni foarte mişto, dar primesc foarte multe CV-uri de genul – „secretară la…”, “secretară la universităţi”, care zic că “Am pus postări pe Facebook, ştiu cum să fac, e ok”.  Nu prea ştii să o faci.

R: Dacă pui, nu înseamnă că ştii să faci.

C: Exact. Că trebuie să ai o strategie în spate, trebuie să ai nişte obiective, trebuie să măsori nişte rezultate, să cauţi nişte metrici, să scrii în aşa fel încât să îţi livreze pe brand, nu cu ce te-ai trezit tu dimineaţa aceasta. Nu pot să mă trezesc şi să pun poză pe pagina mea de brand cu cafeaua mea şi să zic – „No”.

R: Ai vorbit despre strategie. Hai să vorbim puţin punct la punct.

C: Acesta e subiectul meu preferat din comunicare, să ştii.

R: Da, ştiu. Eu sunt omul acela care nu merge pe o anumită strategie, deşi toţi mă întreabă dacă am. „N-am strategie. Eu vreau să merg aşa cum simt”.

C: Tu n-ai strategie în spate?

R: Cu podcastul? Nu.

C: De ce?

R: Ţi-am zis că am pornit-o ca o provocare personală. Am simţit că pe lângă pornirea blogului în engleză, şi pe lângă Instagramology şi Bannersnack – my main job, promovarea şi toată partea de content pentru Bannersnack – simţeam că am o nevoie ca şi om de marketing şi creator de conţinut să dezvolt o latură pe care n-am încercat-o niciodată. De aceea, la un moment dat, am pus pe Facebook: video sau audio. Şi mai mulţi au zis audio, dar au zis unii şi video. Video oricum se întâmplă deja în România, deci ar fi fost another dust in the ocean. Şi pornind cu toată treaba aceasta am zis – „Ok, vreau să fac audio: podcast”. Crede-mă că nu am niciun background jurnalistic. Nu ştiu cum se face, cum se pun întrebări, nu ştiu cum se face podcast, singura chestie pe care o am e că am consumat. Şi am făcut. Şi am început să citesc şi, pentru că am început să citesc, am început şi să scriu despre podcast şi m-am gândit cum se face, dar nu am o strategie. Vreau să fiu cel mai cel.

C: Tu, de fapt, ai o strategie pentru că ai făcut partea de reseach, care e foarte importantă, super importantă, esenţială în orice strategie. Ţi-ai făcut partea de research, ţi-ai pus nişte obiective pe care poate că nu le-ai declarat public, dar sigur ai în capul tău – „Vreau ca până în 6 luni să ajung aici”.

R: Nu. Nu mi-am pus.

C: Nu ţi-ai pus deloc?

R: Singurul obiectiv e până la 50 de episoade. Și după 50 de episoade nu ştiu ce o să se întâmple. Habar n-am.

C: Ţi-ai pus deadline, practic.

R: Da. 50 de episoade. Ok, aceasta e parte din strategie.

C: Ţi-ai pus deadline şi eu sunt convinsă că în capul tău există un fir roşu, cum zicem noi, al acestui podcast, adică o direcţie în care îl duci. De fapt l-ai şi numit: despre marketing şi despre viaţă. Deja l-ai poziţionat. Ai zis că e şi despre comunicare, dar e şi despre viaţă. Şi atunci deja ţi-ai setat subiectele, deja ai setat în mintea omului care te caută subiectul, trebuie doar să îl faci. Tu ai avut o strategie, dar nu ai pus-o pe hârtie. Sunt sigură că ai stat şi te-ai gândit la ea şi nu te-ai trezit într-o dimineaţă şi ţi-ai zis – „Bun, azi înregistrez primul podcast. Pe cine să iau? Uite, îl iau pe prietenul acesta al meu şi facem aşa”. Mi se pare foarte important să îţi faci o strategie înainte să faci orice în comunicare, absolut orice. Eu nu cred în lucrurile aruncate aşa pe Facebook sau pe Youtube, fără să aibă o strategie în spate, şi cred că pot să funcţioneze doar pe termen scurt.

R: Ştii că e diferită strategia de comunicare, ceea ce spui tu aşa în masă mare, faţă de strategia de content pe care o fac, de exemplu, la Bannersnack.

C: E foarte diferită.

R: Înţelegem la un moment dat: „Acesta e scopul, facem lucru acesta şi acestea sunt liniile pe care mergem şi pe care trebuie să muncim”. Se aseamănă cu ce se întâmplă în comunicare, totuși. Dar în comunicare mi se pare că e mult mai diferit.

C: E foarte diferit. Este, într-adevăr.

R: Povesteşte-mi despre o campanie pe care ai făcut-o în ultima vreme sau care ţi-a plăcut cel mai mult şi în care ai ştiut cum să trasezi nişte puncte care să te ajute să ajungi la punctul final. Adică – ”Aceasta era cerinţa clientului sau ce am căutat noi, aici ne-am dat seama că trebuie să ajungem, am început să facem partea de research de care mi-ai zis tu şi aici sunt punctele pe care le-am urmat pentru a merge pe strategia respectivă.” În acelaşi timp – aici o să ajungem la punctul doi de discuţie – strategia de multe ori poate să îţi omoare inspiraţia, să îţi omoare oportunitatea: „Nu avem o strategie.” „Da, dar acum ai oportunitatea aceasta şi trebuie să o gustăm”.

C: Poate să ţi-o omoare doar dacă te închizi în strategie. Strategia nu e o cameră închisă: ai făcut-o, ai închis uşa şi ai zis ”gata”, nu mai intră nimic în strategia aceasta. Strategia trebuie să aibă nişte guiding lines, cum sunt în Photoshop, şi să te ţii de ele. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să te închizi. Eu cred foarte mult în deschidere din toate punctele de vedere. Eu am făcut o grămadă de campanii din acestea şi pe toate le-am gândit strategic pentru că, când eşti la un anumit punct, nu poţi să te duci la client şi să zici – „Hai să facem aşa după feeling”, pentru că omul acela are de făcut nişte rapoarte şi de dat nişte lucruri. Apropo de lucrul acesta, îţi dau ca exemplu cea mai simplă chestie: când lucrezi cu un blogger. Toată lumea are senzaţia că eşti om de agenţie, lucrezi cu un blogger, îi scrii bloggerului, el îţi scrie nişte articole, îi trimiţi link-ul la client şi ai terminat. No way. Procesul adevărat este total altfel. Punctul A: te uiţi pe ce trebuie să livrezi tu – pe strategia de conţinut şi pe strategia de PR. Trebuie să livrezi pe subiectul acela. Faci listă ca să vezi ce bloggeri sunt potriviţi pe subiectul acela, dacă au mai scris, dacă nu au mai scris, dacă sunt cu brandul tău, dacă nu sunt cu brandul tău, dacă sunt cu competitorii.

R: În timpul liber.

C: Nu, la lucru faci chestia aceasta.

R: Adică alea 24 de ore pe care le ai de lucru.

C: Da, exact. Verifici traficul. E ideal să ştii fiecare cam ce trafic are şi să mai verifici pe ce nişă e foarte activ. Se poate întâmpla, şi se întâmplă foarte des, ceea ce e super bine, să ai nevoie să combini nişte bloggeri de pe nişte nişe mai mici, care au un public foarte relevant, cu bloggeri generali, dacă ai nevoie de o interacţiune mai mare. Alegi 3-4 bloggeri, îi propui către client cu toate aceste argumente în spate. Nu te duci şi îi zici – „Mie îmi place foarte mult de Katai. Hai să lucrăm cu el”. Nu. Te duci şi îi spui: „Katai livrează pe brandul nostru pentru că: are comunitatea aceasta, face lucru acesta, abordează subiectele astea şi se potriveşte cu publicul tău aici”. Clientul, într-un final, alege unul dintre cei 3-5, cât îi dai tu. Oricum toţi pe care îi ai acolo sunt variante bune pentru el, nu te duci cu middle. Mai departe, scrii un brief în care îi explici bloggerului ce trebuie să spună despre brandul tău, care sunt mesajele cheie pe care trebuie să le ştie despre brandul tău, care e tonul de comunicare, ce nu trebuie să zică – dacă e ceva ce nu trebuie să zică despre brandul tău -, dacă eşti într-o criză trebuie clar să îi zici asta şi, dacă ai vreo problemă în spate, trebuie să îi dai şi un minim de Q&A – ”Dacă cititorii te întreabă lucru acesta, îi răspunzi chestia aceasta.”

Trebuie să fii întotdeauna atent la ce comentarii sunt, pentru că bloggerul nu are cum să ştie chestii despre brandul tău. E brandul tău, tu eşti paznicul lui, tu eşti cel care trebuie să-i spună mai departe ce să răspundă dacă e o situaţie complicată. Îi dai brieful, bloggerul îţi livrează articolul, îţi livrează link-ul, îl pune, şi la sfârşit faci un raport către client în care nu doar că îi pui nişte cifre din Google Analytics, ceea ce oricum mi se pare super de bază, ci îi dai şi nişte concluzii: „Uite ce au zis cititorii, uite care au fost reacţiile, uite care sunt insight-urile pe care le-am scos de aici şi uite ce concluzii am tras”. Asta înseamnă o campanie de blogger, pentru că toată lumea întreabă şi zic că agenţiile doar intermediază. Not true. Agenţiile nu intermediază. Agenţiile fac prima parte şi ultima parte din muncă. Practic îi integrează în context. Şi job-ul tău ca om care lucrează cu brandul acela zi de zi – şi care pui poze pe Facebook, vorbeşti cu oamenii lui, scrii comunicate de presă, îi ştii pe CEO şi aşa mai departe – e să te asiguri că brandul se duce mai departe bine în blogosferă. Apropo de strategii de conţinut şi de chestii de genul acesta. Aşa făceam campaniile cu bloggeri.

R: La Adi s-a schimbat?

C: La Adi s-a shimbat. Acum e foarte mişto la Adi. Eu am un background de agenţie. Am lucrat pe tot felul de clienţi din toate domeniile, unii mega mişto. De fapt, toţi au fost mega mişto în felul lor pentru că toţi au avut lecţii: de la cel mai plictisitor la cel mai mişto. Am avut, la un moment dat, un client de lansat filme. Lansam toate blockbuster-urile acestea mari şi era un client foarte fain aşa, foarte cool. Te duceai la vizionare pe programul lui. How awesome is that? Dincolo de chestia aceasta, la Adi lucrez cu mai multe tipuri de agenţii şi sunt din partea cealaltă a baricadei.

R: Ca şi clientul.

C: Da, aproape client. Şi îmi vin tot felul de briefuri de la mai multe agenţii şi vezi foarte clar nişte diferenţe. Mă ajută foarte mult pentru că pot să mă întorc către ei – către foarte mulţi mă întorc – şi le zic „Hei. Nu mi-aţi scris în brief care sunt obiectivele. Ce trebuie să vă comunic eu mai departe prin reţeta aceasta? Ce trebuie să zic? Ce vreţi voi să zic? Că mai departe ştie Adi cum să zică, dar dă-mi background-ul”. Primesc foarte multe mail-uri care sunt doar – „Vrem şi noi un articol la voi pe blog. Cât ne costă?”. Nu.

R: Ain’t gonna happen.

C: Nu aşa. Şi le răspund oamenilor şi le zic – „Ok. Despre ce trebuie să fie articolul? Care-i tema? Ce vrei să iasă din el? Când e deadline-ul?” Şi acela e un lucru important. Pe un blog de cooking nu poţi să scrii într-o seară. Trebuie să ai timp să te duci, să cauţi ingrediente, să faci reţeta, să îi faci poze. Poate că nu iese, o mai faci o dată, şi tot aşa. E destul de complexă treaba aceasta şi n-aş simplifica-o. Dacă aş putea, probabil că mi-ar reduce volumul de muncă, dar n-aş simplifica-o. Mi se pare că aşa are substanţă, ştii? Şi uite că mă întrebai de o campanie. Îţi zic despre o campanie pe care vreau să o facem, că mie îmi place să mă uit un pic înainte.

R: Adi, dacă ascultă podcastul acesta, va zice – “Acum trebuie să facem campania”.

C: Păi o facem. Trebuie să o facem. Oricum suntem destul de avansaţi cu ea. Anul trecut sau chiar acum doi ani, Adi a fost la San Pellegrino Chefs Summit. Nu ştiu care e numele oficial. S-a întâlnit cu toţi chefii mari de prin Europa, s-a înţeles super bine cu ei şi i-a mai întrebat – „Voi de România ce ştiţi?” Au zis că mai nimic. Şi a venit înapoi şi a zis – „Tot discutăm aici de ani de zile de ce nu suntem şi noi în Ghidul Michelin. Cum să fim în Ghidul Michelin dacă oamenii aceştia nu ştiu de noi? Nu e momentul să îi aducem aici?” Şi am zis că ar fi super cool şi hai să o facem. Şi ne-am gândit noi la o campanie în care să aducem mai mulţi chefi cu foarte multe stele Michelin în România. Am făcut prezentarea, am făcut strategie şi apoi ne-am dus către diverşi clienţi de-ai noştri, în primă fază, să căutăm fonduri, pentru că erau foarte multe.

Şi, în paralel, ne-am dus şi către producătorii de video content – Discovery, Netflix, HBO – ca să producem seria. A fost foarte mişto pentru că ne-am dus la fiecare client cu câte o declinare pentru el. Adică nu m-am dus cu propunerea aceea de campanie şi prezentarea generală, gen – „Ia şi tu de aici ceva”. M-am dus la un brand de maşini, propunându-le să declin un ghid de restaurante pentru utilizatorii lor premium. M-am dus la o bancă cu o idee de întâlniri de business integrate aici. M-am dus şi le-am declinat pe fiecare în aşa fel încât campania să aibă sens pentru fiecare brand. Am observat că au apreciat acest lucru foarte tare. Şi despre acest lucru e strategia: să ai puterea să iei brandul şi să îl vezi tu acolo. Să te duci la clientul tău cu ceva aproape gata făcut ca să zic aşa. Urmează să dezvoltăm campania aceasta. Sper eu ca la anul să fie up and running. Acela a fost un exerciţiu foarte bun de strategie pentru mine. M-am pus la masă şi am zis – „Ok, unde mă duc?” În agenţie era puţin mai simplu, deoarece clienţii veneau la tine, aveai brieful, aceasta e. “La ce client mă duc cu proiectul? Unde se potriveşte? Acolo. Dar de ce se potriveşte acolo? Dar ce treabă au? Cum intră oamenii aceștia în proiect?” Mi se pare important să te gândeşti şi la ei.

R: Trebuia să fii foarte obiectivă.

C: Da. Şi aceasta e una dintre cele mai bune lecţii pe care le-am primit eu în comunicare şi în viaţă: să încerci să te pui şi în papucii clientului. Clientul nu îţi cere lucruri de nebun. Dacă se supără pe tine, sigur nu s-a supărat pe tine degeaba, dacă îţi cere detalii mai multe, înseamnă că fie nu i-ai prezentat tu corect, fie nu s-a potrivit pe strategia lui. N-ai cum să ştii tot. Mi se pare super important să încerci să te pui şi în poziţia, în papucii celuilalt. Aşa e simplu să zici – „Ce nebun e acela, ce l-a apucat?”

R: Când Adi şi-a schimbat site-ul, tema la site, şi a luat interni, următorul pas al lui a fost să dea drumul la un blog foarte personal. Hădean Live.

C: Da, Hădean Live.

R: După aceea, de la Hădean Live, următorul pas a fost….

C: Out of the kitchen, o serie de Youtube pe care a făcut-o el.

R: Da, Out of the kitchen. Dar, după aceea, a urmat cartea.

C: Şi după aceea a urmat cartea, da, care nu este o carte de reţete.

R: Am şi eu cartea. Nu e o carte de reţete.

C: Foarte multă lume ne întreabă dacă e o carte de reţete, să ştii.

R: Uite, aceasta e o altă chestie, dacă tot ai ajuns aici. De ce Adi nu şi-a făcut o carte de reţete?

C: Are un blog pe care face de 10 ani anul acesta.

R: Bine, dar mama mea nu citeşte blog.

C: Oare?

R: Nu, crede-mă. Nu citeşte. Nici pe mine nu mă citeşte şi nu mă ascultă. Că nu o las eu.

C: Nu cred aşa ceva.

R: Tot îmi zice că – „Vreau şi eu să te ascult”. Bine.

C: Ideea e simplă. Adi are un blog. Cred că anul acesta a făcut 10 ani. Da, a făcut 10 ani. Adi are un blog pe care a publicat zilnic, timp de 10 ani, mii de reţete. Nu ştiu câte sunt, dar multe de tot, de toate felurile, din toate zonele, de deserturi, de garnituri, mai clasice, mai moderne, mai reinventate.

R: Şi tot lava cake e pe primul loc.

C: Şi tot lava cake e pe primul loc. Adi are atât de multe reţete, şi nu avea sens să le ia şi să le pună într-o carte. Ar fi fost, cumva, o dublare a conţinutului pe care el nu a simţit să o facă. Adi face lucrurile pentru că le simte. Pe de altă parte, avea o experienţă de viaţă care se îmbina foarte bine cu bucătăria şi care merita împărtăşită şi atunci a scris-o aşa. Mie mi s-a părut mai mişto aşa pentru că, sincer, dacă vreau reţetă, I will Google it. Probabil o să ajung pe blogul lui Adi de la primele rezultate, ceea ce e super. Şi hai să fim sinceri. Ce faci cu cărţile de bucate? Le citeşti vreodată din scoarţă în scoarţă? Nu. Le pui în bucătărie şi o dată pe lună le deschizi să vezi.

R: Le faci cadou. Ai putea să faci o carte ca să o facă lumea cadou.

C: Ca să stea necitită în biblioteca altcuiva.

R: Aceasta deja nu mai e problema mea.

C: Cartea aceasta a fost o experienţă personală pentru Adi şi de aceea a făcut-o aşa acum. Acest lucru nu înseamnă că nu o să facem şi cărţi de reţete.

R: Oameni buni, Adi o să facă cărţi de reţete.

C: O să facem şi cărţi de reţete, dar o să aibă nişte scopuri şi nişte obiective foarte clare. Nu o să fie nişte cărţi de reţete simple de pe blog.

R: Acest lucru voiam să ți-l zic. Adi a avut o strategie – din nou vorbim despre strategie – foarte bine definită. ”Am blogul, am făcut site-ul, l-am redesenat.” Atunci ţin minte că l-a redesenat. În momentul în care am văzut că l-a redesenat, că a dat drumul şi a zis că – “Acum o să fie interni pe care o să îi plătesc”, am zis: „O să vezi că Adi o să înceapă să schimbe 180 de grade toată strategia”. După aceea a avut MasterChef şi între timp lucrurile deja erau altfel. Deja Adi Hădean nu mai era bloggerul respectiv, Adi Hădean nu mai e nici bucătarul. Când vorbeşti de Adi Hădean, vorbeşti de mâncare în toate formele: fie că vorbeşti despre o shaorma, fie că vorbeşti despre…. zi-mi ceva mâncare fancy.

C: Foie Gras.

R: Aşa. Şi puse în contexte diferite. Dar brandul lui l-a dus atât de departe, încât avem hădean.live care e un blog foarte simplu, cu părerea lui – „Aceasta e părerea mea, aşa cred eu”. Lui îi place să scrie.

C: Îi place foarte mult să scrie.

R: Aşa. Are cartea, are Out of the kitchen, când vorbea cu oamenii şi îi ducea şi îi aducea – „De ce am mâncat aici? Tu ce părere ai despre mâncare?” El şi are background jurnalistic.

C: Da, dar dacă te uiţi în spate tot există firul acela roşu strategic.

R: Corect.

C: Uite. De ce au venit internii? Internii au venit din dorinţa lui Adi de a da mai departe ceea ce el învăţase şi ştia în atâtia ani de blog. Şi felul în care funcţionăm cu internii este așa: facem o campanie de selecţie şi îi alegem, trecem prin două probe – în general rămân cam cei mai ambiţioşi şi talentaţi – şi după aceea îi luăm şi îi pregătim. Îi pregătim din punct de vedere foto pentru că e important să facă poze bune la ceea ce gătesc. Ar fi păcat altfel. Adi le şi povesteşte tips&tricks de conţinut: cum să-l faci, care e direcţia blogului – blogul acela e un blog pentru oameni care gătesc acasă, nu pentru bucătari profesionişti – cum abordezi reţetele, ce cauţi mai departe, cum le pozezi, când le faci, cât de mult te legi de sezon. E un training din acela complet în care ai ambele chestii şi, după aceea, primele reţete sunt întotdeauna verificate de noi. Uneori le şi trimitem înapoi până când oamenii se învaţă. Şi chestia aceasta ne ajută pe noi să ţinem standardul de blog. Exact ce le zic şi internilor mereu: când ai un trafic ca al lui Adi e un beneficiu, dar e şi o mare responsabilitate. Trebuie să livrezi conţinut la nivelul la care oamenii sunt învăţaţi.

R: Nu poţi să scrii ce vrei tu acolo.

C: Nu poţi să scrii ce vrei, nu poţi să pui o poză cu tocăniţa sub lumina hotei neagră şi din care nu prea înţelegi nimic pentru că nu merge.

R: Şi tu verifici aceste aspecte.

C: Şi eu, şi Adi.

R: Cine-i şeful în brandul Adi Hădean? Tu sau Adi?

C: Adi.

R: Tu îi zici lui Adi – ”Uite ce ar trebui să facem, uite unde ar trebui să mergem”, dar el ia decizia.

C: Adi ia cam toate deciziile şi să ştii că multe dintre idei vin direct de la el şi mie îmi place pentru că sunt foarte autentice, sunt foarte personale. El face totul foarte personal. Cartea a fost tot un demers de educare, dar tot foarte personal. Tot din el a venit, tot de la el. Hădean Live la fel. Toate lucrurile acestea se leagă, cumva, foarte bine în jurul lui. Şi ştii cine mai e şef? Sonia. Ei doi lucrează foarte bine pe strategie împreună şi mi se pare foarte important că există această chimie. Şi atunci, toate ideile le discutăm cumva în 3. Le mai zic la ce m-am gândit şi poate s-au gândit şi ei la o chestie de genul acesta. Cred că e important, când ai un brand personal de genul acesta, să încerci să îl ţii pe linia lui. E foarte tentant, uneori, să aluneci sau să te gândeşti – „Lasă că fac şi lucru acesta”.

R: E trendul acesta, mai intru şi pe trendul acesta, mai intru şi pe acesta.

C: Adi face foarte mult lucrurile cum simte.

R: El şi-a menţinut cumva constanţa aceasta în scris, în diferite contexte, gen carte sau orice ar fi, şi are partea de foto. Lui îi place partea de foto.

C: Lui îi place foarte mult partea de foto.

R: Postează şi pe Instagram. Are blog, are şi partea aceasta de foto, plus să nu uităm şi celelalte proiecte pe care le are, dar, oarecum, aceasta e prima iubire.

C: Are şi o comunitate foarte diferită pe Instagram faţă de cea de pe Facebook. E foarte interesant dacă te uiţi aşa comparativ. Comunitatea de Instagram e parcă mai deschisă. Chiar am făcut acest experiment, ca să-i zic aşa. Când am deschis Attic Lab, atelierul gastronomic al lui Adi, el a zis – “Nu vreau pagină de Facebook, vreau să îmi fac doar Instagram, pe care să public doar eu”. Şi acolo pe Instagram e numărul meu de telefon, pentru că eram curioasă câţi oameni sună să vadă ce e cu această pagină. Nu cred că există weekend în care să nu primesc 10-15 telefoane de la oameni care vor să vină acolo. Apropo de cât de mult livrează Instagramul. Livrează. Chiar livrează. Dacă te ocupi de el, livrează. Doar Instagram. Nu existăm în nicio altă parte. Nu e locaţie pe Google, nimic. Doar Instagram şi atât.

R: Aceasta e o chestie despre care o să vorbesc la un moment dat. Cât timp lucrezi pe Instagram, atât de mare rezultat o să primeşti.

C: Exact.

R: Faptul că ai publicat o postare nu o să îţi aducă mare valoare, ci faptul că, pe lângă publicarea respectivă, tu ai şi comunicare, ai şi Stories, ai şi DM, ai şi o grămadă de lucruri despre care foarte mulţi oameni de comunicare din România nu ştiu. Nu ştiu sau nu vor.

C: Sau nu au resurse.

R: Da, dar e ciudat pentru că ei vor rezultate mari de la Instagram, dar cât sunt dispuşi să investească ca şi timp?

C: Discuţia aceasta am avut-o cu destul de mulţi clienţi pe vremea când eram în agenţie şi care spuneau – “Vrem Instagram pentru că e cool”. Ok, dar trebuie să ştim de la început că Instagram este un efort de conţinut. Şi ca să poţi să faci Instagram bun, trebuie să ai poze bune. E atât de simplu. Nu poţi să pui pozele mega, super branduite, cu brandul pe toată pagina, pentru că nu o să îţi livreze nimic. Trebuie să te gândeşti la o formă de conţinut constant – aceasta e chestia ce îi ucide pe cei mai mulţi: că trebuie să fie constant – care să îţi livreze brandului tău şi să îi atingă pe oamenii de pe Instagram. Foarte mulţi clienţi au renunţat la pasul acela: „Ce? să angajăm fotograf?!”

R: Dar de ce e aşa de greu? Pozele pe care le punem pe Facebook putem să le punem şi pe Instagram.

C: Da, dar adu-ţi aminte, gândeşte-te câte pagini de brand folosesc încă, preponderent, stock. Poze de stock. Alea nu prea poţi să le pui pe Insta. Mă rog, poţi, dar de ce să faci acest lucru?

R: Poţi să le pui pe Instagram, dar nu o să aducă nicio valoare.

C: Exact. De ce să o faci? Eu, de exemplu, nu mi-am sfătuit niciodată clienţii să pună stock pe Instagram pentru că mi se pare pointless.

R: Eu, dacă aş fi o agenţie şi aş avea un client, aş face în felul următor: fă-ţi contul de Instagram şi, cum ai zis tu, că să nu pui foarte mare brandul, eu i-aş zice să îl pună atât de mare încât numai brandul acela să se vadă. Dau un exemplu, dacă ai Nike, atunci numai logo-ul Nike l-aş fotografia.

C: Da, dar gândeşte-te că ai 300 de tricouri în care se vede doar Nike.

R: Nu, dar numai Nike aş fotografia. De ce?

C: Aceasta poate fi o oportunitate foarte bună să vezi brandul şi cu alţi ochi.

R: Da. Toată lumea zice – „Nu pune brandul acela”. Ba da, dar hai să îl punem altfel.

C: Să îl punem altfel, exact. Fix despre acest lucru este vorba.

R: Despre acest lucru e vorba: noi să îl punem altfel, noi să îl facem altfel. De exemplu, este contul acela de Instagram cu Coloana Infinitului.

C: Da, e super tare contul acela.

R: Mi s-a părut foarte tare ideea.

C: Da, e super tare.

R: Omul acela în continuare postează şi, de fapt, cam aceasta e treaba şi în social media. Găseşte-ţi o strategie, cum zici tu, du-te pe strategia aceea şi după aceea îţi dai tu seama cum să te dezvolţi, cum să mergi şi cum să te adaptezi momentului. Nu ştiu dacă cu Adi vrei să mergi într-acolo cu strategia respectivă. Să mergi constant într-o linie şi la un moment dat să vă adaptaţi.

C: Constant nu înseamnă plictisitor. Vreau să fac diferenţa aceasta. Constant înseamnă pur şi simplu că îţi dedici activ timp oamenilor care te ascultă, te văd, te caută şi că te gândeşti un pic la ei. Nu înseamnă că ești pe acelaşi tip de postări. Constant înseamnă că postezi, că eşti activ. Aveam discuţia aceasta, tot aşa, cu destul de mulţi clienţi care ziceau că e important să ţinem acelaşi tip de postări. Nu e important să ţinem acelaşi tip de postări pentru că, la un moment dat, o să devii anost. E firesc. Dacă mă uit la un film de 300 de ori, mă plictisesc. Mai dă-mi şi altceva, pentru că îl ştiu pe acela pe de rost. E foarte importantă diferenţa aceasta. Cred că, dacă m-ai întreba ce i-aş spune cuiva care intră acum în industrie, ar fi să fie atent la aceasta. Să fie atent la diferenţa dintre constant şi anost, plictisitor. Constanţa te obligă să te reinventezi. De fapt, te obligă să produci ceva nou şi mişto.

Tocmai aşa e şi cu Coloana Infinitului şi cu brandurile. Eu sunt pro conţinut branduit, cum aş putea să fiu altfel? Doar că trebuie să găseşti metode prin care să integrezi mişto brandul acela. Oamenii nu mai răspund la advertising-ul la care răspundeau acum 10 ani. Oamenii răspund foarte diferit la branduri şi ce e mişto, mi se pare mie în vremurile acestea, e că oamenii iubesc mult mai tare brandurile. Adică sunt branduri de care se ataşează foarte tare şi se duc cu ele şi se duc unde se duc şi ele. Un exemplu foarte simplu. Nu ştiu dacă ştii brandul Innocent de smoothiuri din UK. Ei comunică foarte funny şi au o comunitate de oameni care se duc cu ei peste tot, îi caută, vorbesc, share-uiesc mai departe. Oamenii pot să te iubească, doar că trebuie să faci şi tu un efort.

R: Ai spus de cei care intră acum în industrie. Dă-mi 3 resurse, pentru că ai fost şi la o Facultate de Comunicare şi le-ai povestit, 3 resurse de unde pot să înceapă studenţii sau oricine vrea în industrie – poate cineva are 80 de ani şi vrea să înceapă să lucreze în comunicare. Mi s-ar părea foarte tare să ai un om cu atâta background în spate, cu atâta experienţă şi să îl angajezi pentru experienţa lui de viaţă, nu neapărat pentru experienţa lui în comunicare. Câte idei bune avem aici.

C: Lucrul acesta cu experienţa de viaţă e prima lecţie de la prima mea şefă. Am lucrat cu Sorana şi ea îmi zicea – „E important când treci de la Junior mai departe…” – eu nu aveam răbdare nicicum, voiam să avansez mai repede şi era ok că aveam setea aceasta de a merge mai sus – „…ca să treci de la Junior mai încolo trebuie să ai experienţa de viaţă necesară”. Şi eu nu am înţeles-o atunci. Ce experienţă de viaţă necesară? Ce-mi trebuie mie experienţă de viaţă? Adică citesc suficient de multe cărţi, mă uit, cum adică trebuie să am experienţă de viaţă? „Nu o să înţelegi decât peste nişte ani.” Şi am uitat acest lucru. Şi peste nişte ani mi-am dat seama cât de importantă e experienţa de viaţă combinată cu cea de comunicare. E esenţială.

R: Adică tu trebuie să începi să îţi trăieşti viaţa.

C: Exact. Şi să te expui la alte tipuri de experienţe şi să îţi iei nişte lecţii personale pe care după aceea o să vezi că le aplici foarte tare în business fără să îţi dai seama. Şi invers.

R: Zi-mi cele 3 resurse. Sau hai să spun altcumva, nu aşa. Acestea sunt 3 resurse pe care tu ai putea să le pui într-un pachet, într-un cadou, şi să îl dai unui viitor angajat într-o agenţie de comunicare. Tu nu îl cunoşti, dar o să fii responsabil, indirect, de dezvoltarea lui şi o să spui – “Uite, începi de la acestea 3 lucruri”. Poţi să pui ce vrei în cutia respectivă, nu neapărat carte, CD sau habar n-am.

C: Îţi dau 3 exemple. Aş pune, dacă ar exista, abonamente Netflix doar de documentare. Acest lucru i-aş pune. Aceea e o lecţie foarte bună de conţinut, foarte bună, dar de conţinut cu esenţă – pentru că suntem bombardaţi de conţinut de peste tot. I-aş pune un abonament de genul acesta. I-aş mai pune o carte care să nu fie despre business sau despre agenţie, ci să fie doar despre spiritul comunicării, despre ce trebuie să însemne ea pentru tine. De exemplu, mi-am readus aminte de ea acum, se numeşte „Any Wednesday”.

R: Ai pus poză cu ea.

C: Am pus poză cu ea. Este o carte scrisă de un om de comunicare, şef de agenţie, care scria în fiecare miercuri angajaţilor lui un gând, o cugetare, o lecţie personală pe care o traducea în business. Este extraordinar de mişto cartea. Este foarte scurtă, dar vine cu tot felul de insight-uri de genul acesta: eram ieri la casă la un supermarket, îmi cumpăram suc şi omul din spatele meu a întrebat – „Cât costă asta?” şi m-am gândit că poate şi noi, în relaţia cu clienţii noştri, am putea să începem cu întrebarea „Cât costă asta?”, ca să ştim cât e bugetul. Să nu ne gândim la avioane când omul are bani doar de-un tren. Nu este în carte aşa, dar cam acesta e stilul ei. E o carte care te inspiră şi care te aduce înapoi cu picioarele pe pământ când eşti prea nervos, când ţi se pare că toţi clienţii îţi dau mail-uri numai în weekend ceea ce, hopefully, nu prea se mai întâmplă. Când îţi vine să pleci acasă, să închizi uşa şi să zici – “Gata, închid astăzi”, acela e genul de carte care te aduce înapoi la valorile şi la farmecul comunicării. Acest lucru l-aş da oricărui începător. M-am apucat să le dau colegelor câte o pagină pe zi, să le dăm în doze mici, ca să le păstrăm. Şi le-aş mai pune, dacă aş avea un buget foarte generos, o cască de VR. Mi se pare acum, în anul acesta, un exemplu foarte bun de cât de mult se schimbă lumea şi cât de repede. Şi le-aş pune aşa ca simbol, să poată să încerce un pic din viitor, să înţeleagă un pic cum o să fie conţinutul în viitor, căci eu cred că o să se schimbe foarte mult, şi să gândească mereu înainte. Să fie axaţi pe înainte, nu pe trecut.

R: Le-ai pune: un abonament la Netflix pe documentare.

C: Da. Aici pot să dau o opţiune: Decât o Revistă, care face un conţinut foarte bun şi foarte valoros.

R: Le-ai pune cartea „Any Wednesday”. De cine e scrisă? Nici tu nu mai ştii, nici tu nu ţii minte.

C: Îl cheamă Keith. Keith Richards, cred.

R: Aşa. Şi o cască pentru VR. Netflix, carte şi o cască pentru VR.

C: Şi o cafea şi nişte snacks-uri.

R: Am zis numai 3, dar eşti om de comunicare şi voi puneţi tot timpul mai mult.

C: Exact. Să fie acolo.

R: Să fie acolo. El să fie fericit. Ea să fie fericită şi gata.

C: Glumesc. Cafea şi snacks-uri găseşte, în general, la birou cam peste tot. It’s not a problem.

R: N-ai găsit autorul?

C: Ba da, l-am găsit. Este Keith Reinhard. Este o carte care se găseşte destul de greu, să ştii. De vreo 2 ani o tot caut. E o carte pe care mi-a recomandat-o Eliza şi, tot aşa, a venit într-o zi cu ea în agenţie şi a zis – „Mie îmi place foarte mult cartea aceasta. Cine o vrea?” şi mie cum îmi place să citesc foarte mult, am zis să mi-o dea. Nu mă aşteptam, a fost o revelaţie. Când citeşti o carte de aceasta de business te aştepţi să găseşti 80% din lucrurile pe care le-ai mai citit pe undeva şi 20% chestii noi şi zici că it’s a trade off. Acest lucru a fost foarte mişto. Nu te învaţă nimic, dar te reinspiră, te reîncarcă, cum sunt bateriile tale pentru microfon.

R: Da. Cristiana, mulţumesc frumos pentru timpul acordat, pentru informaţiile pe care ni le-ai dat.

C: Mi-a făcut plăcere.

R: Şi unde te găsesc oamenii dacă vor să te caute?

C: Cel mai repede şi mai repede mă găsesc pe Facebook întotdeauna, dar mă mai găsesc şi pe LinkedIn şi pe mail – cristiana@adihadean.ro. E simplu.

R: Şi nu ai Instagram.

C: Ba da, am Instagram. Cum să n-am Instagram? Normal că am Instagram. Da, şi pe Instagram.

R: Exact. Peste tot.

C: Dar pe Instagram oamenii nu vorbesc aşa mult.

R: Uite, vezi, ar trebui să înceapă să vorbească.

C: Aşa e, da. Hai să închidem cu acest lucru.

R: Cristiana, mulţumesc frumos.

C: Mulţumesc şi eu.

R: Oameni buni, aţi auzit-o pe Cristiana şi sper că aţi băgat la minte şi aţi auzit info şi idei foarte faine. Cel puţin eu am să merg să îmi comand cartea aceea de pe Amazon. Aşa că, să aveţi o zi, o seară, o dimineaţă frumoasă.