Insightul e la oameni, nu la brand.

Laura Ionescu

Stai o secundă și gândește-te care este pagina ta preferată de Facebook? Nu, serios. Care e acea pagină de la care abia aștepți să vezi un nou update. Și nu mă refer la premii cu like-uri și share-uri că poate apuci să prinzi și tu o excursie în Dubai, ci mă refer la update-uri cu statusuri așa cum îți plac ție.

Acum că te-ai gândit, dă-mi voie să-ți zic care este una dintre paginile mele preferate de Facebook, care se luptă cu alte pagini din top 3. Este vorba de Dume de mestecat. E o pagină de Facebook administrată de două fete super creative, ingenioase și curajoase. E genul de pagină care merită dat exemplu la toate evenimentele de marketing și pe care s-ar putea face studiu de caz în facultățile de publicitate. Pagina este administrată, creată și muncită pe brânci de două fete: Laura Ionescu și Ioana Zvâc.

Așa că am ținut neapărat să mă întâlnesc cu Laura atunci când a venit în Cluj și să discutăm despre publicitate, copywriting, Dume de mestecat și alte subiecte care ne plac sau care ne frustrează pe moment. Cu siguranță ați mai întâlnit-o pe Laura pe drumurile internetului. Poate o reunoașteți mai ușor după nickname-ul ei – Luluts.

Zis și făcut. Laura mi-a scris. I-am răspuns. Ne-am văzut. Ne-am turnat cafeaua în cană și am dat record.

Ce-a ieșit puteți și voi să auziți în episodul de azi.

Pe Laura o găsiți și pe:

• Blogul ei
• Pagina de Facebook Dume de Mestecat
• Instagram

Subiecte discutate:

• Ce e Dume de Mestecat și cum a pornit povestea.
• Care este strategia pentru postările de la Dume de Mestecat.
• De unde vine inspirația pentru dume.
• Ce conținut consumă Luluts.
• Ce seriale ar putea să vadă de nenumărate ori.
• Diferența dintre copywriting în digital și în print.
• Cum a început să lucreze în publicitate.
• Sfaturi pentru studenții care vor să se apuce de orice.
• Cum e viața de publicitate.
• Despre influencer marketing.
• Ce o pasionează pe Laura în ultima vreme.
• Despre politică și dreptul la vot.
• Ce mesaj ar pune pe toate billboardurile din România?

Idei și Citate

• Vrem să îi facem pe oameni să zâmbească. Să zică ”Aha!” când dau de noi în news feed.
• Mobilizăm într-un fel activist oamenii.
• Sfat pentru cei care vor să intre în publicitate: să fie la curent cu cele mai noi platforme.
• Internetul te ajută. Nu este aici ca să îți pună bețe în roate.
• Scriu în metrou tot ce îmi trece prin cap.
• Încerc să îmi păstrez ascuțimea.
• Dacă nu înțelegi platformele și cum funcționează, nu poți să ai idei pe care să le implementezi acolo.
• Până să ajungi să îți dai seama că ești bun la ceva, trebuie să experimentezi.
• În publicitate e total diferit față de cum mi-am imaginat.
• Jobul meu nu se termină niciodată. Îmi iau inspirație din orice.
• Fericirea este să faci ce îți place.
• Influencerii sunt importanți atunci când sunt relevanți pentru brandul tău. Atunci au putere.
• E important să te uiți la tine cu sinceritate.
• Pasiunea nu se învață. Pasiunea există.
• Rămâi încrâncenat.
• Nu cred că tinerii sunt de vină.
• Vin niște generații din ce în ce mai responsabile pentru viitorul lor.
• De ce ne purtăm cu România ca și cum am fi în trecere?

Audio Transcript

L: Salut. Aici Luluts la Podcastu` lui Katai, pe numele de om – Laura Ionescu, co-founder Dume de Mestecat şi, în general, un om foarte, foarte activist.

R: Aceasta a fost introducerea podcastului pe ziua de azi. Îi ziceam Laurei că nu ştiu cum să fac introducerea. Cred că am cele mai proaste introduceri ever, şi zice Laura – „Lasă că o fac eu. Ce e aşa de greu?”

L: Nu a fost foarte bine, dar nu a fost nici rău. A fost ok.

R: Oameni buni, o am în faţa mea pe Laura Ionescu. Cei care nu o cunoaşteţi pe Laura Ionescu, aşa cum am spus şi înainte, Luluts, o puteți căuta pe… cum ai site-ul? lulut.ro?

L: luluts.ro. Cu ts.

R: luluts.ro. Unde eşti copywriter?

L: Sunt copywriter la Tribal Worldwide România.

R: Ţi-a luat puţin să te gândeşti unde eşti copywriter.

L: Sunt copywriter în lume şi atunci e foarte greu să mă PR-uiesc.

R: Copywriter în lume?

L: Da, da. Glumesc.

R: Şi co-fondator Dume de Mestecat. Care e toată treaba asta cu Dume de Mestecat? Adică, pentru mine, pe Facebook, Dume de Mestecat e ceva gen: dai scroll, scroll, scroll şi vezi ceva, zici „Ha!” şi apoi mergi mai departe. E o chestie interesantă.

L: Nu mergi mai departe. Dai like şi după aceea mergi mai departe.

R: Hai, nu fi om de marketing, cu „dă-mi un like, dă-mi ceva”.

L: Dar exact aceasta sunt.

R: Şi cum ai pornit cu Dume de Mestecat? Că știu că ai spus povestea aceasta de 100 de mii de ori, plus unu, dar spune-o și în primul podcast al tău.

L: Da? Am zis-o?

R: Ai mai făcut podcasturi?

L: Nu. N-am mai avut podcasturi. Acesta e primul.

R: Da, dar ai mai zis povestea aceasta despre cum ai pornit Dume de Mestecat?

L: Am mai zis-o, dar este o poveste care îmi place foarte mult şi care pleacă din foarte multă iubire, ca să zic aşa. Respectiv de la cea mai bună prietenă a mea, Ioana Zvâc – care este partenerul meu de business în Dume de Mestecat – care s-a gândit să îmi facă la un moment dat un cadou mai ieşit din comun. Şi pentru că toţi postam pe Facebook jocuri de cuvinte, a zis – „Cum ar fi dacă le-am da o formă fizică?”. A făcut nişte stickere din ele şi stickerele acestea, evident, au ajuns la colegi. Colegii s-au super bucurat de ele, au super râs şi oricum le-am decupat cu foarfeca destul de strâmb. În fine, a fost foarte, foarte funny. Şi am zis că hai să facem o pagină de Facebook şi să vedem ce iese. N-am avut un plan. Şi cam aşa a apărut Dume de Mestecat. A fost un cadou din suflet făcut de Zvâc.

R: După aceea ai făcut pagina de Facebook.

L: Am făcut pagina de Facebook. Ne-am gândit, înainte de a face pagina de Facebook, cum ar trebui să o numim şi, pentru că tot le ziceam dume, am ales să facem un joc de cuvinte şi din acest lucru. Am creat o mini identitate, iar pe cea din prezent am refăcut-o între timp. Este refăcută de Raluca Băraru, care este o ilustratoare super şmecheră şi o foarte bună prietenă de a noastră. I-am dat drumul şi am început să ilustrăm jocurile de cuvinte.

R: Aveţi o chestie de strategie? „Trebuie să punem în fiecare zi” sau merge total organic, total natural?

L: Am avut la un moment dat obsesia postatului zilnic şi după aceea ne-am dat seama că punem prea multă presiune pe noi pentru ceva care a ieşit din plăcere. Noi exact asta vrem să facem. Vrem să îi facem pe oameni să zâmbească, să facă „aha” când dau de noi în feed, cum ziceai tu şi, ca atare, am ales acum să mergem pe quality over quantity. Nu mai postăm zilnic, dar postăm de câteva ori pe săptămână ceva care chiar ne face să zâmbim sau care mobilizează într-un sens activist oamenii, că mai facem şi aceast lucru.

R: Pe tine ce te inspiră ca să poţi să scrii postările acestea, să poţi să faci dumele acestea? Nu-mi spune ”viaţa”.

L: Nu, nu, nu, cu toate că e destul de important. Cred că dumele depind foarte mult de context. Adică uneori ne gândim: „Ce zi e mâine?”, „Vineri”, „Hai să dăm o dumă despre alcool pentru că oamenii ies la bere”. Sau uneori ai o zi din aceasta în care te simţi un pic mai blue şi mai gloomy şi atunci scoţi o dumă mai melancolică. Suntem destul de mult pe real time şi destul de mult pe ceea ce simţim şi pe context, de fapt.

R: Cât îţi ia să scoţi o dumă din aceasta? Adică cred că depinde foarte mult de context. Câteodată îţi vine aşa, câteodată stai să te gândeşti sau pur şi simplu te plimbi pe stradă şi pac, ţi-a venit ideea.

L: Exact, exact. Şi câteodată nici nu îţi ies de fapt. Adică ne strângem şi ne gândim, şi când zic ne strângem mă refer la mine şi la Zvâc într-un chat pe Facebook. „Mâine e vineri, hai să dăm o dumă cu bere” sau cu vin sau cu alcool în general sau cu club. Şi începem să mitraliem. Ne dezordonăm foarte tare şi alegem. Îl ai pe „gin încoa” sau „ochii văd, inima bere”, tot exemplu de dume. Şi după aceea facem un fel de short list şi alegem pe care să o postăm. Şi uneori se întâmplă să îţi iasă din prima şi alteori nu îţi iese. Şi ori zicem că – „Weekend-ul acesta putem să trăim şi fără o dumă postată”, ori ne mai gândim până când scoatem ceva de care suntem mulţumite amândouă. Cam acesta ar fi procesul. Nu aş putea să zic exact cât durează.

R: Tu eşti şi copywriter, dar creezi şi conţinut. La un moment dat am stat şi m-am gândit că noi, oamenii care creăm conţinut, nu numai că creăm, dar noi trebuie să şi consumăm mult. Noi dacă nu consumăm, dacă nu ne ”hrănim” cu conţinut, noi nu avem ce să dăm. Ce citeşti, ce consumi ca să poţi să ai inspiraţia aceasta? De fapt jobul tău e foarte ciudat. Ai luluts, blogul tău, dar şi scrii pe o grămadă de site-uri. Am văzut că ai scris şi pentru Decât o Revistă şi ai scris un articol şi pentru Thought Catalog. Unde ai mai scris? Sub 25. Anul trecut ai fost la Electric Castle şi ai făcut jocurile alea de cuvinte. Tu le-ai făcut, aşa-i?

L: Care jocuri de cuvinte?

R: Nu? Nu tu ai fost?

L: Nu. Am fost publicată pe panoul de la Electric Castle cu Rock On Ya Filthy Animals. Am fost foarte, foarte happy. A fost reuşita mea.

R: Înseamnă că eu am confundat.

L: Am dat dume pentru Kings of Leon. Şi am dat dume pentru Electric Castle cât e ziua de lungă. Electric Castle, dacă ne asculţi acum, hai la Dume de Mestecat să îţi facem nişte jocuri de cuvinte.

R: Andi, cu siguranţă dacă o să asculţi podcastul acesta – şi acum, în minutul 7, promit că o să îi trimit – să faci bine să iei legătura cu Laura. Dar hai să povestim puţin despre partea aceasta de consumat. Ce consumi?

L: Consum foarte mult.

R: Ce citeşti? La ce filme te uiţi?

L: Consum foarte mult content. Nu ştiu, de la WIRED, la publicaţii de text sau de publicitate, CreativeReview.co.uk sau chiar Iqads de la noi. Tot ce înseamnă zona care ţine de partea mea profesională. Mi se pare foarte important să fiu up to date şi atunci încerc să mă ţin cât mai conectată, până la cărţi. Citesc foarte multă beletristică. Mi se pare foarte important.

R: Ce citeşti acum?

L: Acum citesc Homo Deus. E continuarea lui Sapiens şi e foarte, foarte bună cartea.

R: E nebunie. Toată lumea o citeşte.

L: Eu înţeleg de ce.

R: De ce?

L: Pentru că nu e nimic care să te lase cu gura căscată, să zici wow. Nu m-am gândit niciodată la chestia aceasta, dar ce face cartea e să îţi dea overview. Adică reia nişte lucruri pe care le-ai învăţat pe tot parcursul vieţii tale şi creează un bigger picture. Şi, cumva, înţelegi doar uitându-te de sus la felul în care a evoluat umanitatea si, de ce nu, felul în care va evolua în continuare. Şi cred că ajută. Şi e foarte simplu de citit şi de parcurs. Adică e o lectură foarte plăcută în pofida subiectului care ar putea părea greoi, pentru că e o istorie a umanităţii. În general citesc beletristică. Anul trecut, din nou, a fost hype-ul cu Elena Ferrante, mi-a plăcut şi mie foarte, foarte mult. Allen de Botton am mai citit în ultima perioadă, continuarea de la Essays in Love. Pe lângă toate cărţile pe care le mai citesc, fac şi binge watching la greu. Netflix and chill forever şi HBO GO, sunt două love brands.

R: La ce seriale te uiţi? Sau nu. Aceasta e o întrebare destul de stupidă. Care e serialul la care te-ai puta uita chiar şi a cincea oară fără să te plictiseşti?

L: Sopranos. L-am terminat de curând. Handmaid’s Tale poate. Tot recent. Şi dintre cele clasice, Misfits mi-a plăcut foarte mult. E un serial cu nişte puşti care prestează muncă în folosul comunităţii şi la un moment dat îi loveşte un trăznet şi capătă puteri supranaturale. Dar fiind misfits, de fapt, sunt destul de golănei şi e foarte amuzant. Mi-a plăcut foarte mult.

R: Pe Netflix sau HBO?

L: Nu mai ştiu. E foarte vechi. Cred că era 2010. Habar nu am.

R: E foarte interesant cum s-au schimbat serialele şi ce seriale au început acum să iasă şi ce seriale erau în 2010 şi ce seriale erau în 2005, 2000, 1995. Dacă e să te uiţi, perioada Friends şi Seinfeld puneau altfel problema. Când colo, astăzi, un Friends sau un Seinfield nu mai funcţionează.

L: Da, pentru că ne-am schimbat şi noi. Dar uite, de fapt un serial la care m-aş putea uita a cincea oară – şi forever HBO – e Game of Thrones.

R: Tu eşti din categoria care s-a uitat la Game of Thrones.

L: Da. Dar nu sunt hater. Adică dacă nu te-ai uitat la Game of Thrones, e ok.

R: Nu, nici eu nu sunt hater. Pentru că eu nu m-am uitat. Dar hai să zicem că nu m-am uitat şi tu trebuie să mă faci pe mine acum să mă uit. Ai la dispoziţie două puncte ca să îmi zici de ce trebuie să mă uit. De exemplu, m-am uitat ieri pe blogul lui Hoinaru. Cred că el a pus videoclipul acela în care Samuel Jackson povesteşte despre Game of Thrones. Şi am zis că dacă el l-a povestit aşa fain, cred că mi-ar plăcea să îl văd.

L: Da. Şi eu cred că ţi-ar plăcea foarte mult pentru că e o lume la care nu o să ai niciodată acces decât prin imaginaţie, printr-un storyline şi printr-o regie. Nu e o poveste pe care o vei putea vreodată simţi altfel decât aşa. Şi merită să îl vezi pentru că cred că toţi ne datorăm această şansă, de a vedea un dragon măcar o dată în viaţă.

R: Tu eşti un om care lucrezi în publicitate, dar o şi consumi. Aşa că vin din nou la partea aceasta de consum. Când vine vorba de Netflix, de HBO, de Game of Thrones, trebuie oarecum să stai şi să vezi ce se întâmplă, pentru că noi ne uităm cu alţi ochi. Nu ne uităm cu aceeaşi ochi cu care s-ar uita cineva care lucrează în domeniul ingineriei şi care vine acasă după o zi de lucru şi se uită la Game of Thrones. Cred că tu, ca şi om de publicitate, te uiţi altfel. Te uiţi la poveste, te uiţi la intrigă, te uiţi să vezi cum a fost filmat.

L: La imagine. Da.

R: La imagine. Chestie care tu, după aceea, nu numai că a doua zi o povesteşti cu oamenii la un sandwich sau la o bere, dar o şi înmagazinezi în minte şi o foloseşti poate într-o campanie.

L: Da. Nu ştii niciodată, de fapt, de unde sare iepurele. Mie, prin prisma meseriei mele, mi se pare foarte important. Eu sunt head of copywriting şi fac copywriting pe digital. Este un mediu diferit de print, spre exemplu. Este foarte important să fii up-to-date cu tot ce se întâmplă. Un exemplu la îndemână este real time marketing. Există branduri care comunică foarte mult real time şi ai nevoie, cumva, să intri în detalii. Dacă vrei să foloseşti dragoni ar trebui, cumva, să îi prinzi pe oamenii care se uită la Game of Thrones şi care îţi urmăresc brandul, iar apoi să intri mai în amănunt de atât. Să îi prinzi cu altceva. Să faci o glumiţă referitoare la un moment foarte bine definit dintr-un episod. Şi cumva, da, din punctul acesta de vedere, mi se pare foarte, foarte important. Să ştii ce mişcă cât poţi de mult. E imposibil să le ştii pe toate, dar poţi să urmăreşti, poţi să fii curios.

R: Bine, dar atunci jobul tău nu se termină după ce ai ieşit din birou.

L: Nu se termină niciodată jobul meu. Viaţa mea e jobul meu.

R: Şi jobul acesta de publicitate, de marketing, nu se termină niciodată, lucru care e foarte interesant. Foarte mulţi studenţi care merg la facultate şi zic – „Vreau să lucrez în publicitate, vreau să fac copywriting, vreau să fac art”, vin să se angajeze. Am auzit şi am şi văzut oameni care vor să lucreze în copywriting, dar niciunul nu a zis – „Vreau să mă pun să scriu un blog şi nu mă duc cu CV-ul la agenţia respectivă, ci cu blogul”. Pentru noi, în 2018, ar fi ceva normal, dar mulţi zic – „De ce mi-aş face un blog? De ce aş scrie pe un blog?” Ca să exersezi şi pentru ca omul acela care te angajează să vadă că tu ai trecut dincolo de CV. În momentul în care te întreabă – „Cine eşti?” să îi spui să dea un Google pentru ca să vadă.

L: Da, să zicem. Dar cred că depindem foarte mult de drive. Eu am început să lucrez în publicitate în urma unui tweet. Era o referinţă la The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy. E faza aceea din film în care construiesc ei o maşină care să le spună the answer to life, the universe and everything. După ce merge miliarde de ani, maşina aceea le dă răspunsul: 42. Şi am scris un tweet la un moment dat. Eram în facultate, terminasem istoria şi jurnalismul, dar istoria mi-a plăcut mai mult. Şi am dat un tweet zicând că mi-ar plăcea foarte mult să pice orice subiect la un examen oral, iar eu să mă duc la prof, să îl privesc în ochi şi să îi spun 42 şi el să înţeleagă ce am spus şi să îmi dea 10. Tweet-ul acesta a atras atenţia unui director de creaţie care m-a chemat la interviu. Aşa m-am angajat eu în publicitate.

Mi se pare foarte important, mai ales pentru cei care vor să intre în publicitate, să fie la curent cu cele mai noi platforme. Pentru acest lucru te ajută Internetul. Nu e aici ca să îţi pună beţe în roate. Fie că este un blog, fie că experimentezi şi îţi creezi propriul tău limbaj vizual pe instagram sau platforma ta preferată va ajunge să fie Pinterest şi vei face lucrul acesta foarte mult. Sau poate vrei foarte mult să faci content creation. Orice ar fi, trebuie să începi de undeva şi trebuie să te familiarizezi cu platformele acestea, fie că este vorba de un blog sau chiar şi de Facebook. Spre exemplu, eu mi-am propus să scriu în fiecare zi în metrou,de acasă – sunt din Bucureşti – de la mine până la birou. Scriu tot ce îmi trece prin cap şi e formă de microblogging.

R: Ai şi un hashtag.

L: Da. Atelier matinal. Şi regula e foarte simplă. Eu urc în metrou la Eroii Revoluţiei şi până la Victoriei sunt 5 staţii, dacă nu mă înşel. Acela este un timp în care, în loc să dau scroll pe Facebook, scriu. Adică încerc să păstrez ascuţimea, ca să zic aşa. Mă ascut, asta fac. Uneori sunt ok, alteori mai puţin ok. Depinde foarte mult de dimineaţă, depinde cât am dormit, depinde ce inspiraţie am. Important e, de fapt, să te mişti în toată lumea aceasta, nu să i te opui. Şi lumea te duce. Ai o grămadă. Cum e Slack, de exemplu, platforma aceasta pe care poţi să chat-uieşti cu colegii pe un proiect. Chiar există o mulţime. E foarte bine să ştii lucrurile acestea, pentru că, în copywriting, task-ul tău principal este să vii cu idei. Dacă tu nu cunoşti platformele şi felul în care ele funcţionează, tu nu poţi să ai idei care să se preteze pe platforma respectivă. Cam despre asta e. Şi da. Faceţi-vă bloguri, instagram-uri, hashtag-uri.

R: Ştii ce e ciudat? Tu ai vorbit acum despre platformele acestea, dar hai să o luăm aşa. Să zicem că avem un student care ascultă acum podcastul acesta şi trece prin frustrarea aceea – „Vouă vă e uşor să vorbiţi, că poate voi aţi ajuns undeva, dar noi, ăştia care nu avem încă nimic şi nu ştim ce să facem, ce recomandaţi?” Eşti mai bun pe vizual? Atunci rupe vizualul acela. Fă-ţi un cont de Pinterest şi fă să fie cel mai tare. După aceea prezintă-l şi laudă-te cu el – „Uite ce am făcut. Am făcut bani”. Sau fă ceva din fiecare chestie şi experimentează ca să ştii cum funcţionează fiecare în parte. De ce zic acest lucru? Pentru că se spune că nişa e chestia pe care trebuie să mergi. „Dacă eşti bun, trebuie să ai o nişă”. Eu nu am crezut. Dacă mi-ai fi spus anul trecut pe vremea aceasta că – „O să îţi faci un podcast”, ţi-aş fi zis că ai greşit adresa cu siguranţă: „Eu nu fac aşa ceva”. Dar vreau să testez, să văd cum funcţionează. Eu zic că sunt un experimentalist. Şi apropo de acest lucru, avem noi un trecut cu experimentatul şi poate o să povestim despre acesta. Dar ce e interesant e că astăzi ori testezi mai multe platforme, ori mergi cu una singură şi încerci să fii cel mai bun.

R: Îmi vin două citate în cap. Unul este din mama, care a zis: „Important nu este să fii prima, ci să dai tot ce poţi ca să fii cea mai bună la lucrul acela pe care vrei să îl faci.” Şi, cumva, a funcţionat. M-a motivat foarte tare chestia aceasta. Al doilea citat e din Bukowski, dacă nu mă înşel, şi era – „Find what you love and let it kill you”. Oricum, cred că până ajungi să îţi dai seama că eşti bun la ceva, tu trebuie să experimentezi. Adică experimentul e o metodă foarte bună de cunoaştere, chiar dacă te cunoşti pe tine însuţi. Şi ştiu că, spre exemplu, Cluj este un oraş universitar. Cum faci tu podcastul acesta, oricine poate mâine să se ducă să strângă poveştile studenţilor din acest oraş şi să facă un podcast despre acest lucru. Sau ar putea să le facă portretele în scris şi să vorbească despre ei. Şi oricum simţi. Simţi lucrul acela care îţi place foarte mult. Poate că îţi place să vinzi, iar lucrul acesta pleacă din copilărie, când ne făceam tarabele alea din cutii de carton şi vindeam pietricele. Ne scoteam jucăriile şi făceam schimburi.

R: Tu ai vândut?

L: Nu, eu aveam o obsesie cu figurile acelea de hârtie. Dacă îmi dădeai o foaie şi un creion, eu desenam tot felul de chestii, decupam. Era foarte, foarte simplu să mă joc. Ulterior am descoperit că mă pot juca folosind cuvinte. Îmi plăcea foarte mult, pentru că cuvintele au foarte multe sensuri şi au foarte multă putere. Cred că am scris poezie în clasa a VI-a şi aşa mi-am dat seama că mie îmi place acest lucru şi că asta vreau să fac. Ulterior am stat şi m-am gândit. Iniţial voiam să fiu jurnalist de război, după care m-am potolit un pic.

R: De ce?

L: Îmi era teamă să nu fiu foarte teribilistă în acel moment al vieţii mele şi să nu fie un pic prea mult pentru mine. Am zis că mă las un pic la copt şi după aceea o să iau decizia aceasta. Dar cumva, între timp, am intrat în publicitate şi mi-a plăcut. Mi-a plăcut pentru că e total diferit faţă de ce îmi imaginam eu că va fi publicitatea. Îmi imaginam că o să stăm toţi într-o mansardă pe nişte pufi, cu nişte laptopuri în braţe şi, practic, o să ne uităm la cer în căutarea inspiraţiei.

R: Dar, de fapt, ce e publicitatea adevărată?

L: Nu e ceva uşor. Uneori poate să fie foarte frustrantă şi te superi foarte mult pe tine că nu îţi iese, că nu găseşti ideea, că nu îţi iese headline-ul, că nu sună cum trebuie, că sună prea cuminte sau că sună prea comun, pe partea de scris spre exemplu. Eşti totul timpul dezamăgit şi vine momentul acela în care îţi iese. Şi când îţi iese este amazing şi merită. În continuare, 10 ani mai târziu de când fac lucrul acesta – da, 10 ani se fac anul acesta – mă duc la muncă cu zâmbetul pe buze. Adică îmi place ce fac. De aceea zic că jobul meu nu se termină niciodată. Îţi iei inspiraţia de oriunde: din filme, din oameni, din poveşti, din metrou, din orice. Orice poate să te inspire. Dacă te uiţi la ceva suficient de mult, îl poţi transforma în absolut orice altceva.

R: Vorbim despre un lucru pe care n-ai cum să îl înveţi la Şcoala de Publicitate.

L: Nu. Nu o să înveţi niciodată acest lucru la şcoală.

R: Pasiunea aceasta de a vedea lucrurile, de a merge pe stradă. Omul acela care merge pe stradă – fie că e om de publicitate, om de comunicare, om de marketing – o să vadă altfel strada, altfel lumea, altfel panourile, altfel un obiectiv turistic decât un om normal. Şi e interesant că el nu doar vede, ci trebuie să şi observe. Şi pe lângă observat, mai trebuie băgat la căpăţână şi folosit acolo, pentru că atunci când vine o campanie, you never know când o să iasă. Dar ideea care e? Ce am observat eu în publicitatea din Cluj e că nu se învaţă – şi nu ai cum să înveţi – pasiunea aceasta. Pe aceasta ori o ai, ori nu o ai.

L: Exact. Publicitatea, pentru mine, înseamnă să ştii să asculţi. Să fii atent în jurul tău. Ok, trăim în bula noastră – că tot e foarte folosit acest cuvânt – dar vorbeşti cu nişte oameni care nu au nicio treabă cu lumea ta şi este foarte important să îi asculţi pentru că insight-ul, adică acel moment de – „Aha, am înţeles ceva despre target-ul acesta” – e la ei, nu este în brand. Întotdeauna trebuie să creezi campanii, din punctul meu de vedere, care să rezolve o problemă în viaţa oamenilor. Nu trebuie să o creezi tu, ci pur şi simplu să îţi dai seama că ceva îi deranjează şi că ar putea să fie mai bine.

Dar da, pasiunea nu se învaţă. Pasiunea există. Fie că e pasiune pentru typography, spre exemplu. Ştiu art directori şi designeri care sunt pasionaţi de golden ratio şi de proporţionalitatea literelor, de spaţiul dintre ele, care ştiu istoria fonturilor şi lucruri de genul acesta. Ştiu copywriteri care l-au citit pe Rushdie, să zic, pentru că şi el a fost la un moment dat copywriter şi, cumva, cel puţin atunci când am început, mulţi dintre noi îşi doreau să scrie, nu neapărat să devină copywriteri. Da, pasiunea e sau nu e. Întotdeauna ar trebui să faci chestia aceea către care te trage inima. Şi te trage. Nu poţi să o ţii în lesă pentru că te trage după ea. Creşte şi te ia. Aceasta e fericirea, de fapt. Să faci ce îţi place în fiecare zi a vieţii tale.

R: Acesta e 42-ul tău, aşa e?

L: Acesta e 42-ul meu. Da, acesta e. The answer to life, universe and everything.

R: Ai spus că tu faci copywriting în digital, deci te loveşti de digital. Şi acum vreau să vorbim despre un subiect care pe mine mă enervează.

L: Ia. Vrei să hate-uim?

R: Influencer marketing.

L: Aoleu.

R: Toată chestia aceasta cu influencer marketing o înţeleg şi sunt de acord, dar noi – oamenii de marketing – şi voi – oamenii de publicitate – suntem două categorii de oameni cărora ne place să dăm nume: Generation X, Generation Y, Millenials, Influencer Marketing şi aşa mai departe. Până la urmă trebuie să dăm pentru că dă bine pe slide-uri.

L: Nu ştiu. Cred că pur şi simplu ne ajută să definim lumea atunci când o împărţim în clustere. Adică e mult mai uşor să zici că vii dintr-o generaţie de Millenials şi cumva să te identifici şi să izolezi nişte trăsături pe care poţi construi, decât să nu îi bagi pe oameni în label-ul acesta. E un pic mai greu dacă nu îi etichetezi pentru că nu ştii cu cine vorbeşti.

R: Noi folosim acest lucru pentru job-ul nostru. Mă uit să văd targetul, ştii cum se numeşte şi ştii să îi dai un nume, iar atunci când are un nume are şi o caracteristică. Dar când vine vorba de influencer marketing în România, cel puţin, începând de pe la mijlocul anului trecut şi până acum, în continuu am auzit depre influencer marketing spunându-se că se pune accent prea mult, că nu se pune accent prea mult, că se vinde, că nu se vinde. Şi, la un moment dat am scris pe Facebook că treaba aceasta cu influencer marketing e foarte simplă. Noi o complicăm prea mult. Ideea e în felul următor: ce vrea clientul, aceea primeşte. Dacă livrezi ce vrea clientul, e bine. Dacă nu, nu-i bine. Atât de simplu. Şi atunci omul zice – „Dar de ce să bag 10.000 de euro într-unul care are 50.000 de followeri sau 500.000 de followeri?” Ce mă interesează pe mine e să vedem puţin, să scoatem esenţialul din toată treaba aceasta cu influencer marketing. Tu cu siguranţă ai lucrat cu influenceri.

L: Nu, nu first hand. Însă ceea ce cred eu e că suntem foarte la început cu tot ce înseamnă tărâmul influncerilor şi, aşa cum este şi îndrăgosteala la început – plină de entuziasm – aşa suntem şi noi. Şi părerea mea este că ar trebui cumva să trecem printr-o etapă de maturizare atât noi, agenţiile, cât şi clienţii noştri. Spre exemplu, eu nu sunt de acord cu ce ai zis mai devreme. Nu cred că ar trebui să livrăm ce vrea clientul. Eu cred că suntem acolo pentru că suntem parteneri de business şi atunci, cumva, putem să ajungem la o soluţie de compromis. Adică el să îmi spună – „Eu văd lucrurile aşa”.

R: De ce are el nevoie.

L: Exact.

R: Bun. Am greşit eu.

L: Şi cred că o să treacă această perioadă de îndrăgosteală şi toată nebunia, şi după aceea o să ne maturizăm şi o să ne dăm seama că influencerii sunt foarte mişto atunci când sunt relevanţi pentru brandul tău. Pentru că atunci au putere. Asta cred eu despre treaba cu influencerii right now. Ideea oricum nu vine neapărat în funcţie de format sau că trebuie să facem ceva cu influenceri. Nu o să vezi niciodată brief-uri de genul acesta. Briefurile sunt mult mai complexe şi, dacă în ideea respectivă simţim nevoia de a include un influencer, ok, we go on and do it. Dar nu e nebunie, ca să zic aşa.

R: Nu e momentan nebunie, dar cel puţin aşa se prezintă.

L: E un pic de nebunie, dar e o mişcare browniană. Mişcările browniene nu se potolesc niciodată, dar cred că pur şi simplu ne vom mai tempera, vom alege mai bine influencerii şi ne vom da seama mai bine de campanii. Trebuie să învăţăm. E pe trial and error. Vedem dacă a funcţionat sau nu a funcţionat, tragem nişte learnings. Cred că suntem într-o perioadă de început.

R: Agenţia e foarte responsabilă de treaba aceasta: să vadă, să tragă linie, să vadă dacă a funcţionat, nu a funcţionat, ştim să lucrăm, ştim ce să lucrăm, ştim de ce aşa, de ce nu aşa şi aşa mai departe.

L: Exact. E foarte important să te uiţi la tine cu sinceritate în viaţă, în general, dar şi când ai terminat o campanie să îţi dai seama dacă a funcţionat, cât de bine a funcţionat şi cum puteai să faci să fie mai bine. Pentru că, de fapt, acest lucru te face să fii mai bun: constant learning. Da, facem lucrul acesta după fiecare campanie. Măsurăm pentru ca să vedem.

R: Constant learning education către client.

L: Şi către client, dar şi noi între noi. Adică avem foarte multe departamente şi sunt momente în care dacă nu înţeleg ceva foarte tehnic şi mă depăşeşte, mă duc peste developerul nostru şi îi zic: „- Soare”. Îl cheamă Soare şi este a ray of sunshine.

R: Şi îi zici: „Bună dimineaţa, Soare”?

L: „Bună dimineaţa, Soare”. Da, da.

R: „Ce vrei, Luluts?”

L: Exact. „Culcă-te”. Acesta e Sori, celălalt dev al nostru. Şi îl întreb – „Hei, cum funcţionează chestia aceasta? Explică-mi şi mie”. Dacă nu înţeleg, îi spun – „Fii atent, imaginează-ţi că sunt un copil de 5 ani şi explică-mi din nou, cât să înţeleg”. Şi învăţ de la el, adică ştiu că data viitoare dacă vreau să propun chestia aceasta o să am nevoie de un third party app şi atunci încerc să găsesc o cale şi să lucrez pe lângă acest lucru. Avem un departament foarte mişto de social media şi, dacă am vreodată nevoie de ceva, mă duc la Noldi şi îi zic: „Noldi, care e faza cu live-urile de pe Instagram la dublu? Hai să vedem, poate facem ceva cu acestea”. Sau vine el la mine – în general aşa funcţionează, ca să fiu fair – şi îmi spune: „S-a întâmplat chestia aceasta. Hai să facem şi noi ceva”. Acesta e entuziasm şi pasiune, că tot ziceai de ea mai devreme.

R: Laura, la ce te gândeşti în ultima vreme cel mai mult? Ce te pasionează cel mai mult? Care e gândul, care e subiectul, care e predicatul, care e punctul acela care te îngrijorează într-un mod fericit, la care te gândeşti cel mai mult? Pe ce te focusezi cel mai mult acum?

L: Te referi la job?

R: Ce vrei tu.

L: Există două lucruri care îmi stau acum foarte bine înfipte pe creier. Primul este lansarea site-ului Dume de Mestecat. Vrem să îi dăm drumul până la finalul lunii martie. Tragem tare pentru chestia aceasta şi ne-au ajutat foarte mulţi prieteni. A doua chestie care mă deranjează, ca să zic aşa, e situaţia politică a ţării noastre. Namely ceea ce se întâmplă cu PSD, care pare că ne-a transformat pe toţi într-un playground aflat în curtea lor. Acest lucru mă deranjează. Mă deranjează ce fac cu ţara aceasta. Foarte rău.

R: Observ. Observ că te deranjează foarte rău şi, cu siguranţă, pe mulţi ne deranjează unde se duce, ce se întâmplă, ce se face. Ce e ciudat e că, de fapt, acesta e egalul după toată treaba aceasta cu – „Aţi fost la vot, nu aţi fost la vot, uite ce se întâmplă”.

L: Eu cred că e mai complicat de atât. Şi înţeleg, da. Chiar cred că oamenii ar trebui să iasă la vot. Durează 20 de minute. Oricum e un, nu ştiu, un exerciţiu foarte mişto să îţi dai seama că ai un pic de putere în ştampila aceea pe care o pui pe un buletin de vot. Şi atunci nu înţeleg exact ce s-a întâmplat de nu au ieşit oamenii la vot. Însă, pe de altă parte, cu vot sau fără vot, comportamentul politic al PSD-ului este groaznic. Şi dacă au fost aleşi, şi dacă n-ar fi fost aleşi, nu este normal să te comporţi aşa. Adică poporul care te-a pus acolo merită nişte explicaţii şi merită să fie tratat cu respect. Merită să nu ieşi uitându-te urât din Parlament şi demarând în viteză pentru că tu eşti super şmecher în timp ce ei protestează în număr de 200 în frig pentru o idee în care cred sau pentru mai bine.

R: Mi-ar plăcea să dezvoltăm puţin ideea, deşi, într-un fel, îmi e frică de subiectul acesta. Nici nu cunosc foarte mult şi nici nu am intrat foarte mult în detalii. Şi pe mine mă deranjează, în special, ce am văzut în ultima vreme. Nu intru să studiez, dar mă deranjează foarte tare când văd headline-urile acelea legate de ce se întâmplă. Şi stau să mă gândesc că eu sunt un simplu om. Ce aş putea să fac astăzi, acum, pentru o zi de mâine mai bună?

L: Să nu te resemnezi. Rămâi uşor încrâncenat şi atent la ce fac. Să fii cu ochii pe ei. Vă vedem.

R: Ok, bun. Vă vedem. Şi atât?

L: Momentan e un fel de expectativă. Şi să ieşi la protest, evident, de fiecare dată. Sau să îl organizezi chiar tu sau să vorbeşti cu părinţii şi bunicii, cu prietenii care evită politica. Întotdeauna există cineva în gaşcă care zice – „Nu vreau să vorbesc despre acest lucru”. Ba da, hai să vorbim despre el, dar să vorbim despre el ca nişte oameni mari. În general, politica mi se pare subiectul acela foarte greu de atins din simplul motiv că oamenii devin foarte emotional şi e totul alb sau negru. Nu e totul alb sau negru. Există nuanţe. Adică există politicieni ok şi în PSD.

R: Da, să ştii. Eu am cunoştinţe din Oradea care sunt în PSD şi care făceau treabă foarte bună.

L: Da. Nu poţi să generalizezi, dar practic avem un guvern de limbi de lemn. Nu i-am auzit niciodată vorbind ca nişte oameni. Ies la televizor şi vorbesc doar ca să nu tacă. Şi acest lucru mă enervează pentru că mă simt luată de proastă. De aceea, cumva, mă supără foarte tare situaţia politică. Nu o să închid ochii. Chiar nu o să îi închid şi nu o să îmi închidă nici mie nimeni gura. O să ies şi o să protestez până când nu o să mai am voce dacă e nevoie.

R: Crezi că faptul că faci lucrurile acestea – că protestezi şi lupţi – o să asigure un viitor, nu vreau să zic mai sigur, dar mai bun pentru familia ta, copiii tăi?

L: Nu cred că poţi să ai certitudini dar, aşa cum zicea mama, o să ştiu că la finalul zilei am făcut tot ce îmi stătea în puteri într-un moment anume ca să schimb lucrurile, ca să nu rămâi cu regretul – „Eu de ce nu am fost acolo atunci?” Pentru că se poate întâmpla şi ceva fabulos, cum a fost momentul din Piaţă de anul trecut, când au ieşit 600 de mii de oameni. A fost uimitor. A fost un exerciţiu. Nu un exerciţiu, ci un exemplu de iubire a democraţie foarte bine văzut în afară. Dacă nu ne văd ei în timp ce protestăm în faţa Guvernului, ne văd celelalte state şi a fost un fel de – „Europa, noi vrem să rămânem cu voi. Suntem aici şi we want this”. E uimitor sentimentul acela. Te uiţi la oamenii din jur şi brusc nu mai eşti singur. Despre acest lucru este vorba.

R: Exact. Când am fost la protest aici în Cluj era foarte interesant cum mergeam pe stradă, eram cu prietenii, şi aveam sentimentul acela de a fi cu cineva într-o acţiune. Tu nu îl cunoşti pe omul acesta, dar când eşti în acţiunea aceea simţi că te cunoşti cu el măcar pentru câteva secunde, pentru câteva minute, că a trecut pe lângă tine şi vi se întâlnesc ochii şi zici: „Bine, bine. Hai să facem ceva”. E sentimentul acela pe care l-ai descris mai înainte şi chiar mi-a plăcut foarte mult. Sentimentul acela de putere pe care îl ai atunci când pui ştampila de vot.

L: Da, e o putere şi un drept de care uităm. Pe măsură ce se schimbă generaţiile, uităm că, practic, pentru dreptul acesta de vot nişte oameni chiar au murit la un moment dat. Se şterg cumva lucrurile astea, dar a fost foarte greu să ajungem să votăm. După o perioadă atât de lungă petrecută în comunismul în care votul era o iluzie şi să ai pe bune puterea de a alege, mi se pare fabulos că oamenii nu ies la vot. Pentru acest lucru s-a întâmplat Revoluţia aceea. Ca tu să poţi pune ştampila de vot pe un buletin de vot la 20 de minute de casa ta tops. Pentru că toate şcolile sunt foarte aproape, adică eşti arondat şcolii care este lângă tine.

R: Exact.

L: Şi atunci nu înţeleg. Pe de altă parte avem şi foarte mulţi oameni în diaspora. Nu cred că tinerii sunt de vină. Am tot auzit chestia aceasta cu – „De ce nu aţi ieşit la vot?”, dar, cel puţin în felul în care văd eu, tinerii au ieşit la vot. Mi se pare că vin nişte generaţii din ce în ce mai responsabile pentru viitorul lor şi că ar trebui să fim cu toţii mai responsabili pentru viitorul acesta. Dai cu capul în lume o dată, de două ori, de trei, dar până la urmă laşi o urmă.

R: Foarte tare. Mi se pare fain că oamenii care îşi înţeleg responsabilitatea şi rolul în societate. „Eu trăiesc şi acesta e rolul meu în locul acesta. Da, am nişte responsabilităţi. I gotta do that. Asta e responsabilitatea mea, asta trebuie să fac”. Mi se pare că pe oamenii aceştia poţi să clădeşti o ţară. Pe aceştia poţi să clădeşti, hai să spunem aşa, o societate care are o coloană vertebrală. Omul care îşi cunoaşte locul. Uită-te la ţăranii din sat. Dacă ţăranul respectiv merge şi ştie când să îşi are pământul, el ştie să aibă grijă de pământul acela. Şi se ştie că în satul acela există pământ bun, pentru că ţăranii fac acest lucru şi au grijă de el. Şi atunci putem să clădim. Primarul respectiv poate să dezvolte satul acela. Un om aşa mic, dar se poate întâmpla şi la nivel de ţară.

L: Scriam la un moment dat, şi o să fiu auto-referenţială, n-am ce să fac…

R: Foarte bine, chiar te rog frumos.

L: Locuim în ţara aceasta de parcă am sta în ea cu chirie şi atunci când stai în chirie într-un loc nu îţi vine să te apuci să zugrăveşti, nici să schimbi mobila sau altceva, pentru că oricum vine proprietarul şi se ocupă de lucrurile acestea pentru tine. Dar noi chiar nu stăm cu chirie aici, pentru că – cum ziceai şi tu de pământul acela – aceasta e casa noastră şi este de datoria noastră să o facem să fie cât mai luminoasă, să o păstrăm cât mai curată şi să ne simţim bine în ea. Şi asta nu înţeleg: de ce ne purtăm cu România de parcă suntem în trecere? Pentru că nu suntem în trecere. Mulţi dintre noi, chiar şi tu, am ales să rămânem aici pentru că aşa am simţit. Pe mine nu mă atrage inima în altă parte. Iubesc felul în care limba aceasta curge în timpanele mele şi toate nuanţele şi tot spiritul acesta. Avem un instinct de supravieţuitor foarte bun. Istoria ne-a demonstrat lucrul acesta. Nu vreau să plec. Şi pentru că nu vreau să plec, am să mă comport cu ţara aceasta de parcă e la mine acasă, pentru că, de fapt, este la mine acasă. Şi am să fac tot ce îmi stă în puteri, limitate, pentru că sunt un singur om. Nu sunt un singur om, de fapt, dacă tot vorbeam despre proteste. Poate singură nu pot să mut canapeaua aceea, dar mai suntem încă 15 şi o clintim din loc şi curăţăm pe dedesubt.

R: Corect. Şi ceea ce faci tu e că îi suni pe acei 15. Nici măcar nu trebuie să suni 15, ci 3. Şi zici – „Mai adu şi tu 2 prieteni sau mai vorbeşte cu încă 2”.

L: Sau postezi pe Facebook. Sau de multe ori mi s-a întâmplat să vină oameni cu mine la protest doar pentru că au văzut energia mea. Mai există panici de genul – „Mergem la protest şi o să vină mulţi roşii peste noi şi mamă ce o să ne facă”. De fapt, de cele mai multe ori în ultima perioadă, protestele au fost foarte paşnice şi foarte ok din punctul acesta de vedere. Foarte safe, chiar şi pentru copii. Şi văzând că, totuşi, mă duc la protest o dată, de două ori şi mă întorc de fiecare dată vie şi mai merg şi la birou, foarte multă lume a zis: „Vin şi eu în seara aceasta cu tine”. Nici măcar nu trebuie să te apuci să suni oamenii, doar le spui că o să fii acolo şi ar putea să vină şi ei. Uite, îţi dai un check-in în piaţă şi nu ai nevoie de mai mult de atât. Sunt tot felul de oameni şi acest lucru mă bucură cel mai tare, cei care zic – „Am văzut că ai dat attend la evenimentul acela. Apare în timeline. Pe unde eşti? Sunt şi eu şi am venit singură. Hai să stăm împreună”. Şi se formează nişte găşti de protest. Chiar am o gaşcă de protest. I-am cunoscut la Roşia Montană şi sunt foarte mişto. Suntem prieteni chiar şi în ziua de azi. Ne strângem în formula în care mergeam la protest pentru Roşia şi vorbim, bem, vedem ce am mai făcut. Se leagă oamenii.

L: Eşti o creativă care nu se opreşte, eşti o creativă care şi-a creat propria ei platformă, Dume de Mestecat. E foarte interesant că ai pus prima oară Dume de Mestecat şi apoi ai vorbit despre politică. Eşti o creativă care se implică în societate, chiar şi prin faptul că mergi la proteste şi îţi spui părerea. Cum ai zis, te implici în societate chiar şi prin faptul că îţi dai un check-in, pui pe Facebook, chemi oameni. Ai motivat oamenii din cuvintele pe care le-ai zis acum, cu siguranță, şi lucrul acesta îmi place foarte mult. Sper că s-au motivat şi, dacă nu, asta este treaba lor.

L: Mai faci podcasturi, e ok. Nu cu mine.

R: Mai fac şi cu tine, nu e nicio problemă. Dacă ar fi să îi motivezi foarte simplu pe oamenii în care tu încă crezi că ar putea să facă ceva astăzi în România, cum i-ai motiva? De fapt o să pun altfel problema. Dacă ai avea puterea, timp de o săptămână, să ai acces la toate billboard-urile din România – toate – ce mesaj ai pune acolo? Toate: cel electric, cel dinamic.

L: Toate bannerele, toate outdoor-urile interactive, tot?

R: Tot.

L: Aş scrie – „Curaj, lumea aceasta este şi a voastră”. Acest lucru l-aş scrie.

R: Foarte tare. Oameni buni, tocmai aţi ascultat-o pe Laura. Dacă o căutaţi pe internet: Laura Ionescu. Urmăriţi-o, aveţi curaj în ceea ce faceţi, pentru că e şi lumea voastră. Cam atât. Laura, mulţumesc.

L: Mă bucur că m-ai chemat.

R: Mulţumesc frumos. Să aveţi o zi, o seară, o dimineaţă frumoasă în continuare.

L: Aţi ascultat Podcastu` lui Katai.