Ce a apărut prima dată? Oul sau găina? – O întrebare la care două persoane pot răspunde total diferit.
Și totuși, cine are dreptate?
Ei bine, realitatea nu e niciodată simplă. Și ambele persoane pot prezenta argumente valide să-și susțină teoria. Totul depinde însă de modul cum își exprimă ideile și de capacitatea de a ajunge la un compromis – nu de alta, dar nu vrei să petreci o noapte întreagă la bere discutând aceeași dilemă, fără să ajungi la un rezultat, nu? Ba mai mult, mai pleci și supărat acasă. J
„În general, celălalt nu este convins nu pentru că nu i-ai adus destule argumente pro, ci pentru că nu ai reușit să îi învingi argumentele lui contra.”
În viața de zi cu zi ne lovim de astfel de situații, în care două părți își susțin propria idee, fiecare mergând până în pânzele albe să demonstreze că are dreptate. Însă, „țipatul unul la altul și încordatul mușchilor este contraproductiv”, deși suntem tentați în mod natural să recurgem la astfel de modalități de persuasiune.
Așa că, hai să vedem ce alte metode avem să ne facem auziți!
Radu Atanasiu – feblețea digitalului românesc, mai ales când sunt evenimentele de debate organizate de revista Biz – este exact persoana în măsură să te învețe. Radu este evanghelistul gândirii critice – o noțiune intrată relativ recent în dicționarul tuturor – predând critical thinking și decision-making la Maastricht School of Management Romania și la The Entrepreneurship Academy. Mai mult, în timpul lui liber este business angel și a fondat platforma de voluntariat debunavoie.ro, care face legătura între oamenii care doresc să facă fapte bune și organizațiile care plănuiesc și coordonează astfel de acțiuni.
Am învățat de la Radu cum ar trebui să ne comportăm într-o discuție în contradictoriu, și care sunt trăsăturile pe care ar trebui să le avem pentru a ajunge la un rezultat satisfăcător pentru ambele părți. Spoiler alert, au ieșit la suprafață diplomația, empatia, fairplay-ul și în final, capacitatea de a accepta că și celălalt poate avea doza lui de dreptate.
Spre exemplu, uite cum intră fairplay-ul în joc:
„Scopul în fairplay al unei bătălii de idei este ca eu să încerc să te conving pe tine și tu să încerci să mă convingi pe mine în timpul în care eu îmi las libertatea să fiu convins de tine, adică mă las pe mine să fiu convins de tine, și tu te lași să fii convins de mine.”
Fără să vrem, am făcut și o demonstrație de cum ar trebui să decurgă un debate, când am vorbit despre decision-making – am fost fairplay, acceptând că poate mă înșel, și ascultând atent argumentele lui Radu. Uite aici un mic fragment din conversația noastră:
Robert: Spuneai într-un articol din revista Biz: „Luarea deciziilor e un proces pe care îl simțim atât de natural, încât atunci când ni-l analizăm, avem un sentiment incomod, de parcă am autoanaliza felul în care alergăm.” Dacă luarea deciziilor e un proces, și tu vorbeai să controlezi procesul, înseamnă că în acest proces nu este bine sau rău. Corect? Pentru că, părerea mea e că nu poți să calculezi binele sau răul într-un proces.
Radu: Înțeleg ce zici, dar aș vrea să nuanțez faptul că nu sunt de acord cu tine.
Robert: Foarte bine. Accept.
Radu: Uite, te întreb pe tine: Dacă alergi într-un maraton și vrei să mărești viteza, ai mări frecvența pașilor, sau lungimea lor?
Robert: Lungimea pașilor.
Radu: Da, asta îți vine natural. Dar sunt multe cercetări care arată că, sustenabil, dacă vrei să mai alergi niște zeci de kilometri, e bine să mărești frecvența pașilor. […] Dacă tot au venit niște oameni și ți-au zis că asta e o chestie importantă, nu poți să zici că nu-i bine. E bine. Nu îți garantează succesul, dar e mai bine s-o faci decât să n-o faci.
Discuția noastră merge mult mai departe, Radu începând să îmi explice pe larg despre acest proces de a lua decizii, mai ales în situații de tensiune. Mai jos găsești și cărțile pe care el le recomandă, dacă vrei să aprofundezi subiectele despre care am vorbit noi.
Dar pentru moment, poți să începi prin a da play la acest episod. Îți garantez că după ce îl asculți pe Radu și pui în practică toate tips & tricks-urile lui, vei privi cu alți ochi puterea debate-ului și vei începe să îți dezvolți o gândire critică cu ajutorul căreia vei lua decizii mai bune, atât personal cât și profesional!
Uite despre ce am discutat:
- Diferența dintre debate și ceartă în transmiterea unei idei și captarea atenției. (01:21)
- Modul ideal de a asculta părerea contradictorie a celuilalt. (03:01)
- Cum ajungi să implementezi cu succes o soluție acceptată de două părți ce discută în contradictoriu. (05:27)
- Teoria care demonstrează de ce tindem să ne contrazicem cu ceilalți și să încercăm să îi aducem de partea noastră. (06:20)
- Cum funcționează compromisul și de ce este cea mai sigură cale către un rezultat. (08:57)
- Cum convingi pe cineva să adere la ideile tale, cu ajutorul empatiei. (17:44)
- Diplomația te ajută să ai o discuție în contradictoriu cu cineva fără să jignești sau să superi. (23:03)
- Ce înseamnă să fii fairplay într-o ceartă sau discuție în contradictoriu. (27:25)
- Un mic truc ce îți dă șansa să convingi pe cineva cu prejudecăți care nu acceptă o idee pentru că vine tocmai din partea ta. (31:25)
- Cum poți lua decizii bune în situații de tensiune. (32:45)
- Atunci când ai de luat o decizie, scrie pe hârtie opțiunile. (36:24)
- De ce e important să ai minim două sau trei opțiuni pe masă atunci când trebuie să te decizi asupra unei situații. (38:46)
- Ia-ți o pauză, chiar și de cinci minute, înainte de a lua o decizie. Cântărește mai mult decât crezi. (43:54)
- Rolul pe care emoțiile îl joacă în luarea unei decizii. (45:27)
- Critical thinking: trend necesar sau normalitate dureroasă. (49:02)
- Diferența dintre critical thinking și decision making. (53:08)
- Subiectul cărții lui Radu și când vei putea să o găsești în librării. (01:00:27)
Conectează-te cu Radu:
Inspiră-te din biblioteca lui Radu:
- Ray Dalio – Principii
- Daniel Kahneman – Gândire Rapidă, Gândire Lentă
- Dan Ariely – Irațional în Mod Previzibil: Forțe Ascunse Care Ne Influențează Deciziile
- Rory Sutherland – Alchemy: The Surprising Power of Ideas That Don’t Make Sense
- Richard H. Thaler – Nudge: Cartea Ghionturilor Pentru Decizii Mai Bune Legate de Sănătate, Bogăție și Fericire
- Cărțile lui Jonathan Haidt
- Chip Heath & Dan Heath – Ia Decizii Bune! Cum să Alegi Corect în Viață și în Carieră.
- Allan Green – Asking the Right Questions: Secrets of Power Negotiating and Sales Techniques for Sales People
- Rob Fitzpatrick – The Mom Test: How to Talk to Customers and Learn if Your Business is a Good Idea When Everyone is Lying to You