Katai Podcast este susținut de Banca Transilvania.
În episodul trecut ai ascultat viziunea mea legată de creativitate și cum văd eu acest proces. Astăzi, tot despre creativitate vorbim, însă din altă perspectivă – aceea a unui designer industrial pentru care imaginația nu are limite.
Creativitatea nu e doar partea estetică. E mai degrabă rezolvarea unei probleme.
Tammy Lovin
Tammy împacă utilul cu plăcutul, iar toate creațiile ei sunt întruchiparea personalității sale. Poate numele îți sună cunoscut prin colecțiile ei de haine sau de bijuterii. Dacă nu, te invit să o asculți pentru că sigur va fi foarte tentant să o urmărești apoi pe toate rețelele de socializare.
Împreună vorbim despre being true to self și importanța validării interne. Practic, pentru un om creativ este important să meargă după instinct, și să chestioneze totul în jur, indiferent de informația primită. Tammy încurajează pe oricine să fie curios, să experimenteze (poate ți se pare cunoscut conceptul ăsta, așa-i?), dar în același timp să fie consistent în ceea ce face.
Am încercat să fac chestia asta, să fiu cât mai true to self și să încerc să nu mai aplic lucruri pe care le-am învățat ci pe bune să văd cum rezonează ele în interiorul meu, să văd ce cred eu cu adevărat despre chestia asta, să văd dacă nu care cumva părerea mea e una pe care doar o reformulez pentru că am auzit-o.
Tammy Lovin
Mi se pare că mulți reformulăm o idee pentru că am auzit-o la alții, fără să o trecem prin filtrul personal neapărat – și oarecum așa suntem programați de către societate. Dar e timpul să rupem acest lanț de preconcepții și să dăm frâu liber imaginației. Mai ales în design, regulile pot fi ocolite pentru a-i da creației tale un boost de originalitate.
Cred că să fii creativ e oricum în natura umană și cred că de-aia suntem aici ca civilizație, tocmai pentru că cu toții am fost creativi în domeniile noastre. – Tammy Lovin
Și într-adevăr, dacă nu erau oameni care să iasă din tipare, încă stăteam în peșteri, și podcastul acesta nu exista.
Te invit să asculți întregul interviu, indiferent de domeniul în care activezi. Pentru că și tu ești creativ, poate fără să îți dai seama încă. Îndrăznește să te joci un pic cu imaginația – p.s. dacă vrei să știi cum să scapi de nesiguranță, vei afla aici.
Ce poți învăța din acest episod:
- Ce înseamnă să fii designer, pe înțelesul unui copil de grădiniță. (01:22)
- Cum să-ți transformi visele în realitate. (08:49)
- Ce NU înseamnă creativitatea. (16:42)
- De ce e important să chestionezi totul în jurul tău. (21:14)
- Categorii de oameni creativi. (22:05)
- NFT explicat pe înțelesul tuturor. (23:43)
- Arta digitală ține de creativitatea umană. Calculatorul este doar o resursă. (28:56)
- Cum îți poți dezvolta abilitățile creative. (29:35)
- Curiozitatea dă naștere creativității. (38:44)
- Experimentare versus consistență. (43:43)
- Cum îți crești stima de sine pentru a-ți dezlănțui creativitatea. (46:49)
- Cum poți scăpa de nesiguranță, ca și om creativ. (57:58)
- Cele două tipuri de validări pe care le urmărim – internă și externă. (01:03:55)
- Cum poți încorpora creativitatea în viața de zi cu zi. (01:07:28)
- Contezi, ești iubit, și continuă să faci tot ce poți. (01:13:19)
Resurse menționate:
- Carte – Karim Rashid – Design Your Self