Duminică, 19 ianuarie, TikTok a fost interzis în SUA (timp de 12 ore).
Pentru milioane de creatori și branduri, asta a însemnat un singur lucru: tot ce au construit acolo putea să dispară într-o clipă.
Și nu e pentru prima dată când vedem asta – gândește-te la Vine, Google+ sau la algoritmii Facebook care și-au schimbat „fața” peste noapte.
Realitatea este simplă: dacă îți construiești audiența doar pe social media, ești într-un mare pericol, pentru că platformele controlează TOT.
Urmăritorii tăi, reach-ul tău, chiar și reputația ta, sunt la mila lor.
Imaginează-ți asta: îți construiești o casă pe un teren care nu-ți aparține. Casa e perfectă – frumoasă, spațioasă, lumea o admiră, și toți știu că acolo locuiești. Dar, într-o zi, proprietarul terenului apare și spune: „Vând terenul. Pa și casa ta.” Ce faci atunci? Exact asta se întâmplă pe social media. Urmăritorii tăi azi sunt, mâine nu mai sunt.
De fapt, hai să fiu și mai direct.
Urmăritorii tăi nu sunt ai tăi. Nu ai cum să-i muți dintr-un loc în altul. Nu ai cum să controlezi modul în care mesajul tău ajunge la ei.
De multe ori ne bucurăm de această „dopamină ieftină” pe care o primim de la platforme, pentru că avem un reach mare la un reel, pentru că o postare a primit sute de like-uri sau pentru că am câștigat 100 de urmăritori cu o singură postare. Perfect, dar ce faci cu ei? Continui să hrănești algoritmii și intri în roata hamsterului?
Soluția e simplă – nu e sexy – dar e benefică:
construiește-ți audiența pe o platformă pe care o poți controla.
Hai să-ți dau un exemplu, pentru că îmi place să fiu dovada din spatele sfatului.
Focusul meu în acest an este pe acest newsletter! De ce?
Pentru că știu cine se abonează, mesajul meu ajunge direct în inbox, știu câți au citit newsletterul, cine s-a dezabonat și cine a dat click pe un link sau altul.
Îmi cunosc audiența mai bine decât printr-un like sau un comentariu, mai granular decât printr-un insight, iar dacă mâine platforma Kit (aici unde am baza de abonați) va dispărea, voi putea să-mi transfer această audiență pe o altă platformă de newsletter.
Tu ai putea să-ți duci toată audiența de pe TikTok pe Instagram? Sau îți poți muta abonații de pe YouTube pe Facebook?
Adevărul?
Social media este o iluzie a controlului.
Când tot brandul tău depinde de o platformă, devii vulnerabil.
Și cine pierde controlul, pierde jocul.
Leave a Reply