Din aberație și din joacă ies chestii faine.

Cosmin Tudoran

Cine este Cosmin Tudoran? Pentru mulți din lumea online este Profu de Vin. Pentru alții mai experimentați cu viața (ca să nu zic mai bătrâni) este cel care a vândut fân la Cassa Loco. Și pentru unii poate fi un arogant sau doar un tip care povestește cu copilul din mine.

Pentru mine Cosmin este un creator de conținut cu o energie de invidiat și o sete de viață cum rar mai găsești pe străzile acestei lumi.

Ne-am întâlnit la Pinch of Salt, un eveniment creat și organizat de Alexandra Crăciun, unde Cosmin a povestit despre ce altceva decât vinuri și ReWine.

Unde-l găsești pe Cosmin

• Website
• Facebook
• Instagram

Ce am discutat în acest episod:

• Cum a fost trecerea de la Cassa Loco la online
• Din câte formații a făcut parte
• Cum își găsește inspitația ca creator de conținut
• Care este ziua care nu îi place deloc
• Ce trebuie să faci să fii cel mai bun pe nișa ta
• Cum e să fii student
• Diferența dintre viața în online și cea din offline
• Ce fac acum băieții din Cassa Loco
• Cât de grea e partea de creare de conținut – mai ales când e vorba de mai multe proiecte
• Video versus blog
• De ce folosește Instagram obsesiv
• Care a fost prima colaborare cu un brand
• Cum a gândit proiectul Profu de Vin
• Despre colaborarea cu Rewine
• Ce rețea ar alege dintre blog, vlog, Instagram etc.
• Care este ritualul lui de postare pe Instagram
• 3 creatori de conținut din România care îi plac cel mai mult
• Ce urmează pentru Cosmin în muzică
• Ce lipsește în muzica de azi
• Ce muzică ascultă Cosmin
• La ce seriale se uită pe Netflix

Idei și citate pe care le vei auzi:

• Dacă eu nu mă distrez, atunci gluma nu e ok.
• Nu îmi place să fac lucruri doar de dragul de a fi făcute.
• În primul rând cred în joacă, în a te implica emoțional și de a-ți depune toată energia posibilă, pentru că asta te face să fii credibil ulterior.
• E greu să îți găsești inspirația. Eu întotdeauna caut un punct de sprijin.
• Din aberație și din joacă ies chestii faine.
• Nu suntem ajutați în societate să ne ascultăm plăcerile.
• Personal cred că nișele vor duce mai departe.
• Dacă îți place ce faci și te asculți, nu vei mai fi obosit niciodată.
• Oracolul meu de zi cu zi e pe Instagram.
• S-a redus mesajul muzicii, încât muzica în sine pare un produs perimat.

Nu uita că te poți abona la podcast și pe iTunes.

A post shared by Robert Katai (@katairobi) on Jan 9, 2018 at 11:49pm PST

Audio Transcript

R: Bună ziua, oameni buni, şi bine aţi venit la un nou episod al Podcastului lu` Katai. Astăzi stau de vorbă cu un profesor, şi de mult n-am mai vorbit cu unul. Am emoţii când vorbesc cu profesorii pentru că tot timpul discuţia se termină cu – „Stai jos, 4!” sau „Stai jos, 2!” Dar bine, cu Cosmin Tudoran nu cred că o să se întâmple chestia aceasta pentru că el e un alt tip de profesor. El este Profu` de Vin.

C: Salut, sunt Cosmin Tudoran, autointitulat, uns Profu de Vin. Şi îţi indic să scoţi un dop de plută. Deşi putem face cumva să ne depărtăm de acest dop de plută cu care toată lumea este obişnuită, pentru că sunt şi alte metode de a închide sticla de vin.

R: Tu deja începi să intri în discuţii din acestea. Lasă-mă să fac podcastul.

C: Da. Eu sunt Profu` de Vin şi cred că e fain.

R: Cine nu îl ştie pe Cosmin Tudoran, cei mai tineri, pe la 14 sau 12 ani, cei care din greşeală v-aţi lovit de Podcastul acesta, sau ăştia mai vechi, Cosmin a început cu Ca$$a Loco.

C: Da, vindeam fân.

R: Vindeai fân. Mă crezi că exact la chestia asta m-am gândit? Ziceam – Oare cum să fac intro-ul? Cum să fac? Şi m-am gândit așa – Cosmin Tudoran este omul care a început să vândă fân şi uite că mi-ai luat cuvintele din gură.

C: Păi aşa e. M-am şi prezentat la un moment dat în fața unor oameni – ”Salut Vin din muzică. Am schimbat cuvântul, am pus atribut şi am ajuns să vând vin acum. Am vândut fân, am făcut muzică, şi din muzică am ajuns, din greşeală aşa, în zona aceasta de băutură. Oricum, fiind artist şi umblând prin toată lumea şi prin toată ţara, consumam băuturi alcoolice, evident. Ei, după ce am încercat mai multe, am ajuns să dau cu nasul de vinuri şi pur şi simplu m-a captat subiectul. Şi am încercat să aflu mai multe lucruri. Mi se păreau foarte interesante. Am aflat tot mai multe , mi-am dat seama că îmi place şi mă pasionează din ce în ce mai tare şi… na.

R: Bine, dar aici intervine şi factorul online-ului. Tu de la Ca$$a Loco ai intrat mai mult pe online, ai început să te folosești de el.

C: Da. Da, am simţit că it is the new thing.

R: Cum a fost momentul acela? Mai ţii minte?

C: Eu ţin minte, de exemplu, și nu glumesc, că între noi, și cu ai noştri, şi cu colegii mei de la Ca$$a Loco, erau tot felul de dezbateri, ne întrebam – ”Ce-i cu online-ul ăsta frate? Care-i faza? Cum e? Nu mă, tot radio-ul şi televiziunea. În 2003 am făcut primul site Ca$$a Loco parcă. E făcut de Zitec. Erau fani Ca$$a Loco şi au zis – ”Voi trebuie să vă faceţi site.” Am avut cumva şi norocul să dăm de nişte oameni care să ne deschidă mintea, oameni extraordinari de potriviţi. Zitec, nu ştiu dacă cunoaşte cineva compania, dar Zitec este una dintre companiile de IT în Bucureşti care are 200 şi ceva de angajaţi. Sunt oameni care au plecat de la 3 angajați: sot, soţie, prieten la business. Au început să scrie, să facă lucruri, să se tot dezvolte. Când i-am cunoscut noi aveau 15 angajaţi. Acum au 200. Şi ne-au zis atunci – ”Trebuie să vă faceţi site.” ”Dar de ce?” ”Pentru că trebuie să fiţi în online, trebuie să fiţi aici cu numele vostru, cu mail-ul.” ”Ce-i aia?” Bine, nici chiar așa, de mail-uri ştiai. Ştiai de mIRC. Noi la un moment dat ne împrăştiam muzica pe celebra…

R: DC ++?

C: Nu asta. Stai un pic să vezi: pe celebrul site neogen.ro. Mai ţii minte? Era neogen.ro, un Hi5 incipient, era site-ul sentimente.ro, unde îţi căutai perechea. Noi de atunci venim în zona aceasta şi am simţit online-ul. Am avut blog la un moment dat. Scriam pe blog şi ne-a întrebat lumea ”de ce.” Mi s-a părut foarte interesant, că dacă la un moment dat ai nevoie. Sincer, de asta am şi făcut noi atunci blog-ul. Erau tot felul de ştiri din acestea: paparazzi, invenţii, încă nu era fake news-ul de azi. Nu era la modă blogul în 2005-2006 şi mi se părea interesant să ai şi tu propriul tău domeniu, unde să poţi să scrii punctul tău de vedere, nealterat de nimic. De aia ai nevoie de un site. Ai nevoie de un avizier, cum era pe vremuri, pe vremea lui Ceauşescu, avizierul acela din gară. Era împărţit în două: aşa da și aşa nu. La ”aşa da” îţi arătau oamenii care munceau şi erau primii la muncă, la ”aşa nu” doi hoţi de buzunare, care furase nu ştiu ce sau care călătorea fără bilet. La asta am ajuns şi eu. Am zis – ”Ai nevoie de un loc unde să te exprimi tu, asumat, să îţi spui punctul de vedere, eventual să îi spui şi gândurile şi la ce mai lucrezi, că poate lumea vrea să citească.” Eu am trecut de etapa în care primeam scrisori la mama acasă. Nu câte primea Akcent, căci eu cu Sorin de la Akcent am fost vecini vreo 3 ani de zile şi îmi zicea că primea la Baia Mare saci de scrisori de la fane.

R: Bine, e mai frumos ca tine.

C: Păi clar. Şi de aia, da. Eu nu primeam atâtea, dar vin din niște vremuri în care omul, când voia să ia legătura cu tine, îţi scria o scrisoare, o trimitea la redacţia Bravo. Bravo te suna la un moment dat când dădeai un interviu – ”Vezi că ai o cutie cu nişte scrisori aici” şi te duceai să îţi iei poşta de la ei. I’m since then. Iar acum ne-am mutat în online.

R: Înseamnă că nu eşti foarte tânăr.

C: Nu.

R: Dar te menţii.

C: Da. De la vin. Vezi ce înseamnă vinul bun?

R: Acum, tu ai blogul cu cosmintudoran.ro

C: Da.

R: Şi de fapt cum era numele blogului? Despre vin şi muzică?

C: Da. Vinul, noua muzică. În vin mi-am descoperit cam aceeaşi pasiune pe care o aveam când am lansat noi grupul vocal-instrumental. Care, de fapt, e lansat cu mult înaintea primului hit Ca$$a Loco. Dacă stau să mă gândesc bine, noi cu o fostă formaţie tot în trioul ACESTA eram, dar ne numeam altfel.

R: Cum se numea?

C: To be free. Da, da, da.

R: Era cu 2?

C: Era 2BFRE. Am cântat prin `97 la Sala Polivalentă cu BUG Mafia în Târgu Jiu. Am amintiri de când Proieca 1, Romania şi stai, ce mai era?

R: Citeam de voi în revistele Bravo…

C: Da, de când ei 3 erau în trei formaţii diferite. Şi cântau în acelaşi concert, îşi schimbau hainele, şi urcau din nou pe scenă.

R: Ştiu că la un moment dat ai scris un articol despre asta

C: Da, da, da. Păi aşa era. Vin din zona aia de atunci. Am descoperit pasiunea aceasta, am descoperit faza cu vinul. Îmi place foarte mult, e o chestie nouă. Eu o văd nu neapărat din punctul de vedere al unei nişe în care merită să comunici pentru că nu prea sunt alţii care să o facă în modul ăsta mai tineresc, ci pur şi simplu pentru că, unu la mână, îmi place. Doi – vreau să ajung la a ştii să fac vin şi studiez şi învăţ pentru treaba aceasta. Urmez nu numai cursuri, vreau să îmi iau licenţa pe treaba aceasta, pentru că mi-am imaginat că peste vreo 10 ani dacă chiar sunt obosit… că oricum sunt obosit şi nu mai, vreau linişte. Frate, plimbatul prin vie şi lucratul în domeniul acesta este terapeutic.

R: Stai. Acum tu vrei linişte?

C: Nu.

R: În 10 ani. Am înţeles.

C: Pe viitor. Deocamdată mai pot.

R: Mai poţi?

C: Mai pot. N-am multe fire albe nici în barbă, nici în chică. E ok.

R: E foarte interesant că tu faci foarte multe chestii şi, sincer, chiar te apreciez şi eşti un model, părerea mea. Pentru mine personal. Eşti parcă de neobosit şi ai creativitatea, ai felul acesta şi tot ceea ce faci pe ecran, pe video, mi se pare foarte natural. Acesta eşti tu. ”Bă, ăsta sunt eu, dacă vreţi, vă mulaţi.”

C: Da, plec de la următorul lucru, care e foarte important pentru mine, mă motivează personal: mă uit în oglindă şi dacă eu nu mă distrez, e suficient. Pentru că îmi zice de multe ori lumea – ”Mamă, ce glume faci, dar tu râzi primul la ele.” Era exact faza asta şi cu scrisul versurilor la Ca$$a Loco. Dacă noi nu ne distram de să murim, pur şi simplu să ne dăm tot aerul afară din plămâni când râdeam de câte o aberaţie, nu era ok. Aşa e şi cu ce fac acum. Nu prea îmi place să o facem numai de dragul de a fi făcută. Mă simt aşa ruşinat, şi când mă uit în spate la ce am făcut, îmi vine să zic – ”ah, mai bine nu fac.” Am fost obligat să fac nişte lucruri de genul acesta probabil din terţe motive. Dar în primul şi-n primul rând, cred în joacă, în a te implica emoţional şi în a-ţi depune toată energia posibilă. Pentru că asta te face să fii credibil ulterior. Nu trebuie să faci lucruri numai de dragul de a le face. Că nu eşti la uzină, nu faci cărămizi. Aici faci lucruri care să poată vinde şi după ce trece campania.

R: Bine. Dar tu, de fapt, tu nu eşti neapărat în industria online…

C: Păi nu.

R: … tu eşti un creator de conţinut.

C: Asta da.

R: Asta faci tu: creezi conţinut, fie că faci video, fie că scrii, fie că mergi la evenimente şi trebuie să creezi conţinut acolo oamenilor. Dar chestia aceasta de creat de conţinut e foarte dificilă de multe ori, pentru că trebuie să îţi găseşti cumva inspiraţia. Care-i inspiraţia ta?

C: E greu să îţi găseşti inspiraţia. Întotdeauna caut un punct de sprijin. Ştii că era şi vorba aceea – dă-mi un punct de sprijin şi îţi dărăm pământul. Şi aici ai nevoie de un punct. Un punct, să te legi de ceva ca să poţi să fii creativ. Mă gândesc la ultima campanie, aceasta cu F64, cu ”referesh-ul” – Nu mai daţi refresh în disperare, că produsele tot alea sunt. Şi pleci de acolo. Cum a fost, de exemplu, celebrul clip de aur a lui „Cine are noroc are”. Am căutat nişte idei de clip, vreo lună de zile n-am avut nicio idee şi la un moment dat, la discuţie, eram noi 3 cu Marian Crişan, și Crişan aşa, într-o doară, zice – ”Piesa aceasta zici că e manea. Ar trebui să îi facem un clip de aur.” Şi s-a oprit toată lumea şi asta a fost. Am aberat de aici și totul era de aur: copilul de aur, mingea de aur, găina de aur, maşina de aur, bla bla bla. Ne-am hăhăit şi după o săptămână era gata clipul.

R: Şi aşa a ieşit după aceea…

C: Da, da, da! Vezi că am fost iarăşi Nostradam. Nostradamici. Am văzut pe Reddit acum vreo săptămână, mi-a dat cineva link, că pe Reddit erau „16 lucruri despre care Ca$$a Loco a vorbit înainte de a se întâmpla”. Da, noi am aberat mult. Eu cred că din aberaţii şi din joacă ajungi la lucruri faine.

R: Tu nu ai zile care seamănă.

C: Nu prea. Una dintre zilele pe care le urăsc şi din care nu înţeleg nimic din viaţă și am şi explicaţii de ce, este ziua de luni. Lunea pentru mine era ziua aceea în care mă refăceam după toate weekend-urile petrecute cu oamenii. Weekend-uri nu însemnau neapărat turnee. Nu. Putea fi şi o singură cântare, dar cântarea aceea să fie la Gaben acasă, iar pe drumurile din 2000, ca să ajungi până acolo, făceai frătiuc. Bine, nici acum nu ajungi mai repede. Şi era una din zilele alea în care nu înţelegeam nimic, când îţi făceai socoteala, când mai e următoarea cântare, când mai faci următorii bani. Noi am fost foarte populari, dar bani nu prea am făcut. Adică să ne înţeleagă, să mă înţeleagă lumea că eu n-am fost bogat din treaba aceasta. Noi nu eram Direcţia 5 să cântăm după Revelion şi de 14 februarie şi de 1 martie şi de 8 martie. Nu, noi după Revelion aveam probabil prima cântare undeva prin fucking aprilie. Trebuia să faci ceva în timpul acesta. Când mă gândesc acum cât e de uşor să creezi lucruri,  acum toată lumea are drone, toată lumea filmează, toată lumea e creativă. Până găseai tu o dronă atunci, până găseai o macara să filmezi ceva…

R: Da, dar uite. Toată lumea-i creativă, dar nu toată lumea iese în evidenţă. Nu toată lumea face ceva interesant.

C: Ştii de ce?

R: De ce?

C: Revin la ce am zis: pentru că omul nu-şi ascultă plăcerile. Nu suntem educaţi în societate după principiul – ”Frate, ce îţi place ţie?”, ”Bă, să vânez cărăbuşi.” Atunci fii cel mai bun creator de conţinut despre cărăbuşi.

R: Dar câţi dintre oameni din lumea aceasta ar fi interesaţi să citească despre un vânător de cărăbuşi? Ar fi 10, dar până îi găseşti pe acei 10, nimeni nu o să zică către tine: – ”Eşti cel mai tare!”

C: Eu sunt de acord cu tine. Dar, personal, cred că nişele vor duce mai departe şi..

R: Mai ţii minte când, scuză-mă că te întrerup, când am lansat Instagramology?

C: Da.

R: Mai ţii minte că erau anumiţi bloggeri care ziceau că Instagram e numai așa, de joacă. Şi după aceea, a început să crească, şi acum Instagramology e singura sursă despre Instagram din România.

C: Oficială. Sobră.

R: Şi lumea stă şi citeşte. Îţi ia timp până să ajungi în punctul acesta.

C: Aia e. Trebuie să ai şi răbdare. Nu poţi să ai succes peste noapte.

R: Acesta e aspectul pe care foarte mulţi îl uită: răbdarea.

C: Există atâtea teorii, iar un exemplu ar fi cea cu acele 10.000 de ore de studiu, după care devii profesionist în orice ai face tu în respectivele 10.000 de ore. Băi, n-ai cum. Până nu baţi apa-n piuă şi vezi acolo totul, până când nu verşi în fiecare moment câte ceva despre ce faci, nu ai cum. Eşti bun pentru că, de la o vreme lumea, va considera că eşti bun şi va socoti treaba aceasta doar uitându-te la tine şi citind. Adică se prinde lumea. Nu trebuie să o duci de nas. În primul şi în primul rând, trebuie să îţi găseşti lucrul cu care te simţi mai viu făcându-l, să insiști pe el..

R: Ok, deci acesta e primul lucru pe care îl recomanzi oamenilor.

C: Da. Crede-mă că nu te mai simţi obosit niciodată. Dacă îţi place ce faci şi pur şi simplu te asculţi, ești acolo cu totul. Dacă nu ştii ce îți place, probabil încă n-ai ajuns la sursa aceea, tu încă nu te-ai conectat la USB-ul acela de unde să îţi dai jos informaţiile. Probabil n-ai căutat destul. Fucking caută. Ieşi afară! Uită-te! Ce-mi place? Nu ştiu. Du-te! Încearcă să vezi! Ajungând la subiectul care să te coafeze şi să te reprezinte cel mai bine, o să fii cel mai bun şi o să faci lucrurile mai dedicat şi aşa creşti puţin şi tu. De ce? Pentru că o să cauţi tu informaţii pentru tine. Îţi vei da seama că poate nu ştii multe. Oricum este total stupid să zici – ”Gata, le ştiu pe toate.” sau ”Îmi ajunge câtă informaţie am.” Trebuie să studiezi până mori.

R: Aşa îţi dai seama cât ştii de puţin.

C: Mamă, da. Deci am nişte lacune de îmi vine să mă bat. Dar na, dacă mă uit şi de unde am plecat, e drăguţ. Sunt pe plus. Dar nu-s pe plus de tot. De aceea fac şi facultatea pe care o fac. Pentru că am nişte întrebări pe care deşi le-am pus, pentru că am acces la tot felul de oameni, de profesionişti, pot să pun mâna pe telefon şi sun orice vinificator din ţară, dar ce să-l întreb? De ce biochimic? Care-s reacţiile şi de ce molecula se schimbă aşa în urma fermentaţiei manolactice? Aceastea sunt aspecte care ţin de şcoala pe care aş vrea să o învăţ eu singur şi să pot să-mi corelez eu informaţiile. Asta vreau eu.

R: Mergi la şcoală?

C: Da. Păi da.

R: Eşti elev?

C: Sunt student.

R: Câţi sunteţi în clasă?

C: 60 de oameni. Și stau în primul rând pentru că n-am timp de pierdut şi vreau să absorb toată informaţia.

R: Da?

C: Da. Jur.

R: Nu te-aş fi văzut. Niciodată n-ai pus o poză că eşti la şcoală sau din astea.

C: Hai man… Ca și faza aceea cu lumea care află că am copil şi zice – ”Vai, dar n-am văzut niciodată la tine…”

R: Uite, aceasta e o chestie care mi-a plăcut foarte mult la tine. În momentul când am văzut că ai copil, ştii că ţi-am zis că nu pot să cred. Tu ai o viaţă pe online, ceea ce prezinţi, şi cealaltă, a ta. Şi îmi plac oamenii care ştiu să spună – ”Uite, aceasta e viaţa mea şi toate astea, dar după o anumită oră am închis, gata, continuăm mâine. Dacă arde, mă sunaţi şi facem. Dar e o diferenţă între viaţa personală şi viaţa unde mă retrag, unde îmi câştig energia. Şi la fel e și cu relațiile. Eu, de exemplu, din acest motiv nu pun poze cu Diana, că mergem, că facem, că dregem, că nu ştiu ce. E momentul meu cu ea.

C: Da. Unu la mână. Şi doi la mână, who cares man? Eu am impresia că dacă faci asta eşti un attention whore care n-are încredere în ceea ce vinde, dacă tot eşti o persoană vizibilă şi vrei să vinzi ceva, că toţi vindem. Uită-te. Şi cei care scriu pe Facebook sau pe Instagram, toţi au impresia că-s o entitate, un soi de ”jurnalist”. Toţi vorbesc la plural, au o atitudine. Eu i-am înţeles pe mulţi oameni care fac treaba aceasta, eu nu-i judec. Doar că la mine nu e, nu e.

R: Dar zi-mi motivul, zi-mi motivul.

C: Am exemplul acesta de ani de zile. M-a sunat cineva: – Bună ziua. – Da. – De la eveniment, de la ziar. Haideţi să vă întrebăm: ce mai faceţi, când mai scoateţi ceva, cum cântaţi? Dar despre viaţa dumneavoastră privată nu ne spuneţi ceva? – Ba da. – Spuneţi-ne. – E privată. Pe bune. Nu te pofti ca şi cum ai fost invitat. Mai erau cei de la Antena sau nu știu de unde, care mergeau la vedete acasă și ”hai să îţi arăt ce am în dulap.” Pe bune? Ce mai lipseşte? Eu am fost în slujba atenţiei publicului cu nişte probleme, proiecte şi nişte melodii. Am alimentat, am încercat să facem treaba aceasta, dar nu am zis prima dată – ”Hai să vă arăt cât de murdar sunt în ureche.”

R: Foarte mulţi nu înţeleg diferenţa aceasta și după aceea, dacă ei văd personalităţile acestea care pun pe online și care au un scop – să vândă ceva, hop vin şi restul oamenilor care fac asta, chiar dacă n-au același scop. Zic ei – „Dar eu pun pentru familia mea.” Ok, pui pentru familia ta, dar poţi să le trimiţi personal.

C: Exact. Fă-ţi un cont privat. Fii prieten cu 7 oameni şi. Eu ştiu oameni care au 7 prieteni pe Facebook.

R: Da?

C: Îţi jur, da. Ştiu pe cineva care şi-a şters tot Facebook-ul, și-a refăcut un cont cu nume fictiv, nu a dat ”Add friend” numai de dragul să ne arătăm şi ne hlizim. Şi punct. Atât. Nimic altceva. Niciun follow, nici nimic. Uite, de exemplu, Sorel e fix pe modelul ăsta. La fel Bogdan, chiar ieri-alaltăieri am vorbit cu el și mi-a spus că de aceea nu mai are Facebook – „Nu mai pot, nu mai puteam, stăteam acolo şi mă uitam, toată lumea îşi dă cu părerea şi toţi au opinii. Dacă faci aia nu-i bine.” S-a săturat. Sincer.

R: El cu ce se ocupă acum?

C: Dacă îţi vine a crede, e mutat din ţară. Stă în Malaga şi face de acolo impresariat tot în domeniul acesta, pe muzică, dar pe management remote. Iar Sorel este computer geek, scrie cod de 4 ani. E la cibernetică. Lucrează la ceva aplicaţii pentru afară.

R: Zi-mi puţin… că tot am vorbit puţin de chestia aceasta de creaţie şi de unde să-ţi găseşti inspiraţia. Tu ai zis că îţi găseşti inspiraţia în chestiile pe care îţi place să le faci. Dar partea de creare de conţinut, cât de ciudată e, cât de grea e? Că văd că apari cu Ana Morodan. Faceţi… nu mai ştiu cum îi zice la proiect.

C: Da, da, da. ”At your service” îi spune. Uite, şi acolo mi-e ciudă că n-am mai făcut de mult, dar n-a murit.

R: Bun. At your service. Ai Profu` de Vin…

C: Da. Aceea e jucăria mea preferată. Aceea este the best. My top toy.

R: Ok. Ai blogul pe care scrii. Ai proiectele cu diferite brand-uri. Ai mers foarte mult pe video…

C: Da. Păi din ce în ce mai mult. Şi ştii? Mi-e ciudă într-un fel că..

R: Din nou, ţi-ai dat seama prea târziu că video…

C: Târziu. Adică nu că mi-am dat seama târziu, mi-am dat seama de la bun început, doar că am fost super leneş, mulţumit de sine. Cei care au trecut pe la Bistriţa cam suferă de treaba aceasta. E un virus între alea două dealuri. ”Măi, azi zici că îi sâmbătă? Dar azi e 13, păi lasă. Numai după 20 încolo!” Și uite aşa au trecut anii. Știu că aveam discuţii şi cu Chinezu, şi cu Negrea, şi cu mai mulţi și-mi spuneau – ”Fă blog, fă video, fă video, fă video”” Asta cu blogul pe mine m-a scos din răbdări şi de aceea nici nu scriu foarte foarte mult, pentru că mă enervează titulatura de blogger. Mi se pare atât de redundantă.

R: De ce?

C: Nu ştiu. Mie mi se pare redundantă, mi se pare reductivă, ca să folosesc terminologie din lumea vinului. E ca şi cum avem toţi un oracol, scriem acolo şi – „Dragă oracol, ce bine m-am pupat cu Cerasela aseară”. Mnah. Da, într-adevăr, păstrez site-ul ca să mai pun ce mai scriu şi alte aberaţii, dar nu comunic pe blog on a daily basis. Nu. Mai bine, sincer, dacă vrei să vezi ce fac, pentru că multă lume întreabă – „Dar ce faci, unde umbli, ce ai făcut acum 2 săptămâni?”. Le zic – ”Bă, sincer, oracolul meu de zi cu zi şi înregistrat şi tot ce fac este pe Instagram. Follow me pe Instagram şi acolo vezi exact ce am făcut duminica trecută. Îmi place să fac fotografie, folosesc Instagramul obsesiv, iar restul… când şi când.

R: Tu eşti şi o persoană vizuală, tu prezinţi foarte mult. Şi ai şi povestea. Acum ce faci? Vrei să îmi intri pe laptop?

C: Nu vreau să îţi intru. Vreau să văd dacă… oare merge acum site-ul?

R: Nu mai merge.

C: Uite, erori. Vă daţi seama, stimaţi telespectatori, radioascultători şi prieteni, de când am dat drumul la podcastul acesta, nici măcar nu l-a urcat Katai, că mi s-a blocat site-ul de atâta audienţă. Este ceva extraordinar.

R: Cel mai ascultat podcast din România.

C: Da, cel mai din România. Nici nu-i urcat şi deja…

R: Sunt cel mai ascultat podcast din România. De care nu ştie nimeni. Revenind, tu creezi conţinut şi îmi place foarte mult ce faci. Ai zis deja că îţi place ceea ce faci și că glumele pe care le zici trebuie să te distreze, în primul rând, pe tine. Dar acum, vreau să trec puţin la următorul nivel. Colaborarea. Tu colaborezi. Cu brand-uri, cu influencers. Cum funcţionează colaborarea aceasta?

C: Trebuie să-mi placă şi trebuie să mă simt apropiat de brand. Am mai avut şi colaborări cu brand-uri cu care am făcut-o pentru că am socotit că ar trebui să o fac, dar a fost o dată şi sper eu că nu mai e nevoie. Da, dacă vorbesc în numele unui brand, chiar vreau să fiu avocatul brand-ului înainte să mă plătească ei să fiu. Şi am câteva brand-uri pe care le şi cunosc şi știi clar care e treaba. N-am cum. Am parteneriate cu ei de ani de zile. Şase, şapte, opt, zece. Vorbim de iSTYLE, m-am născut cu el în mână, cum ar veni, de când eram cu Ca$$a Loco făceam. Noi eram în deal cu ei şi lucram pentru ei la o scară mică. Noi lucram cu iSTYLE-ul vânzând aparate prietenilor noştri printr-un sistem de rate girat de noi. Veneai tu, Robert Katai, eu te trimiteam la ISTYLE, ziceam că pe băiatul îl cunoaştem, îl ştim și vrea să dea banii în 3 rate pentru McBook-ul ăsta. Perfect. Ştii? Am scos-o, am născocit eu o nouă glumă cu influenceri: „Yes. Are you a influencer?”, ”Yes”, ”And what are you influencing about?” Meteo, dacii, creşte bursa. Într-adevăr, ştiu oameni care sunt influenceri. Ştiu oameni care au făcut o reclamă la un produs şi într-adevăr s-a vândut.

R: Zi. Cine?

C: Sânziana Negru, de exemplu. Ea a făcut la un moment dat o reclamă, tot pentru iSTYLE, la o carcasă LuMee. Ei aveau în stoc produse multe şi după ce a postat fata aceea pe Instagram şi pe Stories… bang, bang, bang, s-a dat tot. Sunt. No, noi am fost mai puţin influenceri. Noi am vândut scule.

R: Tu te consideri influencer?

C: Nu. Nu, frate, nu. A fi influencer e cumva aşa… te autocataloghezi.

R: De fapt, influencer-ul e un termen pe care cred că omul de marketing l-a creat.

C: Probabil. Mikey Hash e influcencer, pentru că a dat strigarea şi s-a umplut mall-ul de copii. Petreanu şi Moise Guran sunt influenceri. Când vorbesc ei, ştie toată lumea şi cred în cuvântul lor. Adică asta traduc printr-un influencer – Frate, te ştiu că eşti obiectiv şi eşti serios, citesc o ştire la tine şi sunt sigur că ştirea ta şi informaţia ta este corectă. Nu o mai caut să văd dacă nu cumva o poluezi tu puţin.

R: Bine, dar vezi, ei sunt un alt tip de influenceri.

C: Păi da, dar zic de asta pentru că m-ai întrebat ce înseamnă influencer. Pentru mine aceasta înseamnă. Sau influencer înseamnă omul care face reclamă la oja aceea, la gelul acela şi după ce a făcut el reclamă într-o săptămână, 10% se vând mai bine. Personal, asta cred. Probabil şi eu sunt un influencer dacă vrei, dar sunt dacă ne gândim că învăţ lumea şi mă ţin de capul lor să ţină paharul de vin în mână ca lumea, să nu se oprească la un singur vin, să încerce să deguste cât mai mult şi să caute informaţii, să se alimenteze nu doar degustând şi bând licoarea, ci informându-se despre strugure, aria geografică, cine-i producătorul, de ce, de ce e aşa făcut şi aşa mai departe. Da, dacă pot să conving şi să fac oamenii să se mute cât de cât de la punctul 0, în care ştiau un lucru, şi să fie curioși să înveţe mai mult, atunci da, probabil sunt şi eu un influencer. Acum mi-am adus aminte că mi-a scris o gagică pe Instagram să-mi mulţumească că datorită mie şi a unei poze pe care am postat-o, aceea când se jucau copiii în Piaţa Sfatului la Sibiu, şi-a luat mama şi a vizitat Oradea. Ea fiind din Iaşi.

R: Sibiu.

C: Sibiu. Şi acum, datorită lui Profu` de Vin 5, se duce şi la Oradea.

R: Apropo, când ţi-am văzut ultimul videoclip la Oradea, cu ReWine, mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut foarte mult pentru că ai ştiut cum să punctezi punctele. Să punctezi punctele… eu sunt ungur şi pot să fac chestia aceasta. Cu asta tot timpul mă scot.

C: Și e şi podcastul tău.

R: Exact, e şi podcastul meu. Ai punctat exact punctele cele mai faine din Oradea. Şi asta mi-a plăcut foarte mult. Cum ai simţit toată treaba aceasta? Cum a fost colaborarea ta cu cei de la ReWine?

C: Eu, când am făcut descripţia serialului Profu` De Vin, am vrut să vin cu ceva diferit față de Vinosfera, care era super tehnic. Eu l-am văzut ca fiind, într-o one selling proposition, exact ca la marketing: Profu` de vin: vinuri, locuri, oameni. Vinuri – avem paletarul de vinuri. Locuri – nu pot să-ţi prezint vinurile la o masă, am nevoie de altceva. Vinul este o licoare care te îmbie la discuţie, la poveste, la prietenie, la o samă de lucruri.  Vinurile se pot consuma în club, în parc, în restaurant, la terasă, la nu ştiu ce. Dacă am ajuns în Oradea, m-am gândit că e păcat să ne oprim şi să facem iar o recenzie asupra produsului respectiv, așa că am ţinut să fac totul în stil lifestyle show. Şi aşa încerc să-l fac tot timpul de aici încolo. Adică vreau să-l dezvolt de aşa natură încât să fie ca şi cum te uiţi la National Geographic, la un produs. ”Bă, uite, s-a dus ăla să mănânce pe străzile din Tokyo.” Hai să te duc şi acolo, hai să te duc şi dincolo. Să fiu un ghid de-al tău de pe urma căruia să înţelegi faptul că poţi să vizitezi locurile respective, sunt vizitabile, free şi aşa mai departe. Şi tu poţi, după ce ai vizitat, să bei ceva la ReWine sau să mănânci o feliuţă de porc, că au şi ei bune.

R: Da?

C: Iar pentru episodul ăsta, trebuie să recunosc, după ce m-a sunat ReWine-ul, prin prieteni şi aşa, am ajuns şi la Primărie şi am încercat şi am făcut un lucru comun. Primăria lucrează printr-o asociaţie de promovare a oraşului şi a regiunii. A fost un joint venture. Adică s-au prins, le-am ridicat-o la fileu şi am zis că – ”Eu vreau să fac treaba asta, n-am nevoie de bani, n-am nevoie de nimic, am nevoie de cineva de la voi care să ne faciliteze, să ne ducă unde credeţi voi că e mai important.” Aveam puncte cheie. Pasul Prislop, de exemplu, nu a fost cu Oradea, acela e în cu totul şi cu totul într-o altă zonă. Gândeşte-te că am stat o săptămână pentru filmarea episodului. O zi am pierdut-o numai ca să ajungem până acolo, să deschidă omul aparatele, pentru că aceea e pârtie privată, să ne dăm două ture, să facem un cadru şi să ne întoarcem. Am vrut să arătăm că dacă te duci la Oradea şi stai 3-4 zile, ai ce face indiferent de anotimp.

R: Ai fost la Oradea şi nu ai vorbit de shaormeria ”La Turcu.”

C: Îmi pare rău. Mă duc acum de Târgul de Crăciun. E bună shaormeria La Turcu?

R: Păi toată lumea zice că e cea mai bună.

C: No uite, vezi. N-am fost informat. Mă şi gândesc acum: iau iar un Pinot Rose şi mă duc la shaormerie. Ce să facem? Nu se poate chiar în halul ăsta. Ne batem joc? Păi viaţa fără shaorma…

R: Şi acum ce faci la Cluj?

C: Sunt la conferinţa aceasta, Pinch of Salt, ca să vorbesc pentru ReWine. Despre site, despre cumpărătura vinului online, despre legătura pe care o au ei cu HoReCa şi să răspund unor întrebări cât de cât. Nu cunosc tot business-ul exact, dar îmi dau seama pentru că, pe de-o parte, și eu lucrez la treaba asta. Eu scriu şi la Un vin pe zi, cunosc din interior ce se întâmplă. Am avut şi eu un business din acesta de vânzare online pe vremuri. Nu m-am lăudat niciodată cu el că n-avea sens.

R: Şi ai vândut vin?

C: Nu vin. Am vândut altceva, dar tot online.

R: Şi? Nu a mers?

C: Ba a mers.

R: Şi încă merge?

C: Nu ştiu dacă mai merge acum, dar vindeam piese auto dedicate brand-urilor. Unor brand-uri în parte. Asta vindeam. Eram un hub de piese şi vindeam online: Jaguar, Land Rover, Hyundai, Kia, Toyota.

R: Cosmin. Ai blog, ai video, ai Facebook video, ai Youtube video, ai Instagram. Renunţăm la toate şi trebuie să mergi numai cu una.

C: Numai Instagram. Aici mi-ar fi foarte uşor.

R: Da? Aşa mult îţi place Instagramul?

C: Da. E foarte util.

R: E interesant că tu n-ai o strategie. Tu pui ceea ce vrei, ceea ce simţi..

C: Păi aceasta e strategia mea. Am mai vorbit cu unii, cu alţii, care îmi ziceau – ”Mai pune-te şi tu.” Dacă ar fi după mine, nu m-aş pune niciodată. Personal, eu văd Instagramul ca fiind o oglindă. De fapt nu, un soi de poartă din aceea a timpului. Ca omul, când intră pe instagram, să vadă ce am văzut eu atunci. Şi cu ce m-am încărcat. Am văzut acum venind spre tine, pe pârâu în jos, că se jucau nişte răţuşte. Le-am pus pe Stories. Ce fain stăteau ele acolo la împrietenit. Poc, se plictisea una, îşi dădea drumul pe apă. După aceea venea înapoi şi iar se odihnea. Cât de fain, o gaşcă de răţuşte care râd, stau, fac o plajă, mai mănâncă puţin şi după aceea se culcă. Mi se pare funny. Poate şi altora li s-ar părea funny. Aşa, să mă pozez eu că ”vai, ce frumos sunt”, nu. Nu sunt influencer de fashion.

R: Trebuie să te fotografiezi. Nu eşti influencer de fashion, dar să ştii că trebuie să duci numele tău şi lumea să te vadă. Până la urmă ştii chestiile astea. Nu pot să povestesc cu tine să îţi zic despre anumite chestii pentru că tu oricum deja le ştii. Şi oricum deja le faci, chiar dacă nu se văd. Indirect se văd.

C: Adică?

R: De exemplu, că trebuie să îţi pui poze şi de astea. Normal că pui poze, normal că faci asta. Chiar când am văzut astăzi story-ul când ai mâncat pâinea aceea cu gem şi ai pus-o și pe bunică-ta, mi-a plăcut foarte mult. Dar aici, din nou, e diferenţa dintre ce pui, când pui, cât pui şi nu forţezi lucrurile.

C: Da,  e foarte important. Eu am mai primit mesaje – ”Ce tare!”

R: Ai o regulă – astăzi nu postez? O zi. Ai o zi pe săptămână la genul ”I don’t care”?

C: Nu, nu, nu, nu.

R: Nu ai?

C: Pur şi simplu I’m letting myself go with the flow. Sunt zile în care n-am pus nimic. Nu am avut ce. Şi apoi. să mă duc să caut în arhivă, să pun poze mai vechi? Nah. Rar s-a întâmplat, una din zile şi prima ce îmi vine în cap e aceea cu Auskia, că am pus eu o poză din Tirol. N-aveam ce pune, nu ieşisem să fotografiez. Mamă, i-am urât şi pe Eftemie şi pe Damian. Că au avut timp. Ei se duc tot timpul, au pus și pozele acelea cu toamna în Bucureşti, care este absolut fenomenală. Pe Damian l-am urât de două ori, pentru că acum un an, de Revelion, s-a trezit el la 5 dimineaţa. Am avut aceeaşi idee: să mă duc să fotografiez Bucureştiul gol, că era foarte frumos. Ghici ce? Ca la Bistriţa am dormit şi am amânat momentul. S-a dus Damian.

R: Da, da, da. Îi dai un share şi gata. Te-am împăcat cu inima. N-ai fost tu, dar a fost el. Îi dau un share şi rezolvi.

C: E ca şi cum aş fi fost eu. Ce dormeam la ora aceea. Da, cam asta-i. N-am reguli stricte. Şi oricum, dacă ai vreo regulă, încalc-o imediat.

R: Nu, eu am o regulă. În ziua de marţi nu postez. Marţi şi duminică. Acestea două. Mi-am pus aşa o chestie. Cred că până la urmă trebuie să şi funcţionăm. Şi tu ai anumite reguli. Regula ta e să nu postezi când nu simţi. E o regulă, chiar dacă nu ţi-ai pus-o tu explicit, direct.  Acum, ce tocmai s-a auzit, e Cosmin care are niște castane.

C: Vă jur că venind spre Robi am dat de aceste castane. N-am mâncat de când eram mic, din clasa a 4a.

R: În Bucureşti nu aveţi castane?

C: Eu cred că sunt, dar sunt nah. E farmecul acela, să treci pe lângă Universitatea Tehnică, să-l vezi pe moşul de acolo. E la mine pe story dacă vrea cineva să vadă. Mă rog. Când pui tu podcastul, poate dispare story-ul. Dar când îl pui? Să îl pui în ziua aceea bună. Să nu mă pui marţi, hahahaha.

R: Zi-mi trei creatori de conţinut care-ţi plac ţie cel mai mult. Din România.

C: A, din România?

C: Mamă. M-ai blocat aici. Negrea îmi place.

R: Ce-ţi place la Negrea?

C: Că-i pe felia lui, merge tot timpul înainte şi e un tehnico… E foarte profesionist. Şi dacă vreau să citesc lucruri din zona aceasta, prefer să mă uit la el. Adică şi pe el l-am investit cu încrederea unui profesionist. Dacă nu-mi place ceva la el, probabil ar fi din zona personală, cum că lui poate îi place rozul, iar mie nu.

R: Chestii subiective.

C: Subiective, da. Dar în rest, nu. N-am… Aşa, unul dintre ei, stai să mă mai gândesc. Complicat, vezi? Uite că nu am.

R: Da, ştiu. Mă gândesc că şi tu stai pe Facebook, dai în sus în jos pe timeline și abia aştepti să vezi cine a mai intrat şi aşa mai departe. Sau pe instagram.

C: Da. Să mă gândesc la influenceri pe Instagram. Nu ştiu.

R: Păi ai zis de Damian la un moment dat.

C: Damian. Şi Damian îmi place.

R: Dar nu toate pozele lui Damian îţi plac.

C: Nu toate. Gâlmeanu îmi place, de exemplu.

R: Pe Instagram?

C: Da.

R: Pe poze da, Gâlmeanu e foarte bun. Ce îţi place la el?

C: Unul la mână, îmi place muzeul de fotografie şi ce face el cu treaba aceea. Că şi eu am obsesia aceasta, pasiunea aceasta, să caut, să văd de unde e poza aceea, clădirea, să mă întreb – ”Dar oare în vremea aceea cum era şi ce era pe aici?” Îmi place foarte mult. Şi am fost la un moment dat la o campanie condusă de el în care făceam un turn de oraş, de Bucureşti vechi, și ne arăta cu poze cum era. Foarte frumos, foarte mişto. Dar tot aşa, cred că sunt creatori din aceștia din zona de vizual.

R: Ok, pe vizual.

C: Emanuel îmi place iarăşi.

R: Emanuel Romedea?

C: Da.

R: Da. Eu am crezut că îţi place ceva din ce fac eu. Nu-ţi place nimic.

C: Bine, de Instagramology nu pot să zic. M-ai chemat, m-ai invitat ca să te laud pe tine?

R: Să ne lăudăm unul pe altul.

C: Normal că te laud.

R: Să vă spun o poveste. La un moment dat, am avut o fază în care am renunţat la instagramology. Nu am mai putut să duc. Nu am mai avut timp. Am renunţat. Şi într-o seară îmi scrie Cosmin Tudoran – ”Hai să ne întâlnim, că sunt în Cluj.” Ne-am întâlnit şi a zis – ”Nici tu n-ai timp, am citit, nici eu nu am timp. Dar cu puţinul tău, cu puţinul meu, hai să-l punem înapoi pe picioare. Nu îl facem extraordinar de mare, dar cred că suntem destul de responsabili pentru industria aceasta, ca prin Instagramology să-i ajutăm pe oameni.” Şi am tras aer în piept și asta am făcut. De atunci am pus Instagramology în picioare. Marian a avut el aşa vreo două săptămâni de tot a băgat şi după aceea nu a mai scris nimic.

C: Acum stai că acum m-am întors şi eu, ai văzut că am scris. Mamă, dar ce mi-a plăcut faza aceea.

R: Ca să înțelegeți, Moni a scris un articol. A contribuit cu un articol. Despre ce a fost? Superzoom? Stop motion?

C: Despre faptul că pe stories poţi să pui poze mai vechi.

R: A, că pe stories poţi să pui poze mai vechi. Bun. Moni a scris un articol şi Cosmin zice – ”Vezi că am scris un articol.” Moni, după ce a publicat articolul. a publicat şi Cosmin unul pe acelaşi topic. Mi-a plăcut foarte mult cum a simţit el chestia aceasta cu Instagramul şi cum în continuare mergem şi îi dăm bice. Şi am văzut că foarte mulţi folosesc Instagramology ca o sursă de inspiraţie, fie vorbind despre statistici, fie caută instagrameri, fie caută cum să faă sau ce să facă. Şi asta-i fain.

C: Știi cum e? De ce să laşi loc altuia să vină să mănânce din felia ta de pizza, pe care practic ţi-ai construit-o singur? Ai făcut cuptor de pizza, ai făcut aluat, ai făcut sos, ai făcut de toate, ca după aceea, pentru că ai tu o revoluţie personală, să vină altcineva şi să spună – „Dăm copy-paste şi facem acelaşi lucru”. De ce? Nu mi se pare normal. E păcat. E drept, e muncă, trebuie să stai acolo să baţi, dar nu îţi ia o viaţă. Nu construieşti un turn de 25 de etaje.

R: Ce urmează? Care-i următorul hit?

C: Păi urmează două single-uri cu Maga şi Tudoran. Vreau să le lansez. Unul, cel puţin, anul acesta.

R: De muzică n-am vorbit, dar am vorbit de Ca$$a Loco.

C: Dar vorbim acum. Am 2-3 piese, vreau să fac album. Să lansăm un album în aprilie.

R: Un album? Cu toate piesele, cu Arogant, cu tot?

C: Cu toate piesele. Cu tot, tot, tot. Unele sunt noi, pe care nu o să le ştie nimeni.

R: Numai după ce cumpără albumul.

C: Da. Știm exact unde vrem să ne ducem cu mesajul, cu muzica, cu ce vrem să facem cu treaba aceasta. Simt nevoia de o apariţie în domeniu în muzică ,ce lipseşte de nişte ani buni.

R: Ce lipseşte?

C: Muzica cu mesaj. Lipseşte exact ceea ce însemna muzica pe vremuri. Muzica în sine era un mesaj. Şi tot ce spuneai acolo. Acum, dacă asculţi toată muzica românească este fix în aceeaşi cămăruţă, unde toţi fac swing cu lumina stinsă. El pleacă, ea nu pleacă. El pleacă, ea vine.

R: Toţi sunt într-o plecare.

C: Ştim, dar nu ştim. Ne iubim, dar nu ne iubim. Asta e tot. Am impresia că s-a redus mintal atât de tare mesajul muzicii, încât pare muzica în sine un produs perimat. Eu cred că nu e aşa. Eu cred că trebuie un pic de… puţină asumare.

R: Acum, în timp ce zici asta, am în minte două piese de ale tale pe care le ascult şi îmi plac. Una e ”Copilul din mine.” Pentru mine, aceea e hit. Şi Arogant.

C: Uite şi aici, nu au fost hit-uri niciodată.

R: ”Copilul din mine” a fost hit pe online.

C: A fost, dar… n-a funcţionat cum ar trebui.

R: Şi cu ”Copilul din mine” am înţeles că a stat altfel treaba. Acolo ai făcut un reverse engineering până la urmă. L-ai pus pe online şi după aceea l-au preluat pe radio.

C: Da, da, da. Păi am încercat. Dar mna, nu ştiu. Încă e complicat, e tot mai multă informaţie. Ca şi faza aceea – „Pe cine urmăreşti pe Instagram?” Că nu mai poţi să urmăreşti 200 de oameni. N-ai cum. Dacă îţi place unul, îi dai follow, îi dai unfollow, mai munceşti, mai na. Nu ştii unde să te mai bagi, nu ştii unde să te opreşti sau să pleci mai departe.

R: Tu ce muzică asculţi?

C: Rock. Mult.

R: Da? Care-s trupele tale favorite?

C: Sunt abonat la iTunes şi doar îi dau drumul.

R: Hai să vedem ultimele 3 piese pe care le-ai ascultat.

C: Am ascultat ultimul album al lui Beck, ce mi-a plăcut foarte tare. Vreau să ascult, să văd ce face lumea. Pe Taylor Swift iarăşi vreau să o ascult să văd ce zice.

R: Taylor Swift a reuşit să facă un brand foarte tare. Părerea mea e că oamenii aceștia care sunt urâţi de mulţi, cum e ea, cum e Justin Bieber, au reuşit să pună accentul pe brand. Și-au spus – ”Sunt oameni care mă urăsc, nicio problemă. Dar umplu un stadion.” Până la urmă, exact ce ai zis tu: influencer e cel la care dacă îi spui – ”Vinde-mi cactusul acesta, pentru că mai am pe stoc”, el o face.

C: Da, dar uite, aici e o mare diferenţă. Aceea e o piaţă în care treaba aceasta funcţionează de când lumea. La noi, gândeşte-te că acum 30 de ani, 29 de ani în urmă, nu vindea nimeni nimic. Vindea doar statul. Punct. Şi e foarte complicat să creezi trending-ul acesta. Trendul de a urmări pe cineva şi de a recunoaşte ce promovează el şi de a cumpăra automat, fără să mai gândeşti. Noi nu suntem o piaţă de desfacere obişnuită, ca la ei. Ei fac treaba aceasta de sute de ani. Noi nu. Pun pariu că şi la noi o să ajungă, oricum suflăm în ceafa europenilor, că suntem foarte rapizi. Am crescut într-o progresie geometrică, vezi unde am fost şi unde am ajuns. Dar totuşi, treaba aceasta e ca celebra zicală: trebuie să crească organic. Şi organic înseamnă să se schimbe o generaţie, să urmărească. De exemplu, nu ştiu cine e influencer în clasă la fiica mea, dar toată lumea joacă acelaşi joc pe telefon. Cineva acolo e influencer. No, cine-i? Că învăţătoarea clar nu-i. Ştii, primul care a venit cu jocul şi „Ia ce tare e jocul ăsta”. Cine-i? Primul care a băgat kendamele, că toţi sunt cu kendamele de gât. Înseamnă că ceva se întâmplă. Dar cu generaţiile mai mici, la noi degeaba. Nici cei de la teleshopping cu măturile acelea fermecate nu sunt atât de influenceri.

R: Eu n-am televizor. Nu ştiu, nu mă uit.

C: Eu am televizorul ca să mă mai mut pe PS şi pe Netflix.

R: Şi la ce seriale te uiţi pe Netflix?

C: Mind Hunter. Acum m-am uitat la celebrele…

R: Stranger Things?

C: Nu am văzut Stranger Things. Încă nu. N-am ajuns.

R: House of cards?

C: Evident.

R: Ţi-a plăcut?

C: Da. Acum… shit happens, but.

R: Da, asta este. Îţi place Game of Thrones?

C: Nu m-am uitat la niciun episod niciodată. N-am văzut nimic.

R: Eşti de-al meu. Eşti singurul, în afară de Diana. Nici eu nu mă uit.

C: Adică dacă e atât de puternic trendul, meh.

R: Exact.

C: Cum, de exemplu, am refuzat 50 shades of…nu. Nu m-am dus, nu văd, n-am ascultat, nu vreau, nu. No way. Mai bine mă uit la Seinfeld din nou.

R: Am început să mă uit la Seinfeld.

C: Vine o vreme când trebuie să te uiţi la Seinfeld şi la M*A*S*H din nou.

R: La M*A*S*H nu m-am uitat. Sunt acum la Seinfeld.

C: Sunt nişte lecţii de umor acolo şi de cum să…

R: Citeşte cartea lui Ryan Holiday – Perennial Seller. Am şi făcut un podcast. E despre produsele care trec testul timpului. E foarte tare. Şi vorbeşte despre Seinfeld şi vorbeşte de trupa Iron Maiden şi cum au reuşit să îşi creeze o platformă, nu neapărat să-i mulţumească pe toţi. Şi cum Seinfeld a crescut şi a testat, a făcut nişte episoade pilot şi, de fapt, s-a dus în viaţa reală, de zi cu zi. Şi care e diferenţa dintre ei şi Friends, că în aceeaşi perioadă au fost făcute ambele seriale. E foarte faină cartea.

C: O să o iau, uite.

R: Să o iei. Încă nu s-a tradus în română, dar nu cred că ai vreo problemă. Ţi-o traduc eu în maghiară.

C: E bun, perfect. Păi oricum trebuie să mai iau nişte lecţii, că tot mai slab sunt cu maghiara.

R: Ce se întâmplă?

C: Nu ştiu, nu îmi mai aduc aminte.

R: Te strică ăştia din Bucureşti.

C: Da. Dacă nu mă mai înjură nimeni în maghiară, nu îmi mai aduc aminte.

R: Cosmin, mulţumesc frumos. Nu te mai reţin.

C: Şi eu. Hai la Pinch of Salt să mai bem un vin, că am deschis Sauvignon Blanc-ul de Noua Zeelandă. Sunt nişte vinuri pe care ReWine-ul le aduce cu preţuri foarte bune. Gândeşte-te că vin de undeva de departe şi sunt vinuri foarte bune, la preţ extraordinar. Adică preţ cu care te poţi bate cu orice vin românesc. Din păcate, mulţi dintre producătorii români vin cu preţuri din acestea aşa, de Lume Nouă. E complicat.

R: Oameni buni, pe Cosmin Tudoran îl găsiţi pe Google. Scrieţi Cosmin Tudoran şi cu siguranţă îl găsiţi pe blogul lui. Ia vezi, tot nu merge?

C: Stai să văd… că mai devreme nu mergea.

R: Dă-i un refresh.

C: Nu merge…

R: Îl găsiţi pe Instagram  – Cosmin Tudoran, Facebook – Cosmin Tudoran şi oricum o să vă las link-ul pe blog. Poate până atunci o să apară blogul înapoi. Mersi, Cosmin.

C: Cheers. Pa, pa.