13 Smiley: Muzica s-a schimbat datorită tehnologiei

Muzica s-a schimbat datorită tehnologiei!

Andrei Maria aka Smiley

Atunci când doi oameni își dau seama că pot discuta despre pasiuni comune, parcă deja introducerea, tatonarea terenului și alte chestiuni pe care trebuie să le faci atunci când te cunoști prima oară nici nu-și mai au rostul.

Podcastu ăsta trebuia să-l facem încă din mașină…” zicea Andrei în timp ce ne continuam discuția despre muzică, creație, tehnologie și online.

Și până la urmă așa era, pentru că noi deja am intrat în pâine încă din momentul în care am urcat în mașină și am condus către studio.

Ce introducere să-i mai fac omului care a început să facă muzică din camera lui, apoi a fost cooptat într-una din cele mai de succes trupe ale momentului iar azi este CEO-ul și muncește pe brânci la una din cele mai de succes case de producții din România – HaHaHa Production?

Andrei Maria sau Smiley, cum este cunoscut lumii întregi, este mai mult decât un cântăreț, jurat la Vocea României și prezentator la Românii au Talent alături de Pavel Bartoș. El face de la muzica în sine: piese, compoziție, producție, la munca de studio, spoturi publicitare, muzică de film; descoperire și dezvoltare de artiști, lansare, management, vânzare și marketare.

Pe Smiley îl găsești și pe

Subiecte discutate în podcast:

  • Începuturile carierei în muzică
  • Povestea cu trupa Simplu
  • Implicarea lui în trupa Simplu
  • Trecerea la HaHaHa Production: cum a început și cum a ajuns unde e
  • Despre procesul lui de creație
  • Ce înseamnă Smiley10
  • Despre My Music
  • Artiștii lui preferați
  • Experiența lui cu digital
  • Interacțiunea cu fanii lui din online. Și cum trece în offline.
  • Cum să ajungi să lucrezi în industria muzicală
  • Evoluția muzicii de-a lungul timpului
  • Ce înseamnă Crăciunul pentru Andrei
  • Ce trupe recomandă celor care lucrează în industrii creative

Discuția a durat mai mult de oră așa că pregătește-te să auzi câteva idei super interesante și de notat. Nu contează că nu ești artist sau că nu ai nici o legătură cu industria muzicală, pentru că în acest episod cu siguranță vei afla răspunsul la unele întrebări legate de creație, conținut, tehnologie sau atenția omului în online.

Mai jos ți-am pregătit o listă de idei scoase din acest podcast:

  • Mi-am dorit un mediu în care să nu fiu cenzurat în niciun fel.
  • Încercăm toate ideile și împreună ne dăm seama care e cea mai bună variantă.
  • Eu sunt ca un junky: dacă nu îmi primesc doza de studio, de făcut muzică, fac urât.
  • Procesul de creație e continuu. Nu există pauză. Sunt tot timpul cu supapele deschise.
  • Dacă nu îi prezinți unui om piesa ca un single, o va trata ca atare. Trebuie să îi prezinți fiecare piesă ca pe un produs nou.
  • Fiecare piesă e un nou produs.
  • Muzica, pentru oameni, de fapt, nu valorează bani. Oamenii iau muzica cum e aerul: e normal să ascult muzică.
  • Viața fără muzică e tristă.
  • Dacă vrei să cânți pentru mulți oameni, trebuie să fii conectat cu ei.
  • Întotdeauna artiștii care au ceva de spus rămân în timp.
  • Muzica s-a schimbat datorită tehnologiei.
  • Artiștii relevanți sunt artiștii care redau cel mai bine timpul în care trăiesc.
  • Eu încerc să înțeleg de ce ascultă lumea ce ascultă și de ce le place.
  • Cea mai mare greșeală a unui om creativ este să zică: Nu îmi place aia. Dacă e ceva nou ce începe să prindă contur, trebuie să înțelegi, nu trebuie să respingi.

Nu uita că te poți abona la podcast și pe iTunes.

A post shared by Robert Katai (@katairobi) on

Audio Transcript

R: Salutare, oameni buni, și bine ați venit la un nou episod al Podcastului lui Katai. Astăzi am un invitat mai special… dar fiecare invitat e special. El e un invitat special pentru că el e special, ca și toți invitații, de altfel. Nu are rost să intrăm acum în astfel de discuții. Andrei, bine ai venit!

S: Bine v-am găsit, salut!

R: Andrei, înainte să intrăm în toată discuția despre podcast, spune-le celor care nu te cunosc și ascultă Podcastu` lui Katai, cine ești, ce faci, cu ce te ocupi. Un mic bio.

S: Eu sunt Andrei Maria, în buletin. Oamenii mă cunosc sub numele de Smiley, un fel de aka. Smiley. Fac muzică de 20 de ani. Muzică și tot ce înglobează ea în era noastră – de la piese, compoziție, producție, până la spoturi publicitare, muzică de film, muzică de ambianță…

R: Dacă ar fi să o luăm așa, și tu ești un om de marketing, doar că audio marketing.

S: Da. Iar mai apoi, cum ziceam, până la descoperire de artiști, dezvoltare și lansare de artiști, management, vânzare, marketing. De asta am zis – tot ce e legat de muzică

R: Prima dacă am auzit de tine acum câțiva ani buni, pe vremea când mă uitam la televizor, pe canalul Atomic, alături de trupa Simplu. Oare mai știi care a fost prima piesă?

S: Aia a fost prima piesă în care am apărut eu.

R: Prima oară era doar Simplu, ei mergeau foarte mult pe breakdance. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care ai apărut tu, deja a fost o voce.

S: Simplu era un pic mai… simplu. După, a devenit un pic mai Smiley.

R: Ulterior, ai făcut trecerea de la Simplu la Hahaha Production. Vorbește-mi puțin despre asta.

S: Simplu a fost o etapă foarte, foarte frumoasă din viața mea, de care aveam nevoie. Cumva, Hahaha Production a fost înainte de Simplu. Nu exista ca și Hahaha Production, dar primul meu studio l-am făcut când aveam 16 ani, la mine în dormitor. Era un dormitor un pic mai mic decât camera asta, acolo și dormeam. Eu asta mi-am dorit să fac, să compun muzică, să creez și pentru alți artiști, asta mi-a plăcut cel mai mult de la început. Așa m-am cunoscut și cu băieții de la Simplu. Fiind din același oraș, ei auziseră ce fac și au zis că ar fi o idee faină să mă coopteze. Inițial, când CRBL m-a întrebat dacă n-aș vrea să cânt la Simplu, eram în anul cu bacul, o lăsasem mai moale, cel puțin de ochii părinților, că eu tot pe filmul cu muzica eram.

R: Tu tot în dormitor erai de fapt.

S: Nu știa nimeni ce fac eu în dormitor. Cumva, eu am crezut că CRBL îmi zice să cânt și atât, să cânt pe piese, să le dau voce și gata. Și apoi mi-a explicat că vrea să fiu în trupă, să apar alături de ei, eu să fiu vocea Simplu. De acolo, asta a fost soarta, trenul pe care eu l-am prins ca să ajung să fac ce fac acum. Probabil că dacă eram mai tineri acum am fi continuat treaba cu Simplu. Ne mai întreabă lumea – ”Când vă mai reuniți”, ”De ce v-ați despărțit?”. Noi nu ne-am despărțit niciodată, de fapt. Am mai făcut muzică și după ce a apărut Smiley, pentru că am mai lansat un album, doar că oamenii nu mai rezonau cu ce făceam noi, timpurile se schimbaseră. Rolul lui Simplu a fost să promoveze la momentul acela dansul de stradă în România, lucru care nu exista atunci, era ceva la nivelul super-underground. Dacă sunteți curioși ce înseamnă Simplu și ce a însemnat în perioada aceea, căutați pe YouTube. De fapt, nu exista YouTube atunci, era Atomic, erau alte tool-uri de promovare și dacă vreți să ascultați și să vedeți, trebuie să faceți niște căutări. Albumele sunt cu siguranță pe iTunes.

R: Cred că am citit pe vremea aceea un interviu în revista Bravo din care am aflat că fiecare din trupa Simplu avea un stil de dans anume. Și singura ta chestie de dans era că știai să te ții în mână. Tu atâta făceai.

S: Eu, în materie de breakdance, dansam în picioare, adică puteam să fac popping, locking, stăteam în mâini, făceam diferite poze în mâini, știam să fac două salturi, dar ideea e că eu nu făcusem breakdance înainte. Odată cu intrarea în trupă am intrat într-un curs intensiv. Mie mi-a plăcut tot timpul, dansam și înainte, doar că nu la nivelul lor. Și niciodată nu am dansat la nivelul la care dansat ei, pentru că erau… erau maeștri.

R: Spune-mi despre Hahaha Production. Despre cum te-ai trezit într-o dimineață și ai zis – ”De astăzi începem Hahaha Production, îi dăm bice, am închis ușile, am pus ștampila și ne apucăm de treabă.”

S: Hahaha Production l-am făcut din dorința de a avea studioul meu, de a face lucrurile așa cum simt eu. Am avut și norocul să am alături oameni care au avut încredere în viziunea mea. La început a fost Ali, tour manager-ul meu, el se ocupă de multe aspecte ale business-ului Smiley și Hahaha Production. E prietenul meu din copilărie, ne cunoaștem de la 7 ani. S-a mutat la București, eram inconștienți amândoi atunci, eu i-am zis – ”Vino la București, că vreau să fac o treabă”, el mi-a spus că nu am nimic concret, dar eu – ”Lasă mă, că o să fie bine”. Și Baxter, Alex Velea, CRBL, toți mi-au zis că pot să fac treaba asta și o să fie bine.

R: Ei au avut încredere în tine și tu ai făcut. Oricum, deja ai știut ce înseamnă să faci muzica și pe rând, cred că ai învățat și restul.

S: Eu am lucrat de când m-am mutat în București. Dorința mea era să stau în studio. Dormeam în studio, mâncam în studio, numai în studio stăteam. Am lucrat mult timp cu Moga, eu și mai mulți oameni, și cumva aveam de multe ori viziuni diferite asupra lucrurilor. Tocmai din acest motiv mi-am dorit să fac altceva. Mi-am dorit un mediu în care să nu fiu cenzurat în niciun fel și așa a luat naștere Hahaha Production. Mediul în care există acum Hahaha Production e exact așa: oamenii sunt liberi să-și spună părerea, niciunul nu e mai fraier decât celălalt, încercăm toate ideile și împreună ne dăm seama care e cea mai bună variantă.

R: Mi se pare foarte tare cum brandul Hahaha Production a crescut împreună cu brandul Smiley, cum se susțineau reciproc și ușor-ușor începeau să apară și alte vedete, alte persoane, sub brandul Hahaha Production. E exact ce vorbeam adineauri: chestia asta dintre artistul care vrea să creeze și lupta pe care o are cu managementul, cu administrarea. Ai nevoie tu ca artist de momentul în care vrei să te oprești și să creezi? Se vede că îți place și să faci management, să împingi în față și să ridici. Ai momente în care zici – acum vreau să fac numai asta sau numai asta?

S: În principiu, mi-aș dori numai să creez, asta e cea mai mare plăcere a mea. Dar nu trăiești viața doar ca să-ți faci plăcerile, mai ai de învățat lucruri, mai ai de trecut niște teste. Și cumva… nu toate îți plac, la nivelul marilor plăceri. Eu sunt ca un junkie, dacă nu primesc doza de studio, de creat, de făcut muzică – lunară, săptămânală, zilnică – fac urât, la modul că sunt foarte nervos, irascibil, nu mai zâmbesc, sunt nefericit.

R: Nu mai e Smiley atunci.

S: Și dacă mă prinzi într-o perioadă în care sunt prins în treburi de management, administrative, când stau mult plecat din studio, te uiți și te întrebi – ”Ce-i cu tine? Parcă nu ești bucuros. Ești trist.” Și eu când mă trezesc și realizez că sunt trist îmi dau seama că îmi lipsește timpul în studio.

R: Povestește-mi un pic despre procesul tău de creație. Cum faci chestia asta? Închizi tot, te uiți la nu știu ce filme, asculți ceva, te duci pe stradă și te lași inspirat de oameni, citești comentariile de pe Instagram? Cum e la tine?

S: Procesul meu de creație este continuu, nu există pauză. Nici acum nu sunt în pauză. Procesul meu de creație e 24/24, în fiecare zi.

R: Îți notezi undeva în telefon versurile?

S: Nu, îmi notez în memorie. Nu notez versurile, nu notez nimic.

R: Totul e în memorie? Nu ai o aplicație ceva?

S: Aplicația mea e aici – în cap. Eu am tot timpul supapele deschise, absolut tot timpul. Că trăiesc o emoție intensă, că am o conversație interesantă, că văd ceva interesant pe stradă,  că-mi atrage atenția o vorbă, o glumă, un episod, orice, eu sunt tot timpul cu supapele deschise și înmagazinez tot, e în foldere, intră cumva automat. Nu pot să-ți explic că nu am de unde ști totul.

R: Se spune că noi bărbații gândim la nivel de cutii. Fiecare chestie o bagi în cutie și când te ocupi de o cutie, ai luat-o, ai scos cutia aia, după ce ai rezolvat problema, ai închis-o și ai băgat-o la loc, fără să se atingă de alte cutii. Una nu are legătură cu alta. Și avem cutia de nimic – the nothing box.

S: Cred că acolo intră multe lucruri.

R: Ăla e locul în care ne place nouă să fim. De multe ori te-ai trezit că te uiți la televizor și numai butonezi. Îți dai seama că te-ai uitat două ore la televizor, dar nu ai văzut nimic.

S: Pe vremuri bărbații se uitau la foc când terminau cu vânătoarea. Acum focul e ori televizorul, ori telefonul, ori ziarul. E momentul în care ești blank. Ai terminat ce aveai de făcut pe ziua aia și stai așa, te uiți în gol. Poate fi orice acolo. Da, ideea e că procesul de creație e continuu. În momentul în care ajung în studio accesez ”aplicația” și nu știu niciodată ce va ieși de acolo. Sunt multe piese care seamănă cu alte piese, beat-ul de acolo, armonia de acolo, ideea de versuri de nu știu de unde și așa mai departe. Eu le reperez, că na, cu asta mă ocup și am biblioteca muzicală tot timpul deschisă. Nu mă gândesc niciodată să fac vreo piesă în vreun fel.

R: Deci tu nu pornești cu ideea – ”Vreau piesa asta să sune așa”?

S: Nu, niciodată.

R: Ești ca și pictorul care începe să picteze și nu știe unde va ajunge.

S: Am pânza goală, albă și-mi zic ”Hai, și!” Și câteodată, pentru că nu lucrez singur în studio și mai sunt producători prin jur, foarte buni, foarte talentați, le spun – ”Arătați-mi niște instrumentale, o armonie, să pornim de la ceva”. Dacă am eu vreo idee despre cum aș vrea să sune, dacă vreau să fac ceva pe fun, pentru că depinde și de mood-ul meu din ziua aia, o iau de la zero. Așa se nasc piesele, foarte simplu.

R: Așa s-a născut și Smiley10?

S: Smiley10… sunt piese pe care eu le-am creat de-a lungul timpului. Spre exemplu ”De unde vii la ora asta” a fost făcută acum 3 ani cred, cam așa.

R: Povestește-mi puțin despre tot conceptul de Smiley10.

S: La începutul anului m-am întâlnit cu un prieten, șeful de la Pepsi, în cadrul clubului meu Alllive. Clubul își propune să lanseze o mulțime de trupe cvasi-cunoscute, muzică pe care nu o auzi la radio…

R: Așadar, acesta e clubul tău, pe care tu îl managerezi, îl administrezi, e al tău, cu scopul de a lansa artiștii noi și de a descoperi talente noi. Eu ți-am zis că tu ai companii de media prin toate canalele pe care le-ai făcut online și offline.

S: Da, și facem tot timpul transmisiuni pe Facebook, ca oamenii să-i vadă. Mă rog, e foarte bine dotat, sună într-un mare fel, e făcut special pentru asta. Nu e mare, e micuț, dar vin fanii tăi. Anul acesta a fost un fel de test, dar de la anul avem foarte multe lucruri în plan.

Și stăteam de vorbă cu Călin la club și el mi-a zis – Știi că acum 10 ani ai cântat pentru prima oară ”În lipsa mea” în deschidere la Black Eyed Peas? Atunci am semnat primul contract de imagine al unui artist român cu un brand atât de mare. Încă nu mă lansasem ca Smiley și atunci am cântat prima dată ”În lipsa mea” pe scenă. Și vorbeam despre Arenele Romane, aș fi vrut să fac un concert, ceva. Și mi-am adus aminte de treaba asta, uitasem că a trecut atât de mult timp și am zis că ar fi tare să fac o chestie de 10 ani. Avem în plan lansarea albumului și la începutul anului am făcut o ședință cu toată lumea și zic – ”Avem albumul gata, adică e creat, dar avem de terminat, finisat piesele, de orchestrat, de mixat și așa mai departe. Aș vrea să nu mai lansăm albumul cum am făcut până acum: să lansăm un single, două, după care lansăm album și apoi iar un single. Că mi se pare că nu mai e era aia, s-a dus, se pare că trebuie să venim cu ceva nou, cu altceva, să ne dăm un challenge nou.”

Eu am mai făcut un challenge de genul acesta când am făcut MyMusic – 30 de piese în 30 de zile. Am lansat în fiecare zi câte o piesă. Erau făcute piesele, dar am făcut un challenge nebun atunci, care ne-a terminat fizic, psihic, a fost foarte greu. Dar a fost un experiment foarte interesant și dacă îmi aduci aminte îți mai spun ce concluzii am tras atunci. Dar să vorbim de Smiley10 și apoi revenim la My Music. Mie îmi place să-mi dau quest-uri de astea, mă întreb ce nu am făcut până acum și apoi decid să facem ceva-altceva. Și am zis –  ”Eu mi-aș dori să facem clip la fiecare piesă, pentru că toate piesele sunt mișto și vreau să dau șansa fiecărei piese de pe album să fie tratată ca un single”. Pentru că există o concluzie pe care am tras-o în urma My Music, și anume că dacă nu îi prezinți omului piesa ca un single, el nu o tratează așa. E încă o piesă. Și piesa nu e descoperită. Cumva trebuie să pui accent pe ea. Trebuie să-i prezinți fiecare piesă drept un produs nou. Asta e frumusețea, dar și greutatea acestui domeniu, pentru că fiecare piesă e un alt produs.

Să zicem că ai o firmă de băuturi răcoritoare, pe care o știu oamenii pentru brandul X. La un moment dat mai scoate și alte branduri. Acelea tot timpul vor fi marketate separat, gustate separat, făcute separat. Challenge-ul la fiecare piesă e că e altceva, e nouă, e împachetată diferit. Are niște chestii în comun cu brandul mamă, dar fiecare piesă în sine e un produs nou.

R: Mi s-a părut foarte tare că pe site videoclipurile aveau versurile scrise. Pe mine mă enervează chestia asta, când mergi la un concert și știi single-urile alea două-trei și după începe artistul să cânte și publicul se uită – ”Dar noi nu știm piesa asta”. Hai să o vedem undeva. Așa, când tu ai promovat-o și pe YouTube de multe ori apar versurile ca oamenii să se obișnuiască cu ele, e altceva.

S: Eu am și niște sechele din trecut. La un moment dat Baxter îmi spunea – ”Mi se pare că piesele pe care tu le-ai scos sunt cele mai slabe de pe album.” Și el o zicea serios, nu o zicea ca pe o glumă. Și am analizat vorba lui și mi-am zis – ”Hai mă, că nu-s chiar așa de slabe, ești nebun? Sunt mega iubite, mega cunoscute, nu aveau cum să fie așa dacă erau slabe.” Dar eu am înțeles la ce s-a referit el. Eu am piese mult mai complexe, mai profunde, altfel, diferite. Povestea mea muzicală e incompletă dacă asculți doar single-urile, e doar un sfert din ce înseamnă Smiley ca muzică. Și de asta m-am gândit că pe fiecare album am avut piese care mi-au plăcut extrem de mult și le-au plăcut și oamenilor și nu le-am scos niciodată ca single, nu le-am dat oportunitatea de a fi știute și fredonate de toată lumea. Și am zis că albumul acesta așa vreau să-l fac, să dau o șansă fiecărei piese de a fi cunoscută. Îmi pare rău că nu am scris pe o foaie încă de la început, dar le-am spus oamenilor din jurul meu că trebuie să fac pronosticuri legate de cele care vor avea succes.

R: Nu ai avut vlog atunci…

S: Nu, am dat drumul la vlog odată cu campania, în martie. Așadar, de la început am știut care vor fi piesele care vor avea cel mai mare succes.

R: Pe baza a ce?

S: Pe baza experienței personale. Pentru că oamenii mă întreabă – ”Cum de fiecare piesă pe care o scoți ajunge hit?” Păi nu, nu fiecare piesă pe care o scot ajunge hit, eu le scot pe alea despre care știu că au cele mai mari șanse să ajungă hit. Restul sunt pe album, pe Internet sau nu le scot niciodată, că sunt și de acestea.

R: Zi-mi de My Music, că spuneai să revenim asupra subiectului.

S: Din My Music am tras concluzia că e foarte multă informație să le dai câte o piesă în fiecare zi oamenilor. E foarte mult și o piesă în fiecare lună. Pentru că nu au loc să se facă auzite. Oamenii sunt atenți la o grămadă de lucruri, sunt bombardați în fiecare zi de informații, de reclame, de știri, de tot conținutul. E foarte greu să-ți repereze produsul tău în marea asta de multe lucruri, fie el o piesă sau un clip. Și atunci el trebuie să-l vadă în multe locuri. Am zis odată că în momentul în care ajung oamenii care te cunosc să zică că te văd peste tot, înseamnă că începe lumea să te știe. Când ți se spune că – ”M-am săturat de fața ta, ești peste tot, te văd și colo, și colo, și colo”, e un semn că oamenii încep să afle despre tine. Eu am experiență în toate laturile business-ului muzical, și concerte, și televiziune, tot ce înseamnă entertainment, le-am experimentat pe pielea mea, știu din propria experiență.

Spre exemplu, la concertul la Arenele Romane, eu vând 80% din bilete pe Internet, nu mai am nevoie de afișe. Marea majoritate le vând din Internet.  Sau mai zic la televizor câte ceva și dau la radio 10 bilete. De ce fac toate astea? Că eu le fac pe toate. Pun și afișe, am și reclamă la radio, am și pe Internet, mai zic și la televizor că am concert și așa…

R: Dacă îți dau răspunsul…

S: Nu era un test, haha, dar dă răspunsul.

R: Ce am observat eu? Faci toate astea ca să testezi, să experimentezi, să vezi unde funcționează, unde nu funcționează, să vezi unde e atenția omului. Pentru că în generația asta atenția e pe Internet, acolo vei investi cel mai mult timp. Dacă nu acesta e răspunsul, mai bine tac…

S: Nu acesta e răspunsul. Stai să vezi unde mă duceam. Cumva, oamenii sunt cei mai atenți în momentul de față pe Internet. Sau, cel puțin, generația căreia mă adresez eu. De asta am și spus că marea majoritate a vânzărilor vin de acolo. Dar, ca să ajungă la cumpărarea biletului, tu trebuie să le arăți informația asta peste tot unde se învârt ei. Pentru că ei văd o dată anunțul tău în online, dar după mai văd încă 200 de lucruri și uită. Ies pe stradă, se plimbă cu bicicleta și văd afișul. Își amintesc iar de concert.

R: E un mesaj constant, corect.

S: După aude la radio, în taxi, de Smiley. E foarte greu să faci omul să plătească bilet și să-și rupă jumătate de zi ca să vină la concertul tău. Oamenii găsesc o grămadă de motive și scuze, mai ales pentru un artist care e în România. Pentru că își spun – ”Dacă nu-l văd anul acesta, îl văd la anul. Dacă nu îl văd aici, îl văd în partea cealaltă.”

R: Exact. Dar vezi ce e interesant – că dacă eu nu-l văd anul acesta la concert, nu-i plătesc biletul, e posibil ca artistul să nu mai vină la anul, pentru că poate nu și-a vândut biletele și  poate nu are business-ul care să-l susțină în anul următor…

S: Dar oamenii așa se gândesc, că dacă nu te văd acum, ”Lasă că-l vedem noi pe Smiley, că uite că vine la Târgul de Crăciun la Cluj. Dacă nu-l văd la Polivalentă, îl văd la Târg”. Ei se bucură oricum că te văd, te aud. Asta dacă le place artistul. Dar eu niciodată nu fac concertele mele personale în piețe publice, niciodată nu sunt la fel, n-au nicio legătură. O parte din muzică e aia, dar atât

R: Zi-mi despre digital, pentru că mi-ai spus despre Internet și ai pus accentul pe asta. Vreau să trec puțin la partea asta…

S: Stai un pic că nu am terminat asta. Când mi-e foame așa vorbesc: mult. Pentru că omul e bombardat de informație, omul trebuie să te vadă în toate locurile, pentru că trebuie să-i captezi atenția. Mie nu îmi place treaba asta, dar îmi dau seama că dacă nu o fac, oamenii își pierd interesul și mută atenția în altă parte. Muzica nu valorează bani pentru oameni, ei iau muzica ca pe aer – e normal să ascult muzică, să o am la îndemână la orice oră, oriunde. E normal. Și atunci e cu atât mai greu să-l determini pe om să scoată 10 lei din buzunar pentru un bilet la concert sau pentru piesa de pe Internet. Pentru că el nu poate să înțeleagă procesul, nu poate să înțeleagă investiția. Pentru el, muzica e ceva pe care nu poate să pună mână. Nu e ciocolata pe care o cumpără, o bagă în gură, are senzația aceea de plăcere instantă, nu se satură. Nu mănâncă, nu bea, nu e o nevoie primară, dar nu îți poți imagina viața fără muzică. Mie mi se pară că viața fără muzică ar fi tristă definitiv. Stai 3 zile în care să asculți muzică deloc…

R: Orice tip de muzică – nu poți. Oricum muzica creează ambianța. Mergi cu taxiul, ai muzică, mergi la mall, ai muzică, Târgul de Crăciun e despre muzică acum și tot așa.

S: Muzica e magică. Aia e treaba – muzica îți poate schimba starea, te poate transporta în timp, îți poate readuce, ca prin magie oameni care au dispărut din viața ta, înapoi. Muzica ar trebui să fie o nevoie primară din punctul meu de vedere. Și de asta zic că e greu să-l determini pe omul care nu vede muzica să cumpere, pentru că nu o vede, doar o aude, ea nu e palpabilă, nu poate pune mâna pe ea. Și atunci, automat, crearea ei nu costă nimic. Oamenii se întreabă – ”De ce să dau eu 2 euro pe o piesă?” Dar pe o cafea dai 2 euro. Și cafeaua o bei, dar uiți în 2 ore de ea, dar o piesă o poți asculta infinit. Acum ai streaming-ul, unde poți asculta infinit, infinite piese.

R: Acum e și senzația pe care ți-o dă cafeaua pe care o bei, dar în același timp e și muzica pe care o asculți, piesa…

S: În timp ce bei cafeaua

R: Da, dar ce voiam să zic ține de trupa pe care o susții. Eu ascult Switchfoot, mie îmi place Switchfoot la nebunie.

S: Nu știu cine sunt, n-am auzit…

R: Sunt foarte tari. Sunt de vreo 20 de ani pe piață, dacă nu și mai mult. Îți pun mai târziu niște piese să asculți. Și am fost în stare să mă duc din Cluj până în Viena cu mașina, cu încă patru fete, doar pentru a-i asculta. M-am așezat în primul rând. Prima oară. A doua oară m-am mai dus la un concert de-al lor până în Budapesta. Au cântat aproape aceleași piese, căci lansase album nou și așa mai departe. Dar știi ce am observat? După ce auzi muzica la concert, când o ascuți ulterior acasă, e altfel. Înainte și după. Concertul e un fel de punct în care realizezi ”wow, e extraordinar.” Ok, asculți piesa pe YouTube, sună fain, totul e curat fain, dar în momentul în care ești la un concert, îți oferă un vibe incredibil.

S: Pentru că legătura e directă cu artistul. E ca și atunci când vezi o pictură de a lui Van Gogh, te uiți la ea, dar e altfel când vezi cum o creează, e în fața ta și pictează. E o legătură foarte reală și acesta e momentul în care muzica se transformă în ceva palpabil. Atunci când vii la concertul artistului favorit, atunci e legătura palpabilă. Atunci pui ”mâna” pe muzică. E acolo, în fața ta. Îl vezi, îl auzi, îl simți, te conectezi direct cu el. Asta trebuie să înțeleagă oamenii – concertul e cu totul altceva. Și concertul care îl vezi live, atunci, față în față. Mai sunt transmisiuni live pe Facebook, mai sunt concerte înregistrate. Eu, care sunt fan concerte, nu mă pot uita la concerte înregistrare, chiar și la artiștii mei preferați. Eu nu mă uit, nu îmi place.

R: Zi-mi care sunt artiștii tăi preferați.

S: Pff, prea mulți.

R: Zi-mi 2-3, care îți vin acum în minte. Nu trebuie să fie neapărat din România.

S: John Mayer, John Legend, ăștia mai vechi – Michael Jackson, Pink Floyd…

R: Te inspiri de la ei?

S: De la toți. N-am cum altfel. Mă inspir adică mă influențează muzica pe care o ascult. Dacă auzi ce am eu în telefon, o să zici că nu-i adevărat. Ascult Vangelis, eu ascult Vangelis acasă, în mașină, Jose Gonzales, ceva care n-are nicio legătură cu ce cânt.

R: De ce asculți muzica asta?

S: Îmi place să-i ascult. Eu văd legătura dintre muzica mea și ce ascult, dar nu știu cât o simt oamenii.

R: Atunci când vin prietenii tăi la tine și aud Vangelis probabil zic – ”Hai măi, Andrei, pune o piesă să ne mai animeze puțin, ce e cu muzica asta?”

S: Nu, eu ascult astea în mașină. Acasă nu prea stau. Dar dacă vin prietenii îți dai seama că nu pun astea, mai avem alte rockereli, nebuneli – de la clasici, Led Zeppelin, Pink Floyd, Queen, Beatles… Merg până la Foo Fighters, White Stripes și cam atât, nu mă duc mai departe. Cam aici mă învârt.

R: Vreau să punem un pic accentul pe partea de digital. Știu că ai făcut două exclusivități, premiere în România: cu Facebook și cu Musical.ly.

S: Da, cu Musical.ly am făcut anul acesta, cu ”Vreau să-mi fie vară”, iar cu Facebook-ul nu mai știu. Ce exclusivitate am făcut pe Facebook?

R: Ți-ai făcut prima pagină…

S: Ah, da. Când a apărut Facebook, în România era foarte mic. Eu mi-am făcut prima pagină de artist, prima pagină de like din România.

R: Pagină de like, că pe vremuri așa se numea. Ziceai – ”Fă-mi o pagină de like”.

S: Aveam pagina mea personală, care se numea ”Smiley Omu” pe atunci, între timp a devenit pagina mea personală, cu numele meu. Și am făcut pagina Smiley, pagina de like. Eu nu mi-am făcut MySpace.

R: Tu nu ai avut MySpace. Artist care nu a avut MySpace. Eu îmi făceam doar ca să ascult muzica aia, de acolo…

S: Nu, am făcut direct Facebook. Și omul meu de la online, Ramon mi-a zis – ”Cred că ăsta e viitorul, mi se pare că Facebook va crește mult”. Și am zis că hai să vedem. Mai apoi e Twitter. Eu am foarte mulți followers pe Twitter.

R: Comunici pe Twitter?

S: Da. În principiu comunic pe toate canalele. Mi-e foarte greu să intru în fiecare zi pe toate, dar fac cu rândul. Instagram-ul mi se pare că este în creștere acum. Și asta pentru că e foarte ușor de folosit și ai feed-ul acela care îți arată exact ce urmărești tu. Atât. Nu mai vezi ce a dat share nu știu cine și nu mai ajungi prin știu ce metodă să te uiți la filme porno pentru că le-a repostat cineva. Mie îmi apar tot felul de porcării pe Facebook și mă întreb – ”Am dat eu like la pagina asta? N-am văzut-o niciodată.”

R: Instagram a crescut foarte mult acum cu stories. Și tu pui stories.

S: Eu pun, dar nu exagerez. Sunt unii care documentează și când merg la toaletă.

R: Și ce e fain e că prin stories reușesc oamenii să se conecteze foarte ușor cu cel care pune, încât îl vede de aproape. Și își zic – ”Uite că știe să și zâmbească, mănâncă, bea, nu e doar artistul care apare doar la televizor sau artistul pe care-l văd doar pe un panou”

S: Noi trebuia să fi început podcastul din mașină, cât am mers până aici. Îți spuneam că eu am prins etapele acestea de trecere. Când am început cu Simplu, acum 16 ani, nu existau telefoane smartphone, cu cameră, și așa mai departe. Accesul la artiști era limitat de televizor și radio. Nu te întâlneai cu artiștii pe telefonul tău.

R: Nu îl aveai pe artist în buzunarul tău.

S: Asta zic. Nu-l aveai la îndemână. Conexiunea ta cu artistul era doar prin concerte, muzica pe care o ascultai la radio sau la tv, sau dacă cumpărai albumul, și atât. Nu știai prea multe despre artiști. Te uitai la cei din afară și credeai că ”ăștia sunt niște semi-zei.” Lucrurile s-au transformat de-a lungul anilor și oamenii vor din ce în ce mai mult de la artistul preferat. Vor să știe totul despre el, vor să fie conectați cu el tot timpul, altfel conexiunea începe să scadă. Nu mai e de ajuns doar să cânți. Mai sunt și artiști care doar creează, scot albumul, se duc în concerte și ”pa, la mulți ani!”. Dar nu-i vezi, nu sunt ascultați, au un public mic și aia e. Dacă vrei să cânți în fața unui public larg, trebuie să fii conectat cu ei. Oamenii își doresc din ce în ce mai mult de la artistul preferat. Stai un pic, noi vrem să știm mai multe lucruri, vrem să te cunoaștem, să facem parte din viața ta. La fel cum tu faci parte din viața noastră, vrem și noi să facem parte din viața ta.

R: Le răspunzi oamenilor care îți scriu comentarii, mesaje?

S: Da, le mai răspund.

R: Și care e reacția lor?

S: Se bucură.

R: Se bucură. E chestia aceea – ”Fii atent, am reușit să vorbesc cu artistul acesta, care-mi place mie foarte mult.” Și dacă le dai un like, pentru ei  like-ul acela va conta extrem de mult, vor face screenshot și apoi vor merge la școală și vor zice – ”Smiley mi-a dat like la comentariul pe care i l-am dat”.

S: Eu am un grup pe Facebook cu oameni cu care vorbesc destul de des și cu care mă văd la concerte, un grup restrâns care e doar pe bază de invitație și accept de la noi, care se numește ”Oamenii lui Smiley” și unde ei văd în exclusivitate clipurile înainte să le vadă toată lumea, aud piese, îi invit la studio, fac chestii pentru ei special, pentru că sunt oameni care îmi urmăresc activitatea intens, care sunt fani, care cumpără albume, care sunt conectați cu mine permanent. Așa, eu am mulți oameni care mă urmăresc, dar…

R: Tu, practic, ți-ai creat un nucleu de oameni, în care ai încredere și pe care încerci nu să-i crești, că nu vreau să zic treaba asta, ci pur și simplu să-i faci să fie parte din toată documentarea asta, din procesul de creare și din procesul de facere a brandului Smiley, a brandului Hahaha Porduction, produsului, muzicii, și așa mai departe. Ai zis o chestie foarte interesantă și mă întorc la artiștii pe care tu îi ai la Hahaha Production, pe care tu îi promovezi și pe care tu îi lansezi, în paralel cu faptul că e greu pentru că astăzi dacă nu ești prezent în online, dacă nu comunici, dacă nu te conectezi cu oamenii, ei nu îți vor cumpăra albumul. Ce părere au artiștii care vin acum la tine, sub umbrela brandului Hahaha, de faptul că trebuie să se conecteze cu ei, în special generația asta nouă. Le este ușor, le este mai greu, e o chestie nativă – ”Eu deja am 70.000 de fani pe Instagram înainte să-mi zici tu chestia asta.”

S: Haahahhaa, nu. Unora le vine ușor, altora le vine foarte greu. Pentru că nu înțeleg de ce ar trebui să facă asta. Sunt unii care sunt genul acesta, cărora le place să fie conectați și le place nebunia asta legată de gadget-uri, dar unii nu sunt așa, sunt mai retrași, nu le vine, se întreabă cum să posteze, ce să facă, dacă trebuie să se filmeze singuri cum vorbesc.

R: Și ce faci, îi înveți? ”Ia telefonul și fă chestia asta.”

S: Da, trebuie să faci asta, n-ai cum altfel, e normal. La un moment dat a postat Justin Bieber și a zis că el nu mai vrea să facă poze cu fani că i se pare că e exagerat, că nu știu ce. Și Justin Bieber, care e ditamai Justin Bieber, nu poate să facă asta, pentru că e deja ceva normal pentru copii să faci poze cu ei tot timpul, să interacționezi cu ei. Și mie îmi place asta. Eu, după concert, dacă am condițiile necesare, nu plouă, nu ninge, nu se înghesuie lumea, nu se calcă în picioare, nu e nimeni rănit, îmi place să stau de vorbă cu oamenii. Îi întreb lucruri care îmi folosesc mie, fac un fel de focus grup și îi întreb tot felul de chestii despre piesele mele, despre ce le place, despre clipuri, ce au înțeles din piesa aia, când m-au descoperit, tot felul de treburi de astea.

R: Tu nu ești numai un artist, un creator, tu ești și om de marketing.

S: Eu am terminat Comerțul, ASE-ul.

R: Atât de demult ai terminat, încât zici Comerț?

S: Da… am terminat demult. Oh my God…

R: Asta a fost dureros, hahaha.

S: Dar acum cum se zice? Era Facultatea de Comerț.

R: Eu numai la politicieni am mai auzit… dar revenind. Tu ai chestia asta – intri puțin în gândul consumatorului, în user behaviour, să vezi ce vor, cum vor, pentru a ști cum să împachetezi următorul produs și să-l dai mai departe.

S: Le și testez. Eu, acum, cu toată campania asta – Smiley 10, am niște statistici clare.

R: Le pui după undeva pe Internet – statisticile acestea? De ce zic asta? Ai o grămadă de resurse și văd unde e industria muzicală și tu, nu numai că tu ești un artist care prezintă muzica, un artist care apare la Vocea României, ești un producător care are compania, dar cred că poți să ai și puterea să educi industria muzicală prin toate informațiile pe care le ai, fie că le pui public sau nu.

S: Sigur! Eu tot timpul vorbesc despre experiențele mele, le împărtășesc cu toată lumea. Unele cu toată lumea, altele doar cu apropiații, cu cine merită. Ideea e că de aia sunt aici, ca să duc lucrurile înainte și tot timpul am făcut asta. E vizibil cât de mult s-a schimbat business-ul muzical în România față de acum 20 de ani. Eu le-am trăit, am trăit transformările acestea, am văzut cum se întâmplă lucrurile. Și sunt foarte multe lucruri care s-au îmbunătățit. În primul rând, sunt mult mai mulți artiști care au apărut, mult mai mult artiști talentați, sunt mult mai deschiși. Generația nouă, cei care acum au 15-16 ani, care au avut acces la informație și la Internet toată viața lor, au altfel construit creierul, au altă școală, altă deschidere, au latura creativă dezvoltată deja și sunt foarte faini. Mie îmi plac tare mult.

Eu caut mulți artiști noi, talentați, artiști care vor să fie altfel. La Hahaha Production am în proporție de 90-95% artiști care scriu muzică, care sunt ei creativi. Eu caut asta, cred că e mult mai puternic un artist care își scrie muzica decât unul care își alege muzica. Mai puternic ca și emoție pe care ți-o transmite. E mai de viitor treaba asta. Întotdeauna artiștii care au ceva de spus rămân, rezistă în timp. Care au ceva de spus ei, de la ei, prin muzică, prin versuri, prin orice, prin felul în care se manifestă. Pentru că ei duc lucrurile înainte. Eu nu vreau artiști care se exprimă la fel ca alții, vreau unii care sunt total altfel.

Am semnat de curând cu o artistă din Chișinău care nu seamănă cu nimic din ce am auzit până acum în viața mea, e ceva special.

R: Ne poți spune cum o cheamă?

S: O veți descoperi când o vom lansa. Noi oricum vrem să o lansăm internațional pentru că are multe piese în limba engleză. Dar e cu totul specială.

R: Cum ai descoperit-o?

S: Mi-a arătat-o un prieten pe Internet.

R: Pe YouTube?

S: Da. Mai am o fată pe care am descoperit-o din demo-urile pe care le primim pe site. Acum doi ani am descoperit-o și de 2 ani scrie în continuu, are peste 30 de piese ale ei, scrise. Si pe care o să o lansăm la anul.

R: Am pus pe Instagram un story și am zis că urmează să am un interviu pe podcast cu o persoană din industria muzicii. Am spus că – Nu vă zic cine e, nu vă spun nimic. Dacă aveți întrebări, trimiteți-mi-le. Ștefan Hadar mi-a scris o întrebare: cum ajunge un tânăr să lucreze în industria muzicală? Ce l-ar ajuta cel mai mult la CV, voluntariat, inițiative proprii care au legătură cu industria? Mi se pare o întrebare care se leagă foarte bine cu ce ziceai tu acum – faptul că vă trimiteau piese, că făceau muzică. Care ar fi, cum ajunge un tânăr în industrie?

S: Cred că se referă nu că ar vrea să fie artist, cât ar vrea să lucreze în industrie, în business. Pentru că zice de voluntariat și tot așa. Eu, în primul rând, pentru partea de administrativ caut oameni cu inițiativă, oameni care au idei inovatoare în sensul marketerii, promovării muzicii, accesibilității. Eu asta caut, oameni cu inițiativă, oameni de acțiune. Pentru că domeniul acesta, spre deosebire de alte domenii, se mișcă foarte repede. Lucrurile se schimbă de la lună la lună, de la an la an considerabil. Apare un nou serviciu de streaming care îți permite să asculți muzica fără gadget, ți-o transmite direct în creier. Păi acum trebuie să gândim totul altfel, înțelegi? La nivelul acesta e treaba. Și nu vezi cât de repede avansează toate gadget-urile acestea? Din punct de vedere a inovației, viteza a crescut foarte mult. Au început să scoată la iveală lucrurile la care lucrează, iar muzica tot timpul a fost strâns legată de tehnologie. Și muzica s-a schimbat datorită tehnologiei. Muzica s-a schimbat și datorită drogurilor…

R: Ok, asta vreau să o dezvolți puțin.

S: Nu sunt vreun cunoscător, din păcate nu vă pot ajuta în sensul acesta. Și vreau să zic că nu neapărat din cauza drogurilor, ci în funcție de ce se consumă când se ascultă. Dacă analizăm pornind din anii 50-80, în era Flower Power… Putem porni din Epoca Interbelică de fapt, pe vremea prohibiției. Atunci se asculta un anumit gen de muzică, a evoluat. Ajungem în 50, avem blues. Deja acolo a fost foarte multă influență de muzică neagră, au descoperit că negrii puteau cânta. Rock n roll-ul s-a dezvoltat din blues. După a apărut tot curentul de Flower Power, cu iarbă și psihedelice. Și dacă asculți muzica de atunci, resimți diferența. Cei care ascultau muzica asta își regăseau starea dată de piese în ceea ce consumau. Încet a apărut cocaina, ecstasy și LSD-urile. Ascultă Sgt. Pepper a lui Beatles, care e făcut tot pe LSD și toate psihedelice. Să vezi ce diferență e între muzica aia și ce se făcea înainte.

Muzica e dictată, în general, de oamenii tineri, pentru că ei sunt pasionați, se regăsesc în ea, o împing înainte. În funcție de ce preferă ei în momentele alea, aia se va asculta. Mai apoi disco-ul, BPM-ul a crescut, după a apărut techno, metale, grele din acestea. Vin 20.000 de oameni la Untold, gândește-te că mai mult de jumătate din cei de acolo, de pe stadion, nu ascultă muzica aia zi de zi, dar vin și țipă 3 zile și își dau un restart. Am fost la Untold o noapte întreagă, am stat la toate alea, eu nu ascult muzica asta, dar merg o dată pe an și intră energia aia, deși nu consum drogurile acestea, nu am nicio treabă. Dar beau și eu ceva, e cool. Și intri în atmosferă, stai cu oamenii, nu înțelegi toate lucrurile, dar le accepți.

Totul influențează muzica. Contextul social a influențat muzica. Foarte mult. Muzica trebuie să reflecte societatea și artistul, în general, trebuie să reflecte timpul în care trăiește. Pentru că în momentul în care asculți Dan Spataru, spre exemplu, cumva te transpui în timpul acela. El reflectă foarte bine timpul în care a trăit. Artiștii relevanți sunt cei care redau foarte bine timpul în care trăiesc.

R: Ziceai de Foo Fighters. Îmi aduc aminte că m-am uitat la un documentar, și când s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu tipul de la Nirvana, toboșarul a trecut printr-o perioadă în care se gândea dacă să își facă trupă sau nu. Și a făcut-o, Foo Fighters, și suna total altfel decât Nirvana. Și fanii Nirvana erau supărați, pentru că ziceau – Tu ești Nirvana, trebuie să continui Nirvana. Da, dar aia a fost atunci, acum e altceva, hai să fim relevanți pentru generația care vine.

S: Întotdeauna e lupta asta între oamenii care te ascultă într-un anumit interval de timp și tu ești într-un fel și oamenii care te vor asculta în următorul interval de timp și tu devii altceva.

R: Cred că e dificil ca artist să te menții 10-20 de ani pe piață, tot timpul să vii cu piese care să reprezinte brandul tău, dar în același timp să fie relevante pentru societatea și momentul în care se află. Cred că e greu pentru că trebuie să înțelegi industria, să înțelegi societatea, să trăiești în lume. Ce ziceai și tu, mergi pe stradă și te inspiri. Cred că cei mai buni creatori de conținut, și nu mă refer numai la artiști, mă refer la cei care scriu cărți și așa mai departe, asta fac. Pentru mine artiștii de azi sunt Instagrameri, sunt vloggeri, aceștia sunt artiștii generației de astăzi. Ei dacă nu ies în stradă să vadă ce se întâmplă, dacă nu se inspiră, dacă nu consumă de acolo, ei nu pot crea ceva relevant.

S: Da, așa cred și eu. Trebuie să fii ancorat în realitate

R: Uite, o întrebare. Acum suntem la Târgul de Crăciun, care merge foarte mult pe ideea ce familie, de familion. Ce înseamnă pentru tine Crăciunul? În fiecare an, tu ești un artist care merge și aduce bucurie oamenilor prin muzica pe care o faci. Dar pentru tine, nu Smiley de pe scenă, ci pentru Andrei, când lași telefonul jos, când pui telefonul deoparte – ce înseamnă pentru tine Crăciunul?

S: Tot familie. Asta a însemnat întotdeauna. Tot timpul Crăciunul îl fac împreună cu familia, oriunde am fi. Sper să pot să păstrez tradiția asta câte zile o să avem. De obicei merg acasă, ne adunăm cu toții, mâncăm, ne relaxăm, ne distrăm, cântăm, vin colindători…

R: Tu te duci cu colinda?

S: N-am mai fost. Cred că acesta ar fi un subiect de vlog, să merg cu colindatul.

R: Dacă faci asta să zici și de Podcastul lui Katai.

S: Da, asta ar fi tare. Oricum, să vezi cum sunt colindătorii care vin și nimeresc la mine. Asta la București. Când vin la mine acasă, la Pitești, știu că vin la mine acasă, se organizează și cântă mai multe colinde.

R: E foarte fain, eu m-am dus cu colinda cred că în fiecare an de când mă știu. E un sentiment atât de fain, când mergi pe la oameni, începi cu mâncăruri mai grele – cârnați și din astea. Și undeva pe la 2-3 noaptea deja începi să întrebi – ”Nu aveți ceva așa…mai acru, castraveți, niște murături, că suntem rupți?” Bun, ultima întrebare și după încheiem. Ce trupe ai recomanda oamenilor care lucrează în industria creativă? Vorbeai de muzică, muzica care te poate inspira, care te poate ajuta. Deși știu că muzica e un lucru subiectiv… dar în același timp, oamenii care sunt într-o industrie creativă, fie că vorbim de publicitate, pictură, sau orice industrie creativă, ei trebuie să asculte muzică.  Până la urmă, de multe ori, muzica e terapie, te ajută, te relaxează, te pompează. Am muzică pe care o ascult înainte să merg să vorbesc la un eveniment, o ascult. De exemplu, P.O.D. Sunt vechi, știu că-s vechi, mai ascult Foo Fighters și așa mai departe, dar mă pompează.

S: Ahahah. N-aș putea să recomand eu ceva pentru că fiecare ascultă genul lui muzical. Cred că e ceea ce te mișcă. Depinde și de ce stare vrei să obții.

R: Am înțeles, am înțeles. Atunci, cred că am pus eu întrebarea greșit. Dar tu, artiștilor tăi, ce muzică le dai pentru a se inspira?

S: Depinde ce vor, ce le place lor. Eu îi întreb tot timpul ce ascultă, pentru a-i înțelege, să pot intra în filmul lor. Dar eu le recomand artiștilor să fie la curent cu tot ce se scoate. Eu, spre exemplu, ascult Beats săptămânal, să văd ce a apărut nou, ce se mai ascultă, ce e în top, deși cred că 90% din piesele pe care le ascult nu-mi plac. Dar le ascult pentru că vreau să înțeleg ce ascultă oamenii noi, ce se ascultă acum, ce le place. Pentru că… știi cum e? E ca atunci când oamenii vor să mănânce ceva sărat. Tu nu le poți da ceva dulce când ei vor sărat. Dar poți să te gândești – ”Ei vor ceva sărat, dar eu am doar ceva dulce. Cum fac?” Trebuie să asculți genul de sunete care se folosesc, BPM-urile care se ascultă, limba în care se cântă, tot, trebuie să înțelegi care e contextul.

Dacă te duci să-ți faci o tarabă în piață te uiți mai întâi ce se vinde, dacă mai ai loc și tu, ce se cumpără, ce nu se vinde. Și te gândești – ”Aș putea eu să mă bag, că eu am din astea și cred că s-ar cumpăra”. Eu recomand tuturor producătorilor, tuturor oamenilor de creație, să fie mereu la curent cu ceea ce e nou, chiar dacă nu le place, chiar dacă nu înțeleg muzica aia pur și simplu. Și eu stau și ascult trap. Nu e o plăcere a mea să ascult trap în casă, deși am niște piese preferate de trap, unele sunt foarte tari. Cu toate acestea, nu pot să spun că e genul meu favorit, că sunt fan trap. Dar eu am avut întotdeauna componenta aceasta urbană, am avut colaborări cu cei mai tari rapperi din România. Și asta e de la Simplu, pentru că breakdance-ul e o parte importantă din cultura hip-hop și tot timpul am avut legătura cu partea urbană, îmi place rap-ul, îmi plac mesajele puternice. Tot timpul am avut asta în muzica mea. Și cumva rap-ul s-a transformat în trap. Pare doar un curent, dar nu e. It s here to stay, trebuie să-l înțeleg. Trebuie să înțeleg de unde a pornit. Am citit, citesc, trebuie să văd care e treaba, de ce ascultă oamenii muzica asta, de ce cântă așa cum cântă, de ce cântă despre ceea ce cântă. Deși nu-mi place tot ce ascult, vreau să înțeleg tot ce ascult, vreau să înțeleg de ce le place oamenilor tot ce ascultă.

R: Dacă sunt pictori, să se uite la tot ce înseamnă vizual așadar. Fie ca sunt pictori de artă clasică, să meargă să se uite la graffiti. Tu trebuie să consumi și dacă nu ești în target. Acela e job-ul tău de research – să consumi conținut.

S: Cea mai mare greșeală a unui om creativ e să zică că nu-i place ceva sau că nu e de acord cu ceva nou. Dacă începe să prindă contur, trebuie să înțelegi, nu trebuie să respingi absolut nimic. Eu cred că oamenii de creație în general nu trebuie să fie respingători față de absolut nimic. Trebuie să aibă supapele deschise în permanență pentru că nu știi niciodată ce te va inspira și trebuie să înțelegi contextul în care intri dacă vrei să faci comerț cu ceea ce creezi și nu ceva doar pentru că ai o pasiune și vrei să-ți faci damblaua în casă, să-ți faci niște oale. Dacă vrei să le vinzi, dacă vrei să atragi public, dacă tu crezi că ai o creație demnă de a fi auzită, văzută, atunci trebuie să înțelegi care e contextul. Trebuie să știi ce se întâmplă acum. Dacă anul acesta 90% din muzică e rock, peste tot oamenii ascultă numai rock, ori le dau ceva ce nu ascultă, îmi asum, și s-ar putea să nimeresc, ori mai stau un pic și se migrează poate spre ce cânt eu.

Eu am învățat asta de la Taz, de la Simplu. Noi cântam pe ritmul de breakbeat. Cine făcea muzica asta în România? Nu se asculta așa ceva. Eu tot timpul am fost contra sau pe lângă curent. Nu aveam nicio treabă cu ce se asculta. Dacă auzi ce se făcea în 2001 în România și ce făcea Simplu în 2001 în România, nu avea nicio legătură. Și am continuat tot așa

R: Dar asta v-a făcut diferiți.

S: Da, dar noi am înțeles contextul.

R: Și ați riscat.

S: Nu. L-am împachetat în așa fel încât oamenii să-l accepte. Adică aveam linii mai sweet, dar pe dedesubt era mare breakbeat, mare demență. Am înțeles țara în care trăim, cultura pe care o avem, ce le place oamenilor și am făcut ce ne place nouă să facem în contextul acesta. Am știut să adaptăm la contextul românesc. Asta e ideea, e ca un medicament. Îți face bine, dar e amar. Nu e problemă, îi punem un pic de miere. Despre asta e vorba.

Mai am discuții muzicale și zice lumea – ”Aoleu, nu se ascultă funk în România, că nu înțeleg românii”. Dar de ce să fim supărați, căci românii nu au avut funk, nu am avut funk aici, nu face parte din cultura noastră. Cum aș putea să le impun eu oamenilor să asculte funk? Oricât de mult mi-ar plăcea mie. Dar… pot să le fac piese de funk cum a fost ”O secundă”. ”O secundă” e o piesă funk care a fost mega hit în România.

R: Și în ”O secundă” l-ați introdus și pe Piticu să cânte.

S: Da.

R: Acolo a fost o mișcare de branding care v-a schimbat toată…

S: Piticu avea o masă de fani foarte importantă, Piticu era plăcut de puștoaice foarte mult. Și i-am zis – ”Hai să cânți, să te vadă oamenii”. Eu am insistat cu funk-ul pe fiecare album, și tot timpul am influența asta. Pentru că îmi place mie, dar nu le pot impune oamenilor să asculte asta. Pot doar să le arăt și câte o treabă de genul acesta, poate le place. În concert le place. Tot timpul am piese funk în concert și văd că îi mișcă acolo, dar nu ascultă ei acasă. Mă mulțumesc și cu atât, serios. Dacă ce îmi place mie să cânt și să fac, le place celor care vin la concert și mai are și 2-3 milioane de vizualizări pe YouTube, eu sunt bucuros, e foarte bine în contextul românesc. Pentru că, dacă stai să te gândești, nici în lume nu se ascultă atât de mult funk. Și nu vorbim numai despre funk, ci despre o grămadă de genuri muzicale. De unde să înțeleagă românii când în timp ce James Brown rupea scenele în toată lumea, la noi se cânta ”Floarea din grădină”, ce vorbim? Noi am avut alte influențe și din cauza zonei geografice în care suntem. Noi avem influențe de la greci, de la turci, de la sârbi, de la ruși, aici suntem. Nu avem cum să fim atât de influențați de americani. Și cine spune că acea influență e bună? Doar că ei o marketează mai bine și sunt peste tot.

R: Până la urmă, marketing-ul are un impact foarte mare.

S: Oho. Păi da, imaginează-ți că sunt artiști incredibili în toată lumea asta, în toată țările astea. Cum îți explici că americanii au reușit să se impună atât de grav, să influențeze atât de mult muzica?

R: Au știut să se folosească de marketing și au știut cum să împacheteze produsul și trupa pentru fiecare nevoie.

S: Exact.

R: Andrei, mulțumesc foarte mult pentru prezență.

S: Să trăiți! Eu vorbesc mult, mă lungesc mult. V-am zis, îmi e foame.

R: Oameni buni, pe Andrei îl găsiți pe Internet, normal. Pe Smiley Omu, urmăriți-i vlogul, dați subscribe…

S: Urmăriți și muzica.

R: De la vlog mergeți la muzică, cumpărați muzica, mergeți la concert… Fac bine?

S: Da. Zi, că zici bine.

R: Și pe Instagram, normal. Și ce vreau să vă mai zic e să consumați conținut, fie că vă place sau nu, pentru că la un moment dat o să vă placă. Să aveți o zi frumoasă. V-am salutat!

About the Author
Visual Marketer si Content Strategist la Bannersnack. Fondator Instagramology și host al proiectului audio Podcastu' lui Katai.

2 comments on 13 Smiley: Muzica s-a schimbat datorită tehnologiei

  1. Cecilia says:

    Super interviul cu Smiley. Felicitari!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.